SCHITUL TARNIŢA - Locul unde vezi minunile "la ochi"

# Nicaieri ca in Muntii Vrancei, manastirile nu par sa fuga si sa se ascunda asa de tare de oameni. Dar nici oamenii nu par atat de hotarati sa le afle, in cea mai indepartata salbaticie a muntelui. Foamea de credinta si dorul de Dumnezeu nu cunoaste oprelisti. Poate din acest motiv, Tara Vrancei seamana cu o duminica nesfarsita #

Magura Odobestilor era cuprinsa de noapte. Nici o stea nu licarea pe cerul prabusit peste varfurile copacilor. Nici un zgomot nu valurea aerul rece si greu. Dar obstea schitului Tarnita mai trecuse prin multe nopti din acestea, de primavara, cand vazduhul n-are nici limpezimea de gheata a iernii, nici seninatatea calma a verii, ci e cotropit de nori negri si grei.

Se apropia slujba de miezul noptii si maicile erau inca la pravila, in chiliile lor. Atunci a inceput prapadul! In linistea desavarsita s-a auzit, deodata, un trosnet mare, iar biserica, primenita si gatita pentru noaptea Invierii,

s-a transformat, pe loc, intr-o pala uriasa de foc. Intai s-a aprins acoperisul, si flacarile au tasnit, nebuneste, in toate partile, pe deasupra brazilor, imprastiind lumina distrugatoare la mare departare, de parca ar fi ars toata padurea. Apoi, focul a incolacit zidurile batranei biserici. Icoanele vechi isi pierdeau chipurile in cateva clipe, sub lacomia flacarilor. Odoare scumpe curgeau de pe pereti si de pe masa altarului, in paraiase de aur si de argint. Innebunite de groaza, maicile au alergat dupa apa, insa la cismeaua din curte se strecura numai un firisor din viata muntelui, care de-abia putea ostoi setea unui crestin, nici vorba sa opreasca sinistrul. Atunci, calugaritele au cazut in genunchi in fata peretilor de foc, frangandu-si mainile, neputincioase. Dar s-a petrecut o minune: in lumina napraznica a incendiului s-a ivit, deodata, parintele Ioanichie, duhovnicul schitului, care, rugandu-se cu voce tare si inalta, a intrat in biserica cuprinsa de flacari, apoi in altar, de unde a luat Sfintele Taine si o veche Evanghelie, iesind apoi din biserica si impotrivindu-se focului cu rugaciuni. Scos afara din sfantul lacas, duhul bisericii, care crescuse frumos, ca o paine, la caldura altui "foc", cel al rugaciunilor permanente, al suspinelor de cainta si al lacrimilor duhovnicesti, timp de trei sute de ani, fusese salvat. Acum, dinaintea preotului nu mai era decat un trup cuprins de pojar, care se contorsiona si capata chipuri amenintatoare. Fara teama, parintele Ioanichie a implorat mila lui Dumnezeu, ajutorul Maicii Domnului si al Sfantului Nicolae, carora le era inchinata biserica, pana cand a potolit furia mistuitoare. Incet, incet, flacarile si-au pierdut vigoarea si, intr-un tarziu, s-au sfarsit cu vaiet si prabusire, in jar si cenusa. Inca multa vreme dupa aceea, parintele Ioanichie a continuat sa multumeasca Domnului ca n-au ars si chiliile, padurea si satele dimprejur. Cand cuvintele catre Dumnezeu nu s-au mai auzit, preotul era ca scos din scaldatoare, plin de sudoare, cu un chip luminat si obosit, de parca venea dintr-o alta viata.

Manastirea ascunsa

Drumul spre Schitul Tarnita incepe din marginea satului Bolotesti, trecand peste un islaz inveselit de flori primavaratice. Cat tine campul acesta verde, pascut de o turma de oi si de cateva vaci razlete, calea e usoara. Dar cand intri in padure, fasia de pamant batatorit devine un labirint plin de capcane. Urme adanci de tractor, valuri de noroi latite in gropi cu apa, bolovani taiosi ca lama unui cutit si cate un copac doborat de vant te descurajeaza sa mai inaintezi.

Continuarea în Formula As.