Naşterea Domnului pe înţelesul copiilor

„Hristos se naşte!” – o apariţie editorială din catalogul editurii Predania - istoriseşte întruparea şi naşterea Domnului într-o carte pentru copii ilustrată, cu versuri inspirate din predania Bisericii.
Nu în fraze complicate – ci în versuri simple şi ritmate, care ajung mai uşor la sufletul copilului şi care caută să dăruiască neatinsă poezia Crăciunului. Nu în desene naive, ci în imagini de inspiraţie bizantină, care respiră nobleţea şi profunzimea icoanelor. O carte care vorbeşte fiecărui copil despre Taina Crăciunului.

Cartea poate fi găsită începând cu luna decembrie în reţeaua magazinelor Inmedio, în format standard cu ilustrații la preţul de 10 RON.

Prin cartea de faţă, îţi oferim un model tridimensional şi interactiv al Naşterii lui Hristos. Copilul tău poate îmbina personajele din carte fără să aibă nevoie de foarfecă sau lipici! Povesteşte-i copilului ce înseamnă Crăciunul şi îndeamnă-l să deseneze pe carte, alături de darurile Magilor, şi darurile sale pentru Sfântul Prunc. Citeşte-i din Sfânta Scriptură despre Naşterea Mântuitorului şi alcătuiţi împreună textele rostite de personajele noastre. Odată asamblată peştera, o poţi desprinde din carte şi aşeza acolo unde doreşti. Bucură-te împreună cu copilul tău de amintirea celei mai minunate naşteri – Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos!
Cartea poate fi găsită începând cu luna decembrie în reţeaua magazinelor Inmedio, în format tridimensional interactiv la preţul de 19 RON.

Alegerile parlamentare 2012 şi interesul naţional

de Bogdan Munteanu

Rezultatul final al votului confirmă ceea ce se anticipa în ultimele luni, adică o victorie zdrobitoare a USL. Cum s-a ajuns aici? A fost oare vorba de o populaţie matură din punct de vedere civic, politic şi naţional, care a votat cu luciditate, în deplină cunoştinţă de cauză, în favoarea rocadei la putere? Mai degrabă nu. Greşelile politice din ultimii ani ale guvernelor pretinse de dreapta au fost judecate în foarte mică măsură prin prisma unor argumente raţionale. Cei care au făcut-o, mai degrabă au absentat de la vot decît să voteze cu eterna caracatiţă neocomunistă, ale cărei braţe s-au încolăcit peste România încă din decembrie 1989. Căci îndată după acel moment s-au coagulat structuri şi grupuri de interese care au sabotat în permanenţă o evoluţie înspre normalitate şi purificare morală a societăţii româneşti.

Alegerile au fost cîştigate mai ales de către aceste structuri, cărora adversarii nu le-au găsit un antidot pe măsură. A fost vorba de o constantă manipulare mediatică, otrăvită, vulgară şi mincinoasă, de spălare a creierelor, asemeni unei picături chinezeşti, dusă de televiziunile şi ziarele lui Dan Voiculescu. Adică ale „capului“ actual al acestei caracatiţe, cel mai influent om al acestor structuri. Arme de luptă contra lor ar fi existat, dar ARD a preferat cantonarea într-o pasivitate totală. Mesajul acestei pseudo-drepte a fost slab, fără vigoare şi forţă de impact şi a fost taxat ca atare de un electorat dezamăgit şi intoxicat de antene.

Merită să ne amintim de un incident care a făcut valuri la vremea sa. Cu prilejul lansării candidaţilor ARD, Mihail Neamţu, inteligent şi cu spirit de pătrundere (păcat că nu şi dotat cu un caracter pe măsură), a încercat imprimarea unei linii mobilizatoare, de trezire a unor energii cu substrat naţional, invocînd îndemnul poetic la demnitate şi acţiune al lui Radu Gyr. Din păcate, a fost pus la punct foarte repede de cei care “monitorizează” naţionalismul românesc. Tot elanul iniţial al acestei tentative de  “ridicare” la lupta electorală a cît mai multor indecişi s-a frînt extrem de rapid. M. Neamţu a fost silit de îndată să se delimiteze, lovind în persoana lui Radu Gyr într-un mod complet lipsit de onoare. Chiar dacă în acelaşi timp i-a apărat versurile (cu o voce mai puţin convinsă), le-a golit astfel de puterea lor mobilizatoare. S-au delimitat de asemenea de această linie, spre ruşinea lor chiar înaintea lui Neamţu, şi ceilalţi lideri ARD: Blaga şi Ungureanu. Astfel, apelul la resursele de verticalitate şi elan ascunse în spiritul naţional, această temă aparţinînd prin excelenţă dreptei autentice, a fost lăsată exclusiv pe mîna demagogiei USL. Adică a escrocilor şi impostorilor, care au deformat-o şi au manipulat-o în interes propriu, fără teamă de concurenţă pe acest teren.

A fost un factor important în hotărîrea deznodămîntului bătăliei politice din decembrie 2012. Mediile (televiziuni, ziare) opuse USL au pedalat pe tema “raţională” a orientării pro-vest, a integrării europene, de parcă acest fapt ne-ar ridica prin el însuşi din punct de vedere naţional, civic şi economic, în lipsa oricăror eforturi proprii. Mesajul astfel transmis a fost lipsit de o rezonanţă mai profundă.Căci tocmai factorul naţional (aici ignorat) este cel în stare să declanşeze energii mobilizatoare în lupta cu forţele dezagregării, demagogiei şi manipulării, sau puteri constructive în edificarea unui stat sănătos. Aşa au cîştigat în trecut alegerile forţele de dreapta din Polonia sau Ungaria. La noi însă o asemenea dreaptă nu a reuşit să se coaguleze în mod semnificativ. O contribuţie importantă, dar nu exclusivă,  pentru această stare de fapt o au aici aceleaşi „structuri“ de care am amintit mai sus, printr-o strategie sistematică de diabolizare a dreptei autentice. Cealaltă cauză ar fi lipsa unui discurs adaptat vremurilor actuale, care să beneficieze pe deasupra şi de o răspîndire adecvată pe o scară largă. Adică un mesaj care să denote în acelaşi timp atît capacitatea de depăşire a formelor de tip epigonic, cît şi continuarea indubitabilă, organică, a unui spirit autentic izvorît din tradiţia românească, a spiritului luptătorilor şi martirilor neamului nostru. Paşii care s-au făcut pînă acum nu au reuşit să meargă suficient de departe. Se merge înainte, dar prea încet. 

Cît de fals a fost însă “naţionalismul“ USL s-a văzut prin declaraţia lui Victor Ponta imediat după anunţarea rezultatelor: supunere faţă de înaltele porţi euro-atlantice şi negocierea participării la guvernare a UDMR, chiar înainte de a fi siguri că acest partid va atinge pragul parlamentar. Dar nimic nu mai e de mirare pentru cine e familiar cu mitomania şi demagogia cuplului dintre un plagiator şi un chiulangiu. Acest duet e scos în faţă pentru a dirija destinele României în perioada următoare în conformitate cu interesele centrului de putere care i-a propulsat în arenă. Orice declaraţie a lor trebuie privită cu circumspecţie şi nu ne putem aştepta de la ei la urmarea fermă a unei linii predictibile şi principiale, ci exclusiv la vînarea  interesului propriu sau al structurilor de care sînt ombilicaţi. Dacă în lunile dinaintea alegerilor ei atacau partidul maghiarimii şi Europa, acum vor începe să le curteze cu asiduitate. Tot ce au urmărit e, se pare, să acapareze ei dreptul de a deveni „guvernator“ al provinciei europene numită România, deşi înainte îi acuzau pe ceilalţi de exact aceste atitudini. Miza pare a fi supravieţuirea şi consolidarea structurilor care acum au repurtat o victorie de etapă.

Preşedintele Băsescu, adversar al acestor structuri, deşi teoretic neimplicat în lupta electorală, a dat dovadă de mai mult spirit combativ decît ARD. S-a luptat pînă în ultima clipă, prin declaraţii de presă periodice, inclusiv în preziua alegerilor, îndemnînd la vot şi la alegerea direcţiei spre vest, spre Europa, identificată cu interesul naţional. Dar fără succes, după cum se vede. Pe de-o parte, pentru că mulţi din votanţii de acum au pus ştampila din ură la adresa sa, popularitatea sa din trecut fiind de mult expirată. Pe de altă parte, pentru că interesul naţional ţine în principiu de ceva mult mai profund. El nu se poate reduce doar la atît, să se rezume la aşteptarea ca UE, adică o instanţă externă, să facă ordine la noi în ţară. Aceasta trebuie s-o facem noi înşine, prin însănătoşirea moralei publice, iar nu prin veşnicul apel la străinătate. Românii nu rezonează la un mesaj de tip raţional „salvarea vine dinpre occident“ sau „interesul naţional este integrarea României în structurile occidentale“. Ce semnificaţie mai are atunci cuvîntul „naţional“, dacă ne căutăm salvarea în mod pasiv, în simpla apartenenţă la construcţii politice sau militare supra-naţionale? Da, linia de politică externă actuală trebuie să fie pro-occidentală. Fermă şi corectă, iar nu duplicitară, cu un “plan B” secret, de joc paralel la capătul celălalt, oriental, al geopoliticii. Dar în acest context e important cum ne apărăm interesul naţional, înţeles în mod mai profund, ca păstrare a fiinţei noastre naţionale şi spirituale, în ciuda acestei orientări externe de la care nu ne putem sustrage fără consecinţe mult mai nefaste. (Continuare)

Evenimente culturale

Pronosticuri

[vedeţi update, după postarea iniţială]

Cifrele încep să contureze realitatea: pînă la ora 14.00 au votat 20,56% dintre românii cu drept de vot, comparabil cu alegerile parlamentare din 2008, cînd pînă la aceeaşi oră votaseră 19,84%  - a anunţat Biroul Electoral Central. Unii sociologi estimează o prezenţă la vot de aproximativ 40%, pînă la închiderea urnelor. Eu sînt ceva mai optimist, cred că sîntem vreo 65% oameni normali în ţara asta, care nu vom vota. Ei, hai, poate că nu sîntem chiar atîţia, dar ne mai ajută şi vremea rea, care deja a blocat drumuri şi a închis secţii de vot, şi le va tăia unora cheful să se joace de-a democraţia.

Aşadar, risc un pronostic: prezenţă de 35% pînă la sfîrşitul zilei. Mă bazez pe datele statistice de la ultimele scrutinuri, pe iarna grea şi, mai mult, pe bunul simţ ţărănesc. Pe ţăranii noştri, care altă dată mergeau să voteze de la primele ore ale zilei, se pare că i-a umplut scîrba şi lehamitea şi nu mai înţeleg să gireze un simulacru de democraţie. E posibil însă ca USL să mai reducă din absenteism prin fraudă (Teleormanul, unde am avut fraude ca la balamuc în vară, este deja fruncea la numărul de votanţi; au început să umble şi urnele mobile nechemate, iar în secţiile de votare mai izolate, unde nu vor ajunge observatori independenţi, va fi mare festival). De aceea, nu zic 25%.

Sigur că nu se vor sinchisi politicienii că 65% dintre români refuză votul. Dar e un semnal negativ totuşi. În plus, poate că vom conştientiza că sîntem mulţi nemulţumiţi şi că a cam venit timpul să nu mai lăsăm să ne conducă o minoritate, indiferent ce firmă ar purta.

În altă ordine de idei, sînt foarte curios cîţi dintre cei care votează îşi anulează votul. E foarte important, pentru că, din mini-sondajele mele de opinie, foarte mulţi dintre cei pe care îi cunosc îi resping pe toţi politicienii, iar cei care, în principiu, ar vrea să voteze candidaţii de la principalele alianţe au ghinionul unor figuri sinistre în colegiile lor. Am cîţiva prieteni de idei care au anunţat că merg să-i voteze pe Petre Ţuţea la Senat şi pe Nae Ionescu la Camera Deputaţilor, indiferent de colegiu :-)

Deci, mă aştept la un număr semnificativ de voturi anulate: un milion. 

Dacă scădem acest milion din totalul voturilor exprimate, de, să zicem, 6,3 milioane, rezultă că viitorul Parlament va reprezenta în mod real numai vreo 5,3 milioane de români.

Şi dacă tot am dat două pronosticuri, mai dau vreo două, aşa, de dragul jocului. USL va obţine 57% (cu tot cu morţi), adică vreo trei milioane de voturi, ARD - 19% (un milion de voturi), PP-DD - 8% (aprox. 400.000 voturi), UDMR - 7% (370.000 de voturi), iar restul se vor împărţi între partidele care nu vor depăşi pragul electoral. De aici începe redistribuirea, care va îngroşa mai ales numărul de parlamentari ai USL, care ar putea depăşi 60% din mandate.

Desigur, aceste pronosticuri ţin cont de primul, cel privitor la prezenţa la vot. Dacă mă înşel şi prezenţa la vot va fi mai mare, numărul de voturi pentru fiecare va creşte, dar cred că procentele vor rămîne cam aceleaşi.

UPDATE (22.30)

Cîteva observaţii la cald

# Potrivit sondajelor de opinie, se pare că nu m-am înşelat prea tare. Estimările de la ora 19.00, în cele cinci exit poll-uri, arată că USL ar fi obţinut între 54% - 58% din voturi, ARD - 18% - 21%, PPDD - 10% - 14%, iar UDMR - în jur de 5%. Să vedem însă cifrele oficiale, pentru că în ultimele trei, patru scrutinuri, casele de sondare au avut erori mari (cu excepţia CSOP, ale căror rezultate sînt cele mai aproapiate de pronosticurile mele: USL - 55%; ARD - 19% PPDD - 10%, UDMR - 5%). Dezamăgitoare pentru mine este numai prezenţa la urne. Dacă în aceste condiţii (politice şi climaterice), au mers la vot aproape 42% dintre români, avem o problemă mare. Normalitatea începe să devină un cuvînt lipsit de noimă la noi.
# Liderii ARD Blaga, Ungureanu şi Neamţu sînt daţi învinşi, într-un sondaj. Dacă acest rezultat e validat după numărătoarea voturilor, putem spune că ARD nu mai există. Parte din parlamentari vor migra la putere, partidele mici se vor topi în PDL sau în neant, iar PDL va încerca să se reformeze. Totuşi, să mai remarcăm că ARD a luat un scor enorm în comparaţie cu ce ar fi meritat. A fost votată numai de frică sau din ură faţă de USL.
# Cei care au crezut în discursul "naţionalist" al lui Pontacrin au de ce sa fie dezamăgiţi. Nici nu s-au numărat încă voturile, dar, sigur pe victorie, Ponta şi-a declarat supunerea faţă de Bruxelles şi Washington şi dorinţa de a-i coopta în majoritatea guvernamentală pe udemerişti (intră în Parlament, n-aveţi grijă). De asemenea, a anunţat, ca măsură prioritară, modificarea Constituţiei (care, pe lîngă castrarea funcţiei prezidenţiale, va consta în eliminarea sau neutralizarea ANI, DNA, CCR etc. şi, atenţie, naţionalişti pur-sînge iubitori de socialişti!, în regionalizarea României). În plus, sînt foarte curios de rezultatele referendumurilor organizate de USL în Alba şi Constanţa pentru redeschiderea mineritului cu cianuri şi, respectiv, pentru exploatarea gazelor de sist prin fracturare hidraulică. Vor fi validate? Daca da, e clar că USL desăvîrşeşte toate nenorocirile pe care PDL doar le-a intenţionat (şi pentru care a şi fost debarcat guvernul Ungureanu).

9 decembrie. Examen la normalitate

Cîţi români normali mai sînt în ţara asta? Asta-i întrebarea la care vom avea răspunsul duminică, 9 decembrie a.c., la alegerile parlamentare. Şi de acest răspuns depinde viitorul României.

Orice român cu mintea întreagă şi niţel interes pentru treburile politice ştie că:

1. Toate partidele care contează la noi fost făcute, sau infiltrate ulterior, şi întreţinute de eşaloanele secunde ale PCR şi Securităţii (drept care mustesc şi de informatori). În aceste condiţii, este iluzorie o politică lipsită de tarele, apucăturile şi ambiţiile specific comuniste (controlul asupra persoanei, instrumentalizarea fricii, ingineria socială, limitarea pînă la extincţie a unor drepturi şi libertăţi – iată, cu libertatea presei au rezolvat prin mijloace „capitaliste”, distrugînd sistemul de distribuţie de stat, altminteri un domeniu strategic, şi stimulînd obedienţa pe bază de publicitate de la guvern sau de la privaţii-clienţi politici ai partidelor la guvernare).

2. Ideologia pe care şi-o asumă fiecare partid este numai declarativă. „Elitele” partidelor nu cred în nimic în afară de profit şi putere în scop personal. Nu avem Stînga şi Dreapta, ci numai nişte grupuri de interese care şi-au lipit etichete ideologice pentru a înşela electoratul şi pentru a se distinge unul de altul. De la masa lor bogată mai curg uneori firmituri pentru membrii de rînd şi pentru electoratul captiv.

3. Mai toţi noii intraţi în politică (fiecare la vremea lui) care n-au avut legătură cu Sistemul de dinainte şi de după ’89 au sfîrşit prin a se conforma Sistemului, adică s-au dedat la un politicianism condamnabil (care cînd nu e hoţie e oportunism, dar în ambele cazuri e demagogie şi populism). Deci s-a dovedit încă o dată, dacă mai era nevoie, că e o iluzie şi ideea „schimbării dinăuntru”. Cine nu s-a pliat, a dispărut.

4. Principalale partide, PSD, PNL, PDL, cu anexele lor (PC, UNPR, PNŢCD-Pavelescu, Forţa Civică-M.R. Ungureanu), dar şi noul alcătuit PP-DD şi-au schimbat atît de mult oamenii între ele încît nu numai că au dovedit lipsă de aderenţă la vreo doctrină, dar ne-au făcut şi imposibilă alegerea răului mai mic.

5. Toate partidele acestea au lideri compromişi, de la plagiatori, ca Victor Ponta şi Ecaterina Andronescu, informatori ai Securităţii, ca Dan Voiculescu, Mircea Ionescu Quintus şi Ioan Ghişe, trădători ai interesului naţional, ca Ion Iliescu, M. R. Ungureanu şi Călin Popescu Tăriceanu, pînă la traseişti, ca Aurelian Pavelescu şi Sorin Frunzăverde, incompetenţi ca Andrei Marga şi Crin Antonescu şi anchetaţi penal, ca Radu Mazăre şi Relu Fenechiu. [Apropo, lui Adrian Năstase nu ştiu să i se fi retras calitatea de preşedinte al Consiliului Naţional PSD. Aşadar, avem şi lideri de partide condamnaţi la închisoare pentru fapte penale.]

6. Aceste partide (sau, în cazul partiduţelui-breloc Forţa Civică, oamenii săi; să ni-i amintim pe foştii miniştri PSD Ioan Bazac şi Marian Săniuţă şi deputaţii PDL Ştefan Pirpiliu şi Dănuţ Liga) au fost toate la guvernare de mai multe ori şi niciodată nu ne-au scos la limanul promis. 

7. Toate aceste partide au guvernat în toate formulele posibile, în ultimii 15 ani: PD[L] cu PNL, PNŢCD, PSD, PC şi UNPR; PNL cu PSD, PD[L] şi PNŢCD; PSD cu PNL, PDL, PC şi UNPR. Nu mai putem imagina o variantă de alianţă la guvernare care să ne facă să sperăm măcar un pic. Exclud din discuţie PP-DD, care nu e decît o adunătură de dubioşi lepădaţi de celelalte partide, care funcţionează ca o sectă, condusă de un demagog caraghios. Şi nu mă interesează nici UDMR, care e un partid etnic, mereu dispus să susţină guvernul, oricare va fi el.

Avînd în vedere această realitate, numai un lunatic ar mai putea vota astăzi cu vreunul dintre partidele despre care am făcut vorbire mai sus. Căci, atenţie, în ultimă instanţă, votul aşa-zis uninominal este un vot politic (o demonstrează sistemul de redistribuire a voturilor pentru candidaţii care nu au luat peste 50% şi controlul exercitat de conducerile de partid asupra parlamentarilor în timpul exercitării mandatului).

Şi cu toate astea, sondajele de opinie spun că peste 50% dintre inteţiile de vot sînt în favoarea USL (PSD+PNL+PC+UNPR). Probabil că, beneficiind de sistemul redistribuirii votorilor primite de partidele care nu vor depăşi pragul electoral, USL va avea, în final, peste 60% din mandatele de parlamentari. Singură sau în alianţă cu UDMR, reprezentanţii minorităţilor ori PP-DD, USL va depăşi necesarul de 66% pentru modificarea Constituţiei. Dacă noua-veche Putere, care a fost capabilă de porcăriile din ultimele şapte luni, va schimba Legea fundamentală a statului, ne putem aştepta la ce este mai rău.

Asta nu înseamnă că sînt de acord cu ideea că ar trebui să dăm, strategic, votul ARD. Întîi, pentru că ARD nu merită nici o fărîmă de încredere. Apoi, pentru că şi dacă i-am oferi încrederea, ca înecatul care se ţine de un pai, ARD nu va lua mai mult de 25% din mandate, ceea ce va însemna că nu va putea cenzura în mod eficient actul de guvernare.

Totuşi, ar exista o posibilitate de a evita perioada de coşmar ce se întrezăreşte cu USL la guvernare (interval care ar putea fi de cîţiva ani sau de cîteva legislaturi): să nu mergem la vot, să arătăm că majoritatea covîrşitoare a românilor sînt oameni normali, nu lunatici. Cu o prezenţă la urne de sub 30%, chiar dacă va cîştiga 70% din voturile exprimate, USL nu va avea nici o brumă de legitimitate internă sau externă (cum să pretinzi că reprezinţi 18 milioane de electori, fiind votat numai de un milion?) şi întreaga clasa politică va primi un semnal serios că trebuie să se reformeze. Şi poate că, în aceste condiţii, USL nu va îndrăzni să treacă la dărîmarea ultimelor şi atît de greu fondate şi încercate redute ale statului de drept. Poate că, sub presiunea internă şi sub cea internaţională, USL va fi împinsă încet, încet spre alegeri anticipate. Poate că pînă atunci se va naşte o alternativă politică normală. 

Ştiu că e prea mult dubitativ în acest scenariu, dar avem şi o certitudine: girînd din nou, cu votul nostru, această clasă politică, nu mai avem la ce spera.

Sonete pentru “postmoderni”

La Editura Timpul din Iaşi a apărut volumul Sonetele lui Dionis, de Răzvan Codrescu. Multe dintre sonetele conţinute între coperţile acestei cărţi au apărut iniţial pe blogul d-lui Codrescu, fără vreo explicaţie prealabilă şi semnate: “pentru conformitate, Răzvan Codrescu”. Jocul postmodern al autorului – în căutat contrast cu forma clasică a versurilor –  continuă şi în textele însoţitoare “Lămurire editorială” şi “În loc de epilog”, nu doar ca mijloc de marketing, cît mai ales ca mod de a cerceta trezvia minţii consumatorului de cultură român. 
Bucuria pe care ţi-o dă poezia în formă fixă este potenţată de această invitaţie în poveste, pe care autorul ne-o face cu un zîmbet complice. Sonetele lui Dionis este o carte pentru iubitorii autentici de poezie, adică pentru oameni deştepţi. (C.T.)

ÎN LOC DE PROLOG

 [Mihai către Dionis]

Nu-i greu şi nici uşor să scrii sonete,

ci totul e să-ţi aibă pana har,

iar uneori ţi-e dat cît n-ai habar

şi nu te-ncumeţi, Dionis băiete.

Ce-ţi scriu acum aş vrea să nu te-mbete,

dar dacă n-ai un sfanţ în buzunar,

talanţi, în schimb, atîţia ai măcar

cît să te simţi nu vrabie, ci erete.

Te-aş pizmui, de n-am fi buni amici,

măcar pentru vreun vers sau vreo terţină,

căci uneori aşa frumos le zici

că-mi pare jalea lumii mai puţină,

iar limba noastră crudă de pe-aici

îmi sună ca o muzică divină.

Al tău amic dintotdeauna,

Mihaiŭ*

***

Din Sonetele lui Dionis:

XCV

Trei ani avea Mihai mai mult ca mine**,

dar mă simţeam un ţînc pe lîngă el

şi să-l ascult aveam atîta zel

încît şi azi să rîd de mine-mi vine.

Şi el. ce-i drept, se cam umfla în sine

şi îmi spunea, cu morgă, “băieţel”***,

însă ţinea la mine într-un fel

ce m-a făcut mereu să mă simt bine.

Şi-n toată viaţa noastră, mai tîrziu,

mi-a fost atît de drag în umbra lui

ca Dante-n umbra lui Virgil să fiu,

încît şi-acum, bătrîn cum altul nu-i,

de mi-ar ieşi ca prin minune-n faţă,

m-aş face mic şi i-aş cerşi povaţă.

* Nu putem şti cîte şi care dintre sonetele prietenului său Dionis a­pucase “Mihaiŭ” să le citească la data (1881) cînd i-a dedicat acest sonet epistolar (păstrat, printre hîrtiile lui Dionis, chiar în plicul în ca­re a fost expediat de la Bucureşti la Iaşi – şi care are pe verso iniţialele expeditorului: M. E.). Cert este că majoritatea sonetelor lui Dionis ajunse pînă la noi sînt mult ulterioare mutării lui Emi­nescu la cer (1889). Cîteva (şi care se numără printre cele mai reu­şi­te, după părerea mea) au fost scrise chiar după împlinirea vîrstei de 100 de ani (1953). “Judecata” lui Eminescu (care are şi o notă de bunăvoinţă şi delicateţe amicală) trebuie luată, deci, în limitele ei conjuncturale.

** Deci, Eminescu fiind născut fie în 20 decembrie 1849, fie în 15 ia­nuarie 1850 (data adoptată oficial), Dionis se va fi născut cel mai pro­ba­bil în 1853 (sau, cel mai devreme, spre sfîrşitul lui 1852).

*** În sonetul-prolog apare adresarea “Dionis băiete”, iar de-a lungul sonetelor, de mai multe ori, “frate Dionis”. Dionisie Deleanu, cînd nu-l denumeşte pe prietenul său Mihai(l) sau chiar Eminescu, îi spune “Bădia”. În e­pistola care s-a păstrat, Toma Nour îi scrie amicului său despre “Bă­dia al tău”, cu referire clară la Eminescu (al cărui prenume el îl grafia­ză invariabil Mihail).

------------

ÎN LOC DE EPILOG

Mi s-a sugerat la un moment dat, mai în glumă, mai în serios, să fiu mai exigent în “selecţia” acestor sonete publicate în serial pe blogul meu*, pentru că nu toate ar fi egal de reuşite (unele abia putînd fi luate drept sone­te**), iar autorul în­suşi le-ar fi făcut probabil pe multe dintre ele uitate prin­tre “ciorne­le” atelierului său de cre­­aţie. Este ade­vărat că nimeni pe lumea aceasta nu poa­te fi egal cu si­ne însuşi de la un capăt la altul şi că orice “selecţie” ră­mîne fatalmente su­­biectivă (mai ales cînd este vorba de creaţii literar-artistice). Mărturisesc că pe mine m-a in­te­resat însă, din capul locului, nu doar desăvîrşirea estetică sau ri­goa­rea formală a acestor so­nete inedite, ci mai ales va­loa­rea lor psiho­logică şi documentară, care contribuie la mai buna înţe­legere a unui personaj literar şi istoric destul de impor­tant, pre­cum şi a epocii în care s-a for­mat şi s-a mani­festat pre­di­lect (chiar dacă plin de o dis­creţie pe care nu­mai prie­tenul său Mihai a găsit de cu­viinţă să i-o “suspende” ar­­tistic, prefăcîndu-l în “perso­naj romantic” şi în ipo­stază a “geniului pustiu” – ca şi pe Toma Nour, la care îmi propun să mă refer într-un alt context, mai ales că dru­murile lor s-au intersectat, cel puţin în prima tine­reţe). Am decis, în cele din urmă, să editez tot ce s-a pu­­tut recupera, cu condiţia să fie tex­te integrale şi – cel puţin aparent – definitivate de au­­tor. De fapt, cele ră­mase pe dinafară – fie incom­ple­te, fie indescifrabile (to­tal sau parţial) – sînt destul de pu­ţine, şi nu am deloc impresia că s-ar fi pierdut esen­ţialul. Din perspectiva istoriei literare, valoarea estetică a fiecărui sonet în par­te rămîne un aspect secundar (dar, desigur, o provocare pe termen lung pentru conştiinţa critică, ce-şi are şi ea fluctuaţiile ei).

Publicarea Sonetelor lui Dionis (chiar şi cu minusu­rile menţionate) cred că interesează, pe de altă parte, şi domeniul eminescologiei (cam lipsit în anii din urmă de revelaţii majore, ca şi de locul proeminent pe care l-ar fi meritat în conştiinţa noilor generaţii).
Sper ca studiul pe care-l pregătesc – doar vag anticipat de prefaţa prezentei ediţii – să apară cît mai curînd şi să consolideze această întreprindere editori­a­lă. Dionis o merită cu prisosinţă, şi ca personaj, şi ca au­­tor. Iar eu unul – umblîndu-i umil pe urme – mă străduiesc să nu fac din smerenie un păcat de-a dreapta.

Răzvan CODRESCU

* În perioada iulie-noiembrie 2012, sub titlul generic DIN SONE­TE­LE SĂRMANULUI DIONIS, fără vreo “lămurire editorială” şi fără ma­joritatea notelor de subsol.

** Această obiecţie o preîntîmpină auctorial acel În paisprezece versuri fă ce vrei… (a se revedea Sonetul XXVIII, dar şi nota editorială din subsolul lui), în discuţie rămînînd doar în ce măsură sîntem dispuşi sau nu să acceptăm convenţia şi să pri­mim provocarea (ce ţine, de­sigur, de un anume “iconoclasm” al mo­dernităţii).

Răzvan Codrescu (pentru conformitate), Sonetele lui Dionis, Editura Timpul, Iaşi, 2013 (117 pagini, format 13x20; preţ: 15 lei noi). Cartea poate fi procurată şi prin poştă: S.C. Supergraph S.R.L., Str. Ion Minulescu 36, sector 3, Bucureşti, cod 031216; Tel.: (021) 320 61 19, Fax: (021) 319 10 84, e-mail: contact@supergraph.ro sau www.librariasophia.ro (plata se face ramburs, la primirea cărţilor, iar taxele poştale sînt suportate de Supergraph).

Crăciun de poveste

Părintele Florin Danu, parohul bisericii ortodoxe din satul Lada, comuna Tătărăştii de Jos, Teleorman, a iniţiat o campanie de strîngere de fonduri pentru “a oferi un Crăciun de poveste copiilor şi bătrînilor” din parohie.

Dimpreună cu părintele Florin, vă îndemn şi eu să faceţi un mic dar din prisosul dvs., fiecare după putinţă şi după suflet, cît să aducem zîmbetul şi pe buzele celor mai nevoiaşi decît noi.
Din banii strînşi se vor cumpara medicamente, jucării şi dulciuri. Sînt bine primite şi donaţiile în alimente, îmbrăcăminte şi medicamente (pe adresa bisericii din Lada).

Banii pot fi depuşi în conturile Parohiei Lada, deschise la BCR, Sucursala Videle:
RO58RNCB0248106735870001 Ron
RO04RNCB0248106735870003 USD
RO31RNCB0248106735870002 Euro
Doamne, ajută! 

PS:

Părintele Florin Danu va face publică lista cu donatorii care vor consimţi să fie cunoscută fapta lor. Lista va fi postată pe pagina de Facebook a campaniei şi pe acest blog.