Un trăitor de poveşti incredibile: MARCEL PETRIŞOR

Nascut pe 13 aprilie 1930 la Ocisor (in inima Ardealului, intre Tebea si Halmagiu), din parinti invatatori si bunici si strabunici preoti, scriitorul Marcel Petrisor este unul dintre putinele modele de rectitudine care ne-au mai ramas din lumea veche romaneasca.

Am publicat un interviu cu domnia sa in Formula As. Va dau citeva fragmente aici; restul puteti citi la sursa, facind click pe numele revistei :)

- Satul este in patrimoniul nostru mitic si mistic. Misterul crestin s-a grefat pe mitul antic, dublandu-si forta de impact cultural. Taranii de pana acum cateva zeci de ani traiau intr-o poveste continua. Satul era o lume paralela, magica, in care nu te-ai fi mirat sa-l intalnesti aievea pe Dumnezeu. La Ocisor, in satul meu, este inca vie istoria despre cum a fost hranit Zeus de o capra neagra in muntii aceia, care, de fapt, ar fi Olimpul. Pe de alta parte, sunt la fel de proaspete povestile cu Dumnezeu care se plimba prin sat cu Sfantul Petru si faceau minuni.

- Cand eram in beciurile Ministerului de Interne, in ancheta, nu stiam cand e noapte sau zi, iar interogatoriile, lipsa de somn, spaimele ma aduceau in pragul nebuniei. Atunci am fost obligat sa ma sondez, sa-mi gasesc reazem in trecutul meu, in ceea ce traisem. Copilaria mi-a oferit acest sprijin. Imi reveneau intotdeauna in minte imagini si intamplari din copilarie, care ma calmau si-mi dadeau o stare de bine. Cu cat simteam mai aproape moartea, cu atat amintirile din copilarie imi deveneau mai pregnante, mai limpezi, si in ele desluseam intelesul mistic si mitic. Iar unele peisaje pe care le vazusem imi erau loc de odihna pentru suflet, ma leganau ca bratele mamei.

- Omul care are sentimente profunde, niciodata nu va face parada de ele. Daca iubesti cu adevarat, te manifesti ca atare, fara sa strigi asta pe strazi. Daca suferi groaznic, decenta te opreste sa o arati. Cu cat faptele au o mai mare incarcatura sufleteasca, deci nu sunt pornite doar din ratiune, ci si din simtire, cu atat sunt mai discrete.

- Uneori, rugaciunea a functionat si ca avertisment. Ma pomenesc spunand rugaciunea inimii, mai mult sau mai putin, cateodata si o ora, neincetat. Asa s-a intamplat candva, in anii '70, in timp ce mergeam cu masina, impreuna cu trei elevi de-ai mei mai silitori, intr-o excursie prin Banat. Eram aproape de schitul "Piatra Scrisa", conduceam, glumeam, eram veseli, cand am inceput sa-mi spun rugaciunea in gand. Peste vreo jumatate de ora, am incercat sa depasesc un car incarcat cu fan si, pentru ca nu vedeam dincolo de el, am intrat pe contrasens tocmai cand se apropia cu viteza un TIR. Si eu si soferul TIR-ului am franat tare si ne-am oprit la un metru unul de altul. Am scapat printr-o minune. Cred si azi ca rugaciunea m-a salvat, ca un inger m-a indemnat sa o spun inainte de posibilul accident.

- Si pentru Petre Tutea am fost arestat, in primavara lui '89. Ne-au ridicat pe toti cei care mergeam mai des la Tutea acasa, alaturi de mine fiind si cativa studenti, intre care Marian Munteanu, ajuns mai tarziu liderul Ligii Studentilor. Am fost eliberati dupa o zi, securitatea constatand ca nu puneam nimic la cale. Aveam doar grija de batran si il ascultam, ca avea ce sa ne impartaseasca. Securistii ne-au impus atunci sa nu-l mai vizitam pe nea Petrache. Pe studenti i-am sfatuit sa stea deoparte, dar eu am continuat sa merg la Tutea, ca nu avea cine sa-l ingrijeasca, sa-l scoata la plimbare...