Se afișează postările cu eticheta Meditatia Transcedentala. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Meditatia Transcedentala. Afișați toate postările

miercuri, 29 septembrie 2010

Pleşu: "Dacă eu aş fi pus la cale Revoluţia, aş pretinde o statuie"


Evenimentul Zilei de azi publică un foarte bun interviu cu Andrei Pleşu despre episoade nebuloase ale biografiei sale, care i-au atras diverse suspiciuni. El vorbeşte despre necazurile pe care le-a avut după participarea la cîteva şedinţe ale grupului pentru Meditaţia Transcedentală, despre bursele pe care le-a avut în Germania şi de ce nu a vrut să rămînă în Occident, despre "relaţia" cu Securitatea, despre dezamăgirea suferită cu CNSAS, legea lustraţiei şi preşedinţii români postdecembrişti - toţi influenţaţi sau manipulaţi de serviciile secrete.

Redau doar cîteva pasaje, invitîndu-vă să citiţi restul la sursă.

# Aveam această idee oarecum juvenilă că, dacă trebuie să plece cineva, atunci să plece ştabii şi activiştii, nu să plecăm noi. Nu noi eram cei care făceam probleme ţării. Veţi spune poate că asta e o declaraţie retorică, dar eu eram şi sunt foarte legat de limba română. Eu nu-mi pot face meseria bine decât în româneşte. În alte limbi, sunt cu cinci trepte mai jos decât în româneşte. Una la mână. [...] Doi la mână, eu mai fusesem în Occident în 1975, aveam experienţa asta. Am simţit în permanenţă că nu aş fi fericit şi, în general, după cum probabil ştiţi, românii emigrează prost. Sunt alte naţii care emigrează mai uşor.

# [...] Aveam ambiţii mai mari, nu voiam să fiu un gazetar de exil. Voiam să-mi văd de cercetările mele. Pe vremea aceea începusem să mă ocup intens de istoria religiilor. Nu mă vedeam rezumându-mă la o carieră de ziarist de front anticomunist.

# [...] Te poţi întreba, de pildă, cum au putut apărea o serie de cărţi în perioada aceea în România. Mă mir şi eu, mă mir şi azi cum de au apărut "Jurnalul de la Păltiniş", "Epistolarul", "Minima moralia". Dar au apărut şi Ana Blandiana şi Ileana Mălăncioiu şi atîţia alţii, nu neapărat conformi ideologic. Uneori depindea de un om binevoitor care lăsa cartea să treacă, uneori depindea de o conjuctură în care altele erau marile probleme, iar acestea treceau neobservate, alteori era o strategie de a arăta că la noi este libertate. [...] Şi cu paşaportul era la fel. Sunt foarte mulţi oameni care au ieşit în perioada aia şi asta nu înseamnă, automat, că erau toţi informatori. Când eram cu Liiceanu la Heidelberg a apărut cartea lui Pacepa "Orizonturi Roşii". Şi acolo se spunea la un moment dat că 98% dintre românii care călătoresc în străinătate sunt informatori. Ne-am uitat brusc unul la altul şi ne-am spus că ori suntem ăia doi la sută, ori sîntem noi înşine suspecţi.

# Ceea ce mi se pare curios până în ziua de azi - vă mărturisesc foarte deschis - este că nu mi-au cerut niciodată să semnez un angajament, respectiv să dau note informative. Nu mi-au cerut niciodată să devin informator. Chestia mă intrigă. De ce altora le-au cerut iar mie nu?

# La Tescani, au spus mai multe persoane, aţi fi fost vizitat pe 23 august 1989 de Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu. Ce s-a întâmplat de fapt?
Este o drăcovenie! Despre Măgureanu nu ştiam la data aceea nimic. Nu ştiam că există, nu ştiam cum arată, nu aveam nici o reprezentare despre Măgureanu. Chiar dacă ar fi fost acolo, nu aş fi ştiut că el e Măgureanu, pentru că nu aveam nici un reper.

# Ce m-a deranjat pe mine în deceniul prim de după Revoluţie au fost două categorii de oameni. Una o reprezintă foştii care au rămas în funcţii, (cărora le-a vorbit Liiceanu în "Apel către lichele").

# Cea de-a doua o reprezintă foştii care au adoptat strategia inversă, care au devenit nişte mari, feroci luptători anticomunişti. Pe mine ăştia mă enervează la fel de mult. Adică, după ce ai mâncat căcat până în 1989, brusc, când s-a dat voie la revoltă, tu îţi faci un portret de mare combatant, care nu-i suportă pe primii.

# Eu i-am văzut şi pe Iliescu, şi pe Constantinescu în postura de manipulaţi ai serviciilor.

# Traian Băsescu e alt gen. E influenţat de servicii, dar, în plus, psihologic vorbind, are un fel de duioşie puberă faţă de tot ce poartă uniformă. E un fel de spirit de corp. Îi plac uniformele, îi place armata, îi place disciplina, îi place stilul ostăşesc. [...] Pe scurt, am plecat fiindcă mi-am dat seama că preşedintele n-are nevoie de consilieri, ci mai curînd de ordonanţe. Într-un fel sau altul, am lucrat cu toţi preşedinţii post-decembrişti. Vreţi să ştiţi concluzia mea? La capitolul "preşedinţi" n-am prea avut noroc....