marți, 25 noiembrie 2008

Iliescu, de la "măi animalule" la "nişte nesimţiţi"

Editura Logos
Compania de teatru “Passe Partout Dan Puric”

COMUNICAT DE PRESĂ

Referitor la ştirea publicată de agenţia Mediafax în data de 23.11.2008 şi preluată de ziarele Cotidianul, Gardianul etc., conform căreia fostul preşedinte al României, dl Ion Iliescu, a afirmat că a fost ţinut la uşa Sălii Cupola din Complexul Romexpo, de către nişte “nesimţiti”, menţionăm următoarele:

- “nesimţiţii” la care face referire dl Ion Iliescu sunt : Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon (autori ai volumului “A treia forţă: România profundă”), Dan Puric (care a prezentat acest volum) şi cei aproximativ 150 de participanţi;

- contrar celor afirmate în ştirea de mai sus, Editura Logos nu a depăşit timpul rezervat lansării, “incidentul” fiind rezultatul organizării defectuoase;

- reacţia “nesimţiţilor” vizavi de comportamentul dlui Ion Iliescu poate fi urmărită, pe suport video, la această adresă.

8 Comentários:

gheorghe fedorovici spunea...

„Dacă omul este o poartă a realului, atunci el trebuie să se străduiască s-o păzească atunci cînd vrăjmaşii realului o blochează, neagă că ar fi existat vreo poartă sau pur şi simplu o scot din ţîţîni” („A treia forţă: România profundă”, p. 363)

A fost destul ca mărturisitorii Adevărului să apere preţ de un ceas şi ceva porţile cetăţii profunde în faţa tăinuitorilor şi a ucigaşilor Adevărului pentru ca aceştia să plece în altă parte. Din păcate, vor exista întotdeauna complicităţi, interese sau rivalităţi care vor face posibilă cîte o Kerkoporta chiar şi în cele mai redutabile ziduri de apărare.

Ion de la Chiuiesti spunea...

Nu inteleg de ce "nesimtitii" trebuiau sa aibe o reactie. Dar nu, nu pot ei sa nu repete greseli la infinit. In definitiv ei fac sa se vorbeasca de Iliescu, si se mira apoi de ce nu mai ia omul o pauza.

Anonim spunea...

Legionari la Constanta?

Domnule Tarziu, va rog sa lamuriti o chestiune spinoasa inainte de a o lamuri Iliescu care vede legionari si nesimtiti peste tot.
Ati declarat de nenumarate ori ca nu aveti nicio legatura cu miscarea legionara. Domnul Codrescu a sustinut acelasi lucru afirmand, in plus, ca in Romania nu exista picior de legionar miscarea fiind moarta (ceea ce nu e tocmai exact). Dvs. (si ROST) sunteti asociat cu Scoala brancoveneasca de la Constanta. La fel dl. Codrescu care este membru al gruparii ROST.
Tocmai am gasit pe internet un blog al miscarii legionare care apartine Fundatiei Sfintii Martiri Brâncoveni, Constanta care este totuna cu organizatia de mai sus. Aici puteti citi manifestul acestei miscari legionare:
http://www.miscarea.net/nucleu/index.php?itemid=20
Ce sa inteleg? Ca Mircea Platon (si el acuzat de legionarism) a fost invitat la Constanta de legionari?
Sper sa raspundeti, nu e un moment prielnic banuielilor rauvoitoare.

Serban

Claudiu Târziu spunea...

@ Serban:

Sint tare curios de unde ati tras concluzia ca blogul la care faceti trimitere este al Fundatiei Sf. Martiri Brancoveni. Va asigur ca nu este, tocmai pentru ca sint prieten cu cei de la Fundatie.

Pe de alta parte, in graba dvs de a gasi vreo legatura intre noi si "miscarea legionara" (care o fi aceea), se pare ca n-ati citit textul. Altminteri, vedeati ca este o declaratie de misiune a Fundatiei Sf. Martiri Brancoveni, nicidecum un "manifest" al "neolegionarilor".
In aceasta situatie, fie sinteti un colportor superficial si penibil, fie sinteti un diversionist care isi camufleaza inabil intentiile sub un ton binevoitor.

Autorii anonimi ai blogului (se poarta anonimatul mai ceva ca pe vremea lui Caragiale) fie n-au atitea idei incit sa-si formuleze un "manifest", fie pur si simplu se simt solidari cu punctul de vedere al Fundatiei Sf. Martiri Brancoveni si au preluat textul cu pricina.

Textul este unul de o larga circulatie publica, asa ca a fost lesne de copiat si de postat acolo. Autorii blogului n-au cerut nimanui acordul pentru asta.
Acest singur fapt nu demonstreaza nici o legatura intre un blog oarecare, fie el intitulat si al "miscarii legionare" (oricine poate sa fac azi unul al partidului comunist, sa semene putina confuzie si la stinga), si o Fundatie respectabila, cu o activitate publica ireprosabila, care are pentru multe dintre actiunile sale binecuvantari arhieresti.

Cit despre "legionarismul" prietenului Mircea Platon, mergeti la cartea sa recenta "A treia forta", pentru a citi lamuritoarele distinctii pe care le face intre legionarism si conservatorism. Probabil ca atit (neo)legionarii, cit si adversarii lor vor fi dezamagiti de luciditatea si simtul realitatii cu care Mircea Platon desparte apele.

Anonim spunea...

Da, am gresit eu, blogul legionar nu e al fundatiei din Constanta. Mea culpa. Site-ul miscarii legionare a preluat manifestul fundatiei. Oare de ce?
Era simplu sa raspundeti fara venin, in schimb ati preferat sa ma acuzati de prostie si diversiune de parca v-as fi atins cu fierul rosu undeva.
Poate chiar v-am atins, cine stie!
Oricum, apreciez faptul ca ati publicat o intrebare incomoda.

Serban

Claudiu Târziu spunea...

@ Serban:

Veninul mi-l activeaza insinuarile ticaloaase si acuzatiile nefondate. M-am cam saturat sa fiu elegant cu tot felul de ciudati care baga strimbe. Iar prostia cu primejdia legionara (in conditiile in care nu mai exista legionari) chiar ca mi-e greu sa o mai suport. Acum nu e vorba neaparat de dvs, dar e vina dvs ca v-ati plasat intr-o postura antipatica prin felul superficial in care v-ati documentat si prin atitudine. Nici in acest al doilea mesaj nu va puteti abtine sa puneti o intrebare insinuanta. Adica, de ce sa fi preluat un blog "legionar" un manifest al altei entitati? Nu cumva au afinitiati? Pai, domnule draga, nimeni nu are monopol pe patriotism, educatie crestina, apararea identitatii nationale sau mai stiu eu ce. Nici Fundatia de care faceti vorbire, si nici macar legionarii. Asa incit le-or fi placut oamenilor textul si l-au postat acolo ca sa arate ca si ei cred la fel. Dar vedeti dvs o chestie specific legionara in documentul Fundatiei? Intreb retoric, evident.

Anonim spunea...

Bine, renunt si la intebarea "oare de ce?" care nu e insidioasa, ma intrebam, retoric, de ce un blog legionar preia fara permisiune texte care ii convin punand intr-o lumina defavorabila persoane oneste care nu au nimic de-a face cu legionarismul.
Am fost mai clar acum?
Toate cele bune!

Serban

PS Pastrati-va veninul pentru cel care de 20 de ani incoace ne face nesimtiti. Daca legionarismul e mort comunismul e inca viu si nu ne da pace.

Tristan spunea...

pt. anonim 27 noiembrie 2008 21:56

De ce? Poate tocmai ca sa-i compromita, la asta v-ati gindit? Probabil nu e cazul blogului in discutie, dar, precum spunea dl. Tirziu, in Romnaia au proliferat blogurile anonime, si multe din ele au ca scop exact dezinformarea si profitarea de pe urma unor miscari/organizatii serioasa. Cum ar putea cineva sa-si "retraga" ceva, orice, text, imagine, publicat pe un blog anonim? Probabil doar dindu-i in judecata, dar pentru asta trebuie sa le cunosti identitatea, nu?