marți, 16 decembrie 2014

Banatul are un mitropolit înduhovnicit, patriot și gospodar: ÎPS Ioan

Sfîntul Sinod l-a ales azi, prin vot secret, pe ÎPS Ioan Selejan Arhiepiscop al Timişoarei şi Mitropolit al Banatului, cu 26 de voturi din 45 de voturi valid exprimate. ÎPS Ioan a fost preferat Preasfințitului Lucian Mic, Episcopul Caransebeşului, cu care a ajuns în al doilea tur de scrutin. PS Sofronie Drincec a fost eliminat din primul tur, obținînd un număr mic de voturi, deși, pînă foarte aproape de ziua alegerilor, trecea drept favorit.
Se vede că ÎPS Ioan - care a fost impus candidat de către mirenii din Adunarea Eparhială și despre care se credea că nu are mari șanse, pentru că PF Patriarh Daniel l-ar fi susținut pe PS Lucian și pentru că a mai pierdut cîteva astfel de alegeri - a cîștigat la o diferența mică. Dar asta nu-l face mai puțin legitim. Dimpotrivă, victoria sa pare un semn de bunăvoință al Cerului față de bănățeni. 
Banatul a cîștigat un părinte duhovnicesc în adevăratul sens al cuvîntului și totodată un arhipăstor patriot și foarte priceput gospodar al Bisericii. ÎPS Ioan a făcut adevărate minuni în Harghita și Covasna, care îl recomandau pentru o astfel de demnitate. Românii din ”secuime” probabil că plîng acum, pentru că va fi greu de înlocuit ÎPS Ioan.
Întronizarea noului Mitropolit al Banatului va avea loc duminică, 28 decembrie 2014, în Catedrala mitropolitană din Timişoara. 
Tot azi, Sinodul l-a ales Arhiepiscop Romanului şi Bacăului pe PS Ioachim Băcăuanulcu 35 de voturi din 45 voturi valid exprimate, în defavoarea PS Calinic Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. Prin alegerea PS Ioachim Sinodul a recunoscut o realitate: ierarhul a condus eparhia în mod real în ultimii ani, întrucît vrednicul de pomenire IPS Eftimie a fost mai mult bolnav.
Întronizarea noului Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului va avea loc duminică, 4 ianuarie 2015, în Catedrala arhiepiscopală din Roman.

Seja o primeiro a comentar