MŢR se pregăteşte de vremuri grele
Ceea ce se zvonea s-a întîmplat: în locul demisionarului Vintilă Mihăilescu, la conducerea Muzeului Ţăranului Român a fost numit interimar Virgil Niţulescu. De aici, pînă la a "cîştiga" concursul pentru funcţia de director, Niţulescu nu mai are decît un pas politic de făcut. De la PNL la PDL.
Din cîte ştiu, omul e preferatul lui Valeriu Stoica (PDL) şi a lui Kelemen Hunor, ministrul Culturii (UDMR), care l-a şi numit interimar. Niţulescu are faima unui politruc (a)cultural şi cu toate astea, în cîteva rînduri, a primit posturi grase în Ministerul Culturii.
Acum, vine hotărît să desfiinţeze expoziţia permanentă Horia Bernea de la MŢR, sub pretextul renovării şi spunînd că oricum niciunde nu este păstrată o expoziţie mai mult de cîţiva ani.
Între contestatarii lui Niţulescu se află unul care pînă acum avea un cuvînt hotărîtor în numirea şefilor MŢR, Andrei Pleşu.
În 1990, pe cînd era ministru al Culturii, Andrei Pleşu l-a numit pe Horia Bernea director la MŢR. De asemenea, în calitate de intelectual public şi de şef de gazetă culturală, şi-a dat acordul pentru Dinu C. Giurescu, la începutul anilor 2000, şi a intervenit pentru demisia acestuia în 2005 şi pentru numirea lui Vintilă Mihăilescu, colegul său de la "Dilema".
Acum, Andrei Pleşu pare-se că nu mai are trecere.
"Un zvon în care nu vreau să cred e că unul dintre aspiranţii la directorat ar fi fostul secretar de stat Virgil Niţulescu, de la Ministerul Culturii. Îl ştiu de mult.
Iniţial, am crezut în candoarea lui. Între timp s-a instalat în postura unei mediocrităţi vesele, de funcţionar hârşit în rele. Mi-e greu să înţeleg de ce vrea acest directorat. În materie de etnografie e nul. În materie de caracter e, ca să zicem aşa, aproximativ. Se crede un administrator? Să caute vreun şantier sau vreo circă financiară. Altfel, va rămâne în memoria noastră ca un demolator de duzină, înălţat pe ruinele unui lucru bine făcut" - Andrei Pleşu, în Muzeul Ţăranului Român, Adevărul, 27 apr. 2010.
Din cîte ştiu, omul e preferatul lui Valeriu Stoica (PDL) şi a lui Kelemen Hunor, ministrul Culturii (UDMR), care l-a şi numit interimar. Niţulescu are faima unui politruc (a)cultural şi cu toate astea, în cîteva rînduri, a primit posturi grase în Ministerul Culturii.
Acum, vine hotărît să desfiinţeze expoziţia permanentă Horia Bernea de la MŢR, sub pretextul renovării şi spunînd că oricum niciunde nu este păstrată o expoziţie mai mult de cîţiva ani.
Între contestatarii lui Niţulescu se află unul care pînă acum avea un cuvînt hotărîtor în numirea şefilor MŢR, Andrei Pleşu.
În 1990, pe cînd era ministru al Culturii, Andrei Pleşu l-a numit pe Horia Bernea director la MŢR. De asemenea, în calitate de intelectual public şi de şef de gazetă culturală, şi-a dat acordul pentru Dinu C. Giurescu, la începutul anilor 2000, şi a intervenit pentru demisia acestuia în 2005 şi pentru numirea lui Vintilă Mihăilescu, colegul său de la "Dilema".
Acum, Andrei Pleşu pare-se că nu mai are trecere.
"Un zvon în care nu vreau să cred e că unul dintre aspiranţii la directorat ar fi fostul secretar de stat Virgil Niţulescu, de la Ministerul Culturii. Îl ştiu de mult.
Iniţial, am crezut în candoarea lui. Între timp s-a instalat în postura unei mediocrităţi vesele, de funcţionar hârşit în rele. Mi-e greu să înţeleg de ce vrea acest directorat. În materie de etnografie e nul. În materie de caracter e, ca să zicem aşa, aproximativ. Se crede un administrator? Să caute vreun şantier sau vreo circă financiară. Altfel, va rămâne în memoria noastră ca un demolator de duzină, înălţat pe ruinele unui lucru bine făcut" - Andrei Pleşu, în Muzeul Ţăranului Român, Adevărul, 27 apr. 2010.
Postări
Trist si rusinos.
Daniel F
Asa s-au nenorocit mai toate institutiile (de cultura dar nu numai) din Romania: directori numiti politic - castigatori de "concursuri" avand prea putine in comun cu institutia pe care se catara. In consecinta se comporta ca niste arendasi, isi aduc oamenii lor la fel de performanti ca si ei, in timp ce adevaratii profesionisti sunt marginalizati sau pleaca singuri, satui sa tina in spate o armata de trantori obraznici (pentru ca trebuie sa faca si treaba plosnitelor venite cu noua conducere). Dupa ce isi duc opera distrugatoare la bun sfarsit, sunt "mustrati" si "mutati disciplinar" in alta institutie, de obicei pe un salariu mai mare.
Expoziţia permanentă MNŢR a fost deschisă în 1994. De atunci, i-au fost adăugate mai multe săli, ultima dintre ele („Hrana“), în 2008. Expoziţia permanentă are mai mulţi autori (doi dintre ei, Horia Bernea şi Irina Nicolau sunt decedaţi din 2000, respectiv, 2001); totuşi, impresia generală este unitară, chiar dacă un ochi exersat constată destule diferenţe de stil, etalare şi muzeotehnică între săli. Expoziţia nu este unitară nici în ceea ce priveşte tematica. Astfel, chiar dacă sălile de la parter sunt reunite sub titlul „Legea creştinească”, iar cele de la etaj sub titlul „Legea vieţii”, ceea ce pare să confere destulă coerenţă conceptuală expunerii permanente, în realitate, în interiorul acestor două mari „capitole”, sălile s-ar putea aşeza în multe alte ordini. Nu există, de exemplu, nici o explicaţie pentru ce sala „Ferestre” este aşezată între sălile „Moaşte” şi „Timp”. Locul ei poate să rămână acolo dar, la fel de bine, poate fi aşezat oriunde, în altă parte. Şi exemplele ar putea continua. Aparenta unitate a expoziţiei permanente nu vine din coerenţa logică a expunerii, ci din stilul său, care combină frusteţea unor materiale muzeotehnice ieftine, cu nobleţea unor obiecte de mare frumuseţe şi valoare culturală. La acestea se adaugă şi tuşa artistică imprimată, pe alocuri, de artiştii Horia Bernea şi Ioana Bătrânu, care au contribuit, direct, la crearea unor obiecte de muzeotehnică originale, ceea ce individualizează, în mod hotărât, expoziţia permanentă a MNŢR, în raport cu orice altă expoziţie din lume.
Din păcate, în pofida originalităţii accentuate a expoziţiei permanente, aceasta are şi câteva defecte, care provin din modul în care a fost concepută clădirea. Proiectată începând din 1906, clădirea nu mai corespunde actualelor standarde muzeografice. Faptul că, pentru a vizita întregul muzeu, un vizitator trebuie să treacă, practic, de trei ori prin holul de intrare şi, în orice caz, de două ori, prin fiecare sală de expunere, nu constituie un avantaj. Frecventa întretăiere a circuitelor de vizitare cu cele funcţionale ale muzeului (prin care ar trebui, de fapt, să circule exclusiv personalul angajat al muzeului) constituie, de asemenea, un dezavantaj, şi încă unul care contravine normelor de securitate adoptate de Consiliul Internaţional al Muzeelor.
În fine, trebuie remarcată o anume „oboseală” a vizitatorului autohton faţă de expoziţia permanentă, fapt reflectat în reducerea numărului de vizitatori ai expoziţiei permanente, în ultimii ani, cu toate că numărul celor care calcă zilnic pragul muzeului creşte constant.
În fine, faptul că din cele c. 90.000 de obiecte din depozitele MNŢR, sunt expuse doar c. 2.100 (puţin peste 2%) şi că cea mai mare parte a obiectelor aflate de multe decenii în colecţiile MNŢR nu a fost, încă, văzută de publicul actual, constituie un argument suplimentar pentru necesitatea schimbării expoziţiei permanente.
Ocazia deschiderii şantierului de restaurare a clădirii principale a muzeului este cea mai bună oportunitate pentru regândirea întregii expoziţii permanente.
Trimiteți un comentariu