Întâlnire cu Lara
De obicei, aici, seara, nu găseşti o masă liberă, mai ales vara, iar atmosfera e irespirabilă, din pricina fumului gros de ţigară şi a muzicii rock dată la volum mare. Iată însă că, deşi seara se transformă uşor în noapte, nimeni nu a intrat în local, în afară de mine, iar barmanul îşi îngăduie să pună muzică lentă şi tristă, care mi se strecoară pe artere ca o otravă dulce.
Peretele de sticlă dinspre grădină e drapat cu şiruri de apă clară, în care încep să sclipească luminile scăzute ale veiozelor de pe mese. Coniacul încălzit din pahar mă îmbie să sorb des şi să mai cer unul. Îmi aprind pipa şi, când ridic ochii, tresar. Din fereastră, reflectată ca într-o oglindă, se desenează umbra unei femei abia întrezărită printre boabele strălucitoare de apă. Mă întorc pe jumătate spre uşă, pentru a mă convinge că nu e o nălucire. Da. Este ea. Cu părul umezit în şuviţe, cu ochii aprinşi şi cu acelaşi zâmbet pe jumătate copilăros, ca în ziua în care am cunoscut-o.
Era şi atunci o zi ploioasă de vară. Privirile ni s-au intersectat involuntar, căci încercam amândoi să traversăm din părţi opuse aceeaşi baltă formată pe trotuar, fără să ne udăm, să ne incomoăm sau să ne îndepărtăm prea mult umbrelele de deasupra capetelor. În cele din urmă ne-am încurcat în mişcări şi aproape că ne-am îmbrăţişat. Am râs amândoi şi râsul ei luminos m-a încurajat să o invit la o cafea. Acolo a început totul.
Şi-acum mi se întâmplă din nou. Lara intră în cafeneaua în care o adusesem o singură dată, în urmă cu cincisprezece ani. Platoşa din solzi de fier, închisă cu lacăte peste piept, de-a lungul atâtor ani, îmi cade într-o clipă. Reproşurile care mă făcuseră un om mereu cu pumnul strâns s-au risipit ca un abur. Toate nopţile de nesomn, în care m-am întrebat unde am greşit şi cum îi voi putea plăti trădarea, s-au topit din memorie. Lara este aici, în faţa mea, ca acum cincisprezece ani."
Restul în Formula As.