ROST: Prinţesa călugăriţă
“Dintre toţi membrii Familiei Regale române, ai acelei dinastii de Hohenzollern – Sigmaringen împământenite şi devenită de-o-fiinţă cu Neamul Românesc, Ileana, făcând parte din a treia generaţie de Hohenzollerni români, şi prima generaţie născută pe pământul ţării, a fost poate principesa care s-a bucurat de cea mai mare simpatie printre cei din generaţia şi vremea sa. Hlamida regească nu a îndepărtat-o de oamenii obişnuiţi în mijlocul cărora se simţea atât de bine şi care la rându-le o înţelegeau şi o puteau iubi. Dintre surorile ei, principesa Elisabeta, devenită regină a Greciei, şi principesa Mărioara, devenită regină a Iugoslaviei, Ileana a fost singura numită de toţi cu un apelativ care aminteşte de vremuri mai îndepărtate: Domniţa Ileana. Aşa i s-a spus şi după căsătoria care a făcut-o arhiducesă de Austria, şi pe vremea când devenise „doamna Issărescu”, ba chiar şi atunci când, în
Alte articole pe care vă recomand să nu le rataţi: „Creştinul. Revoluţionar sau mărturisitor?”, de Pr. Marcel Răduţ Selişte, “Ortodoxia Occidentală şi tentaţia filetismului”, de Alexandru Racu, “Complexul Voievodal în lirica lui Eminescu”, de Const. Miu, “Religia, parte integrantă a culturii europene”, de Pr. Dr. Radu Ilaş, “Ontologia cunoaşterii religioase”, de Constantin Mihai, şi “Războiul sfânt contra bolşevismului”, de Daniel Focşa.
1 Comentário:
Frate, pune si un fisier text, ca sa poata fi indexata pagina de motoarele de cautare si ca sa citim si noi astia care nu avem activate imaginile. :)
Cu bine
Trimiteți un comentariu