miercuri, 5 august 2009

Nistorescu nu are nici o strategie

Îmi pare rău să constat că m-am înşelat: Cornel Nistorescu nu are nici o strategie. Şirul de gesturi nedrepte, ilogice şi total neproductive, din ultimile zile, o demonstrează. Din păcate, Nistorescu nu are subtilitatea de care l-am bănuit. Se comportă ca un taur pe o stradă aglomerată de oameni îmbrăcaţi în roşu.
Azi dimineaţă, la şedinţa de sumar a reluat ce a spus într-un interviu pentru Evenimentul Zilei, că în redacţie sînt agenţi ai unor servicii secrete, care, vezi Doamne, încearcă să-l boicoteze pe el (de parcă nu o face aşa de bine şi singur). La replicile de protest ale celor prezenţi, l-a dat drept exemplu pe Pătrăşconiu. Te umflă rîsul. Şi zice că şi Liviu Avram a făcut jocul PDL, chiar dacă nu e plătit pentru asta. Liviu Avram, care e un profesionist desăvîrşit şi a ţinut mereu cumpăna, cît de mult a putut, pentru că mereu au fost în staff-ul redacţiei extremişti - şi băsescieni şi anti-băsescieni.
Nistorescu îi acuză pe ceilalţi în condiţiile în care, chiar dacă poate nu e plătit [deşi, cine poate crede asta cunoscîndu-i dragostea de gologani? Apropo, o poveste scurtă despre Nistorescu la EvZ, în vremurile bune. Intră Nistorescu în redacţie iluminat de bucurie: "Băi, am găsit gogoşi cu 15 mii. Şi eu, ca fraierul, pînă acum luam din altă parte cu 20 de mii!". Pe atunci avea deja nişte milioane de euro în cont :) ], Nistorescu a făcut, în ultimii ani, jocurile PSD.
Acum o oră, Nistorescu a concediat-o pe Mirela Corlăţan, autoarea articolului despre Petru Romoşan, de la care a pornit tot scandalul. Motivul: pentru că aseară a participat la o emisiune pe subiectul cenzurii de la Cotidianul, la B1Tv.
Această ultimă faptă a lui Nistorescu mă convinge că omul nu are nici o strategie pentru relansarea ziarului. Nu calculează efectul actelor sale. Nu realizează că, după ce a pus pe liber doi oameni destul de vizibili, ceilalţi vor fi demobilizaţi. Nu se gîndeşte că prin astfel de izbucniri de orgoliu îşi compromite şi bruma de credibilitate pe care o mai avea. Nu pare să-l intereseze că prin această manieră de conducere în forţă nimeni nu a cîştigat pe termen lung, cum bine i-o spune amicul său Dorin Tudoran, într-o scrisoare deschisă. Nu înţelege că astfel taie oricărui ziarist din afara redacţiei pofta de a lucra cu el (mă rog, nu mă refer la cazurile disperate sau de mercenari, ci la jurnalişti în adevăratul sens al cuvîntului, buni profesionişti şi cu coloană vertebrală, care mai credeau în Nistorescu). Cu cine va face ziarul? Ce cititori va mai avea o publicaţie care de zile în şir este tot într-un scandal?
Înţeleg că Vântu i-a dat mînă liberă pînă după alegeri: salvează ziarul sau îl închide. Dacă va continua în maniera şi ritmul ăsta, mă tem că îl va închide chiar înainte de alegeri. Chiar îmi pare rău, pentru că a fost cîndva un ziar foarte bun şi încă ar mai putea fi.

3 Comentários:

Scara spunea...

Eu nu prea inteleg (pricep greu si uit repede), adica a venit Dreptul Moise cu Tablele Legii la Cotid..?

daurel spunea...

Nu cred ca este vorba de profitabilitatea "Cotidianului", cat de alinierea la o anumita politica in vederea alegerilor.Va fi sustinuta partida serviciilor secrete, actuale si foste este tot una, cu care colaboreaza dl Vantu.

Anonim spunea...

omul e scrantit rau, in termeni clinici se numeste paranoia