Scrisoare către preşedintele Băsescu despre discriminarea românilor

Documentul de mai jos a fost trimis deja către adresanţi. Presa a primit şi ea un comunicat aseară. Sunt foarte curios să văd efectele. (C.T.)

ÎN ATENŢIA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA GUVERNULUI ROMÂNIEI
ÎN ATENŢIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI

1. Evenimentele recente, cînd la Iaşi a fost închisă expoziţia „Destine de martiri” dedicată unor foşti deţinuţi politici creştini, unde au fost expuse materiale din fondurile CNSAS, lucru admis de Constituţia României, ne descoperă existenţa cenzurii de tip totalitar în statul român de azi. Printre cele 6 personalităţi a căror memorie a fost cinstită, cu scop educativ, prin expoziţia „Destine de martiri” se numără şi 4 preoţi ortodocşi, motiv pentru care creştinii au perceput închiderea ordonată a expoziţiei ca pe o încălcare a libertăţii religioase şi de opinie, garantate de Constituţia României.
2. Motivul pentru care s-a solicitat închiderea expoziţiei „Destine de martiri” a fost unul cît se poate de speculativ şi anume acuzaţia cum că expoziţia ar face „imagine unor legionari”. Deoarece această acuzaţie a fost adusă de directorul Institutului pentru Cercetarea Holocaustului din România şi cîţiva adepţi ai săi, fără a invoca o lege, nu ne rămîne decît să deducem că baza legală a acestei acuzaţii o poate constitui doar Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 (aprobată ca Lege de Parlament în 2006, cu rectificările de rigoare) „privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii”. Aluzia cum că personalităţile a căror dosare au făcut obiectul expoziţiei ar intra sub incidenţa acestei legi este deplasată. Este ştiut că mai mulţi membri ai Mişcării legionare au fost anchetaţi de o comisie de pe lîngă Tribunalul de la Nurnberg şi, în urma cercetărilor, s-a declarat că “legionarii” nu se făceau responsabili de crime de război în Est, astfel că au fost absolviţi de orice responsabilitate privind abuzurile contra populaţiei şi evreilor peste Nistru. Însă chiar dacă nu ar fi aşa, trebuie să precizăm că doi dintre cei şase, părintele Arsenie Boca şi părintele Sandu Tudor, s-au dezis de mişcarea legionară, alţi doi, adică părintele Arsenie Papacioc şi părintele Calciu, au dus, după eliberarea din închisoare, o activitate exclusiv misionar-spirituală, nefăcînd parte din vreun partid sau mişcare politică, iar Valeriu Gafencu, un altul din cei şase, a murit în închisoare salvînd viaţa pastorului evreu R. Wrumbrant, ceea ce trebuie să spulbere orice acuzaţie de antisemitism sugerată de cei care au solicitat închiderea expoziţiei. Prin urmare, atît afirmaţiile venite din partea Institutului pentru cercetarea Holocaustului în România, cît şi cele ale directorului Arhivelor Naţionale, care a catalogat expoziţia drept o “manipulare blamabilă a opiniei publice” sînt neîntemeiate, deşi vin de la persoane care reprezintă instituţii a căror scop declarat este studierea adevărului istoric.
3. Ordonanţa nr. 31/2002, vine într-un moment cînd statul român nu a făcut încă ordine în sutele de mii de dosare privind condamnările din perioada regimului comunist totalitar. Este de neconceput să-i consideri vinovaţi de infracţiuni contra păcii şi omenirii pe unii deţinuţi politici, precum Părintele Calciu, acuzat în mod fals la una din arestările sale de spionaj în favoarea unei puteri străine, doar în baza proceselor falsificate de un regim criminal precum a fost cel comunist în România. Completarea „printr-o hotărîre recunoscută potrivit legii” din Art. 2, punctul c, care apare în legea nouă, atunci cînd e definită persoana vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii drept „orice persoană condamnată definitiv de o instanţă judecătorească română sau străină, pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii” nu restaurează la modul real condiţia zecilor de mii de condamnaţi pe nedrept, de vreme ce pentru fiecare dintre ei trebuie deschis un proces individual, cu rezultat improbabil, pentru a obţine o hotărîre judecătorească de reabilitare [1].
4. Nu există nici un act normativ care să-i declare pe foştii deţinuţi politici victime ale genocidului comunist, iar pe cei implicaţi în acest genocid vinovaţi de crime împotriva umanităţii. Prin Ordonanţa 31/2002, Art. 2, punct c, foştii deţinuţi politici din România comunistă au fost incriminaţi încă o dată, de data aceasta într-un stat democratic, iar regimul criminal care i-a persecutat şi exterminat a fost absolvit de orice vină. Este inadmisibil ca zecile de mii de victime ale genocidului comunist să fie declarate vinovate de infracţiuni împotriva păcii şi omenirii şi, în virtutea Ordonanţei nr. 31/2002, să li se interzică memoria, în timp ce criminalii care i-au exterminat să rămînă nejudecaţi. Considerăm că Ordonanţa nr. 31/2002 este un act pripit şi nedrept, care încalcă brutal dreptul creştinilor-ortodocşi, care alcătuiesc majoritatea populaţiei României, la cinstirea memoriei colective a propriei Biserici, ştiut fiind faptul că marea majoritate a deţinuţilor politici erau creştini mărturisitori care au fost persecutaţi pentru credinţa lor[2].
5. Considerăm că acuzaţia de “imagine făcută unor legionari” adusă expoziţiei „Destine de martiri” de către directorul Institutului pentru cercetarea Holocaustului în România, urmată de închiderea ei, s-a făcut din ură religioasă. Nu găsim alte motive pentru care directorul unei instituţii care reprezintă etnia evreiască ar fi trebuit să se autosesizeze, cerînd închiderea expoziţiei, de vreme ce personalităţile a căror dosare făceau obiectul expoziţiei nu au nici o legătură cu evreii şi Holocaustul. Dacă dosarele securităţii, a căror retragere a fost solicitată, nu confirmau acuzaţiile aduse, atunci cine, în afara unei instanţe acreditate de stat, poate constata vinovăţia celor şase martiri, dintre care doar unul mai e în viaţă? Reacţia directorului Institutului pentru cercetarea Holocaustului din România este o defăimare gratuită a memoriei celor şase martiri creştini, lovind totodată în memoria colectivă a Bisericii Ortodoxe. Se creează impresia că CNSAS, care a ordonat retragerea dosarelor din expoziţie, a cedat unui şantaj bazat pe speculaţii în jurul învinuirii de antisemitism, devenit posibil din cauza ambiguităţii Ordonanţei nr. 31/2002 care creează confuzie între o persoană vinovată de antisemitism şi un fost deţinut politic, sugerînd că toţi deţinuţii politici sînt în mod obligatoriu şi antisemiţi.
6. Chiar şi cinstirea Crucii de către creştini este considerată inadecvată. Din Raportul privind antisemitismul în România publicat pe site-ul Comunităţii Evreieşti din România aflăm că autorii Raportului reclamă faptul că în Parlamentul României, o ţară majoritar creştină, este expusă crucea şi cataloghează drept antisemitism credinţa românilor „potrivit căreia evreii au stat în spatele morţii lui Iisus”. Cu alte cuvinte, scopul declarat al Comunităţii Evreieşti din România (aşa cum reiese de pe site-ul oficial al acesteia), bazîndu-se pe susţinătorii săi externi, este acela de a îndepărta orice prezenţă publică a simbolurilor şi mărturiilor creştine (de unde şi campania de scoatere a icoanelor din şcoli). În acest context, cenzurarea expoziţiei „Destine de martiri”, solicitată de o persoană publică a comunităţii evreieşti din România, este un act de denigrare a memoriei colective a Bisericii Ortodoxe [3].
7. Avînd în vedere conflictul provocat de directorul Institutului pentru cercetarea Holocaustului din România, dar şi de directorul Arhivelor Naţionale şi de aliaţii lor din presă prin închiderea expoziţiei „Destine de martiri”, cît şi alte incidente apărute pe fondul ambiguităţii Ordonanţei 31/2002, care creează posibilitatea declanşării unui nedorit fenomen de masă în România, trebuie să se recurgă urgent la reformularea Ordonanţei nr. 31/2002, care prezintă mai multe aspecte anticonstituţionale, încălcînd brutal punctele 2, 6 şi 7 din Articolul 30 din Constituţia României, care proclamă libertatea de expresie. Vă propunem, în acord cu juriştii noştri, dar şi credincioşi ai BOR, următoarele modificări:
a) Să se renunţe la termenul „infracţiuni” din formula „persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii” pentru a lăsa sub incidenţa legii doar persoanele vinovate de crime de război şi împotriva umanităţii. Această precauţie se impune datorită faptului că Statul român încă nu a făcut ordine în sutele de mii de dosare intentate de regimul criminal comunist şi nu a recurs la disculparea, printr-o hotărîre judecătorească, a foştilor deţinuţi politici care au fost acuzaţi de infracţiuni fictive, unele dintre ele putînd fi încadrate la infracţiuni contra păcii şi omenirii.
b) Să se specifice, în Art. 2, punctul b, unde se face referire la simbolurile fasciste, rasiste şi xenofobe faptul că simbolurile şi semnele care reprezintă religiile, respectiv cultele tradiţionale înregistrate pe teritoriul României nu sînt atacate prin această lege. În acest scop, se impune exemplificarea semnelor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob.
c) Să se omită termenul „antisemitism” din Art. 2, punctul a, deoarece el nu este cuprins în enunţul Ordonanţei care se referă doar la: „interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob”. Antisemitismul se subînţelege prin termenii „fascist”, „rasist” şi „xenofob”. Prin introducerea lui în lista infracţiunilor menţionate în Art. 2, punctul a, termenul „antisemitism” apare ca ceva diferit de fascism, rasism şi xenofobie, fără a fi definit. Prin acest termen se sugerează diferenţierea evreilor de alte etnii şi naţionalităţi, ceea ce este o discriminare, comisă printr-un act normativ al Statului român.
d) La Art. 2, la noua literă introdusă, d, unde se defineşte Holocaustul în termenii următori: „Prin Holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din 1933-1945. De asemenea, în perioada celui de al doilea război mondial o parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării”; să se facă referire la persecuţia sistematică sprijinită de stat împotriva creştinilor în perioada regimului totalitar comunist din România. Această completare este necesară pentru a nu crea impresia că Statul român, dorind să cinstească memoria victimelor persecuţiilor împotriva evreilor şi romilor, nesocoteşte sutele de mii de victime ale Genocidului Anticreştin care a avut loc în România în perioada regimului comunist totalitar. Situaţia României este una specială, deoarece aici au fost persecutaţi sute de mii de creştini, existînd zeci de mii de victime. Memoria martirilor din perioada comunistă este un subiect sensibil, iar cinstirea victimelor unui regim totalitar nu trebuie să ducă la neglijarea sfidătoare a victimelor altui regim totalitar. Instituţiile acreditate ale Statului român trebuie să constate şi să condamne Genocidul Anticreştin în România comunistă, precum a condamnat Holocaustul şi să recurgă la reformularea Art. 2 punctul d. De asemenea, este necesar ca persecuţia evreilor să nu fie separată prin punct de persecuţia romilor şi a creştinilor, ci întreaga definiţie a Holocaustului, care presupune un simplu şir de enumerări, să fie cuprinsă într-o singură frază.
Aceste modificări sînt necesare pentru a preveni pe viitor conflictele naţionale şi religioase pe care Ordonanţa nr. 31/2002, chiar şi în noua sa formulă, le alimentează. De asemenea, prin operarea modificărilor propuse va fi îndepărtată confuzia prin care memoria miilor de martiri creştini din perioada comunistă a fost defăimată, avîndu-se în vedere şi faptul că unii dintre ei au fost de acum propuşi spre canonizare Sfîntului Sinod al BOR. În acest sens a fost iniţiată şi o campanie, intitulată “Din temniţe spre Sinaxare”, care promovează cu succes convingerea că martirii români din temniţele comuniste sînt vrednici de a fi trecuţi în rîndul sfinţilor.
Creştinii-ortodocşi protestează împotriva discriminării de orice fel, condamnînd ideile şi manifestările fasciste, rasiste sau xenofobe, invitînd instituţiile şi autorităţile statului să se menţină în limitele unei democraţii reale care să asigure dreptul la opinie şi credinţă. Orice aspect al vieţii sociale, precum şi orice perspectivă asupra fenomenelor şi evenimentelor istorice poate constitui obiect de cercetare sau de dezbatere pentru oricine, atîta timp cît prin aceasta nu este pusă în pericol viaţa nimănui şi nu se încalcă ordinea publică şi drepturile fundamentale ale omului. Ordonanţa nr. 31/2002, prin unele puncte ale sale, creează un precedent de cenzurare a ideilor şi credinţelor, reinstaurînd în România un regim de teamă şi persecuţie pe motiv de opinie sau credinţă. Considerăm că reformularea Ordonanţei nr. 31/2002, în termenii propuşi mai sus, se constituie într-un act democratic şi necesar care ar îndrepta o greşeală impusă prin şantaj şi presiuni care nu-şi au locul în epoca democraţiei şi a libertăţii de opinie.
Ataşăm acestei scrisori şi cererea fără răspuns a celor 54 de istorici adresată CNSAS.

NOTE:
1. Este cunoscut faptul că majoritatea foştilor deţinuţi aşa-zis „politici”, printre care se numără peste 2000 de preoţi ortodocşi, în afară de călugări, au fost învinuiţi în mod fals de „spionaj” şi alte delicte care pot fi încadrate la infracţiuni contra păcii şi omenirii. Un caz celebru în acest sens îl constituie Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa care a petrecut în temniţele comuniste 21 de ani. Se ştie că Părintele Calciu a fost o personalitate publică recunoscută în Occident drept un luptător pentru pace şi drepturile omului. Părintele Calciu, care a fost eliberat din închisoare şi expulzat din ţară în urma demersurilor făcute de preşedintele SUA, Ronald Reagan, de către Papa Ioan Paul II şi alte personalităţi ale vieţii politice din Occident, a fost apoi primit la Casa Albă în mai multe rînduri ca un martir al contemporaneităţii. Paradoxul şi confuzia pe care le creează Ordonanţa nr. 31/2002 face ca un simbol al păcii şi al luptei pentru democraţie, atît de respectat în Occident, cum a fost Părintele Calciu, să fie considerat în România un delicvent vinovat de infracţiuni împotriva păcii şi omenirii şi să i se interzică memoria, deoarece şi el a fost unul din cei şase martiri omagiaţi de expoziţia „Destine de martiri”. Acesta este doar unul din cazurile în care se verifică imperfecţiunea Ordonanţei nr. 31/2002, impunîndu-se revederea ei urgentă.
2. Felul în care Comunitatea Evreiască din România (CER) speculează cu acuzaţia de antisemitism, bazîndu-se doar pe ambiguitatea Ordonanţei 31/2002, se constituie într-o promovare a prejudecăţilor prin caracterizari globale acuzatoare lipsite de fundament. De pildă, se invocă faptul că „printre români e răspîndită credinţa potrivit căreia evreii au stat în spatele morţii lui Iisus”, sau că aceştia “consideră că evreii conduc omenirea prin manipulări financiare”, deşi tot acolo, pe un ton oficial, specific oricărui raport, Dl. Alexandru Florian, care îndeplineşte şi funcţia de director al Institutului pentru cercetarea Holocaustului în România, afirmă în numele CER: „Guvernul a adoptat această Ordonanţă şi ca urmare a presiunilor exercitate mai bine de 10 ani de către guvernele occidentale, în special cel american, de către asociaţii evreieşti americane şi internaţionale”, afirmaţie care nu face decît să alimenteze şi să perpetueze prejudecăţile numite mai sus.
3. Dintr-o petiţie adresată Jandarmeriei Române, iniţiată pe internet, prin care se cere înlăturarea crucii celtice din locurile publice, aflăm că Jandarmeria Română a considerat “crucea încadrată într-un cerc” drept un simbol care intră sub incidenţa Ordonanţei 31/2002 şi a efectuat sub această acuzaţie un arest în Buzău, cazul fiind dezbătut în presă. Crucea încadrată de cerc are o vechime foarte mare în Biserică, fiind prezentă pe unele biserici, pe morminte şi monumente ale creştinismului primar, precum şi în majoritatea “troiţelor” româneşti. Deoarece textul Ordonanţei 31/2002 nu dă exemple de semne şi simboluri cu caracter rasist, fascist sau xenofob, solicităm exemplificarea lor şi asigurarea cum că semnul crucii, care este sfînt pentru creştini, nu intră sub incidenţa legii.

Asociaţia Prietenii Muntelui Athos
Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români (filiala Câmpia Turzii)
A.S.C.O.R. (filiala Cluj)
A.S.C.O.R (filiala Iaşi)
Fundaţia Sfinţii Martiri Brâncoveni
Asociaţia Ieromonah Arsenie Boca
Asociaţia Brâncoveanu
Asociaţia Civic Media
Asociaţia Altermedia
Grupul Independent pentru Democraţie
Asociaţia ROST
Grupul Cathisma
Asociaţia Drept
Uniunea Vatra Românească
Liga pentru combaterea Anti-Românismului LICAR
Asociaţia “Suflet pentru suflet”