Piaţa Universităţii după 20 de ani. Criteriul libertăţii

Se împlinesc 20 de ani de la reprimarea sîngeroasă a fenomenului Piaţa Universităţii. În cel mai pur stil comunist, o categorie de români, minerii, adică, vezi bine, clasa muncitoare, a fost instigată împotriva alteia, intelectualii. Semnalul pentru măcel a fost dat printr-o diversiune, în care Poliţia (încă miliţie în toate cele) şi-a dat foc la cîteva autobuze şi a înscenat atacuri asupra sediului său central, şi asupra TVR pentru a justifica intervenţia în forţă a minerilor (conduşi de vechi securişti şi miliţieni). Clasa muncitoare a fost chemată de tovarăşul Iliescu să apere tînăra democraţie originală. În acel moment, în Piaţă nu erau nici 200 de persoane – care, chipurile, periclitau siguranţa statului. [E uşor de înţeles de ce Iliescu nu a făcut manevra cînd în Piaţa Universităţii se aflau, zi de zi, între 80.000 şi 100.000 de oameni, ci după ce principalii organizatori, între care Liga Studenţilor, al cărei lider era Marian Munteanu, au declarat protestul-maraton încheiat. Atunci rămăseseră în Piaţă 20 de grevişi ai foamei şi susţinătorii lor]

Minerii au ridicat oameni nevinovaţi de pe stradă, de la sediile partidelor istorice şi din casele lor, sub coordonarea unor ofiţeri ai aparatului de represiune. Cel puţin şase oameni au fost omorîţi, cîteva sute au fost răniţi, mulţi au rămas traumatizaţi pe viaţă şi la fel de mulţi au emigrat de frică.

Diversiunea a fost posibilă cu ajutorul singurei televiziuni de atunci, TVR, care era condusă de Răzvan Theodorescu, şi al ziarului Adevărul, fost Scînteia, cu aportul inconştient sau ticălos al unor nume foarte cunoscute acum în presă.

Dincolo de toate acestea, Piaţa Universităţii rămîne nu numai unul din rarele momente de curaj şi solidaritate a intelectualităţii, dar şi unul de separare a apelor. Cum bine spune Ana Blandiana, într-un interviu publicat azi de Adevărul, Piaţa Universităţii a marcat „deosebirea dintre cei care luptă pentru libertate şi cei care luptă pentru putere, două categorii umane care niciodată nu se suprapun...”. Că pe urmă unii dintre cei care au luptat pentru libertate au vrut puterea – e altă discuţie. Poate au gîndit, asemeni lui H.-R. Patapievici, că fără o acţiune politică, nu poţi asigura libertatea.

În orice caz, Piaţa Universităţii ar trebui să funcţioneze în conştiinţa publică precum hîrtia de turnesol în privinţa prietenilor şi a duşmanilor libertăţii. Modul în care ne raportăm la libertate este un criteriu fundamental de orientare şi coagulare într-o epocă a diversiunilor subtile şi a dezbinărilor entuziaste.

UPDATE

Iliescu nu se lasă tulburat de "huliganii" de azi, care îl întreabă dacă nu crede că ar trebui să fie la puşcărie, în loc să lanseze cărţi. La fel cum nu s-a lăsat tulburat nici de "golanii" de acum 20 de ani. Cu diferenţa că astăzi forţele de ordine nu mai au nevoie de ajutorul minerilor. Vedeţi aici.