joi, 25 august 2016

23 August 1944, o lovitură de stat ale cărei consecințe le tragem pînă azi

Din gîndirea marilor oameni politici interbelici, pe care avem tendința de a-i idolatriza. Potrivit unui interviu acordat de Corneliu Coposu, în 1945, Associated Press, și publicat de ”Adevărul” ieri, în premieră în România: - URSS era considerată un aliat firesc al României, chiar dacă i-a răpit acesteia Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herței; - PCR era considerat partid democratic, luat deci în alianța democraților contra dictaturii militare antonesciene și apoi girat la guvernare de către PNȚ și PNL; - Războiul contra URSS, pentru eliberarea teritoriilor românești, era considerat unul nedorit de poporul român, în ciuda evidenței. Bine, se poate spune că afirmațiile lui Coposu sînt marcate, fatalmente, de conjuctura politică. Cu alte cuvinte, Coposu va fi spus și lucruri neadevărate, pentru a nu intra în conflict cu comuniștii. Totuși, dacă avem în vedere faptele care au premers vorbelor, tragem concluzia că Corneliu Coposu a fost mai degrabă sincer. Ceea ce arată lipsa de luciditate și de discernămînt a marilor noștri politicieni interbelici, care apoi au intrat, pe mîna lor, în malaxorul comunist. Asta e tragedia! 
Citiți detalii pe Rost Online.

Seja o primeiro a comentar