marți, 12 octombrie 2010

Răpirea din serai

de Razvan Bucuroiu

Din seraiul ortodox „pe nou” a fost răpită o ceată de maici. Nu una, nu doua ci 29. Autorul acestui act de bravură duhovnicească, de vitejie dreptslăvitoare? Tocmai cel care trebuia să le păzească sufleteşte, să le îndrume spre lumină, să le poarte de grijă. A făcut-o? Da, cu asupra de măsură ar zice unii...

Prieteni, se pare ca ne-am jucat prea mult cu dracu' si ăla ne-a plesnit acum peste faţă, de nu ne mai vedem. Nici unii cu alţii, nici pe noi înşine.

De vreo câţiva ani încoace s-a umplut Biserica Ortodoxă de băieţi deştepti şi revoltaţi, mergând ca tramvaiul pe "linia Sfinţilor Părinţi", fiind anti-totcemişcă, informaţi „pe surse” sau din blogosferă şi prin care acum culegem roadele. Sunt roadele unor ani întregi de sminteală pe internet, de conferinţe "duhovniceşti" şi vieţuire "curata" prin mânăstiri rascolnice, din vârfuri de munte.

Nu ne-a plăcut de bătrânul Teoctist că era, vezi Doamne, prea moale. Acum avem un patriarh tare! Nu ne place de "Biserica Oficială", dar începem să avem parte făţiş (şi hoţiş) de grupări stiliste schismatice taman din Grecia. Doamne apară şi păzeşte! Ne-o facem cu mâna noastră, gălăgios şi iresponsabil, iar aceştia mai mici ca noi (ca părintele-fugar Nichita) sunt victimele noastre directe, ale celor care ne-am jucat prea mult cu vorbele şi cu atitudinile de frondă - copilăroasă şi total nepotrivită pentru o maturitate duhovnicească pe care nu am atins-o, de fapt, niciodată... Zgândărim lucrurile acolo unde nu ne pricepem, de fapt, să le îndreptăm. Dezbinăm – prin cârteală, nemulţumire continuă, cuvinte usturătoare şi atitudine infantilă – acolo nu ne pricepem să facem pace. Nu ştim nimic, nu simţim nimic, dar vorbim întruna ca adevăraţi salvatori ai Bisericii. Aflatul în treabă duhovnicească este scump, costă foarte mult. Şi, până la urmă, cine plăteşte preţul? Tot Hristos, sărmanul... E vrednic de plâns Dumnezeul răstignit al creştinilor, cu asemenea fii/ucenici/învăţători/apăratori/misionari/etc!

Fraţilor, şi eu sunt vinovat, într-un fel, de această „răpire din serai”... Iar când spun asta, ştiu exact ce spun. Şi prietenii mei, şi cititorii mei, şi duhovnicul meu. Şi aşa aş vrea să se simtă orice creştin. Orice creştin care, luându-l gura sau pixul pe dinainte, s-a lăsat ispitit de a comenta vehement greşelile reale sau nu ale altora (ierarhi, preoţi sau călugări), s-a lăsat ispitit de a desconsidera şi jigni alţi mireni, de a vedea la alte Biserici Ortodoxe numai lucruri bune iar la noi acasă numai grozăvii, de a fi atotştiutori în ale conspiraţiei, docţi în ale masoneriei universale şi experţi în ale cipuirii planetare; care s-au lăsat ispitiţi până la un punct de un naţionalism prostesc şi agresiv iar mai apoi de un filetism ceva mai subţire – distructiv şi el; cei care caută cu ardoare duhovnici ai neamului, căutare care este contrazisă de însăşi natura personalistă a trăirii ortodoxe; cei care-şi fac idoli din persoane vii şi păcătoase, ca şi noi, cei care venerează un trecut de legendă - care de multe ori nici nu a existat; în fine, cei care au ajuns să fie indiferenţi la stimuli ecleziali şi liturgici, refugiindu-se într-un protestantism lăuntric, cu înveliş ortodox şi patină intelectuală.

Tot ce ai dezbinat, dezbinat rămâne, tot ce ai jignit, maculat este... Există iertare personală, dar nu am auzit până acum de iertare comunitară. Şi faţă de această comunitate creştină, vinovaţi suntem cu toţii! Şi nici măcar nu avem de gând, în marele nostru orgoliu, să ne cerem iertare, îndreptându-ne mai întâi pe noi înşine, iar apoi poate şi pe ceilalţi!

Sursa: Lumea credinţei

7 Comentários:

Ion de la Chiuiesti spunea...

Excelent articol, a atins ce trebuia!

Sante Ronchi spunea...

Eu, mai putin duhovniceste desavarsit fiind, as fi scris un raspuns mai vehement la cele scrise de catre Apologeticum ieri. Mult mai elegant (si folositor) asa

Pr. Marcel spunea...

Sunteti prea sever cu dumneavoastra. Ratacirea in care au cazut cei plecati din Manastirea Brancoveni - si implicit din Biserica Ortodoxa Romana - nu este mult mai grava decat ratacirile DIN Biserica. Dumneavoastra, eu sau alti frati din Biserica noastra nu suntem mai buni sau mai rai. De ce aceasta lipsa de diferentiere? Sa ma explic. Intre un crestin "de duminica", asa cum sunt majoritatea crestinilor nostri (analfabeti dogmatic si rataciti duhovniceste), sau un preot pus pe capatuiala prin parohia pe care ar fi chemat sa o pastoreasca, nu sa o "managerieze", sau un ierarh cu gandul la mariri lumesti (a se citi putere lumeasca, afaceri banesti etc.) sau un crestin bine intentionat (dar ale carui fapte nu aduc roadele la care el spera datorita putinatatii faptelor sau lipsei de consecventa) si ceata de fugari, rataciti, proscrisi (ori cum s'or mai numi) a celor de la Manastirea Brancoveni nu exista decat o diferenta a formei de manifestare, in niciun caz a fondului. Cine mai comunica cu adevarat, in Biserica noastra, si mai ales CUM mai comunica cu preotii, cu vietuitorii manastirilor, cu credinciosii mireni? Concernul mass-media al Patriarhiei (cu ale sale structuri mai degraba propagandistice, decat duhovnicesti), conferintele preotesti lipsite de finalitate (care mie imi amintesc de "sedintele" UTC la care eram nevoit sa particip in vremea liceului), sinaxele staretilor (care sunt mai mult conferinte administrative, decat intalniri duhovnicesti)? Cred ca nu! Cine si cum comunica in Biserica? Vorbim ca suntem in comuniune, dar uitam ca a fi in comuniune inseamna a comunica unul cu celalalt. Iata ca lipsa de comunicare, gravele erori de estimare a implicarii Bisericii in diferite structuri externe, lipsa de intelegere (nimeni nu-si face timp sa explice!) a unor contexte interne si externe au provocat o ratacire grava! O obste intreaga a fugit! Noi reactionam DUPA, asteptam sa se implineasca raul, nu prevenim, nu zidim. De acord cu vinovatia noastra, a tuturor. De acord cu "Tot ce ai dezbinat, dezbinat rămâne, tot ce ai jignit, maculat este..." Totusi, am nadejde ca inca este timp sa unim, sa comunicam si astfel sa redescoperim comuniunea noastra in Hristos.

Anonim spunea...

Foarte frumos si bine scris! Sper sa ajunga la cat mai multi cititori!

Iulian Capsali spunea...

Exista pericolul, draga Razvan, ca atunci cand citeste cineva care nu cunoaste dedesubturile tuturor acestor frictiuni sau chiar sminteli din Biserica, sa creada ca problema cipurilor, cea national(ist)a, cautarea Adevarului din gura unui duhovnic mare sa para chestiuni ce deturneaza sufletele din drumul spre Mantuire. Eu stiu ce ai vrut cu acest articol: sa atragi atentia asupra tulburarilor create de minti infierbantate, unele dintre ele crezand ca sunt indreptatite sa poarte steagul ortodoxiei, desi se pare ca nu se cerceteaza indeajuns: zelotii ortodocsi fara cusur. Practic, o data cu plecarea duhovnicului manastirii Brancoveni (bietii nostrii Sfinti Martiri Brancoveni, sa suporte o asemenea rusine) s-a incheiat un ciclu de tulburari ai caror protagonisti vad in schisma fata de BOR un deziderat- daca nu chiar o necesitate vitala- pentru ca viata bisericii sa nu se plaseze, in opinia lor, in afara Harului. Aceste "constiinte ortodoxe" nu au facut decat sa rupa iresponsabil din trupul Bisericii si sa adanceasca fisura dintre ierarhi si preoti si laici - iar aici sunt perfect de acord cu Pr. Seliste, ca pastorii dintai nu au facut nimic, absolut nimic pentru ca acestei instrainari sa i se puna capat. Cred ca trebuie facuta o separare intre pacat si vina. Nu exista om fara de pacat. Insa vina pentru aceast pacat impotriva Crucii- acela de a rupe din trupul Bisericii- este a unor indivizi care se cunosc bine. Pacatosi suntem cu totii, dar trebuie sa cercetam resorturile intime ale acestei stari de fapt. Sigur ca la baza acestui fapt sta mandria de a te crede chintesenta ortodoxiei. Insa trebuie sa reflectam si asupra contextului in care s-a intamplat aceasta cadere. Singurul meu regret este acela ca Episcopul locului, PS Sebastian, este unul dintre putinii care au o buna asezare si o grija nefatarnica pentru credinciosii pastoriti. Dar necuratul loveste acolo unde este copacul plin, nu unde este uscat.

Anonim spunea...

Daca ar fi numai preotul Nichita pe rol, am scapa usor. Ma tem insa ca in viitorul apropiat se vor mai desprinde si alti duhovnici din BOR. Cei mai multi duhovnici de la noi gandesc precum preotul Nichita, atata doar ca fugarul de la Brancoveni nu a ales calea cea mai buna. Mai mult, in BOR sunt atatia vladici cu ifose, rude de "mari scule pe bascule" din SRI si fosta securitate, incat ti se face lehamite. Cand va intrebat ultima oara un episcop ce mai faceti? Cand va vizitat, frateste? Aud numai de oameni la care episcopiii s-au zburlit, de cum acestia le-au deschis usa biroului, ori au tacut malc, ori i-au privit negri de suparare, neincrezatori. Asa ca s-au intors la fel cum au si intrat.

Anonim spunea...

Nu e rapire,caci au plecat de bunavoie!Cred ca latura stilista e un pretext! Adevaratul motiv al plecarii cred ca e programul istovitor la care erau supuse maicile!Trebuie sa spunem adevarul ca maicile in unele manastiri sunt tratate ca niste sclavi! In declatia data de stareta,aceasta "regreta plecarea celor mai bune(muncitoare)maici"!Din pacate,epicopia adanceste prapastia,inchizand parintelui Nichita orice posibilitate de intoarcere,prin amenintarea cu caterisirea! Lipsa de intelepciune,dar,mai ales de dragoste!