joi, 24 iunie 2010

Sălaşul diavolului

Luni, 21 iunie a.c., în jurul orei 11.00, am văzut sălaşul diavolului. Fortul 13. Jilava. Ziduri groase, căptuşite cu întuneric. Celule largi, cu pereţii mustind de apă, ca de balele unui monstru. Încăperi în care frigul înjunghie în plină vară. Am intrat din cameră în cameră, am străbătut hol după hol şi am văzut aproape fiecare ungher, ca într-o adevărată casă a groazei. Conştient că pardoselele acoperite acum de mîzgă au fost odinioară pline de sînge nevinovat şi că zidurile acelea ostile poartă încă memoria unor suferinţe inimaginabile.

M-am cutremurat intrînd în celula Casimcăi în care a murit, de mizerie şi după schingiuiri atroce, o minte strălucită a generaţiei interbelice, Costache Oprişan, vegheat de camarazii săi Gheorghe Calciu, Iosif V. Iosif şi Marcel Petrişor. Din patru oameni supuşi exterminării, au supravieţuit puşcăriei, în chip miraculos, trei. Mai trăieşte unul, dl profesor Marcel Petrişor. Cel care, luni, ne-a fost ghid în acest pelerinaj la unul dintre locurile de martiriu românesc.

Cu detaşarea omului care a îndurat şi a iertat totul, nedezminţit în crezul său, dl Marcel Petrişor ne-a povestit (pe alocuri amuzîndu-se, într-un fel de neînţeles pentru cei care nu ştiu ce înseamnă să scapi din iad) chinurile prin care au trecut cei închişi la Jilava în perioada comunistă. Murdăria, foamea, frigul, umilinţele, bătăile, duhoarea, lipsa de somn, înghesuiala, absenţa oricărei îngrijiri medicale, prostia agresivă a gardienilor – compun un tablou satanic. Cine se îndoieşte că comunismul a fost întruchiparea răului şi nu doar o utopie politică, să meargă la Jilava!

Cînd afli condiţiile în care au fost ţinută o parte din elita neamului, ţi se face o ruşine iremediabilă. Şi nu înţelegi nici cum a mai putut supravieţui cineva acelui regim de detenţie.
Mărturia dlui Petrişor (care a şi scris o carte despre Jilava) a fost întărită de cele ale altor foşti deţinuţi politic, dl Constantin Iulian (preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti – FRFDPLA), dl Gheorghe Jijie (91 de ani, secretarul FRFDPLA; care şi-a pus etichetă pe celula în care a stat), dl Dan Lucinescu, dl Gheorghe Grecu (96 ani) şi dl Demostene Andronescu.

Peste o sută de persoane, în convârşitoare majoritate tineri, între care şi monahi şi preoţi, au fost prezente la această lecţie de istorie românească. După care au participat la o slujbă de pomenire emoţionantă, oficiată de un sobor de preoţi. Primul parastas făcut la Jilava pentru toţi morţii de acolo.

În cuvîntul pe care l-a ţinut după parastas, maestrul Dan Puric, un ostenitor pentru memoria martiriului din închisorile comuniste, a spus că s-ar cuveni ca la Jilava să vină să se închine toţi politicienii şi ierarhii români. Şi că Fortul 13 este un punct esenţial pe un traseu al cunoaşterii istoriei noastre recente de către tînăra generaţie, alături de Aiud, Rm. Sărat, Târgşor...

Pelerinajul s-a încheiat la crucea ridicată în memoria Mareşalului Ion Antonescu, la Valea Piersicilor, lângă închisoare, acolo unde a fost executat de comunişti.



La Jilava

„Camera era, de fapt, un coridor boltit de 15 metri lung şi de 5 metri lat, cu un spaţiu de 75 metri pătraţi, în care se aflau 350 deţinuţi, deci aproximativ 5 oameni pe metru pătrat. Un adevărat furnicar! Peste zi oamenii se îngrămădeau pe cele două „priciuri“ de lemn (scînduri de la un capăt la altul al camerei). O treime din ei cobora peste noapte sub primul prici, ca să doarmă pe ciment, la aşa numita „şerpărie“. În ea intrai foarte greu deoarece între padimentul de ciment şi primul priciu nu erau decît 60-
70 cm. Cum cele două rînduri de cîte două priciuri şi cele două „şerpării“ nu puteau cuprinde decît 300-320 indivizi, restul se culcau în timpul nopţii pe coridorul dintre priciuri, larg de aproximativ un metru şi jumătate. Pe coridor se făcea însă şi coada de 15-20 persoane, care aşteptau să urineze. Ei călcau printre corpurile lor. Mîncarea era aproape numai apă, iar la „şerpărie“ era foarte frig. De aceea, fiecare era nevoit să urineze în cursul nopţii de cel puţin 3 -5 ori.

Lîngă uşa de intrare erau două „tinete“ (hîrdaie) de metal pentru nevoile biologice, de o parte şi cele două hîrdaie cu apă de cealaltă parte. Apa era folosită mai mult pentru spălarea de dimineaţă şi pentru nevoile biologice, căci de băut ajungea apa din mîncare. Spaţiul pentru culcare fiind numai de 30 cm lăţime pentru individ, oamenii nu puteau dormi decît cu toţii pe o singură parte a corpului. Cînd poziţia pe o parte devenea obositoare, unul din deţinuţi dădea ordinul de întoarcere pe cealaltă parte a corpului. Un infern adevărat, pe care fantezia lui Dante nu l-a putut imagina!

Şi mai dezastruos era aerul deoarece camera avea o singură fereastră în fundul ei, care era însă acoperită cu obloane de lemn, ca să nu putem vedea afară. În acest mod, aerul intra numai prin spaţiul liber dintre zid şi partea inferioară şi superioară a obloanelor, care aveau o lărgime de 25 cm fiecare. Din aceste motive viaţa în cameră era mai uşoară iarna decît vara, cînd aerul devenea pur şi simplu insuportabil. În partea dinspre tinetele cu urină şi fecale în orice caz! Noii sosiţi în cameră ocupau locurile nenorocite dinspre tinetele, care funcţionau fără întrerupere, fiind nu numai victimele mirosului lor, ci şi a zgomotului pe care-l făcea căderea fecalelor în apă. Zilnic apoi 5-10 persoane aveau stomacul deranjat din cauza lipsei totale de igienă, în care mîncarea era servită. Ei poluau aerul şi mai rău. Pentru spălarea celor 350 gamele exista un singur hîrdău şi de aceea limpezirea lor cu apă curată era imposibilă.

Pe măsură ce deţinuţii plecau din cameră la penitenciare, noii sosiţi înaintau de la uşă spre fereastră, unde aerul era mai bun. Ajunşi la capătul şerpăriei, treceau pe rîndul prim de priciuri, luînd-o din nou de la uşă spre fereastră. Iarna rîndul cel mai bun era socotit cel din priciul al doilea. Vara însă preferinţa era dată priciului prim, iar unii mai tineripreferau chiar şerpăria de lîngă fereastră, unde aerul era mai respirabil. Tot în timpul verii pentru a simţi aerul primenit în nas timp de un sfert de ceas, oamenii veneau pe rînd cîte cinci şi stăteau pe jos lîngă zidul de sub fereastră.

Plimbarea avea loc numai de două ori pe săptămînă şi dura teoretic 20 minute, practic un sfert de ceas. Ea însemna o adevărată sărbătoare, pe care o aşteptam cu dor şi drag.” - Nicolae Mărgineanu, Mărturii asupra unui veac zbuciumat, Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 2002, pp. 362 - 363


Notă: Psihologul Nicolae Mărgineanu a pătimit 16 ani în temniţele comuniste. Nevinovat. De două ori a fost închis şi la Jilava. În cartea sa redă succint şi grăitor condiţiile de detenţie de la Jilava, de aceea am preluat fragmentul de mai sus.


10 Comentários:

QED spunea...

Ceea ce s-a intamplat in acele vremuri a fost abominabil, recunosc. Si este greu de imaginat pentru noi, tinerii din aziua de astazi. Totusi ma revolta ca-l dai asa exemplu pe acest Dan Puric... Nu era un actor/regizor? Se baga in discutii despre Dumnezeu, de parca l-ar cunoaste personal. Imi placea..., poate multora placea, dar a devenit omniprezent si asta suna a publicitate. Imi pare rau de cei care erau onorati in acea zi!

Claudiu Târziu spunea...

@ QED:

Dl Dan Puric a fost invitat sa participe la pelerinaj de catre fostii detinuti politici, care au organizat aceasta vizita la Jilava. Apoi a fost rugat sa ia cuvintul. Si a vorbit foarte bine si la obiect.
Pe de alta parte, de ce n-ar avea voie un actor sau un regizor (simt o nota de dispret in tonul tau, desi nu inteleg ce-l justifica) sa vorbeasca despre Dumnezeu? Cu totii, ca oameni din aceeasi Biserica, avem voie sa vorbim si despre Dumnezeu, si despre martirii si mucenicii nostri. Ba chiar avem datoria sa o facem. Asta nu e doar apanajul teologilor sau al preotilor.
Cit despre publicitate, crede-ma, Dan Puric nu mai are nevoie de promovare. Ba poate sa atraga atentia opiniei publice asupra unui eveniment cu notorietatea sa.

tinu spunea...

Doamne ajuta!
v-am urmarit la Piatra Neamt,va felicit pt ce faceti,Dumnezeu sa va ajute!As avea o rugaminte,va rog daca puteti, sa-mi faceti un bine cu cartea dlui Petrisor''Fortul 13''.Nu reusesc sa dau de ea.Contra cost,binenteles.Asta doar daca se poate.Sper ca v-a revenit vocea,va doresc numai bine!

Claudiu Târziu spunea...

@ Tinu:

Multumesc pt grija, mi-a revenit vocea :)
Vechea editie a Fortului 13 s-a epuizat demult. Dar, din cite stiu, va aparea o noua editie cu intreaga trilogie a memoriilor din inchisoare scrisa de dl Marcel Petrisor. Daca urmariti blogul acesta, sigur veti afla cind si cum.
Doamne-ajuta!

tinu spunea...

Astept cu mare bucurie si interes!Multumesc.

Anonim spunea...

Intr-adevar, de fiecare data cand cineva ostil lui dan Puric vrea sa-l atace, ii arunca in fata, cu mai mult sau mai putin dispret, ca este actor. Ca si cum asta ar fi ceva degradant. ca si cum numai clericii si teologii pot vb de Dumnezeu, nu si orice crestin ortodox care are ceva de spus, ceva frumos si adevarat ! Tot asa, de cate ori ia o atitudine politica, se incearca aruncarea sa in derizoriu (idem pentru AS Radu) pe motiv ca e actor. Este o falsa si rea perceptie a lucrurilor... Daniel F

Anonim spunea...

Domnule Claudiu,
Va felicit ca, prin articolul acesta, ati reusit un lucru pe care l-am dorit de anul trecut, cand impacarea lui Dan Puric cu parintele Iustin in problema memorialului de la Aiud a fost "uitata" de bloggerii crestini din nu stiu ce motive, actorul ramanand "stigmatizat" in ochii multora. Ma bucur ca acum il readuceti simplu in atentia cititorilor de parca nu s-ar fi intamplat nimic, caci o adevarata iertare asta inseamna desi, se vede, multi dintre noi nu prea vor sa inteleaga...

Claudiu Târziu spunea...

@ Anonim 22.35:

Episodul regretabil la care va referiti n-are nici o legatura cu ce s-a intimplat luni. Nici cu iertarea. Cine pe cine sa ierte?
Intre dl Dan Puric si parintele Iustin a fost o neintelegere indusa de niste vrajmasi, asa cum s-a dovedit. Cu ajutorul prietenilor si mai ales cu ajutor de Sus, aceasta neintelegere a fost risipita. Iar de atunci, dl Puric a facut multe alte lucruri bune. Si a tinut mereu legatura cu parintele Iustin.
Nu vad insa de ce sa insistam aici pe numele marelui artist, cind subiectul este altul - unul care ar trebui sa ne dea de gindit, daca nu sa ne si determine o atitudine.

Anonim spunea...

Unii au o adevarata fixatie fata de Dan Puric. Oricum, stati linistiti aparatori inchipuiti ai ortodoxiei ca Dan Puric nu va mai alimenta conspiratiile aberante ale unora.
Desi la inceput toti il ascultau uimiti azi -din pricina faptului ca se repeta obsesiv- e ascultat mai mult cu plictiseala. Am ramas foarte dezamagit de actor, cand de la cuvintele unui sfant, de la solemnitatea jertfei trecea la niste strambaturi cu limba scoasa la interval de 3-4 minute de te cruceai. Dan Puric putea sa ramana o voce autorizata, care sa impuna respect, din pacate a dat in clovnarie. Ca si actor e mare si va ramane mare, insa pe viitor, nu cred ca va mai avea vreun impact retoric. Aura lui a cam palit, a facut si el niste valuri, lumea sea amuza de giumbusluurile lui, insa e cazul sa mai ia o pauza.

Claudiu Târziu spunea...

@ Anonim 12.40:

Adevarul ramine adevar, indiferent cum e spus si daca e acceptat sau nu. Iar Dan Puric spune adevarul in privinta unei epoci ocultate de "elita" sau rescrisa cu ticalosie.

Cit despre palirea "aurei" sale, o fi sa nu asa, ne-o va arata viitorul. Deocamdata, face sali pline de cite ori apare in public si isi vinde cartile in tiraje de masa, ca si CD-urile cu conferintele sale (care observ ca nu v-au placut). Si, surpriza, din banii obtinuti doneaza pentru mentinerea vie a memoriei neamului. Adica, la el fapta urmeaza predica.