miercuri, 5 noiembrie 2008

Mitropolitul Bartolomeu Anania isi publica memoriile


Inaltpreasfintitul Mitropolit Bartolomeu Anania este, dupa cum se stie, nu numai o proeminenta figura a ierarhiei Bisericii noastre, ci si un scriitor de mare forta. Dupa ce, in ultimii ani, editura Limes din Cluj Napoca i-a publicat integrala operei, iata ca acum, oarecum surprinzator pentru mine (avind in vedere "orientarea" ei), editura Polirom este cea care ii tipareste Memoriile. Memorii despre care cred ca vor stirni dezbateri. La un moment dat, IPS Bartolomeu imi marturisea ca nu stie daca sa accepte publicarea Memoriilor din timpul vietii, sau sa ceara sa apara postum, la cel putin cinci ani dupa adormirea sa.
Scrise cu o mina sigura, cu intensitate si emotie, Memoriile IPS Bartolomeu se intind din anii '30 pina in 1993 - cind a fost ales Arhiepiscop al Clujului. Ele au fost redactate in doua etape: o prima parte cit s-a aflat in SUA, pina in 1976, iar o a doua parte dupa 2001, cind autorul a recuperat mai vechiul manuscris - pe care il tinea in America.
Suplimentul de cultura, scos de Polirom, publica in avanpremiera un interesant fragment din aceste memorii. Vi-l recomand, in asteptarea cartii:

– Fragment –

Dupa mai multe incercari de o parte si de alta, ancheta s'a concentrat asupra relatiilor mele cu Radu Gyr si a "ajutoarelor" pe care i le dadusem acestuia. "Ajutorul legionar" era socotit una dintre cele mai vii si mai acoperite activitati reactionare. Definitia era foarte larga; ajutorul putea fi material sau moral, bani, mincare, gazduire, in genere orice fel de asistenta, chiar un sfat, o indrumare sociala si, pina la urma, simplul fapt ca intre doi sau mai multi presupusi legionari ar fi existat o legatura cit de cit. Ancheta nu parea deloc interesata de faptul (sau explicatia) ca intre mine si Radu Gyr existase o legatura – si o prietenie – nu de la legionar la legionar, ci de la scriitor la scriitor sau, in ultima instanta, de la om la om. Konig era informat – si destul de bine informat! – ca Gyr bause si mincase in casa mea, ca-i dusesem cadouri la spital, ca intervenisem la Arghezi pentru reintrarea lui in literatura, ca "activasem" pentru supravietuirea si infiltrarea lui in societatea socialista.

In sufletul meu incepeau clatinarile, unele prabusiri. De unde stia Securitatea atitea amanunte? Reveneam in celula, imi scormoneam amintirile, le confruntam cu dosarul si-mi descopeream prieteni in teancul de file pe care anchetatorul le tot rasfoia si dupa care conducea interogatoriul. Si daca acesti prieteni au spus, pe ce cale au ajuns sa spuna? Ca agenti informatori, sau fusesera si ei arestati si siliti sa marturiseasca? Gindurile acestea imi intunecau zilele, uneori si noptile. Capitolul acesta, al lui Radu Gyr, a durat, cred, vreo doua-trei saptamini; nu tagaduiam ca l-am asistat pe poet in unele trebuinte, dar nu recunosteam nicicum ca aceasta ar fi avut cumva semnificatia unui "ajutor legionar". Dar nici nu era nevoie de recunoasterea mea. Anchetei ii trebuiau doar fapte recunoscute; calificarea faptelor ii apartinea Securitatii, procurorului, tribunalului.

Momentele cele mai grele intr'o ancheta penala sint acelea in care trebuie sa vorbesti nu despre tine, ci despre altii. Din clipa in care ti se pare ca ai fost implicat intr'un delict oarecare, orice mentiune de nume proprii poate insemna implicarea acelor persoane in cauza ta, arestarea, anchetarea si condamnarea lor. Cu toata legea secretului, Konig nu mai facea o taina din aceea ca foarte multi insi din Patriarhie fusesera arestati, dar eu nu stiam daca trebuie sa-l cred sau nu. Doar mai tirziu aveam sa aflu ca in aceeasi noapte de 12/13 iunie mai fusesera ridicati parintele arhimandrit Sofian Boghiu, parintele protosinghel Felix Dubneac, ieroschimonahul-scriitor Daniil Sandu Tudor, profesorul Codin Mironescu; ceva mai tirziu, arhimandritul Grigore Babus, preotul profesor Dumitru Staniloae, profesorul Teodor M. Popescu. Toti acestia, mai de aproape sau mai de departe, erau legati de patriarh si Patriarhie, erau oamenii Bisericii, iar numele lor apareau destul de des in intrebarile lui Konig sau mentiunile veninoase ale lui Enoiu. Si iata ca acum, la un moment dat, mi se punea intrebarea daca si cit l-a ajutat patriarhul insusi pe Radu Gyr. Era pentru prima oara cind numele lui Justinian era implicat direct in ancheta. Am tagaduit. Negatia intr'o ancheta la Securitate e aproape o obligatie morala a celui intrebat, si ea dureaza fie pina la epuizarea rezistentei fizice, in caz de tortura, fie in fata unor evidente zdrobitoare pe care anchetatorul ti le pune in fata. (In cazul din urma, unui preot i se face si cuvenita morala: – Pai cum, parinte, asa scrie la sfinta carte, sa minti? Si va suparati pe noi cind va spunem ipocriti!). Konig m'a turtit cu o droaie de amanunte asupra timpului si modului in care eu primisem pachete cu alimente din camara patriarhului si i le transmisesem lui Gyr. Fireste, n'am mai putut tagadui faptele, dar am dat o explicatie: Patriarhul obisnuia ca la marile sarbatori – in special la Craciun si la Pasti – sa ofere membrilor familiei lui si colaboratorilor mai apropiati pachete cu alimente si vin. Printre acestia ma numaram uneori si eu, dar niciodata nu eram instiintat din vreme si-mi faceam, ca de obicei, propriile mele cumparaturi si pregatiri cu doua-trei zile inainte. Cadourile patriarhului se distribuiau doar in ajunul sarbatorii respective, asa incit pachetele ce-mi reveneau imi erau un plus cu care nu aveam ce face, deoarece imi facusem deja cumparaturile. Asa m'am hotarit ca, la rindul meu, sa le ofer unuia care are lipsa de asemenea bunatati si i le-am dat lui Radu Gyr. Asadar alimentele proveneau, intr'adevar, din camara patriarhului, dar ele imi apartineau si, ca atare, eu si nu patriarhul era autorul acelor daruri. Daca uneori i-am dat lui Gyr sa inteleaga altfel (date fiind calitatea alimentelor si ambalajul), a fost numai spre a nu-l face sa se simta cumva umilit. Konig mi-a ascultat explicatia si a consemnat-o, apoi m'a privit cu niste ochi care oscilau intre admiratie si ura.

Doar la Aiud aveam sa aflu, din contactele cu doctorul Sirbulescu si altii, ca Securitatea imi cauta un "lot" in care sa ma implice si sa ma trimita la tribunal. O vreme figurasem in lista "lotului Gyr" (Sirbulescu imi vazuse numele acolo), dar pesemne ca anchetatorii s'au razgindit; in "lotul Gyr" eu nu puteam sa fiu decit mai pe la coada, iar ei imi cautau un loc de frunte, pentru un proces cu rasunet. Ancheta s'a concentrat apoi asupra grevei de la Cluj, din 1946, pe care tinea cu orice pret sa o prezinte drept actiune legionara condusa de un legionar. Documentele vechi de la dosar (le vedeam pe masa ingalbenite de vreme) pareau a nu ajuta prea mult. Erau acolo si discursurile mele de la Colegiul Academic, stenografiate probabil de agentii strecurati in sala; nici din ele nu transpira vreo atitudine legionara. Doar la Ploiesti, citindu-mi dosarul inainte de proces, aveam sa ma lamuresc ca declaratiile lui Nicolae Petrascu si Nistor Chioreanu (conducatorii organizatiilor legionare subterane ale acelor vremi) ii facusera Securitatii imposibila catalogarea grevei de la Cluj sub semnul Garzii de Fier. Au renuntat.

Cind sa fi fost? prin octombrie? prin noiembrie? Pierdusem notiunea timpului si nici acum n'o pot restaura. In dupa-amiaza aceea avusesem ancheta lunga, pina catre ora stingerii, si refuzam cu indaratnicie sa-mi recunosc "instigatia" de la Tirgoviste-Viforita. Enoiu venise de citeva ori in camera de ancheta si susotise ceva cu Konig. Intr'un tirziu a intrat acolo un sergent, mi-a pus, ca de obicei, ochelarii negri, dar am bagat repede de seama ca in loc sa ma duc la celula (stiam drumul atit de bine, numarul exact de pasi in fiecare directie) ma purta pe niste coridoare necunoscute, apoi am coborit pe o scara.

Cind mi s'au luat ochelarii, mi-am dat seama ca ma aflu in camera de tortura. Inca de pe scara auzisem un vijiit sinistru; era injectorul de pacura al sistemului calorific; acum aveam nu numai in urechi acel vijiit, care crescuse enorm, ci si in fata ochilor flacarile ce tisneau din injector, ca intr'o gura de iad, napustindu-se spre cazan. Camera de tortura se afla deci la subsol, in centrala termica a cladirii.

Mi s'a poruncit sa stau jos, pe podeaua de ciment. Erau acolo Enoiu, Konig, un ofiter balan, cu pistrui, despre care auzisem ca e "seful batailor", si un alt ofiter in care am banuit – iarasi de prin auzite – un medic. Acestia sedeau in dreapta mea. Din stinga am auzit o voce puternica, rinjind a batjocura:

– A-haa, asta e cu barba!

Era o namila de om, de peste doi metri. Doar in pantaloni si maiou, isi arata pulpele bratelor, groase, cu muschi puternici, si trasnea demonstrativ o vergea pe nu stiu ce, masa sau altceva. Cu el mai erau doi, nu tot atit de voinici. Acesta trebuie sa fie faimosul Brinzaru, mi-am zis, batausul profesionist al Securitatii, care chinuise gereratii de osinditi. Am inceput sa ma rog in gind si i-am cerut lui Dumnezeu ca tot ce se va intimpla sa fie intru rascumpararea, cit de cit, a pacatelor mele celor multe.

Mi s'a ordonat sa-mi las in jos pantalonii si izmenele si sa-mi scot pantofii. Cu o funie mi s'au legat picioarele unul de altul, pe la glezne, cu alta mi s'au legat miinile in fata, apoi mi s'au petrecut genunchii printre ele, iar pe sub ei mi s'a virit o ranga de fier. Doi insi au ridicat ranga de capete si m'au purtat mai intii spre gura cuptorului (am simsit o arsita grozava, a flacarilor ce suflau nebuneste), apoi intre doua capre de lemn pe care se rezemau capetele rangii. Trupul mi se rasucise cu capul in jos, incepeam sa simt singele in timple.

Apropiindu-se, Enoiu mi-a pus o intrebare, ce stiu eu despre banii pe care patriarhul ii are in bancile din strainatate. Nu stiam nimic, atunci auzeam intii de asa ceva. La un semn, Brinzaru m'a trasnit cu vina de bou peste talpi. Mi s'a cutremurat tot trupul de durere.

– Spune! a zis Enoiu.

– Nu stiu, domnule, nimic! am raspuns.

Au inceput loviturile, una dupa alta, date mai intii de Brinzaru, din dreapta, apoi de celalalt, din stinga. Cel de al treilea tinea de capatul funiei in asa fel incit, cumpanit pe ranga, trupul sa-mi stea cu capul cit mai jos si talpile in bataia vergelelor. Imi propusesem sa fac toate eforturile posibile sa nu pling, sa nu ma vaiet, sa nu tip, sa nu urlu. Gemeam numai si sopteam: Pentru pacatele mele! pentru pacatele mele!... Cite lovituri sa fi fost? Am lesinat.

M'au trezit turnindu-mi peste cap o galeata cu apa rece. Trupul imi tremura tot. Enoiu s'a apropiat iarasi si m'a intrebat despre ce stiu eu in legatura cu afacerile banesti ale patriarhului pe santierele de lucru ale Patriarhiei, tranzactiile lui cu inginerii si antreprenorii... Nu stiam nimic, nici nu-l banuisem pe patriarh. Brinzaru a prins a ma lovi cu alta vergea, peste dosul descoperit, si probabil ca m'a batut pina ce a ostenit, ca de la un moment dat loviturile imi veneau de la celalalt. Am lesinat iarasi si din nou m'au trezit cu apa.

– Te-ai hotarit sa spui? a strigat Enoiu.

Brinzaru a revenit cu loviturile la talpi, un timp, apoi tovarasul lui mi-a aruncat o pinza uda peste fund si m'a batut de-mi plesnea pielea, pe urma n'am mai simtit usturimea, dar ma dureau grozav incheieturile miinilor, strinse de funie, unghiile fiecarei miini se infipsesera in cealalta. Li s'a poruncit calailor sa schimbe vergelele; Brinzaru ma lovea puternic peste talpi. La un moment dat am auzit vocea lui Enoiu:

– Dati-i la doua ciocane!...

O ploaie de lovituri, din amindoua partile, ritmic, ca pe nicovala potcovariei, s'a napustit pe talpile mele. Atunci am inceput sa urlu, si-mi era rusine de mine, si nu voiam sa urlu, si urlam ingrozitor – imi dadeam bine seama – si muscam aerul si simteam nevoia sa-mi infig dintii in ceva si am nimerit, zvircolindu-ma, piciorul celui ce tinea de capatul funiei si l-am muscat de pantalon si i-am auzit injuratura, apoi am lesinat din nou.

– Spui? a zis Enoiu.

Si nu aveam ce spune.

Atunci mi-au pus pantofii in picioarele deja tumefiate, au luat rangi grele de fier si m'au lovit cu ele peste talpile pantofilor, si durerea de acum era mult mai cumplita decit cele de dinainte: cind imi izbeau calciiele simteam lovitura in cap, scursa prin sira spinarii, si ostenisem urlind si-mi ziceam ca mor.

M'au lasat. Din ce a urmat nu-mi mai aduc aminte decit ca doi "caralii" ma duceau, orb, de subsuori pe scara si eu incercam sa merg si pantofii nu-mi mai sedeau in picioare si i-am pierdut pe trepte. M'au purtat pe sus, m'au zvirlit gramada in mijlocul celulei si au inchis usa binisor. Linga mine lasasera si pantofii, ale caror fete erau sfisiate de presiunea rangilor.

15 Comentários:

Anonim spunea...

Asta da veste exceptionala!!!
O asteptam de mult!

Mihai

Anonim spunea...

Numai de la Dumnezeu poate veni puterea de a ierta asemenea neoameni.

Vlad

Anonim spunea...

Sper ca Memoriile IPS Bartolomeu sa ajunga pana le evenimentele actuale din Biserica Ortodoxa!

Anonim spunea...

Cum procedez pentru a-mi putea scrie numele. Ce trebuie scris la adresa URL?

Anonim spunea...

http://video.google.com/videoplay?docid=-871902797772997781

cea mai mare primejdie pt viitor

mediatizati pt elucidarea tineretului, care deja se simte atras de ”evlavia” musulmanilor. Londra e sufocata, Olanda e ca islamizata. Mai e timp de stat si privit?

Anonim spunea...

Anonim 2

Doamne ce bucurie mare. Chiar dimineata ii ascultam cu mare bucurie o predica inregistrata.

Dumnezeu sa te intareasca IPS drag.

Doamne ajuta

Dranik spunea...

Asteptam cu nerabdare Memoriile...
Cand o sa aiba si ceilalti ierarhi vointa si puterea de a-si scrie si publica memoriile?

iulian capsali spunea...

As vrea sa le vad figurile celor care il desconsidera permanent pe Parintele Bartolomeu Anania si ii pun in carca cele mai abjecte malversatiuni. Oare dusmanii sai mai au puterea sa scoata capul in lume fara sa-i ceara sincer parintelui sa-i ierte? Nu cred ca IPS sau un vreun alt om trebuie inocentat fara limita, dar ar trebui macar putina consideratie si umilinta in fata unui om care a suferit in asemenea masura torturile si batjocura.
Nu pot sa nu remarc, chiar in acest scurt fragment, calitatea scriiturii si puterea de evocare realizata cu mare economie de mijloace stilistice. Astept cu sufletul la gura cartea.

Raluca spunea...

Asteptam cartea cu mare nerabdare.

Iata un articol interesant despre unul dintre personajele care apar in fragmentul citat, anchetatorul Enoiu:

Interviu cu un tortionar: Gheorghe Enoiu

Anonim spunea...

Slava lui Dumnezeu! Ce am putea zice mai intai la asa mare bucurie

Anonim spunea...

Si totusi exista diaspora americana . As enunta cateva nume care arata ca mitropolitul este un om controversat ( ma intreb cine nu mai e controversat in ziua de astazi ) : Vatra , Paul Goma , Ion Pacepa . Nu cred in istorie deoarece contine mult subiectivism . Se denatureaza de multe ori lucrurile . Nu mai departe ma intristeaza cand oameni cu stiinta de carte iau literar hagiografiile ( in special cele grecesti ) . Chiar as fi curios sa inteleg de ce in diaspora americana este atat de hulit si daca memoriile vor contine aceste aspecte .

Anonim spunea...

Controversata este Vatra, controversati sunt Pacepa si Goma. Controversata este aproape toata diaspora americana care nu poate servi drept barometru de opinie in acest caz.
Salut publicarea memoriilor unui mare om si ierarh, IPS Bartolomeu Anania.

Sergiu Bistriteanu spunea...

Sper ca IPS Bartolomeu sa scrie despre mizeriile in care se scalda unii dintre sinodalii nostri care pana mai ieri erau de o fiinta cu Securitatea iar acum se inchina Marelui Arhitect!

Claudiu Târziu spunea...

pt. Sergiu Bistriteanu:

V-am moderat al doilea mesaj. Daca doriti sa postati ceva pe aceeasi idee, trebuie sa reformulati. Cred ca intelegeti de ce.

Vlad spunea...

"Memoriile" pot fi comandate incepand de astazi de pe site-ul editurii Polirom. In cateva zile cartea se va gasi si in librarii.