Doar cinci ţări din UE mai au guverne de stânga!
Reporter Virtual publică: "După ce Portugalia, unul dintre statele europene aflate în pragul falimentului, a decis să renunţe la dezastruoasa guvernare socialistă, doar cinci ţări membre ale Uniunii Europene mai păstrează încă guverne de stânga. Scrutinul portughez reprezintă o confirmare a direcţiei politice pe care pare înscris bătrânul continent, după recesiunea mondială, iar victoria dreptei, condusă de liderul social-democrat Pedro Passos Coelho, la lusitani a făcut ca, dintre cele 27 de state membre ale UE, doar cinci să mai păstreze cabinete de stânga: Slovenia, Cipru, Austria, Spania şi Grecia, adică tot atâtea candidate la falimentul economic, avertizează specialiştii. România nu se află printre ele şi ăsta, domnule Geoană, chiar ar fi un motiv să ţopăi de fericire!".
Comentariul meu: Din păcate, guvernele celorlalte 22 de state nu sînt nici de dreapta, sau, mă rog, sînt de dreapta stîngii. Ce se întîmplă în România este reflectarea fidelă a politicii la nivelul majorităţii ţărilor UE. Dacă vi se pare că PDL e de dreapta, atunci şi partidele lui Berlusconi sau Sarkozy, de pildă, sînt de dreapta.
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu