duminică, 30 noiembrie 2008

S-a născut Forul Ortodox Român


Ieri, 29 noiembrie, a avut loc, la Bucureşti, Conferinţa Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român (CALOR), care a reunit reprezentanţii a cîtorva zeci de organizaţii civice creştin-ortodoxe, cu caracter cultural sau social, precum şi o serie de personalităţi publice. De asemenea, la CALOR au participat doi trimişi speciali ai Patriarhiei, acad. Emilian Popescu şi Pr. Nicolae Dascălu.
Evenimentul a fost organizat de AZEC, Fundaţia Sf. Martiri Brâncoveni, Asociaţia Pro Vita - Bucureşti şi Asociaţia ROST.

În prima parte au fost rostite cîteva comunicări referitoare la istoria şi rostul laicatului, precum şi la raportul dintre acesta şi cler, pe de o parte, ca şi la cel dintre laicat şi lumea politică, pe de alta. Aceste prime cuvîntări au fost ţinute de teologul Ionel Ungureanu, lector universitar la Craiova, prof. univ. dr. Pavel Chirilă, dr. Ovidiu Hurduzeu şi maestrul Dan Puric. De asemenea, Iulian Capsali, unul dintre moderatorii întrunirii, a dat citire unui “portret social-teologic” al laicatului ortodox din România postcomunistă întocmit de prof. dr. Radu Preda, de la Universitatea din Cluj, preşedinte al INTER. Dr. Radu Preda nu a putut fi prezent, întrucît este plecat în interes profesional în Franţa.
În a doua parte a CALOR, reprezentanţii organizaţiilor invitate au luat cuvîntul pentru a semnala probleme specifice şi pentru a propune soluţii. A fost pus accentul pe împreuna-lucrarea dintre laici, monahi şi cler, care trebuie stimulată şi intensificată. Au fost propuse cîteva acţiuni concrete, printre care susţinerea campaniei canonizării sfinţilor din închisori şi a iniţiativei pentru modificarea legii de adoptare a OG 31/2002, în sensul dezincriminării foştilor deţinuţi politici şi a eliminării discriminării la care sînt supuşi creştinii prigoniţi sub dictaturile antonesciană şi comunistă (ei nu sînt recunoscuţi, prin lege, ca victime ale acestor regimuri, cum se întîmplă în cazul evreilor şi al ţiganilor, şi nu li se oferă dreptul la memoria colectivă şi la cinstire publică).
În final, asociaţiile reprezentate la CALOR au consimţit la alcătuirea Forului Ortodox Român (FOR), organizaţie federativă fără personalitate juridică, menită a deveni un partener de dialog şi de acţiune al clerului şi monahilor, în scopul împlinirii învăţăturii de credinţă. FOR va coordona diferite proiecte la nivel naţional, va monitoriza acţiunile bisericeşti, culturale şi politice şi va lua atitudine atunci cînd va fi cazul.
FOR este o structură flexibilă şi funcţionează prin simpla învoială a celor care simt şi cred că slujesc aceeaşi cauză.
Organizaţiile care alcătuiesc FOR îşi păstrează independenţa, dar conlucrează în chestiunile de interes comun major, pe ideea că unitatea dă forţa.
Coordonarea FOR a fost încredinţată liderilor asociaţiilor care au organizat CALOR. FOR şi-a propus să organizeze anual CALOR.
La sfîrşitul şedinţei, a fost adoptat următorul

COMUNICAT

După aproape două decenii de libertate, de căutări şi iniţiative fără urmări, de tentative de dialog şi de experienţe ale unor crize care nu au fost încă epuizate în consecinţele lor, mai multe asociaţii ale laicatului ortodox din România, organizate în virtutea dreptului la liberă asociere, s-au reunit într-o primă adunare consultativă, găzduită în Aula Magna a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti la data de 29 noiembrie 2008. Cu această ocazie a fost înfiinţat Forul Ortodox Român, în cadrul căruia reprezentanţii celor patru asociaţii organizatoare (A.Z.E.C, Rost, Pro-vita, Sf. Martiri Brâncoveni) au fost mandataţi să pregătească o viitoare Conferinţă lărgită, în decursul anului 2009.
Dezbaterile au pus în evidenţă dorinţa asociaţiilor laicatului ortodox de a conlucra, atît între ele, cît şi cu structurile bisericeşti, pentru o revitalizare şi coordonare mai eficientă a acţiunii creştine în spaţiul public românesc. Considerăm că miezul şi raţiunea unei teologii a laicatului este viaţa parohială. Dorim, de aceea, să trezim din somnul eclesiologic tocmai pe laicii care, în parohiile lor fiind, au o chemare la misiune şi mărturie pe care este momentul să o asume. Constatarea unor evoluţii mai puţin încurajatoare în interiorul comunităţii de credinţă nu poate rămâne fără urmări în maniera în care ne trăim viaţa de membri ai acesteia. Polarizarea clerici versus laici nu poate fi depăşită doar dinspre cei dintâi, ci în egală măsură printr-o maturitate eclesială a celor din urmă.
Cele patru asociaţii mandatate să asigure realizarea paşilor următori pentru extinderea acţiunii comune vor lucra prin consultare permanentă cu asociaţiile din teritoriu şi cu forurile bisericeşti.
-----------------------
Mare parte din Conferinţă a fost transmisă în direct pe internet la adresa www.lumeacredinţei.ro. Mai jos, puteţi urmări cîteva dintre luările de cuvînt, video.

Ovidiu Hurduzeu (I)



Ovidiu Hurduzeu (II)



Ionel Ungureanu (I)



Ionel Ungureanu (II)



Dan Puric



Dr. Pavel Chirilă (I)



Dr. Pavel Chirilă (II)



Claudiu Târziu (I)



Claudiu Târziu (II)



Iulian Capsali citind textul lui Radu Preda



---------------------------------
Redau în continuare şi fragmente dintr-un “portret social-teologic” al laicatului ortodox din România postcomunistă întocmit de prof. dr. Radu Preda, de la Universitatea din Cluj, preşedinte al INTER:

UNUL DINTRE NUMEROASELE PARADOXURI ALE României creştine postcomuniste este cvasi-absenţa temei laicatului de pe agenda dezbaterilor bisericeşti din ultimele două decenii. După o tentativă de articulare a acestuia în jurul primei (şi până azi ultimei) Conferinţe a laicatului, în 1992, laicatul s-a redus la un număr de laici, vizibili mai ales în postura lor jurnalistică, precum Sorin Dumitrescu şi paginile Fundaţiei „Anastasia” din România liberă şi ulterior Ziua sau Costion Nicolescu şi excelentul supliment Alfa şi Omega din Cotidianul. În presa scrisă, audio sau video, cei puţini laici activi din punct de vedere apologetic au acuzat din vreme în vreme metehnele unei proaste gestionări a resurselor umane de către ierarhia bisericească, au tras semnale de alarmă când tentativele de politizare ale Bisericii noastre erau prea vizibile, au cerut ca mediul eclesial să fie primul în cercetarea şi asumarea trecutului recent şi, în general, au încercat, uneori cu o tenacitate exemplară, să contrabalanseze critic şi constructiv în acelaşi timp fie greşelile de poziţionare ale ierarhiei faţă de problemele la ordinea zilei, fie atacurile în serie la adresa acesteia lansate de autointitulata societate civilă sau de mercenariatul mediatic.
Aşa cum se poate bănui, o astfel de poziţie mediatoare a fost şi rămâne în continuare una deosebit de incomodă, cei din afara Bisericii acuzând partizanatul „popesc”, obscurantismul sau chiar fundamentalismul laicilor angajaţi, iar propria ierarhie lipsa de fidelitate, îndrăzneala sau chiar obrăznicia celor care, în organismul eclesial fiind, nu ar avea voie în opinia multora să ridice vocea, mai ales în vremuri atât de dificile ca cele pe care le trăim. Fie că a dorit să fie o punte de comunicare sau un arbitru în dezbateri, laicul care şi-a asumat misiunea a trebuit în egală măsură să îşi asume şi riscurile. Una peste alta, marea problemă a laicatului ortodox din România de după 1989 este faptul că nu este, la rândul său, asumat ca atare de Biserică în înţelesul instituţional-ierarhic al acesteia. Însăşi o astfel de limitare a definiţiei Bisericii lui Hristos poate fi una dintre sursele acestei paradoxale situaţii. Este motivul pentru care abordarea temei laicatului presupune revizitarea izvoarelor organizării vieţii eclesiale şi interogarea contextului social-teologic actual deopotrivă. […]

Lectura surselor noutestamentare
ne oferă o definiţie cât se poate de largă a celor care, împreună, formează ceea ce am putea numi substanţa umană a Bisericii lui Hristos. Potrivit eclesiologiei Noului Testament, toţi „sfinţii”, adică toţi cei care au primit Botezul, sunt în mod egal membri ai aceluiaşi organism (cf. Efeseni 4, 12) şi au „preoţia împărătească” (cf. I Petru 2, 9) pe care Domnul ne-a dat-o făcându-ne în faţa lui Dumnezeu şi a Tatălui Său „împăraţi şi preoţi” (cf. Apocalipsa 1, 6). […]

În lumina acestui context fondator, aşa cum subliniază canoniştii ortodocşi, diferenţele dintre laici şi clerici nu sunt substanţiale, adică Biserica nu este înfiinţată pe baza acestei distincţii. Ea este considerată ca fiind de natură funcţională. Pentru a evita orice neînţelegere de la început, sublinierea distincţiei dintre substanţial şi funcţional nu are menirea să relativizeze sub nicio formă dimensiunea şi valoarea sacramentală a Tainei Hirotoniei care fundamentează clerul sacramental, ci doar să pună în relaţie justă lucrarea acestuia în raport cu laicii, cu cei care, preoţie împărătească având, nu intră prin hirotonie, adică prin lucrarea specifică a Duhului Sfânt (cf. Efeseni 4, 11-12), în categoria clericilor. O astfel de distincţie doreşte să sublinieze egalitatea membrilor Bisericii între ei în ciuda faptului că slujirile sunt vizibil diferite şi reclamă, pentru a le onora, instituirea unei ierarhii. În fapt, marea provocare a fundamentării dogmatice şi canonice a principiului ierarhic în Biserică rezidă tocmai în realizarea unui echilibru permanent între acesta şi cel al egalităţii, traducere a calităţii ontologice de a fi cu toţii, cei botezaţi, fiii lui Dumnezeu, adică fraţi între noi, fără deosebire de statut social, sex sau etnie.
Cât priveşte istoria termenului de „laic” (venit pe filieră greacă, λαïκός) sau „mirean” (de sorginte slavă, мирян), acesta are un înţeles ambivalent. Astfel, în timp ce unele izvoare ale canonisticii bizantine fac referire neutră la persoana „laicului” ca la un „non-preot”, definind aşadar pe laic prin ceea ce nu are în raport cu clericul înzestrat cu darurile sacramentale şi pastorale, altele folosesc termenul într-o conotaţie evident negativă. Instituirea celei de a doua accepţiuni explică printre altele generalizarea formulei canonice a pedepsirii clericului prin „readucerea” sau „coborârea” acestuia la nivelul unui laic. Se sugerează, chiar şi involuntar, că starea de laic este una inferioară, de care clericul a „scăpat” odată cu hirotonia sa, motiv pentru care nu poate fi pedeapsă mai mare decât „degradarea” lui la stadiul de dinainte. Se trece cu vederea aici că intenţia legiuitorului este una penitenţială, clericul depus din treaptă nedevenind prin aceasta un laic asemeni oricărui laic, pedeapsa lui fiind de regulă legată de un canon care îl împiedică de exemplu să se împărtăşească o vreme, adică nu participă la întreaga viaţă eclesială la care participă un laic liber de un astfel de canon. În plus, preotul depus din slujirea preoţească nu redevine un laic pur şi simplu, cât este un preot obligat, spre propria lui îndreptare, să îşi limiteze lucrarea la stadiul avut înainte de o hirotonie care rămâne din punct de vedere sacramental oricum ireversibilă. Cu alte cuvinte, pedeapsa nu rezidă în revenirea (imposibilă ontologic) la stadiul similar unui laic, ci în interdicţia de a sluji ca preot, de a mai sta în faţa comunităţii şi de a se ruga pentru şi cu aceasta. Pe scurt, a redeveni laic din punct de vedere canonic, iar nu sacramental, adică doar din punct de vedere administrativ, nu este un vot de blam la adresa statutului de laic, ci o măsură extremă luată în cazul unui cleric care nu îşi onorează obligaţiile asumate la Hirotonie. […]

Unul dintre puţinele puncte de consens între canoniştii ortodocşi este legat de faptul că nu avem nici un canon, emis de un Sinod ecumenic sau local, prin care să fie limitată participarea laicilor la toate cele trei mari aspecte ale vieţii eclesiale. […]

Constatarea absenţei unor limite canonice impuse participării depline a laicilor la conducerea şi chivernisirea Bisericii doreşte să sublinieze tocmai responsabilitatea acestora, faptul că nu se pot mulţumi cu statutul de membri marginali, dezangajaţi. Această constelaţie canonică explică diversitatea formelor de participare a laicilor, în funcţie de fiecare Ortodoxie locală şi chiar în cadrul uneia anume în funcţie de epoca istorică. În comparaţie cu principiul generic al dreptului şi obligaţiei laicatului de a participa la întreaga viaţă a Bisericii, modul concret prin care se se traduce acesta nu se bucură de un consens similar. Concret, aşa cum nu există o limitare canonică, tot astfel nu avem un model unic cum poate fi articulată relaţia dintre laicat şi cler. […]

Pe scurt, până la instaurarea comunismului, Biserica Ortodoxă din România a avut parte de una dintre cele mai dinamice forme de manifestare a responsabilităţii laicilor, chiar dacă acest lucru nu a fost, cum se poate prea bine înţelege, pe placul ierarhiei. Meritul acestui laicat, hulit în epocă şi uitat după aceea, ar putea fi văzut în faptul că prin lucrarea lui, inevitabil critică, a împiedicat acumularea erorilor strategice ale ierarhiei într-un curent anticlerical.
Prin comparaţie cu perioada anterioară, instaurarea comunismului a însemnat aducerea „liniştii” în Biserică prin izolarea acesteia pe scena socială. […]

Din păcate, căderea comunismului nu a produs de la sine o regândire a raporturilor din interiorul Bisericii spre binele comun duhovnicesc. […]

Evoluţia din ultimul deceniu şi jumătate a societăţii româneşti a adus după sine şi o seamă de limpeziri. Între timp, confruntările succesive la care a trebuit să facă faţă Biserica în dimensiunea ei ierarhică au convins pe mai mulţi diriguitori de necesitatea impulsionării laicatului. Nu este vorba de a răspunde numai la critici sau de a trimite în prima linie pe mireni. Aceştia nu pot fi în nici un caz paravane ale ierarhiei, acţiunile lor fiind cu adevărat eclesiale numai împreună cu aceasta. Astfel, revigorarea conştiinţei laicatului este un efort comun, un câştig spiritual şi pentru ierarhie deopotrivă.
Înmulţirea zonelor în care Biserica este prezentă, a proiectelor de asistenţă socială de pildă, reclamă din partea laicatului o implicare pe măsură. Fără voluntariatul sau râvna laicilor, multe dintre cele realizate până acum, şi nu sunt puţine, ar fi fost aproape imposibil de finalizat. Întreţinerea şi dezvoltarea punctelor de asistenţă sanitară, a policlinicilor pentru săraci, a cantinelor, a şcolilor pentru cei defavorizaţi, a căminelor de bătrâni şi a orfelinatelor – toate acestea nu vor fi posibile fără un sprijin constant din partea laicilor. […]

Din punct de vedere teologic, aşa cum aminteam la început, un laicat implicat şi conştient de sine şi de menirea lui, va oferi cea mai bună imagine cu putinţă a diversităţii darurilor Sfântului Duh în Biserică. Cât despre impactul social, un astfel de laicat, mai cu seamă într’o ţară cu o majoritate confesională precum în România, ar lăsa urme: în politică, în economie, în viaţa culturală şi academică. Cu un astfel de laicat, ierarhia sacramentală ar reintra în rolul genuin, spiritual. Cu laici pe măsură, un preot sau un episcop îşi pot regăsi măsura. Adică pot redeveni din manageri părinţi, urmaşi ai Apostolilor, iar laicii din decor liturgic ucenici ai aceloraşi Apostoli, împreună-lucrători în via Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.

9 Comentários:

florin chiver spunea...

Felicitari organizatorilor. Cata deosebire intre cuvantarile pline de miez redate pe blogul d-lui Claudiu, de la aceasta conferinta, si palavrageala politicienilor de asta-seara, dupa aflarea rezultatelor estimate ale alegerilor....Forul Ortodox Roman reflecta , pana acum, o alta Romanie...cea profunda, cea care conteaza.

alexander spunea...

am facut un up-date la prezentarea dr.Pavel Chirila. acum sint ordonate 3 fisiere video, in ordinea filmarii.

Anonim spunea...

Bravo! Si cine l-a mosit?

Petru spunea...

Hristos Dumnezeu sa va ocroteasca si sa va inspire pe mai departe! Nu va abateti de la Dreapta Credinta niciodata!!! Asa sa va ajute Dumnezeu!

Mihaela spunea...

Așteptam, de mult, România... Dumnezeu să ajute tuturor ostenitorilor acestei inițiative.

heraasku spunea...

Stima.
Nu e offtopic e chiar o tema legata de problemele de azi. Muzeul Taranului Roman este atacat:
http://www.petitiononline.com/MTR2008/petition.html

Vlad spunea...

Ma bucur enorm, dle Tarziu, ca laicatul prin intermediul acestor asociatii incepe sa se implice atat de mult in viata bisericeasca. Iata ca anii de formare teologica si sociala prin intermediul Asociatiei Rost si a revistei editate de aceasta isi spun cuvantul. Iata cum discutiile nu mai au un caracter pur teoretic, steril, ci au si urmari concrete.
Poate mai invata (cu binecuvantare patriarhala :) )si cei de la Trinitas TV din spiritul viu promovat de Forul Ortodox Roman, ca ne-am cam saturat de emisiunile anoste si limba de lemn a multor preoti, ierarhi si chiar mireni prezentati acolo.

Anonim spunea...

Tensiunea din cadrul anglicanismului a culminat ieri printr-o schisma, prin care citiva episcopi conservatori nord-americani si canadieni, urmati de un numar mare de credinciosi au intrerupt comuniunea cu restul bisericilor anglicane. Principalul motiv il constituie acordarea casatoriei cuplurilor homosexuale (un cleric anglican a fost hirotonit ca episcop in 2003 in ciuda faptului - sau poate tocmai de aceea - ca era homosexual).
Mai multe aici:
http://news.yahoo.com/s/ap/20081204/ap_on_re/rel_episcopal_split;_ylt=Av3Pg8JMltfKo0FgPLAQXQGs0NUE
Avind in vedere ca toleranta este virtutea suprema a actualului patriarh al BOR, existenta unui laicat organizat si treaz nu poate fi decit providentiala.

Anonim spunea...

Claudiu, poti sa repostezi filmul cu Iulian Capsali? Nu se poate vedea. Mersi.

M