luni, 23 ianuarie 2012

"Piaţa Universităţii". Trei revendicări satisfăcute

În sesiunea extraordinară de azi a Parlamentului, premierul Emil Boc a anunţat că a decis schimbarea din funcţia de ministru de Externe a lui Teodor Baconschi, pentru declaraţiile "neinspirate" la adresa protestatarilor din Piaţa Universităţii şi din toată ţara. Baconschi postase, în urmă cu cîteva zile, un comentariu pe blogul său în care califica demonstranţii drept "mahalaua violentă şi ineptă încolonată, ca minerii odinioară, în spatele moştenitorilor Securităţii”.
Baconschi a declarat azi ca premierul nu i-a reproşat nimic pe linie guvernamentală, ci a fost vorba despre o decizie politică. "Socotesc că mi-am facut datoria de a reprezenta interesul naţional al României", a spus el.
Capul lui Baconschi fusese cerut în "Piaţă". Dar sacrificarea sa nu e suficientă. Sînt şi alţi miniştri cărora li se cere demisia în stradă: Elena Udrea, Traian Igaş...
Tot azi, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a spus că va propune în Guvern suspendarea taxei auto şi reanalizarea ei. Este o altă revendicare a "Pieţei".
Cele două decizii se adaugă hotărîrii de rescriere a Legii Sănătăţii şi de revenire a dr. Raed Arafat în funcţia de subsecretar de stat la Sănătate (legea şi alungarea din guvern a lui Arafat fiind pricinile iniţiale ale protestului). 
Bref, guvernul cedează cîte puţin, cu intenţia de a evita demisia sa în bloc şi alegerile anticipate. Dar semnele sale de "bunăvoinţă" i-ar putea încuraja pe protestatari să demonstreze în continuare, văzînd că încep să aibă succes. La cîtă nemulţumire e în ţară şi căderea guvernului Boc ar fi puţin.

3 Comentários:

bznabba spunea...

Ultima fraza reprezinta chintesenta. Problema e puterea dospita prea mult in recipientul Traian Basescu!

Ioan Stoicescu spunea...

Se uita mult prea usor cateva aspecte:

1. Ultimele alegeri au aratat ca Romania a fost impartita intre dreapta si stanga. Nu discutam cat de autentici sunt termenii dreapta-stanga. Alegerea presedintelui a aratat acest lucru clar : 50 % la 50%.

2. Cei care sunt mai vocali in aceste zile au avut dintotdeauna suportul mass-mediei de stanga.

3. Dreapta tace DEOCAMDATA in asteptarea pozitiei actualului presedinte vis-a-vis de nemultumirile romanilor.Si asteapta sa iasa in fata oamenii CURATI de drepta. Daca acestia nu vor iesi la suprafata veti vedea la urne un absenteism crancen.

4. Toti dau vina pe dezastrul din tara uitand ca baronii sunt din toate partidele. Si asta de 20 de ani. Se pare ca un om educat ca dl.Platon uita ceea ce INTREAGA CONSTIINTA romaneasca TRAIESTE de 20 de ani.Galeti,pixuri,telefoane venite din directia tuturor partidelor.

Poate acum va fi mai clar ce inseamna sloganul PDL-USL aceeasi mizerie.

Daca nici asta nu ajuta sa punem pe tapet pct. 8 de la Timisoara.

EXISTA VREUN PARTID CARE NU E LUSTRABIL?

5.Si PDL si PNL s-au aliat cu socialistii, astfel incat electoratul de dreapta e cumva dezamagit din start.

6.Premierul Boc a demonstrat ca este un om de stat de mare caracter. Nu s-a pretat la jigniri ABSOLUT NICIODATA. Si asta in ciuda torentului de jigniri din acesti ani.

Toti se pricep la economie , politica...etc..tipic pentru 80% din pensionarii actuali, care in 90 jigneau dreapta romaneasca care protesta sub numele de golan.

Aceeasi care azi urla in Piata- exceptie tineretul - nu au reusit nici pana astazi in al 12-lea ceas sa inteleaga UN ROMAN AUTENTIC : SENIORUL COPOSU.

L-ar dori pe Maiestatea Sa, doar ca sa-l invinga pe actualul presedinte.In suflet nu au pic de regalitate.

Dl.Ciorbea a suferit o prigoana asemenea celei a domnului Boc. Este oare intamplator ca si atunci tara era in criza?

Astazi dl.Ciorbea (la unele televiziuni) este apreciat pentru lucrurile facute. Evident, totul e de suprafata: ataca actualul presedinte si asta da bine.

Sigur ca intre Senior si Basescu este o distanta deloc neglijabila.

Insa ambii au sustinut un proiect vital pentru Romania : UE si NATO.

De aceea dreapta l-a ales in ciuda multor derapaje.

A pozitionat Romania pe un drum clar pro-occidental.

Desigur ca aceeasi oameni care au fost mereu impotriva pozitionarii Romaniei pe orbita UE sau NATO,si care nici dupa 20 de ani nu inteleg mare din ceea ce inseamna capitalism ( dovada ar fi ca il regreta pe Ceausesc )critica reforma.

Intr-o societate ideala le-as da dreptate. Dar cand trebuie sa reformezi un stat in care nimanui nu-i pasa de nimeni si in care care baronii din teritoriu sunt adevaratii stapani ai Romaniei nu ma astept la intelegere.

Ce-ati vrea sa faca actualii? Sa le lase puterea altora care au nevoie de bani ca de aer si care nu au nici in clin , nici in maneca cu poporul?

Daca drepata autentica nu apare la orizont, Romania e pierduta.

Nu am nimic impotriva socialistilor dar nu poti sa vrei puterea cu oameni nereformati.

Nu ma mai astept la absolut nimic de la o Romanie care este manipulata in asa hal .

Asa cum parintele Florea din Scotia a remarcat amar dar lucid.

Anonim spunea...

Ce numiti dvs. dreapta?
Un partid ca PDL, care a facut parte din FSN, si care din interes a trecut intr-o singura noapte de la stanga la dreapta, cu tot cu primari si cu tot alaiul?
Asta numiti dvs. dreapta, domnule Stoicescu?
Eu numesc asa ceva lichelism si oportunism, nu dreapta sau stanga.
PDL nu este de dreapta, dupa cum nu e nici de stanga. E un partid de impostori.
Iar impostura e mai rea decat orice.
In aceste conditii, inca mai intreaba unii cu ce sa inlocuim PDL-ul. Pai va spun eu cu ce: cu orice. Pana si Al Qaeda e mai onesta si mai buna ca acest partid de lichele si parveniti.