Se umple Cerul de martiri. Azi a plecat şi Constantin Iulian

Azi, la ora 10.20, a trecut la cele veşnice dr. Constantin Iulian (n.1929), preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politic Luptători Anticomunişti. Constantin Iulian a fost deţinut politic timp de 13 ani, fiind întemniţat în 1948 ca şef al Frăţiilor de Cruce din Vaslui. A  fost unul dintre puţinii intraţi în malaxorul "reeducării" de la Piteşti care au rezistat pînă la capăt verticali. Eliberat în 1954, a fost rearestat doi ani mai tîrziu şi condamnat în lotul lui Puiu Atanasiu, pentru tentativa de reorganizare a Mişcării Legionare. În timpul reeducării de la Aiud nu a făcut nici o concesie, drept pentru care a stat aproape numai în Zarka. Eliberat în 1964, cu decretul de amnistie generală, şi-a terminat facultatea şi un doctorat în hidrotehnică. După '90 a fost profesor la catedra de hidrotehnică a Politehnicii bucureştene. Între anii 1995 şi 2005 a fost preşedintele Partidului Pentru Patrie, fondat de foşti deţinuţi politic legionari. 

Puteţi afla mai multe despre această personalitate-reper dintr-o ediţie a emisiunii "Profesioniştii", aici.
Dumnezeu să-l odihnească!

UPDATE

Înmormântarea va avea loc Duminică 10.06.2012, începînd cu ora 11,oo, la Cimitirul Străuleşti 2. Pentru transport, participare, detalii cu privire la protocol, contactaţi: 0722749249, e-mail: buciumul@yahoo.com, Florin Dobrescu. 

Constantin Iulian, revenit la Jilava, de data aceasta în libertate (2010). Foto: Irinel Cîrlănaru

Jilava, oct. 2010. Foştii deţinuţi politic Gheorghe Jijie, Constantin Iulian şi Marcel Petrişor rememorează patimi din închisoare. Foto: Irinel Cîrlănaru

Teatru radiofonic: "Marcel Petrişor - Secretul Fortului 13"

Teatrul Naţional Radiofonic organizează marţi, 19 octombrie 2010, de la ora 18.30, la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, şos. Kiseleff nr.3, sector 1, Sala „Irina Nicolau” - audiţia publică a spectacolului de teatru-document Marcel Petrişor: Secretul Fortului 13. Producţie a Teatrului Naţional Radiofonic, realizată în cadrul proiectului Biografii, memorii, spectacolul va fi difuzat în premieră, în aceeaşi seară, de la ora 19.00, la Radio România Actualităţi.

Scenariul: Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Răzvan Popa.
În distribuţie: Mircea Rusu, Mihai Bica, Dorin Andone, Gavril Pătru, Orodel Olaru, Mircea Constantinescu, Eugen Cristea, Constantin Bărbulescu, Petru Hadârcă, Constantin Drăgănescu, Alexandru Nedelcu, Toma Dănilă, Violeta Berbiuc, Gavriil Pinte.
Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu.
Producător: Magda Duţu.

La audiţia cu public desfăşurată la Muzeul Ţăranului Român, persoanele interesate de un astfel de subiect se pot întâlni cu scriitorul Marcel Petrişor, cu echipa de realizatori, cu actorii distribuiţi, precum şi cu invitaţi speciali la acest eveniment: istorici, clerici, foşti deţinuţi politici, jurnalişti.

Menţionăm că intrarea este liberă.

Scriitorul Marcel Petrişor, la Cluj, în toamna lui 2006, alături de ÎPS Bartolomeu Anania, părintele Gheorghe Calciu, monahul Moise de la Oaşa şi prof. Raul Volcinschi

Scenariul porneşte de la memoriile scriitorului Marcel Petrişor, cuprinse în volumele Fortul 13 – Convorbiri din detenţie şi Secretul Fortului 13, inspirate de experienţa sa ca deţinut politic în perioada 1952-1964.

În centrul acţiunii se află trei tineri trecuţi prin „infernul” închisorii de la Piteşti: poetul şi filosoful Constantin Oprişan - fost conducător al Frăţiilor de Cruce, viitorul preot Gheorghe Calciu şi Iosif V. Iosif, alături de care Marcel Petrişor este încarcerat în vestita Casimcă a Jilavei.

Povestea „experimentului Piteşti” este rememorată chiar de cei care l-au trăit, în încercarea de a-şi înţelege destinul care i-a purtat până în adâncurile cele mai întunecate ale „iadului”, de unde cei mai mulţi dintre ei au reuşit să iasă la „lumină”, unii urcând până la culmile divine ale sfinţeniei.

Grav bolnav de tuberculoză, refuzându-i-se orice ajutor medical, Constantin Oprişan moare martiric la Jilava. Trecerea sa la Domnul este precedată de gestul eroic al lui Gheorghe Calciu, care-şi taie venele pentru a-şi salva camaradul, hrănindu-l cu sângele său. Jertfă emblematică pentru o întreagă generaţie mucenicită: „Mai mare iubire ca aceasta nimeni nu are: să-şi pună viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).

Aflat într-o vizită recentă la Jilava, Marcel Petrişor a rememorat anii de suferinţă înduraţi acolo

După ieşirea din închisoare, Gheorghe Calciu şi Marcel Petrişor au refăcut din memorie versurile de mare valoare pe care Constantin Oprişan le-a creat în penitenciar, publicându-le în culegerea intitulată Cărţile Spiritului şi alte poezii, făcând cunoscut sfatul pe care poetul ni-l lasă moştenire: "Să nu te-ntorci din cale când Duhul Rău te minte,/ Căci vei rămâne pururi în a Sodomei carceri;/ Prin fier, prin foc, prin apă, dar numai înainte,/ Căci drumurile-n spirit nu suferă întoarceri."

Sălaşul diavolului

Luni, 21 iunie a.c., în jurul orei 11.00, am văzut sălaşul diavolului. Fortul 13. Jilava. Ziduri groase, căptuşite cu întuneric. Celule largi, cu pereţii mustind de apă, ca de balele unui monstru. Încăperi în care frigul înjunghie în plină vară. Am intrat din cameră în cameră, am străbătut hol după hol şi am văzut aproape fiecare ungher, ca într-o adevărată casă a groazei. Conştient că pardoselele acoperite acum de mîzgă au fost odinioară pline de sînge nevinovat şi că zidurile acelea ostile poartă încă memoria unor suferinţe inimaginabile.

M-am cutremurat intrînd în celula Casimcăi în care a murit, de mizerie şi după schingiuiri atroce, o minte strălucită a generaţiei interbelice, Costache Oprişan, vegheat de camarazii săi Gheorghe Calciu, Iosif V. Iosif şi Marcel Petrişor. Din patru oameni supuşi exterminării, au supravieţuit puşcăriei, în chip miraculos, trei. Mai trăieşte unul, dl profesor Marcel Petrişor. Cel care, luni, ne-a fost ghid în acest pelerinaj la unul dintre locurile de martiriu românesc.

Cu detaşarea omului care a îndurat şi a iertat totul, nedezminţit în crezul său, dl Marcel Petrişor ne-a povestit (pe alocuri amuzîndu-se, într-un fel de neînţeles pentru cei care nu ştiu ce înseamnă să scapi din iad) chinurile prin care au trecut cei închişi la Jilava în perioada comunistă. Murdăria, foamea, frigul, umilinţele, bătăile, duhoarea, lipsa de somn, înghesuiala, absenţa oricărei îngrijiri medicale, prostia agresivă a gardienilor – compun un tablou satanic. Cine se îndoieşte că comunismul a fost întruchiparea răului şi nu doar o utopie politică, să meargă la Jilava!

Cînd afli condiţiile în care au fost ţinută o parte din elita neamului, ţi se face o ruşine iremediabilă. Şi nu înţelegi nici cum a mai putut supravieţui cineva acelui regim de detenţie.
Mărturia dlui Petrişor (care a şi scris o carte despre Jilava) a fost întărită de cele ale altor foşti deţinuţi politic, dl Constantin Iulian (preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti – FRFDPLA), dl Gheorghe Jijie (91 de ani, secretarul FRFDPLA; care şi-a pus etichetă pe celula în care a stat), dl Dan Lucinescu, dl Gheorghe Grecu (96 ani) şi dl Demostene Andronescu.

Peste o sută de persoane, în convârşitoare majoritate tineri, între care şi monahi şi preoţi, au fost prezente la această lecţie de istorie românească. După care au participat la o slujbă de pomenire emoţionantă, oficiată de un sobor de preoţi. Primul parastas făcut la Jilava pentru toţi morţii de acolo.

În cuvîntul pe care l-a ţinut după parastas, maestrul Dan Puric, un ostenitor pentru memoria martiriului din închisorile comuniste, a spus că s-ar cuveni ca la Jilava să vină să se închine toţi politicienii şi ierarhii români. Şi că Fortul 13 este un punct esenţial pe un traseu al cunoaşterii istoriei noastre recente de către tînăra generaţie, alături de Aiud, Rm. Sărat, Târgşor...

Pelerinajul s-a încheiat la crucea ridicată în memoria Mareşalului Ion Antonescu, la Valea Piersicilor, lângă închisoare, acolo unde a fost executat de comunişti.

La Jilava

„Camera era, de fapt, un coridor boltit de 15 metri lung şi de 5 metri lat, cu un spaţiu de 75 metri pătraţi, în care se aflau 350 deţinuţi, deci aproximativ 5 oameni pe metru pătrat. Un adevărat furnicar! Peste zi oamenii se îngrămădeau pe cele două „priciuri“ de lemn (scînduri de la un capăt la altul al camerei). O treime din ei cobora peste noapte sub primul prici, ca să doarmă pe ciment, la aşa numita „şerpărie“. În ea intrai foarte greu deoarece între padimentul de ciment şi primul priciu nu erau decît 60-70 cm. Cum cele două rînduri de cîte două priciuri şi cele două „şerpării“ nu puteau cuprinde decît 300-320 indivizi, restul se culcau în timpul nopţii pe coridorul dintre priciuri, larg de aproximativ un metru şi jumătate. Pe coridor se făcea însă şi coada de 15-20 persoane, care aşteptau să urineze. Ei călcau printre corpurile lor. Mîncarea era aproape numai apă, iar la „şerpărie“ era foarte frig. De aceea, fiecare era nevoit să urineze în cursul nopţii de cel puţin 3 -5 ori.

Lîngă uşa de intrare erau două „tinete“ (hîrdaie) de metal pentru nevoile biologice, de o parte şi cele două hîrdaie cu apă de cealaltă parte. Apa era folosită mai mult pentru spălarea de dimineaţă şi pentru nevoile biologice, căci de băut ajungea apa din mîncare. Spaţiul pentru culcare fiind numai de 30 cm lăţime pentru individ, oamenii nu puteau dormi decît cu toţii pe o singură parte a corpului. Cînd poziţia pe o parte devenea obositoare, unul din deţinuţi dădea ordinul de întoarcere pe cealaltă parte a corpului. Un infern adevărat, pe care fantezia lui Dante nu l-a putut imagina!

Şi mai dezastruos era aerul deoarece camera avea o singură fereastră în fundul ei, care era însă acoperită cu obloane de lemn, ca să nu putem vedea afară. În acest mod, aerul intra numai prin spaţiul liber dintre zid şi partea inferioară şi superioară a obloanelor, care aveau o lărgime de 25 cm fiecare. Din aceste motive viaţa în cameră era mai uşoară iarna decît vara, cînd aerul devenea pur şi simplu insuportabil. În partea dinspre tinetele cu urină şi fecale în orice caz! Noii sosiţi în cameră ocupau locurile nenorocite dinspre tinetele, care funcţionau fără întrerupere, fiind nu numai victimele mirosului lor, ci şi a zgomotului pe care-l făcea căderea fecalelor în apă. Zilnic apoi 5-10 persoane aveau stomacul deranjat din cauza lipsei totale de igienă, în care mîncarea era servită. Ei poluau aerul şi mai rău. Pentru spălarea celor 350 gamele exista un singur hîrdău şi de aceea limpezirea lor cu apă curată era imposibilă.

Pe măsură ce deţinuţii plecau din cameră la penitenciare, noii sosiţi înaintau de la uşă spre fereastră, unde aerul era mai bun. Ajunşi la capătul şerpăriei, treceau pe rîndul prim de priciuri, luînd-o din nou de la uşă spre fereastră. Iarna rîndul cel mai bun era socotit cel din priciul al doilea. Vara însă preferinţa era dată priciului prim, iar unii mai tineripreferau chiar şerpăria de lîngă fereastră, unde aerul era mai respirabil. Tot în timpul verii pentru a simţi aerul primenit în nas timp de un sfert de ceas, oamenii veneau pe rînd cîte cinci şi stăteau pe jos lîngă zidul de sub fereastră.

Plimbarea avea loc numai de două ori pe săptămînă şi dura teoretic 20 minute, practic un sfert de ceas. Ea însemna o adevărată sărbătoare, pe care o aşteptam cu dor şi drag.” - Nicolae Mărgineanu, Mărturii asupra unui veac zbuciumat, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002, pp. 362 - 363

Notă: Psihologul Nicolae Mărgineanu a pătimit 16 ani în temniţele comuniste. Nevinovat. De două ori a fost închis şi la Jilava. În cartea sa redă succint şi grăitor condiţiile de detenţie de la Jilava, de aceea am preluat fragmentul de mai sus.