Se umple Cerul de martiri. Azi a plecat şi Constantin Iulian
Azi, la ora 10.20, a trecut la cele veşnice dr. Constantin Iulian (n.1929), preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politic Luptători Anticomunişti. Constantin Iulian a fost deţinut politic timp de 13 ani, fiind întemniţat în 1948 ca şef al Frăţiilor de Cruce din Vaslui. A fost unul dintre puţinii intraţi în malaxorul "reeducării" de la Piteşti care au rezistat pînă la capăt verticali. Eliberat în 1954, a fost rearestat doi ani mai tîrziu şi condamnat în lotul lui
Puiu Atanasiu, pentru tentativa de reorganizare a Mişcării Legionare. În timpul
reeducării de la Aiud nu a făcut nici o concesie, drept pentru care a stat aproape
numai în Zarka. Eliberat în 1964, cu decretul de
amnistie generală, şi-a terminat facultatea şi un doctorat în
hidrotehnică. După '90 a fost profesor la catedra de hidrotehnică a
Politehnicii bucureştene. Între anii 1995 şi 2005 a fost preşedintele Partidului Pentru Patrie, fondat de foşti deţinuţi politic legionari.
Puteţi afla mai multe despre această personalitate-reper dintr-o ediţie a emisiunii "Profesioniştii", aici.
Dumnezeu să-l odihnească!
Dumnezeu să-l odihnească!
UPDATE
Înmormântarea va avea loc Duminică 10.06.2012, începînd cu ora 11,oo, la Cimitirul
Străuleşti 2. Pentru transport, participare, detalii cu privire la
protocol, contactaţi: 0722749249, e-mail:
buciumul@yahoo.com, Florin Dobrescu.
Constantin Iulian, revenit la Jilava, de data aceasta în libertate (2010). Foto: Irinel Cîrlănaru |
Jilava, oct. 2010. Foştii deţinuţi politic Gheorghe Jijie, Constantin Iulian şi Marcel Petrişor rememorează patimi din închisoare. Foto: Irinel Cîrlănaru |
3 Comentários:
Dumnezeu sa-l odihneasca! Am vazut - nu o data! - emisiunea Eugeniei Voda si am ramas fascinata de forta interioara a acestui barbat demn, dedicat unui crez si luminat de credinta.
Dumnezeu sa-l odihneasca! Am vazut - nu o data! - emisiunea Eugeniei Voda si am ramas fascinata de forta interioara a acestui barbat demn, dedicat unui crez si luminat de credinta.
Dumnezeu sa-l odihneasca! A fost un om deosebit, ramanem tot mai singuri...
Trimiteți un comentariu