Directorului MŢR îi este cerută demisia de către adjunctul său

Stimate domnule Virgil Ştefan Niţulescu,

Va scriu dupa o mai lunga perioada de tacere, timp in care am incercat sa observ cu obiectivitate si luciditate ceea ce se intampla in muzeu. Lucrurile iau o turnura  surprinzatoare, defavorabila pentru ceea ce eu cred ca trebuie sa fie si sa ramana muzeul. S-au adunat destule lucruri care demonstreaza o depreciere a climatului din muzeu si o aglomerare uriasa a confuziei privitoare la programul Muzeului Ţăranului Român. In sfarsit, cred ca toate aceste lucruri ar trebui discutate cu seriozitate si cu disponibilitatea de a le consemna si analiza.

Impulsul de a va scrie acum a fost generat in urma incidentului din 24 mai a.c., care mi-a fost relatat de mai multi martori oculari, a caror marturie nu poate fi pusa la indoiala. Ceea ce eu numesc aici incident este deja un eveniment public care s-a consumat si care a produs reactii de stupoare si dezaprobare la toti cei care au fost prezenti in sala Clubului unde se tinea Conferinta de la Sosea. Starea de euforie in care erati, care nu putea fi generata decat de o stare de ebrietate avansata, stare care v-a impiedicat sa va retrageti fara sa va expuneti public, a devenit evenimentul care a atras atentia publicului, generand comentarii amare sau pur si simplu rasul. Acest eveniment, fara precedent, duce, o data in plus, la deteriorarea imaginii si a prestigiului muzeului. Aparitia in public intr-o astfel de stare produce daune incomensurabile prestigiului unei institutii si pune sub semnul indoielii capacitatea respectivei persoane de a conduce si reprezenta respectiva institutie. Este genul de situatie care arunca in derizoriu atat persoana, cat si institutia.

Din pacate, raul s-a produs, si oricate argumente am putea aduce privitor la numarul relativ mic al spectatorilor, nu putem nega evidenta. Si nici nu trebuie sa o negam, nu ne-ar aduce nici o usurare. Cred ca, in aceste conditii, un singur gest poate rechema o onorabilitate pierduta, si anume, demisia de onoare. O institutie ca Muzeul Ţăranului Român nu poate fi condusa fara stil, fara demnitate, fara respect fata de inaintasi si fata de colaboratori, si nu e vorba aici de respectul mimat la ocazii festive, ci de respectul care inseamna grija si atentie pentru mostenirea primita si pentru viitor.

Muzeul nu poate fi un loc in care sa ne rezolvam doar o agenda personala, sa ne multiplicam contactele oportune si profitabile, sa cheltuim in avantajul prietenilor si  sa ne cautam noi surse de prestigiu social. MTR trebuie sa ramana o institutie publica (nu privata si nici privatizabila) de cultura, cu o tinuta intelectuala, moderna, desigur, dar nu aruncata intr-o modernitate a ignorantei, a lipsei de memorie si a confuziei.

Cu totii ar trebui sa respingem o anumita reteta de administrare a unei institutii publice ca pe o mosie. Eu, cel putin, intotdeauna ma voi opune unei astfel de retete birocratice si administrative care implica predominarea bunului plac si a agendei personale. Stim din experiente personale sau din spectacolul straniu al societatii

romanesti cat de greu platim aceasta abandonare in fata bunului plac si al interesului personal sau de grup. Ceea ce se petrece cu Piata Matache este un foarte bun exemplu de dictat al bunului plac si al intereselor partizane netransparente. Monumentul grotesc din fata actualului sediu al MAI, inchinat revolutiei, este un alt exemplu de dinamism cultural apocaliptic si de cheltuiala excesiva. Ar fi fatal ca Muzeul Ţăranului Român sa devina victima unei astfel de "politici culturale", dominate de simplul dictat al  vointei personale, nedublate de nici un proiect intelectual, de nici un dialog.

Sper ca onoarea sa va dicteze asumarea acestui gest reparatoriu, spre binele Muzeului Ţăranului Român.

Mihai Gheorghiu

Director general adjunct

Muzeul Ţăranului Român