Monahul Moise de la Oaşa, despre un Pateric al închisorilor comuniste

Nascut in 1974 la Resita, a urmat Facultatea de Drept din Timisoara, unde a intrat in A.S.C.O.R. si a apucat, cu nadejde, pe calea credintei. In 1996, a devenit frate la manastirea Posaga (Alba). Din 2000, obstea de la Posaga s-a mutat la Oasa, in Muntii Sureanu, la 1.400 de metri deasupra lumii. Dupa alti cativa ani de nevointe, monahul Moise Iorgovan a inceput un proiect cultural, care avea sa-l acapareze total: o cronica documentara, filmata si scrisa, despre suferintele din inchisorile comuniste din Romania si Basarabia, marturisite de fosti detinuti politici. Un demers nobil si temerar, despre frumusetea credintei in temnita.

Monahul Moise, Fortul 13 Jilava.

"Am inceput in anul 2004, pentru cartea despre Gafencu, care a aparut in 2007. In acea perioada, faceam expeditii de cercetare cateva saptamani, de doua ori pe an; intervievam supravietuitori ai inchisorilor care l-au cunoscut, studiam in arhivele CNSAS... Insa, din anul 2006 si pana in 2011, documentarea pentru Pateric a devenit ocupatie preponderenta, si la manastire am ajuns sa fiu musafir. Sigur ca mergeam des, si la Oasa, si la Petru Voda, sa ma linistesc, sa caut sfat, dar nu am mai putut duce viata de obste, si toata concentrarea mea a fost pe aceasta descoperire a Ortodoxiei din rezistenta anticomunista. Am avut parte de multa intelegere, si din partea parintelui staret Iustin, si a Inaltului Andrei, si a Inaltului Irineu, actualul arhiepiscop al Albei. E drept ca nici nu i-am facut de rusine, m-am purtat cum se cuvine peste tot, iar dupa un timp, au vazut si rezultatele acestei zbateri: cartile si filmele. Asta nu era o treaba pe care trebuia s-o faca un calugar. Dar daca n-o facea un calugar, n-o facea nimeni, pentru ca nu avea nimeni timp sa se dedice, sa umble atata prin tara; nici nu acceptau multi regimul de viata pe care l-am avut eu, mereu pe drumuri, dormind prin gari, stand la ocazie, cu rucsacul in spate, la pomana tuturor. Din punct de vedere monahal am suportat foarte multe lipsuri si caderi, dar cred ca a meritat. A fost o ocazie pe "ultima suta de metri" de a-i cunoaste pe batranii fosti detinuti politic si, practic, de a-i "spovedi". E important, pentru ca nu toti si-au scris experientele carcerale. Si oamenii astia sunt atat de batrani, pleaca unul cate unul, intr-un ritm infiorator de rapid. Pe urma, a fost munca in arhive. Nu in ultimul rind, am avut ocazia sa cunosc mai bine tara si oamenii, in general. Si asta m-a facut foarte optimist. Pentru ca am sesizat o mare sete de Dumnezeu la poporul asta si pentru ca am vazut ca se pot face lucruri minunate, fara resurse mari."

Citiţi interviul în Formula As!

Monahul Moise, alături de alţi călugări, rugîndu-se în faţa celulei din Casimca Jilavei în care a murit Costache Oprişan. Oct. 2010. Fotografii de Irinel Cîrlănaru

ROST 109: Despre rostul creştinului în Biserică şi în societate

Numărul 109 (mai 2012) al revistei „Rost” este dedicat în bună măsură unei teme nu numai actuale, ci şi de o importanţă pe care prea puţini o sesizează: rostul creştinului în cetate. Opinia redacţiei este exprimată fără echivoc încă de pe copertă: „Conştiinţa creştină trebuie să se implice misionar şi chiar jertfelnic «în mer­sul istoriei», căci drumul spre cer trece prin viaţa pămîn­teas­că, iar mîntuirea aici se dobîndeşte sau se pierde. Şi avem răspundere nu doar fa­ţă de noi înşine, ci şi faţă de familie, obşte, neam şi Bise­ri­că. Preju­decata că omul religios n-ar avea de-a fa­ce cu politica justifică de obicei laşitatea şi comoditatea.”

 

Personalitatea evocată în această ediţie este Prinţul Alexandru Ghica, unul dintre fruntaşii Mişcării Legionare şi fost deţinut politic timp de 23 de ani (1941 – 1964). „Dosarul” consistent al Prinţului este alcătuit de istoricul Corneliu Ciucanu (care îl potretizează în contextul mai larg al „extremei drepte româneşti interbelice”) şi dnii Demostene Andronescu şi Marcel Petrişor, foşti deţinuţi politic, care l-au cunoscut şi care îl consideră „o încarnare a demnităţii româneşti”. 

Interviul numărului este acordat de monahul Moise Iorgovan, de la Mănăstirea Oaşa (Alba), cel care, vreme de şapte ani, a lucrat la cel mai vast proiect privat de cercetare şi popularizare a istoriei recente şi, foarte important, singurul de o asemenea anvergură care pune accentul pe partea spirituală a acestei istorii. Roadele îndelungatei trude au început să apară în această primăvară: volumul Să nu ne răzbunaţi! Mărturii despre suferinţele românilor din Basarabia şi trei filme documentare: Deportările în Siberia, Deţinuţii politic din Basarabia şi Foametea din Basarabia (1946 – 1947). Urmează alte nouă cărţi şi cîteva zeci de filme, care vorbesc despre foştii deţinuţi politic, deportaţii şi luptătorii din rezistenţa armată anticomunistă din teritoriile româneşti de dincoace şi de dincolo de Prut. Este o adevărată „lecţie de spiritualitate a rezistenţei anticomuniste”.

Părintele Moise povesteşte, pentru cititorii „Rost”, ce ispite, emoţii şi lipsuri a avut de îndurat cît a lucrat la proiect, dar şi ce bucurii nepreţuite i-au fost date în schimb. Ideea acestui demers este de a oferi celor care vor citi cărţile şi vor vedea filmele (complementare) nu numai informaţii esenţiale despre o istorie prea puţin cunoscută, nici numai de a ne pune faţă în faţă cu personaje exemplare ale acestei istorii, ci de a ne da şi posibilitatea de a ne folosi duhovniceşte de mărturiile unor oameni care au trecut prin Iad pentru a accede la Rai.

În altă ordine de idei, istoricul şi diplomatul Vadim Guzun ne reaminteşte de drama primei răpiri a Basarabiei, de la care se împlineşte bicentenarul.

Acest număr al „Rost” este onorat şi de un alt colaborator preţios, scriitoarea Sânziana Pop, director al revistei „Formula As”, care ne încîntă cu un fragment de proză.

Nu în ultimul rînd, vă îndemn să urmăriţi continuarea studiilor „Modelul salazarian al revoluţiei conservatoare”, de Florin-Ciprian Mitrea, „Semnificaţii ale globalizării”, de Cristi Pantelimon, „În marginea trilogiilor”, de Sorin Lavric şi „Imaginaţia morală”, de Russell Kirk, în traducerea lui Paul Ghiţiu. 

Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la anumite chioşcuri de presă şi librării, dar mai ales în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50), Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20), în magazinele Naturalia din Calea Floreasca nr. 25, Calea Moşilor nr. 209, Piaţa Alba Iulia - Bd. Unirii nr. 69 şi la chioşcul Acces Press din Piaţa Sudului, de la capătul liniei de troleu, la chioşcul de presă de la intrarea în Spitalul Universitar. Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi. În plus faţă de acea listă, de luna aceasta revista poate fi cumpărată la Buzău din chioşcurile "Triumf" de la gară, Piaţa Crâng, Banca Transilvania, Liceul Hasdeu, din faţa bisericii copiilor şi de pe B-dul Unirii.

Părintele Teofil de la Pîngăraţi s-a născut în Cer

de Adrian Alui Gheorghe

Părintele Teofil, de la Pângăraţi, ne-a părăsit. Şi a făcut-o ca un om şi duhovnic şi stareţ care şi-a încheiat misiunea pămîntească cu asupră de măsură. A lăsat în urmă o catedrală construită alături de ctitoria lui Vodă Lăpuşneanu; a lăsat o construcţie spirituală la care au depus suflet mulţimi de credincioşi, ştiuţi şi neştiuţi, atraşi de abnegaţia şi credinţa şi rîvna părintelui; a lăsat o cale deschisă spre cer care porneşte de pe cărăruia care urcă spre complexul Mănăstirii Pângăraţi şi se continuă pe sub geana munţilor din preajmă, pe o linie a orizontului fixată cu privirea, cu gîndul şi cu rugăciunea de generaţii întregi de creştini de pe la 1432, de cînd cuvioşii Simeon şi Amfilohie au pus bazele aşezămîntului.

A fost ucenic al Părintelui Iustin Pârvu, la Bistriţa, de la care a învăţat lecţia smereniei şi a dăruirii pentru semeni. A fost în intimitatea înţesată de cărţi şi pilde din patericul neamului a părintelui Ioanichie Bălan. A fost în cercul de ucenici dornici să slujească Bisericii lui Hristos, al părintelui stareţ Ciprian Zaharia, de la Bistriţa, grup care azi se află „risipit” în mănăstiri de aleasă rugăciune, stareţi sau rugători cu har. La îndemnul părintelui Teofil am dus pînă la capăt dialogurile duhovniceşti cu părintele Iustin Pârvu, a fost între primii cititori, între sfătuitorii inspiraţi.

La Pângăraţi, cu doar o mînă de călugări şi fraţi, care l-au urmat cu dragoste, a făcut minuni. Cei puţini, prin muncă, prin dăruire, prin sacrificiu de sine, păreau mulţi. A restaurat mănăstirea veche, a ridicat mănăstirea nouă, „provocînd” un simbolic dialog al istoriei condensat în cele două aşezăminte. Cu intensitatea rugăciunii cerul de deasupra Pângăraţilor s-a făcut mult mai senin.   

O mulţime de credincioşi, de pelerini, din Neamţ şi de aiurea, ne simţim la Pângăraţi, de ani şi ani, acasă. Şi asta datorită uşii întredeschise de obştea formată, educată de părintele Teofil celui care caută miracolul rugăciunii.

Cînd pleacă un duhovnic, un călugăr, un preot, - ştim din Pateric -, faptele sale rămîn şi rodesc precum sămînţa bună care se sacrifică pentru recolta viguroasă, viitoare. Părintele Teofil este – şi trebuie să fie, în aceste vremuri nealese, de încercare pentru Biserica noastră - jertfa care întemeiază.

Părinte Teofil, ne va fi dor, foarte dor, de dumneavoastră.

IPS Bartolomeu Anania este membru de onoare al Academiei Române

Adunarea generala a Academiei Romane l-a ales prin vot secret pe mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, IPS Bartolomeu Anania, ca membru de onoare al forului, a informat miercuri Biroul de presa al Mitropoliei Clujului Albei, Crisanei si Maramuresului.

"Aceasta onoare i-a fost facuta Mitropolitului Bartolomeu, in calitate de ierarh si om de cultura, ca o apreciere pentru opera sa de o viata, care numara nu mai putin de 30 de volume din toate genurile literare si teologice. Academia Romana a fost prima institutie de cultura din tara care a organizat si patronat o sesiune solemna dedicata Bibliei - editia jubiliara a Sfantului Sinod, la diortosirea (aducerea la zi din punct de vedere al vocabularului si limbajului bisericesc - n.r.) careia Mitropolitul Bartolomeu a lucrat peste 11 ani", se spune in comunicatul Mitropoliei.

De Lăsata Secului la Mănăstirea Diaconeşti

M-a învrednicit Dumnezeu şi-am petrecut Lăsata Secului la mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" de la Diaconeşti (în comuna Agăş - Bacău, nu departe de secuime). Înfruntînd unele ispite, am ajuns acolo sîmbătă seara, taman la vecernice - care a fost slujită în paraclis. Şi, printre rugăciuni, tămîieri şi cîntecele îngereşti ale maicilor, m-am regăsit. Am simţit cum încet, încet, de pe sufletul meu obosit cad, unul cîte unul, solzi mari de plumb. Era aşa cum mă aşteptam, aşa cum mi se întîmplă de cîte ori merg la Diaconeşti (prea rar, faţă de cît îmi doresc). Pentru mine, slujbele de acolo au efectul unei ape vii, care mă întoarce din morţi. Cufundat cu privirea în icoanele măiestrite de măicuţele din obşte, m-am întors la mine cel din vremea cînd eram mai bun.



A doua zi, la Sfînta Liturghie, în biserica arhiplină, am văzut pentru prima dată la o slujbă ortodoxă cu mult mai mulţi bărbaţi decît femei (pare-se rod al predicilor aspre, milităreşti ale părintelui Amfilohie) şi puzderie de copii neverosimil de cuminţi.



Iscusita strană de maici ne-a purtat prin slujbă ca într-o călătorie prin cer.
Apoi, părintele Amfilohie ne-a tîlcuit Pilda samarineanului milostiv cu referinţe la provocările veacului acestuia, punînd accentul pe nevoia de a stărui în bine. Căci stăruinţa în bine te ajută să treci peste toate ispitele cu sufletul senin şi te poate mîntui.


Am rămas la mănăstire pînă sub geana nopţii, fiindu-mi greu să plec spre casă dintr-un loc unde ştiam că sînt acasă.

UPDATE
Cititi si: Manastirea Diaconesti - Athosul mireselor lui Hristos