luni, 11 iulie 2011

Cum ştim să ne scîrbim valorile

Ieri, toată ziua, Realitatea şi Antenele au făcut "festival" pe marginea meciului de titlu mondial al lui Lucian Bute, încercînd să arunce măcar o mică pată pe performanţa unuia dintre cei mai buni boxeuri români din toate timpurile. Motivul: gala al cărei main event a fost meciului Bute a fost sponsorizată din bani europeni via ministerul Dezvoltării, condus de Elena Udrea. Faptul că această gală (unică pînă acum la noi) n-ar fi avut loc fără implicarea Elenei Udrea n-a cîntărit nimic în economia discuţiilor. Faptul că sportivii sînt  foarte buni purtători de imagine pentru o ţară iarăşi n-a contat. Bun, să lăsăm asta în seama opoziţiei şi a chibiţilor ei din presă. [O analiză echilibrată pe afacerea în sine a organizării galei, şi care ridică semne de întrebare serioase, a scris Mihnea Măruţă]. Însă, mi s-a părut o mizerie fără margini că televiziunile s-au folosit de frustrarea unui alt mare campion, Leonard Doroftei, pentru a sugera că meciul a fost aranjat, că adversarul lui Bute a căzut "artistic" şi că,  una peste alta, Lucian Bute e o gogoaşă de marketing. Să arunci la gunoi 15 ani de muncă ai unui om  pentru a deconta nu ştiu ce poliţe politice mi se pare inadmisibil. 
Declaraţia lui Doroftei a fost preluată şi de cîteva ziare, fără ca respectivele publicaţii să solicite şi părerea altor specialişti, cum le-ar fi cerut deontologia. Mai ales că e notorie antipatia lui Doroftei pentru Bute.
Cei care nu aţi văzut meciul, vă rog să urmăriţi momentul K.O., ca să vă faceţi o impresie despre cît a fost de real.
Din fericire, porcăria de peste zi a fost răscumpărată niţel de Mircea Badea, tot la Antene. El a alocat un spaţiu generos "cazului" Bute şi a explicat inclusiv chestiuni de ordin tehnic, a vorbit despre adversarii de pînă acum şi despre potenţialii adversari ai lui Lucian Bute şi i-a făcut de ocară pe cei care au bătut cîmpii cu nesimţire - fie din neştiinţă, fie din rea credinţă - despre performanţele boxerului. Este o ocazie rarissimă cînd sînt integral de acord cu Mircea Badea. De aceea, vă şi invit să-l ascultaţi.



9 Comentários:

Paul Slayer Grigoriu spunea...

De acord cu postarea ta (pe Mircea Badea mi-e greu sa-l urmaresc, chiar cand are dreptate), cu o mica nuanta: nu cred ca trebuie insistat pe faptul ca fara Elena Udrea gala n-ar fi avut loc. Pentru ca la pretul asta nu stiu daca era neaparat nevoie sa aiba loc. Si "argumentele" care stau in spatele sponsorizarii (400 de milioane de telespectatori, transmisie in 180 de tari si alte gogosi) marturisesc despre caracterul cel putin indoielnic al acesteia.

Unknown spunea...

@ Paul:

N-am insistat, dar constat că asta e realitatea. Despre o astfel de gală se vorbeşte de cel puţin un deceniu şi niciodată, pînă acum, n-a fost posibilă, din lipsă de bani. Preţul nu e mare - nici în sine, pentru ce presupune un astfel de eveniment, nici prin comparaţie cu miliardele de euro care dispar anual din visteria statului, fără ca românii să beneficieze în schimbul lor de ceva (vezi numai cazul autostrăzilor).
Toţi iubitorii boxului din România meritau un astfel de spectacol sportiv. Şi Lucian Bute merita să fie onorat prin organizarea unei gale acasă la el, după patru ani de cînd deţine centura de campion.
Că sînt bani publici, că a fost nevoie de implicarea statului - cînd în ţările civilizate asta e o afacere privată -, că organizarea a fost dată fără licitaţie unei firme a lui Rudel Obreja, că a fost sau nu o investiţie eficientă din punct de vedere al campaniei de imagine pentru România etc. - e altă discuţie. De aceea am şi semnalat articolul lui Mihnea Măruţă.
Eu însă sînt mîhnit doar de felul în care i s-a contestat valoarea lui Bute, pentru a se putea lovi într-un politician.
Sper că e clar că nu i-am luat apărarea Elenei Udrea.

alexander spunea...

Claudiu, cred ca ai uitat sa adaugi ca huiduielile de la Romexpo fac parte din "campania pixelul albastru" :)

Unknown spunea...

@ Alexander:

Chiar m-as fi mirat daca taceai :-) Sa stii insa ca obsesia compulsiva nu e semn de sanatate :D

Ion de la Chiuiesti spunea...

Bute a castigat meciul in ring. Antenele, contrar rolului care le-a fost incredintat, fac cel mai mare deserviciu opozitiei prin dese atitudini stupide.

A castigat sportivul, modestia, caracterul frumos si nu in ultimul rand patriotismul!

Paul Slayer Grigoriu spunea...

Si mie imi pare rau mai ales ca s-a amestecat in asta Doroftei, despre care altfel aveam o impresie foarte buna.

alexander spunea...

ar fi pacat ca truda pentru acei "munti carunti" sa fie ingropata de...

Anonim spunea...

Draga Claudiu,

De acord cu tine in ceea ce priveste felul in care ziaristi urechisti si nesimtiti ne scarbesc valorile lovind in ele in mod deplasat pentru a lovi in politicieni. Dar cred ca ar trebui sa se vorbeasca intai de toate de politicienii care ne manjesc valorile instrumentadu-le in scopuri electorale (cazul Elenei Udrea). Cand a vorbit Bute dupa meci, initial nu i-a multumit Elenei Udrea si a facut-o doar la insistentele lui Rudel coada de purcel (s-a vazut si la TV). Drept pentru care, l-a pus pe Bute intr-o situatie completamente penibila, pe care nu o merita la fel de mult cum nu merita nici tratamentul primit de la diversi ziaristi urechisti. Pentru ca pe de alta parte, poate ca dupa atatia iubiti conducatori, s-a mai saturat si poporul asta de omagiile aduse tovarasului si Elenelor, adica unor nulitati care paraziteaza valorile nationale in timp ce trag mega tunuri zi de zi pe seama natiunii. Ziaristi cretini si nesimtiti au fost si or sa mai fie pentru ca are cine sa-i angajeze. Insa mai grav decat urechismul lor nesimtit in materie de box, mi se pare urechismul nesimtit al presedintelui Romaniei in materie de istorie a tarii pe care o conduce.

Samuraiul de la Fukushima

Vania spunea...

Nu reiese din postare dezgustul faţă de udrea. Altfel, Mircea Badea a pus accentele în mod potrivit, cum o face de cele mai multe ori...