Mîine vorbim despre "Fenomenul Piteşti"
Mîine, 28 iunie, de la ora
18, la Orange Concept Store (Calea Victoriei nr. 41) va avea loc o conferinţă de presă prin care va fi lansată oficial Şcoala de Vară „Fenomenul Piteşti”. Vor
participa Radu Ciuceanu (fost deţinut politic, directorul Institutului
Naţional pentru Studiul Totalitarismului), Alin Mureşan (directorul
Şcolii de Vară, preşedinte al Centrului de Studii în Istorie
Contemporană), Ionuţ Trandafirescu (directorul Editurii Filos) şi subsemnatul, în calitate de preşedinte al Asociaţiei "Rost" şi de director al revistei omonime - entităţi care au aproape un deceniu vechime în acţiunea de recuperare a adevărului istoric privind trecutul nostru recent şi de revigorare a memoriei colective.
Prima ediţie a Şcolii de Vară „Fenomenul Piteşti” se va desfăşura la
Piteşti între 23-27 iulie şi îşi propune să retrezească interesul public
pentru cea mai inumană acţiune represivă din istoria recentă, dar şi
pentru modelele de demnitate şi rezistenţă din perioada comunistă. La
cursurile şcolii vor participa 15 studenţi, iar costurile vor fi
acoperite integral de organizatori.
Organizatori principali sînt Centrul de Studii în Istorie Contemporană, Editura Filos şi www.fenomenulpitesti.ro.
Organizatori principali sînt Centrul de Studii în Istorie Contemporană, Editura Filos şi www.fenomenulpitesti.ro.
***
„Fenomenul” sau „Experimentul Piteşti” s-a
desfăşurat între noiembrie 1949 şi decembrie 1951 în mai multe închisori din
România comunistă (în principal la Piteşti şi Gherla, dar şi la Canal, Târgu
Ocna ori Braşov). El consta în distrugerea fizică şi morală a tinerilor închişi
în penitenciare prin combinarea celor mai crude şi inumane metode de tortură
fizică şi psihologică, aplicate de către alţi colegi deţinuţi. Securitatea a
recrutat în primă fază un grup de 5-6 condamnaţi, conduşi de Eugen Ţurcanu,
care ulterior au obligat prin schingiuri şi alţi tineri să li se alăture în
cadrul comitetelor de tortură. În afară de chinurile fizice (sute de flotări şi
genuflexiuni, zile întregi de stat în diverse poziţii incomode, lovituri la
faţă, tălpi, fese, organe, toate în condiţiile în care deţinuţii erau
subnutriţi cronic), victimele erau batjocorite şi prin metode care le afectau
psihicul, fiind obligate să îşi calce în picioare public familia, prietenii,
credinţa şi simbolurile religioase, modelele etice din libertate. În plus,
victimelor li se cereau informaţii despre activitatea anticomunistă dinainte de
arestare (folosite de Securitate pentru a opera alte arestări), iar majoritatea
erau solicitaţi, în ultima etapă a „experimentului”, să se compromită decisiv prin
participarea la bătăi. Prin torturile de tipul „experimentului Piteşti” au
trecut circa 1000 persoane, dintre care au murit aproximativ 50.
***
Centrul de Studii în Istorie Contemporană a
apărut în februarie 2012 din dorinţa de a asigura un cadru propice pentru
cercetarea istorică şi promovarea evenimentelor şi personajelor reprezentative
ale istoriei contemporane din România atât în ţară, cât şi în străinătate. Centrul
este o organizaţie non profit, independentă şi străină intereselor de orice
altă natură decât cele strict profesionale. El este iniţiativa privată a unui
grup de cinci tineri cu experienţă în cercetare, organizare de evenimente şi
administraţie.
Principalul nostru obiectiv este să tratăm
toate subiectele cu profesionalism şi dedicaţie, fără prejudecăţi sau judecăţi
de valoare. Ne dorim să transformăm subiectele noastre de cercetare în
evenimente de interes public şi să atragem interesul tuturor generaţiilor (dar
mai ales al tinerilor) spre cunoaşterea trecutului recent, atât prin calitatea
conţinutului, cât şi prin formele de prezentare.
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu