duminică, 16 ianuarie 2011

N. Steinhardt: "Îl iubesc pe Eminescu"

Via Răzvan Codrescu


“ZIUA DE 15 IANUARIE
E PENTRU MINE O ZI SFÎNTĂ…”
(O mărturisire a Părintelui Nicolae Steinhardt,
Mănăstirea Rohia, 24 martie 1989)

Mi-am pus demult întrebarea: dacă mi se va cere să scriu despre Eminescu, oare ce voi face? Să cutez a scrie? Nu va fi impertinenţă şi abatere de la modestia cea mai elementară?
Iată însă că, pînă la rezolvarea teoretică a problemei, am scris şi am publicat cîteva texte despre Eminescu: în Viaţa românească, în Caiete critice, în volumele Escale în timp şi spaţiu şi Prin alţii spre sine, în cuvîntul înainte la Eminescu – abisul ontologic de Svetlana Paleologu. Am învăţat şi predat euforic multe poezii eminesciene la Jilava, Gherla şi Dej.
Ştiu bine cu am scris copilării şi banalităţi; dar cu teamă, dragoste, credinţă şi adînc respect. Aşa încît s-ar putea ca păcatul de temeritate şi poftă de fală să-mi fie iertat.
Îl iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfîntă; nu uit, cînd sînt în Bucureşti, să depun şi eu o floare la statuia din faţa Ateneului, a sculptorului Anghel.
Cu ce drept îl iubesc pe Eminescu? Fără nici un drept. Prin declaraţie unilaterală de voinţă, pentru că oricine are dreptul să iubească, oricît de nevolnic şi de neîndreptăţit este. Pentru că, după cum spun englezii, o pisică poate privi un rege. Tot astfel, fără nici o justificare, iubesc în mod arbitrar şi total poporul român şi “fenomenul românesc”.
Şi-apoi Eminescu, prin fermitatea şi curăţia caracterului, îmi este sprijin de nădejde în credinţa că poporului român îi este menit a se împărtăşi în cultură şi în viaţa spirituală de o soartă cu mult deasupra mediocrităţii – acea binecuvântată soartă în care au crezut Hasdeu, Pârvan, Blaga, Mircea Eliade şi Constantin Noica.
Cît de fericit sînt că mi-aţi dat prilejul să-mi mărturisesc dragostea pentru Eminescu şi fenomenul românesc!


Nota R. C. : Această mărturie sintetică a lui N. Steinhardt, făcută cu doar cîteva zile înaintea morţii sale (30 martie 1989), are valoarea unui testament în eternitate. Socotesc că ea spune mai mult decît toate vociferările festiviste care au marcat şi în acest an aniversarea naşterii Poetului. Simţim cu toţii că EMINESCU şi FENOMENUL ROMÂNESC sînt termeni corelativi, dar într-un fel sună în mărturisirea monahului de la Rohia şi cu totul altfel în gura unor protocronişti obscuri de azi, care nu fac decît  “să ieftinească” toate lucrurile despre care se cred datori să nu tacă. Să-i dorim posterităţii lui Eminescu vorbirea celor care chiar ştiu ce spun şi tăcerea celor care doar spun ce ştiu!

2 Comentários:

Anonim spunea...

Multe multumiri, emotionanta si ziditoare evocarea Dumneavoastra!

Cu deosebit respect,
A.

Claudiu Târziu spunea...

@ A. :

Multumirile i se cuvin d-lui Razvan Codrescu, care a gasit si a postat textul. Eu mi-am ingaduit doar sa-l preiau aici, pentru ca e prea frumos ca sa nu se bucure si cititorii mei :)