Se afișează postările cu eticheta intelectualitatea crestina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta intelectualitatea crestina. Afișați toate postările

marți, 7 mai 2013

Ora de veghe: Noica şi Mişcarea legionară. Cu Sorin Lavric

Pentru volumul Noica şi Mişcarea Legionară, Sorin Lavric a primit în 2009 premiul "Titu Maiorescu" al Academiei Române. Pentru acelaşi volum, Lavric a fost premiat pe 27 aprilie 2013 de către Fundaţia Aiud. Cartea a stârnit opinii pro şi contra, precum orice demers postdecembrist de clarificare a legăturilor dintre intelectualii interbelici şi legionari, oricât de onest ar fi acesta.
Merită să fiţi împreună cu "Ora de veghe", de pe Naşul TV şi Sorin Lavric, astăzi, de la ora 19.00, la Naşul TV.
Sorin Lavric (n. 27 noiembrie 1967, Turnu Severin) este scriitor, traducător român. Este absolvent al Facultăţii de Medicină (1993) şi al Facultăţii de Filosofie (1996), doctor în filosofie în 2005. După terminarea studiilor medicale a lucrat, timp de un an, ca stagiar, pentru ca mai apoi să renunţe la practica medicală. În 1997 a devenit redactor la Editura Humanitas, iar din 2003 ţine cursuri semestriale la Facultatea de Filozofie Bucureşti, a căror tematică este axată pe filozofia lui Constantin Noica.

joi, 19 aprilie 2012

Noul site al Grupării ROST

Astăzi, am deschis noul site al Grupării Rost: www.ROSTonline.ro. Este un alt produs al Asociaţiei "Rost", nu varianta online a revistei ROST tipărite. ROSTonline.ro este o platformă de reacţie rapidă, care propune lumii româneşti o perspectivă a Dreptei creştine asupra evenimentelor, problemelor şi aspiraţiilor naţionale. Aici vor scrie nu doar cei care sînt membri ai Asociaţiei sau colaboratori ai revistei ROST, ci toţi cei care se regăsesc în viziunea Dreptei creştine, cultivă valorile şi principiile Dreptei creştine şi îi împărtăşesc idealurile. Să fie într-un ceas bun! Doamne, ajută!

vineri, 16 octombrie 2009

Răsfoiţi ROST online!

Un prieten a făcut pe site-ul său astfel încît cititorii variantei electronice ai revistei ROST să se bucure mai mult cînd o deschid :) Pînă cînd vom reuşi să aducem la zi site-ul www.rostonline.org, mai răsfoiţi ROST aici. Lectură plăcută!