luni, 11 iulie 2011
duminică, 23 mai 2010
Cît de ticăloşită e presa românească
De la marşul cu pricina nu s-au ostenit să relateze decît Agerpres (care a apreciat numărul de participanţi la 150), TVR (în emisiunea "Universul credinţei" de azi dimineaţă - vedeţi în a doua parte, la rubrica de actualitate religioasă) şi Realitatea TV (o ştire în treacăt, unde spunea că au fost 500 de demonstranţi, pentru că, deh, am avut şi un mesaj anti-guvernamental). În rest, tăcere. Ca şi cu două zile mai înainte, cînd conferinţa de presă a organizatorilor, pe tema motivelor care ne-au determinat să mărşăluim, a fost onorată doar de cîţiva ziarişti. (Şi remarc aici profesionalismul celor de la TVR, Radio România şi Agerpres - nota bene: instituţii de stat! - care au relatat de la conferinţă). Subiectul nu interesează, pentru că pune probleme de fond şi n-are nimic spectaculos în el, deşi, în esenţă, este scandalos că într-o ţară pretins creştină (cel puţin cu peste 85% din locuitori botezaţi) sîntem nevoiţi să apărăm familia în stradă.
Carevasăzică, principalele televiziuni de la noi şi cotidiene naţionale au ignorat protestul a peste 200 de persoane respectabile, familii cu prunci în braţe, făcut pe o ploaie torenţială, pe un traseu destul de lung, de la Biserica Kretzulescu pînă în Dealul Patriarhiei. Dar aceleaşi instituţii de presă au transformat în evenimentul săptămînii scălîmbăiala grotescă şi libidinoasă a homosexualilor şi a susţinătorilor lor, intitulată pompos "Gayfest", de sîmbătă după amiaza.
Relatări în direct, dezbateri în studio (greaţa maximă a atins-o, ca de obicei cînd vine vorba de homosexuali, Realitatea TV), actualizări ale ştiriilor în variantele online ale ziarelor şi pe agenţiile de ştiri, articole în ediţiile pe print de duminică. Toate puse în antiteză cu protestul Asociaţiei "Noua Dreaptă" la adresa Gayfest, desfăşurat cu cîteva ore mai devreme. De ce? Pentru că e cool să susţii minorităţile, e şi "corect politic", homosexualii sînt "exotici" - mai ales nefericiţii aia travestiţi -, iar opoziţia ND creează potenţialul de scandal (chit că oamenii au fost paşnici).
Într-o vreme în care milioane de români se gîndesc cu ce-şi vor cumpăra pîinea de mîine, iar familia este ameninţată din toate părţile, presa noastră se înflăcărează pentru "drepturile" pederaştilor. Şi cînd spun că se înflăcărează mă refer şi la partizanatul pe care îl dovedeşte.
Sincer, am fost convins că în actualul context social, instituţiile de presă din România, asupra cărora altminteri nu-mi fac iluzii, vor avea o rezervă în a amplifica propaganda dezgustătoare a homosexualilor, că vor pune surdină cel puţin. M-am înşelat. Lipsa de ruşine e totală. Nu numai că mare parte din presă are agenda ei, de la care nu se abate o iotă, indiferentă la interesul naţional şi în răspăr cu credinţa creştină, dar iată că nici măcar nu mimează preocuparea pentru problemele reale ale românilor.
Dacă televiziunile de ştiri au făcut "festival" din protestele sindicale privind "curba de sacrificiu", a fost pentru că asta le aduce rating şi mai ales pentru că astfel loveau în putere, nu pentru că le-ar păsa într-adevăr de românii cărora li se taie veniturile sau vor fi concediaţi.
Dacă vedem că la televizor sau în ziare sînt criticaţi şi ironizaţi politicienii, nu este pentru că presa şi-ar dori o clasă politică profesionalizată, ci pentru că acei politicieni nu satisfac interesele instituţiilor de presă, ori pentru că sînt în "barca" nepotrivită. Şi aşa mai departe.
Apoi, tot presa este surprinsă că îi scade audienţa, că nu mai are credibilitate şi că este înjurată. În ritmul ăsta, nu mai e mult pînă numele de jurnalist va deveni o ocară. Dar, dacă jurnaliştii oneşti nu fac nimic să împiedice asta, atunci va fi prea tîrziu să se ruşineze. Este un motiv suficient pentru ca AZEC să fie scoasă din amorţire.
PS:
Mai notez aici că, pentru al treilea an consecutiv (de cînd partiarh este PF Daniel), Patriarhia şi Sfîntul Sinod n-au luat nici o atitudine faţă de "săptămîna homosexualilor". De asemenea, nu au pomenit nimic despre noile probleme ale familiei, generate de Putere.
Pentru comparaţie, Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti şi Asociaţia Familiilor Catolice "Vladimir Ghika" au dat împreună un comunicat în care critică politica guvernului faţă de familii. Apropo de Asociaţia "Vladimir Ghika", se cade să menţionez că reprezentanţii săi au venit la Marşul pentru Familie, fapt lăudabil.
În schimb, Sanctitatea Sa Daniel adresează o felicitare publică prinţului pîrît Paul Lambrino şi soţiei sale, cu prilejul botezului fiului lor, Carol Ferdinand, şi de asemenea naşului acestuia, Traian Băsescu.
Un cuvînt pentru creştinii care au organizat Marşul pentru Familie n-a avut, o poziţie faţă de propaganda homosexuală n-a exprimat, dar a considerat că e musai să-l felicite pe Paul Lambrino, folosind apelativul Alteţă şi aducînd un afront Regelui Mihai, cel care a fost uns de Biserică şi care, pe bună dreptate, nu-l recunoaşte pe falsul principe.
Desigur, trustul de presă al Bisericii Ortodoxe Române, Basilica, a ignorat şi el Marşul pentru Familie.
LATER EDIT:
Mihnea Măruţă sesizează foarte bine că şi Traian Băsescu face un joc dubios năşind odrasla lui Paul Lambrino. Aşa-zisul prinţ a fost folosit şi de Ion Iliescu pentru a-l ţine oarecum în şah pe Regele Mihai.
Publicat de Unknown la 14:40 6 comentarii
Etichete: BOR, homosexuali, marsul pentru familie, patriarhul Daniel, presa, Realitatea TV
Artigos Relacionados:sâmbătă, 5 decembrie 2009
Cum votează cititorii mei mîine
Publicat de Unknown la 21:45 10 comentarii
Etichete: alegeri prezidentiale 2009, Mircea Geoana, Realitatea TV, sondaj de opinie, Sorin Ovidiu Vantu, Traian Basescu
Artigos Relacionados:joi, 9 iulie 2009
Presa, decimată de incompetenţă pe fondul crizei economice
Cînd e supusă cenzurii, obligată să facă tot felul de jocuri murdare şi decredibilizată - după ce a fost silită să se prostitueze -, cînd neglijează calitatea lucrării sale sau devine superficială şi murdară sub pretextul că asta aşteaptă cumpărătorii, presa îşi trădează principalii susţinători, cititorii, şi rămîne fără ei. Ea nu se mai bazează pe vînzarea produselor sale, a publicaţiilor sau emisiunilor, ci pe publicitate. Astfel, devine un suport pentru publicitate şi total dependentă de banii încasaţi din aceasta. Şi nu mai este deloc avangardă, ci doar o codoaşă de care te poţi descotorosi oricînd.
O criză economică precum e cea pe care o traversăm îi poate fi fatală. Pentru că publicitatea se subţiază, iar "mogulii" nu mai au de unde sau, pur şi simplu, nu sînt dispuşi să cheltuie pentru menţinerea pe piaţă a unor mass media în pierdere.
Foarte pe scurt, presa noastră trece azi printr-un dezastru pentru că şi-a abandonat statutul de avangardă în favoarea celui de codoaşă. Nu generalizez, deşi asta e tendinţa. Au mai rămas cîteva oaze de presă normală, însă nu de excepţii vorbim.
După ce, la începutul anului, Ringier a operat primele disponibilizări, şi alte trusturi s-au gîndit să facă economie prin renunţarea la personal sau prin diminuarea drastică a salariilor. Burda România, din cîte ştiu, şi-a închis o serie de publicaţii. Mediapro şi-a lichidat ziarele locale. România liberă a concediat zeci de oameni. Antenele lui Voiculescu au dat şi ele oameni afară.
Scăpaseră pînă azi trustul Realitatea-Caţavencu (televiziune, radio, presă scrisă, presă online), holdingul Adevărul şi Jurnalul naţional (care însă a redus salariile). Adevarul a îngheţat salariile, dar nu le-a scăzut, nici n-a concediat pe nimeni pe motiv de criză. Să vedem cît o ţine aşa. Sper că pînă la capăt, de dragul presei. Deocamdată, Patriciu se pare că stă bine cu cashul :)
De cîteva zile însă Realitatea-Caţavencu a intrat şi el în vîrtej. Dacă la începutul anului, Vîntu, patronul trustului, declara pompos că toţi oamenii rămîn pe loc şi lefurile vor creşte cu 11%, stîrnind admiraţia tuturor şi invidia concurenţei, acum se vede că SOV nu e decît un fanfaron.
La ce faimă de maestru al combinaţiilor financiare are, este imposibil ca Vîntu să nu-şi fi dat seama că nu va rezista pe piaţă cu personalul integral şi mai ales cu lefurile măricele pe care le plătea. E clar că a vrut să se dea mai puternic decît este. Iar acum, încearcă să limiteze cheltuielile cît mai mult. Radio Guerilla şi-a închis staţiile de la Iaşi şi Timişoara. Romantica Tv e de vînzare. La Realitatea Tv au început să fie testaţi profesional angajaţii, ca să existe motive pentru concedierea lor. De la Telesport au fost trimişi în şomaj 70 de oameni. Iar azi la Cotidianul se taie în carne vie.
Ziarul va rămîne în curînd cu doar opt pagini (acum cîtva timp a fost micşorat de la 32 la 16), o serie de secţii vor fi desfiinţate, iar foarte mulţi redactori sînt siliţi să plece după ce li se reduc salariile sub limita decenţei, după cum anunţă Reporter Virtual. Se pare că acest cotidian va fi disponibil, din toamnă, doar pe internet.
După anumite informaţii, tot ale lui Vîntu sînt (chiar dacă nu asumate public) şi ziarele Gardianul şi Ziua, care o duc şi ele tot mai greu cu banii. La Gardianul, cel puţin, salariile întîrzie cu săptămînile.
Părerea mea este că acum se fac deconturile pentru prostul management din cea mai mare parte a presei. Cît presa era pe cai mari şi derula contracte de publicitate de j'de milioane de euro, prostia de la vîrf nu era chiar aşa vizibilă. Însă, în vreme de criză se vede foarte clar.
Nu reducînd personalul şi salariile la jumătate se vor salva ziarele, ci prin inteligenţă, creativitate, ştiinţă de carte, conţinut de calitate etc. etc, într-un cuvînt prin profesionişti.
Problema e că şi concedierile sînt făcute tot de aia care au băgat ziarele în faliment, deci, în general, vor pleca oamenii buni şi rămîn proştii cu funcţii şi şi micii lingăi. Sigur, vor trebui păstraţi, cît s-o putea, şi cîţiva profesionişti, ca totuşi ziarele să mai funcţioneze.
Cunosc cel puţin patru, cinci ziarişti foarte buni din Cotidianul, de pildă, care probabil vor fi siliţi să plece, pentru că, deşi îşi fac meseria exemplar, nu aparţin nici unei găşti, nu sînt slugile nici unui şef, nu răspund la comenzi politice etc. Cunosc încă vreo trei, patru, care îmi vin acum în minte, de la alte ziare, care au rămas fără job în mod incredibil, deşi sînt foarte buni. Nu le dau numele că poate s-ar jena sau ca să nu le stric socotelile.
Pe de altă parte, ştiu foarte mulţi şefi de prin gazete, posturi de televiziune şi posturi de radio (aici intră de la directori pînă la şefi de departamente) extrem de slabi, care n-au fost niciodată buni reporteri şi n-au făcut nici o performanţă ca şefi, dar îşi adjudecă mereu, în chip de neînţeles pentru mine, fotolii comode de conducere. Poate pentru că şi patronii lor sînt la fel de slabi manageri, chiar dacă stau cu fundul pe milioane de euro (cum i-au făcut e o altă poveste, care nu ţine de competenţă, ci de complicitate, corupţie, ticăloşie).
Mă doare fizic măcelul din presă la care asist în ultimele luni. Mă doare pentru că am colegi extraordinari care suferă de pe urma prostiei şefilor lor, dar şi pentru că într-o societate în care presa e la pămînt, nu te mai poţi aştepta la ceva bun.
Publicat de Unknown la 13:24 5 comentarii
Etichete: Adevarul, concedieri, Cotidianul, Gardianul, Jurnalul National, presa, radio Guerilla, Realitatea TV, Romania libera, Ziua
Artigos Relacionados:sâmbătă, 6 iunie 2009
Dan Puric, despre "Sinucigaşul", la Realitatea TV
Dan Puric a fost invitat astazi la emisiunea lui Stelian Tănase "3x3", unde a vorbit despre cea mai recentă piesă de teatru în care joacă, "Sinucigaşul", despre comunism, poporul român în post-comunism şi noile tendinţe ideologizante din societatea românească.
Îl puteţi urmări în înregistrarea de mai jos, începînd de la minutul 69.
Publicat de Unknown la 20:16 3 comentarii
Etichete: comunism, Dan Puric, piesa Sinucigasul, Realitatea TV, teatru
Artigos Relacionados:sâmbătă, 23 mai 2009
Reacţii la Marşul pentru Familie. Miopia presei
Reacţiile mediatice la Marşul pentru Familie, care a avut loc ieri în Bucureşti, ne dezvăluie în toată splendoarea ei miopia presei noastre. O miopie, desigur, jucată, interesată.
La marş au participat peste 1000 de persoane, mai multe decît în anii precedenţi, dar mai puţine decît ne-am fi aşteptat avînd în vedere efortul de organizare depus. Din păcate, poporul român se dovedeşte, în majoritatea sa covîrşitoare, inert. Cînd se va trezi, va fi deja tîrziu, poate prea tîrziu. Dar noi ne facem datoria în continuare să mărturisim. Căci nu pentru numărul nostru, ci pentru credinţa noastră ne va mîntui Dumnezeu.
Presa fie n-a scris nimic încă despre marşul de ieri, căci nici nu a avut vreun motiv de scandal, fie a minimalizat acţiunea. Astfel, Realitatea TV spune că au fost prezenţi 100 de oameni, iar Pro TV pretinde că au fost aproximativ 300. Trebuie să fii orb de-a binelea, ca să nu vezi realitatea.
Ştim că este ordin ca homosexualii să fie sprijiniţi în propaganda lor, iar creştinii să fie domoliţi, descurajaţi şi în cele din urmă scoşi de pe scena publică. Dar eu unul mă aşteptam totuşi la o minimă onestitate. Nimeni nu se speria dacă jurnaliştii ar fi spus cinstit numărul de manifestanţi, ba, avînd în vedere că sîntem un popor creştin, 1000 de manifestanţi sînt chiar puţini. Deci, ziariştii puteau spune adevărul, fără să-şi primejduiască ingrata misiune.
Vedeţi mai jos două din relatările de ieri:
REALITATEA.NET - Marş în Bucureşti pentru protejarea familiei
Publicat de Unknown la 11:17 3 comentarii
Etichete: homosexuali, mars pentru familie, Pro TV, Realitatea TV
Artigos Relacionados:miercuri, 20 mai 2009
Dan Puric, preşedinte!
Maestrul Dan Puric a spus, în mai multe intervenţii publice, că nu poate candida la preşedinţia României dintr-un motiv simplu: "Cum ar fi să strige lumea: Puric, preşedinte! Puric, preşedinte!" După care a izbucnit într-un rîs molipsitor.
E un exerciţiu de smerenie. De fapt, Dan Puric nu va candida la preşedinţie pentru că este omul frumos pe care îl povesteşte. Iar omul frumos se ţine departe de urît - politica noastră de azi fiind foarte urîtă.
Oricum, Realitatea TV îl vede drept un candidat viabil. Dvs ce credeţi?
Later edit
Unii sînt preocupaţi de cum şi-ar primejdui Dan Puric mîntuirea jucînd teatru. Şi mai ales jucînd într-o piesă cu titlu sumbru: Sinucigaşul. E suficient titlul, nu le mai trebuie şi conţinutul, ca să dea verdicte. Eu unul vă îndemn să vedeţi piesa. A, şi să nu uitaţi: e vorba de artă.
UPDATE
Îmi dau seama că pentru unii sînt prea subtil. Bieţilor agitaţi care îl acuză pe Dan Puric de îndemn la sinucidere, le explic: piesa "Sinucigaşul" este una anticomunistă. Vedeţi, măcar acum, legătura cu ce face Dan Puric de cîţiva ani încoace?
Publicat de Unknown la 15:52 7 comentarii
Etichete: Dan Puric, presedintele Romaniei, Realitatea TV
Artigos Relacionados:




