PS Daniil Stoenescu: “Românii din Serbia poartă pe aripile sufletului lor tricolorul românesc”

Prea adesea confundăm poporul român cu statul român. Ca şi cum familia noastră s-ar reduce numai la cei cu care locuim sub acelaşi acoperiş. Aşa încât inima noastră nu rezonează la bucuriile, dramele şi dorurile românilor de dincolo de graniţe decât cu totul întâmplător. Dacă am sângera şi am zâmbi o dată cu ei, dacă le-am asculta ofurile şi le-am întinde braţele să se odihnească puţin într-un loc ocrotit, dacă ne-am purta aşa cum s-a cuveni, ca nişte fraţi, atunci am fi cu adevărat un popor mare.

Câţi dintre dvs. ştiţi că în Banatul Sârbesc şi pe Valea Timocului, la Sud de Dunăre, se află sute de localităţi româneşti? Câţi dintre dvs. cunoaşteţi că românii de acolo rezistă de sute de ani sub stăpâniri străine doar prin cultul limbii şi dragostea de Dumnezeu?

V-aţi gândit vreodată că România pe care o ştim, cu frontierele desenând un imens buchet de flori, este înconjurată de o altă Românie pe care nu o cunoaştem?

Vorbim uneori de Basarabia răpită, dar ne amintim mai greu de românii din Transcarpatica (Maramureşul istoric), Ţinutul Herţei, Bugeac, Macedonia, Valea Timocului, Banatul Sârbesc – zone locuite dintotdeauna de români.

Dacă statul nu ne poate uni în acelaşi graniţe, Biserica Ortodoxă Română încearcă să ţină uniţi românii de pretutindeni măcar în duh.

În urmă cu opt ani, BOR a înfiinţat o episcopie la Vârşeţ, pentru românii ortodocşi din spaţiul sârbesc. Episcop a fost ales arhimandritul pe atunci Daniil Stoenescu, călugăr luminos, teolog subtil şi fost ucenic al părintelui Arsenie Boca – “Sfântul Ardealului”.

Născut în Ţara Haţegului, în 1957, a absolvit Facultatea de Teologie la Sibiu, a obţinut titlul de doctor în teologie la Tesalonic – Grecia şi a fost profesor la Arad vreme de 11 ani. În 1984, s-a călugărit la mănăstirea Hodoş-Bodrog, unde a şi fost hirotonit preot. A slujit la Hodoş-Bodrog, la mănăstirea Prislop şi la Densuş – Hunedoara.

L-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca în toamna anului 1979, în ziua Sf. Dumitru Izvorâtorul de Mir, în casa parohială a satului Drăgănescu, unde marele duhovnic picta. Îşi aminteşte perfect acea zi care l-a marcat pe viaţă. I-a fost învăţăcel părintelui Arsenie până la săvârşirea pământească a acestuia, în 1989. Deşi nu a fost recunoscut de către autorităţile sârbe ca episcop al românilor ortodocşi din Banatul Sârbesc şi Valea Timocului până anul acesta, PS Daniil Stoenescu a reuşit să organizeze o eparhie foarte dificilă.

Într-o zi fierbinte de iulie, PS Daniil ne-a acordat un interviu pe tema credinţei românilor din Banatul Sârbesc şi Valea Timocului. Ne-am întâlnit la Hăţăgel, în Hunedoara, acolo unde s-a născut. Ne-a primit cu aceeaşi blândeţe pe care i-o cunoşteam şi am petrecut cîteva ceasuri la umbra unor arţari, pe malul unui râu repede de munte. Şi timpul a trecut precum apa.

Cunoaşte istoria românilor din arealul vechii Dacii ca nimeni altul şi este în stare să vorbească ore în şir despre importanţa poporului nostru în această parte de Europă. Calm, cu un discurs bine închegat, în care nu abuzează de termeni teologici, cu simţul umorului şi o bucurie care i se vede pe chip, părintele episcop este un interlocutor minunat.

- De ce nu vor sârbii să aveţi autoritate şi în Valea Timocului?
- Sunt nemulţumiţi că am avea autoritate canonică peste un număr mult mai mare de cetăţeni sârbi decât au ei asupra unor cetăţeni români. În Banatul Românesc trăiesc 22.000 de sârbi. În Banatul Sârbesc sunt câteva mii de români, însă pe Valea Timocului există 154 de localităţi curat româneşti, peste 40 de localităţi mixte româno-sârbe, românii trăiesc de asemenea în 20 de oraşe din Sudul Dunării, ajungând să reprezinte şi 90 la sută din populaţia unora, cum e în Cladova, vizavi de Turnu Severin. În total, după statisticile oficiale, avem acolo peste 35.000 de români. Iată de ce sârbii au admis ca în Voivoidina, unde numărul românilor este de câteva mii, să existe 40 de biserici româneşti, iar în Valea Timocului, unde sunt de zece ori mai mulţi, s-au opus şi la construcţia unui singur lăcaş de cult.

- Amândouă popoarele sunt majoritar ortodoxe, nu ar fi normal ca ortodoxia să prevaleze asupra naţionalităţii şi să ne împăcăm bine, în numele lui Hristos?
- Din punctul de vedere al Patriarhiei Române, aşa e natural să se întâmple, dar Patriarhia Sârbă vede lucrurile puţin altfel.

Este o lungă istorie a relaţiilor tensionate dintre cele două Biserici locale. După anul 1833, când Craina Timocului a intrat în componenţa regatului sârb, populaţiei româneşti de acolo, care avea biserici şi mănăstiri, i s-a interzis slujba în limba română şi a fost încorporată, fără să i se ceară părerea, în Patriarhia Sârbă.
Românii din Sudul Dunării, mai ales în ultimii 20 de ani, însă, au început să-şi ceară drepturile, care li s-au refuzat atâta amar de timp.
În ultima vreme, eforturile Patriarhiei noastre în acest sens sunt dublate de cele ale mai multor asociaţii româneşti culturale şi religioase, care luptă pentru obţinerea drepturile noastre fireşti şi sunt decise să ajungă până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. [...]

- Spuneaţi că v-a impresionat sentimentul naţional la românii din Serbia. Daţi-ne un exemplu.
- În catedrala din Vârşeţ există un fragment de pictură deosebit de interesant, în care doi îngeri, care ţin pe braţe catedrala în miniatură, au aripile vopsite cu tricolorul românesc. Această imagine cred că simbolizează că românii din Serbia poartă pe aripile sufletului lor tricolorul românesc, simbolul apartenenţei la acelaşi neam.
Românii din Timoc şi Voivodina se numesc graniţa vie a poporului român. Localităţile românilor de acolo sunt localităţi istorice, românii de acolo nu au emigrat, ci acolo s-au născut, sunt acolo de pe vremea dacilor şi a romanilor. Au supravieţuit tuturor stăpînirilor străine, păstrîndu-şi limba, tradiţia şi credinţa ortodoxă. [...]

- De ce credeţi că un popor creştin acceptă crima?
- Noi nu suntem încreştinaţi pe de-antregul. Avem spaţii ale subconştientului nostru colectiv care nu au fost creştinate; ceva primitiv, barbar a rămas în noi. Dar acest lucru nu se întâmplă numai cu noi.
Din punctul meu de vedere, nazismul a însemnat o răbufnire a primitivismului şi barbariei din străfundurile poporului german, ca şi comunismul la ruşi. Noi am fost scutiţi de aşa ceva, pentru că ne-am născut creştini. Dar la noi răul din interior izbucneşte altfel: nu facem rău altora, ci nouă înşine.

-----------------------------------------

Vă recomand întregul interviu, din care am dat pasajele de mai sus, apărut în numărul curent al revistei Formula As (deocamdată disponibil numai în varianta tipărită).

UPDATE

Acum poate fi citit pe site-ul Formula AS.