Ponta vrea să distrugă şi Muzeul Ţăranului Român

Ponta & compania nu se opresc din fărădelegi decît dacă sînt forţaţi. Ca toţi comuniştii. Iniţiativele care aduc atingere valorilor consacrate de Occident (democraţie, libertate de exprimare, justiţie etc.) le mai sînt blocate de ambasadele occidentale. Dar atacurile la valorile româneşti - aşa cum sînt cele prezente în Muzeul Naţional al Ţăranului Român (cît mai sînt, după directoratul plin de păcate al lui Virgil Niţulescu) - cine le stopează? 

E în firea comuniştilor să distrugă tot ce ţine de tradiţie. Deci nu mă miră noua acţiune a guvernului USL. Ce mă miră este slăbiciunea noastră. Oare ce mai aşteptăm ca să-i măturăm definitiv de pe scena politică pe moştenitorii PCR?

Redau mai jos o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului Victor Ponta de către directorul MNŢR, Virgil Niţulescu. (C.T.)

Stimate Domnule Prim-Ministru,

Am fost informat cu privire la existenţa unui proiect de hotărâre a Guvernului care ar face ca, într-o primă etapă, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” să treacă în subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice şi imobilul din Şoseaua Kiseleff nr. 3, care adăposteşte Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în administrarea Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa­”. În etapa următoare, din câte am înţeles, ar urma ca, în termen de 90 de zile, Muzeul nostru să fie unificat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, pierzându-şi aşadar, personalitatea juridică, iar toate bunurile culturale care sunt adăpostite în clădirea noastră şi expoziţia permanentă să fie găzduite în imobilul muzeului în aer liber din Parcul Herăstrău.

Vă rog să îmi permiteţi, domnule Prim-Ministru, să expun foarte pe scurt motivele pentru care o asemenea decizie ar fi total inoportună. Nu am să discut, aici, situaţia colegilor noştri din Muzeul „Antipa”. Muzeul nostru, care a fost înfiinţat în anul 1906, sub patronajul Regelui Carol I (al cărui nume l-a şi purtat, din 1915, până în 1948) a fost găzduit în clădirea în care se află acum, de la bun început. Clădirea, proiectată, iniţial, de arhitectul Nicolae Ghica – Budeşti şi terminată de arhitectul Grigore Ionescu (şi care, acum, este monument istoric de importanţă naţională), a fost gândită, din capul locului, pentru a găzdui „Muzeul de Artă Naţională”, iniţiat de marele nostru muzeolog, istoric de artă şi etnolog, Alexandru Tzigara – Samurcaş. Din păcate, cel mai mare muzeu al României, aşa cum era în acel moment, a fost evacuat din clădire în 1953, pentru a găzdui Muzeul Lenin – Stalin, devenit, mai târziu, Muzeul de istorie a Partidului Comunist, care a fiinţat, până în decembrie 1989 în această clădire.

Între timp, Muzeul (rebotezat „de Artă Populară”) a fost, găzduit de Palatul Ştirbey, de pe Calea Victoriei, până în anul 1978, când, prin decizia directă a lui Nicolae Ceauşescu, a fost desfiinţat, prin unificare cu Muzeul Satului. Întregul patrimoniu al muzeului a fost înghesuit în nişte condiţii absolut improprii, Muzeul Satului, ca muzeu în aer liber, nefiind pregătit, în nici un fel, să primească acest patrimoniu şi să îl îngrijească.

La începutul lunii februarie a anului 1990, după desfiiinţarea fostului muzeu al Partidului Comunist, Muzeul nostru s-a întors în sediul care îi era destinat. Pentru patrimoniul său, care numără peste 90.000 de obiecte, s-au construit depozite speciale adecvate patrimoniului etnologic, potrivit standardelor internaţionale. Totodată, într-un timp foarte scurt, o echipă excepţională de etnologi, sociologi şi artişti, condusă de marele pictor Horia Bernea, a realizat o expoziţie permanentă remarcabilă, fapt care a fost recompensat cu cel mai important premiu în domeniul muzeelor, din Europa. Astfel, în 1996, Muzeul Ţăranului a primit Premiul pentru Muzeul European al Anului, rămânând, până în ziua de astăzi, singura instituţie muzeală din România care a primit această distincţie.

Dacă s-ar da curs proiectului de hotărâre a Guvernului care, oricum, în acest moment, nu respectă, în opinia noastră, prevederile Legii muzeelor şi colecţiilor nr. 311/2003 republicată, art. 18 şi 34 şi care nu a fost publicată pe pagina de internet a ministerului iniţiator,

-         s-ar desfiinţa o instituţie fundamentală pentru spiritualitatea românească, greşeală pe care a făcut-o (atunci, cu vădită intenţie) numai regimul comunist,

-         s-ar distruge o expoziţie permanentă care a fost unanim apreciată de specialişti şi de ghidurile turistice publicate în întreaga lume (vă putem pune la dispoziţie aceste detalii),

-         ar fi lăsat fără adăpost un patrimoniu de excepţie (pentru că Muzeul Satului nu dispune de spaţii suplimentare de depozitare pentru a putea primi şi obiectele pe care le gestionează Muzeul Ţăranului),

-         Muzeul „Antipa” ar primi un spaţiu, oricum, inadecvat nevoilor sale,

-         un număr imens de persoane care apreciază Muzeul Naţional al Ţăranului Român (nu numai cei care fac parte din elita intelectuală a ţării, de la membrii Academiei Române, profesorii universitari, artiştii etc.), precum şi publicul obişnuit al muzeului, de la elevi şi studenţi, până la rezidenţii străini în România, inclusiv, diplomaţii, vor fi extrem de nemulţumite de o asemenea măsură, care va elimina din viaţa publică a Capitalei un loc de cultură ce are o semnificaţie aparte pentru cel puţin câteva sute de mii de oameni (nu doar vizitatorii obişnuiţi ai muzeului, aşadar), care vin la Muzeul Ţăranului pentru a lua parte la manifestări culturale dintre cele mai diverse: expoziţii temporare, concerte, festivaluri de teatru şi film, lansări de carte, conferinţe etc.

Vă asigur că poziţia pe care o exprim în această scrisoare deschisă este conformă cu cea a întregului personal al Muzeului şi că ea va rămâne aceeaşi, indiferent cine se va afla la conducerea instituţiei în viitor.

Sper că prin decizia pe care o veţi lua, de a nu da curs iniţiativei de desfiinţare a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, veţi dovedi că ascultaţi vocea raţiunii, respectând dreptul fundamental la cultură al cetăţenilor şi punând preţ pe identitatea culturală a românilor.

Cu deosebit respect,

Dr. Virgil Ştefan NIŢULESCU

Directorul general al Muzeului Naţional al Ţăranului Român

Directorului MŢR îi este cerută demisia de către adjunctul său

Stimate domnule Virgil Ştefan Niţulescu,

Va scriu dupa o mai lunga perioada de tacere, timp in care am incercat sa observ cu obiectivitate si luciditate ceea ce se intampla in muzeu. Lucrurile iau o turnura  surprinzatoare, defavorabila pentru ceea ce eu cred ca trebuie sa fie si sa ramana muzeul. S-au adunat destule lucruri care demonstreaza o depreciere a climatului din muzeu si o aglomerare uriasa a confuziei privitoare la programul Muzeului Ţăranului Român. In sfarsit, cred ca toate aceste lucruri ar trebui discutate cu seriozitate si cu disponibilitatea de a le consemna si analiza.

Impulsul de a va scrie acum a fost generat in urma incidentului din 24 mai a.c., care mi-a fost relatat de mai multi martori oculari, a caror marturie nu poate fi pusa la indoiala. Ceea ce eu numesc aici incident este deja un eveniment public care s-a consumat si care a produs reactii de stupoare si dezaprobare la toti cei care au fost prezenti in sala Clubului unde se tinea Conferinta de la Sosea. Starea de euforie in care erati, care nu putea fi generata decat de o stare de ebrietate avansata, stare care v-a impiedicat sa va retrageti fara sa va expuneti public, a devenit evenimentul care a atras atentia publicului, generand comentarii amare sau pur si simplu rasul. Acest eveniment, fara precedent, duce, o data in plus, la deteriorarea imaginii si a prestigiului muzeului. Aparitia in public intr-o astfel de stare produce daune incomensurabile prestigiului unei institutii si pune sub semnul indoielii capacitatea respectivei persoane de a conduce si reprezenta respectiva institutie. Este genul de situatie care arunca in derizoriu atat persoana, cat si institutia.

Din pacate, raul s-a produs, si oricate argumente am putea aduce privitor la numarul relativ mic al spectatorilor, nu putem nega evidenta. Si nici nu trebuie sa o negam, nu ne-ar aduce nici o usurare. Cred ca, in aceste conditii, un singur gest poate rechema o onorabilitate pierduta, si anume, demisia de onoare. O institutie ca Muzeul Ţăranului Român nu poate fi condusa fara stil, fara demnitate, fara respect fata de inaintasi si fata de colaboratori, si nu e vorba aici de respectul mimat la ocazii festive, ci de respectul care inseamna grija si atentie pentru mostenirea primita si pentru viitor.

Muzeul nu poate fi un loc in care sa ne rezolvam doar o agenda personala, sa ne multiplicam contactele oportune si profitabile, sa cheltuim in avantajul prietenilor si  sa ne cautam noi surse de prestigiu social. MTR trebuie sa ramana o institutie publica (nu privata si nici privatizabila) de cultura, cu o tinuta intelectuala, moderna, desigur, dar nu aruncata intr-o modernitate a ignorantei, a lipsei de memorie si a confuziei.

Cu totii ar trebui sa respingem o anumita reteta de administrare a unei institutii publice ca pe o mosie. Eu, cel putin, intotdeauna ma voi opune unei astfel de retete birocratice si administrative care implica predominarea bunului plac si a agendei personale. Stim din experiente personale sau din spectacolul straniu al societatii

romanesti cat de greu platim aceasta abandonare in fata bunului plac si al interesului personal sau de grup. Ceea ce se petrece cu Piata Matache este un foarte bun exemplu de dictat al bunului plac si al intereselor partizane netransparente. Monumentul grotesc din fata actualului sediu al MAI, inchinat revolutiei, este un alt exemplu de dinamism cultural apocaliptic si de cheltuiala excesiva. Ar fi fatal ca Muzeul Ţăranului Român sa devina victima unei astfel de "politici culturale", dominate de simplul dictat al  vointei personale, nedublate de nici un proiect intelectual, de nici un dialog.

Sper ca onoarea sa va dicteze asumarea acestui gest reparatoriu, spre binele Muzeului Ţăranului Român.

Mihai Gheorghiu

Director general adjunct

Muzeul Ţăranului Român

MŢR se pregăteşte de vremuri grele

Ceea ce se zvonea s-a întîmplat: în locul demisionarului Vintilă Mihăilescu, la conducerea Muzeului Ţăranului Român a fost numit interimar Virgil Niţulescu. De aici, pînă la a "cîştiga" concursul pentru funcţia de director, Niţulescu nu mai are decît un pas politic de făcut. De la PNL la PDL.

Din cîte ştiu, omul e preferatul lui Valeriu Stoica (PDL) şi a lui Kelemen Hunor, ministrul Culturii (UDMR), care l-a şi numit interimar. Niţulescu are faima unui politruc (a)cultural şi cu toate astea, în cîteva rînduri, a primit posturi grase în Ministerul Culturii.
Acum, vine hotărît să desfiinţeze expoziţia permanentă Horia Bernea de la MŢR, sub pretextul renovării şi spunînd că oricum niciunde nu este păstrată o expoziţie mai mult de cîţiva ani.

Între contestatarii lui Niţulescu se află unul care pînă acum avea un cuvînt hotărîtor în numirea şefilor MŢR, Andrei Pleşu.
În 1990, pe cînd era ministru al Culturii, Andrei Pleşu l-a numit pe Horia Bernea director la MŢR. De asemenea, în calitate de intelectual public şi de şef de gazetă culturală, şi-a dat acordul pentru Dinu C. Giurescu, la începutul anilor 2000, şi a intervenit pentru demisia acestuia în 2005 şi pentru numirea lui Vintilă Mihăilescu, colegul său de la "Dilema".
Acum, Andrei Pleşu pare-se că nu mai are trecere.

"Un zvon în care nu vreau să cred e că unul dintre aspiranţii la directorat ar fi fostul secretar de stat Virgil Niţulescu, de la Ministerul Culturii. Îl ştiu de mult.
Iniţial, am crezut în candoarea lui. Între timp s-a instalat în postura unei mediocrităţi vesele, de funcţionar hârşit în rele. Mi-e greu să înţeleg de ce vrea acest directorat. În materie de etnografie e nul. În materie de caracter e, ca să zicem aşa, aproximativ. Se crede un administrator? Să caute vreun şantier sau vreo circă financiară. Altfel, va rămâne în memoria noastră ca un demolator de duzină, înălţat pe ruinele unui lucru bine făcut" - Andrei Pleşu, în Muzeul Ţăranului Român, Adevărul, 27 apr. 2010.