Argumente pentru respingerea paşapoartelor biometrice
Cîţiva internauţi mai nervoşi au marşat (sper că din naivitate) la o provocare străvezie şi întreţin pe site-uri şi bloguri, de vreo două săptămîni, un cor isteric contra paşapoartelor biometrice. Răcnetele apocaliptice rostogolesc frînturi de adevăr, cu pretenţii de fatwa şi totodată de argumente pentru apărarea drepturilor civile. Oamenii chiar nu par să realizeze că subminează cauza căreia susţin că se dedică. Vorbesc de cei manipulaţi, nu de manipulatorii care îşi rîd în barbă.
Rîsu'-plînsu' e însă total cînd, urmare a isteriei din spaţiul virtual, legionaroizi de paradă, yoghini îndrăgostiţi de propria urină şi "ultraortodocşi" militanţi mitingesc cot la cot, strigînd din rărunchi discursuri á la PRM, în care amestecă patria cu mafia, Biserica cu tehnologia şi glumiţele ieftine, în asistenţa uluită a unor creştini ieşiţi de la Sfînta Liturghie. Despre ce-i leagă pe aceşti "luptători" anti-masoni, anti-UE şi, iacată, anti-cipuri 666 se cuvine să mai vorbim. Trist este că oameni ai Bisericii, preoţi şi monahi, le ţin isonul, în stradă şi pe la televiziuni de scandal, provocînd confuzie. Dacă nici ei nu mai sînt în stare să deosebească duhurile...
Deocamdată, le recomand capetelor înfierbîntate (doar celor de bună-credinţă) să citească un articol din Cotidianul de azi, care furnizează argumente solide pentru respingerea paşapoartelor biometrice. Argumente - am zis, nu lozinci. (Mai sînt şi argumente de ordin juridic, dar acelea vi le voi da peste puţin timp, din motive strategice).
Citiţi articolul înainte de a mă acoperi de sudalme, poate veţi înţelege că nu sînt nici Iuda, nici iresponsabil. Resping ferm aceste paşapoarte, pe motive de încălcare a drepturilor mele de persoană şi pentru lezarea sensibilităţii mele religioase, dar prefer explicaţiile raţionale onomatopeelor şi duhul Ortodoxiei în locul delirului mistic.
UPDATE
Iată ce stîrnesc agitaţiile "pompierilor" care-şi pun singuri foc: Noi psihoze religioase, Sminteala cipurilor in Dealul patriarhiei, Vocea confiscată a ortodoxiei române, Resuscitarea arhaismului religios, Adevăratul 666 si Dialog aminat.
UPDATE 2
Comunicat de presă
Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, luând act de discuţiile publice cu privire la introducerea paşapoartele biometrice, face un apel către clericii şi credincioşii săi de a aborda cu discernământ, răbdare şi pace sufletească această situaţie.
Reamintim, cu acest prilej, că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va aborda această problemă în şedinţa sa din zilele de 25-26 februarie 2009, urmând a-şi exprima punctul său de vedere.
De aceea, îndemnăm pe toţi clericii şi credincioşii, monahii şi monahiile din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei ca să sprijine această lucrare a Sfântului Sinod prin împreună rugăciune către Dumnezeu, ştiind că acolo “unde este unire a poruncit Domnul binecuvântarea şi viaţa până în veac” (Psalmi 132, 3).
Biroul de Presă al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
sursa: razbointrucuvant.ro
UPDATE 3
Prea Sfinţitul Sebastian al Slatinei ne îndeamnă la calm şi înţelepciune. Ascultaţi!
Pasapoartele biomertice-P.S.Sebastian 18.01.2009
Asculta mai multe audio Evenimente »