Poemele săptămînii (7)
Am decis nu demult să reiau rubrica de poezie de aici. Dar diverse urgenţe m-au făcut mereu să amîn. Sper ca de acum să vă pot propune poezie de calitate, în fiecare săptămînă. Dacă doriţi, faceţi-mi şi dvs. recomandări pe adresa mea de e-mail: claudiu.tarziu@gmail.com. Lectură plăcută!
Cafea în cenuşa imperiului
de Mircea Dinescu
În mahalale istoriei, acolo-i mustul
şi fleica
zarul
ceasul fără limbă.
Acolo ţarul
e un fel de neica
nu donator de sînge ci de limfă
căci sfinte-s porcul, cocina şi teica
şi fotbalul, Măria Sa, augustul...
Acolo libertatea-i o prostie,
încurcă-lume
măcinînd degeaba.
E-o ţară cu miros de băcănie,
e-o închisoare bună pentru glume.
Tristeţe, facem tîrgul? - Bate laba!
Hai, intră cu fanfara-n labirint
să ieşi cu minotauru-n conserve.
Nu ştii că toate miturile mint?
Ce Sparta? Ce Atena? Ce Corint?
Hai, taie-o scurt şi vezi să nu te-observe.
Să crească marea?
Fie!
Nu şi preţul.
Pe datorie:
Sarea şi nutreţul.
Unde-i imperiul?
Dracul şi piperul
l-au înţărcat şi i-au legat buricul.
Cu tot cu apă l-au zvîrlit din scaldă.
Barbarii i-au făcut demult safteaua.
Scurmă-i cenuşa, vezi dacă e caldă.
Pune ibricul.
Să ne bem cafeaua.
Mica publicitate
Vînzări
de Ion Stratan
Vînd tot pentru surîsul tău
Masa şi patul şi cîinele rău
Dau tot pentru zîmbetul rece
Necunoscut, ce cu alţii petrece
Arvunesc orişice pentru gestul
De-a mă privi, adulter şi incestul
Vînd casa şi uşa şi cheia
Pentru tine-ntrupată, femeia
Ce nu mă cunoaşte, nu mă vrea, nu mă crede
Nu mă gustă, miroase şi vede
Tu, rece ca gheţurile de unde eşti
Fără veşti, fără să mă priveşti
Frumoasă şi albă, femeia de unde
Luna de săptămîni se ascunde
Hapuri
de Florin Iaru
Ce trăznet era poezia lovind din senin!
Cădeam cu capul fărîme pe cerul velin.
Ieşeam din cuvînt cu orgasmice seme.
Nu aveam bani, vîrstă, regrete, probleme.
Mă tîrîi cu scîrbă acum şi înclin
Să parcurg pîn’ la capăt un secol străin.
Asta-i durerea. Ce a fost frumos a trecut.
Moartea ne-ndeasă pe gît pastilele ei de putut.
2 Comentários:
POEMUL RĂTĂCIT
Paul Slayer Grigoriu
Ploaia cade nepăsătoare
Pe tristeţile noastre fără simţire
Răpăie pe tabla groasă
Melodia monotonă
A unui sfârşit?
A unui început?
M-am îmbătat cu sângele vremii
Fredonând fals melodia veşniciei
Ochi injectaţi şi inimă pulsând în gol
Mai repede,
Mai repede...
Cântă-mi uşor despre păcat
Despre cădere, despre ridicare
Despre speranţa fără chip
Nădejdea celor deznădăjduiţi
Şi glasul urcă şi coboară
Din ce în ce mai frânt răcnesc cu el
Ură vindecătoare prin toţi porii
Golit pentru lumina lină
Cântă-mi mereu,
Eu n-oi cânta nimic
În Tine, Doamne,
Totul e tăcere...
eu nu l-as citi pe Iaru, e un ateu lipsit de orice bun simt...
Trimiteți un comentariu