Se afișează postările cu eticheta Nichifor Crainic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Nichifor Crainic. Afișați toate postările

sâmbătă, 6 februarie 2016

Andrei Pleşu a intrat în vizorul "vînătorului de fascişti" Radu Ioanid

Alexandru Florian şi Radu Ioanid (dreapta).
Dl Radu Ioanid, eminenţa cenuşie a "antifascismului românesc", încearcă să-i aplice cîteva corecţii politice dlui Andrei Pleşu, pentru poaspătul articol al acestuia despre odioasa lege antiromânească 217/2015, cunoscută şi ca "legea antilegionară".
Dl Pleşu şi-a luat infinite precauţii în acel text (dar se vede că nu destule), inclusiv mîngîindu-l cu înţelegere pe creştet pe dl Alexandru Florian, directorul Institutului "Elie Wiesel", care ne scutură cultura română de "fascişti", spunîndu-i că face o treabă bună, însă cam din topor şi trebuie, deci, să mai umble la nuanţe. Una ca asta nu i-a plăcut dlui Ioanid, protectorul dlui Florian. Drept care a trecut la atac şi mi ţi l-a căptuşit pe dl Pleşu cu cîteva mustrări. 
Din mers, a luat cu portiera şi Academia Română, pe care nu o vede cu ochi buni, pentru că aceasta nu consideră Mişcarea Legionară drept fascistă, are obiecţii faţă de viziunea oficială asupra holocaustului şi a avut o minimă rezistenţă la dictatul politic prin care au fost puse la index cuvintele "jidan" şi "ţigan". O asemenea instituţie e de-a dreptul reacţionară. Iar dacă dl Ioanid şi tovarăşii săi ar avea puterea absolută şi nu ar fi siliţi să mimeze democraţia, ar şti cum trebuie epurată.
De asemenea, dl Ioanid se sileşte să combată, neconvingător, în opinia mea, comparaţia dintre "holocaust" şi gulag.
Din această luare de poziţie mai reiese că dl Ioanid ne dă dreptate: Mişcarea Legionară nu intră sub incidenţa legii, ci numai "doctrina legionară" (nedefinită) şi "simbolurile legionare"; de asemenea, nu intră sub incidenţa legii foarte mulţi dintre liderii legionari, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu. În schimb, sînt incriminate şi vor fi epurate o seamă de valori uriaşe ale culturii noastre, precum Mircea Vulcănescu, pentru că au fost condamnate de Tribunalele Populare comuniste, pe care Radu Ioanid le consideră superioare profesional şi la capitolul credibilitate Justiţie româneşti de azi.
Grav este că inşi ca Ioanid şi Florian fac agenda politicienilor, impun legi, cenzurează acte culturale, opere şi autori, dau verdicte asupra istoriei româneşti, pun la punct personalităţi care au curajul să se pronunţe pe astfel de subiecte delicate. Iar intelectualii noştri, în covîrşitoarea lor majoritate, tac, cînd nu se gudură pe lîngă exponenţii noului totalitarism, cînd nu le aplaudă încîntaţi discursurile viclene şi cînd nu atacă, la rîndul lor, pe cei care se dovedesc "incorecţi politic". Toţi însă vom da seamă, aici sau pe cealaltă lume, de ce spunem şi ce facem. Dumnezeu cu mila!
Vă invit să citiţi un articol despre ultimele afirmaţii ale dlui Ioanid în Rost Online.

joi, 4 februarie 2016

Celor care vor să fie bine informaţi, nu manipulaţi

Silvia Radu, o expoziţie „incorectă politic”

afis expo Silvia Radu
Printr-o împrejurare fericită, luni, 1 Februarie a.c., am aflat că, la ora 14.00, în holul Facultăţii de Ingineria şi Managementul Sistemelor Tehnologice, din Politehnica bucureşteană, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură-sculptură a d-nei Silvia Radu. Am mers şi am avut bucuria să întîlnesc şi alţi prieteni, care făceau locul acela, altfel extrem de cazon, … Mai mult…

Ce au în comun Dan Puric şi Arsenie Boca

darimarea idolilor
Ce au în comun Dan Puric şi Arsenie Boca? Aceiaşi detractori înfocaţi, care se numesc creştini practicanţi. Să explic? Actorul Dan Puric şi Părintele Arsenie Boca sunt doi oameni puternic contestaţi, ori de câte ori se iveşte ocazia. Primul este acuzat de ipocrizie, de crearea unei imagini şi foloase materiale în urma unor manipulări, iar … Mai mult…

Propaganda legalizării poligamiei și a abolirii complete a căsătoriei

poligamia
„Unui lucru fără cale, cale dând, alte lucruri fără cale vor urma” (Dimitrie Cantemir) Avantajul României ca țară „înapoiată” și „retrogradă” este acela că, privind la situația din „țările civilizate” vedem ce ne așteaptă, dacă vom accepta orice în numele unui iluzoriu progres. Poate cel mai grăitor exemplu este Suedia. Lăudată de postacii de pe … Mai mult…

Cocalarul și vinul sfințit

cocalari
Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de București: un ins certat cu școala și cu bunul simț, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-și umfla mușchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete și lanțuri de aur … Mai mult…

EXEGEZA PATRISTICĂ A VECHIULUI TESTAMENT

coperta Isaia
După o întîrziere de cîțiva ani, pe care o regretăm cu toții (criza, bat-o vina!), Editura Christiana a reluat spre sfîrșitul anului trecut, cu noua binecuvîntare a ÎPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, seria de tîlcuiri verset cu verset ale cărților Vechiului Testament, întemeiate cu precădere pe marele tezaur exegetic al patristicii răsăritene, dar aducînd, ori … Mai mult…

„Ţară tristă, plină de umor”

politicieni
În trei luni s-au înfiinţat 89 de partide cu nume care le anunţă aspiraţiile: de la localismul dezintegrant la dacismul integrator În virtutea noii legislaţii electorale, care uşurează enorm înfiinţarea unui partid, în ultimele trei luni şi-au depus actele la Tribunalul Bucureşti nu mai puţin 89 de formaţiuni politice, dintre care 37 au primit deja aprobarea de … Mai mult…

Câteva observații pentru cei care s-au simțit ”jigniți” de afirmațiile ministrului Sănătății

achimas
Într-un interviu video acordat sitului ziare.com, ministrul Sănătății, dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, informează (și) despre efectul introducerii cardului de sănătate. ”Î: Avem cardul de sanatate de, in curand, un an de zile. Aveti o statistica precisa cat si de unde s-a economisit cu ajutorul lui? Dr. Achimaș: Da. |…|  Comparând 2014 cu 2015, cu aceeasi suma de … Mai mult…

Despre conferința anuală a ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov

lavrov
Blogul Centrului Rus de la București redă fragmente din conferința de presă anuală a ministrului de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. (sursa: Centrul Rus) – În 2015, Rusia a contracarat activ o serie de provocări internaţionale. În mai multe țări, Siria, Irak, Yemen, Libia, Ucraina, situațiile de criză s-au înrăutățit. În Africa multe ţări au … Mai mult…

Marian Munteanu despre dreapta românească

MM
Într-un articol apărut ieri pe situl www.identitatealiberala.ro, Marian Munteanu afirmă că în România ”vorbim despre spectrul de dreapta doar pentru a ne afla în treabă, ceea ce nu-i deloc normal. Cu alte cuvinte, ne amăgim degeaba.” ”Însă, dacă ar fi să discutăm despre nişte curente politice pe model european, şi de faptul că România are nevoie de … Mai mult…

Epicentrul infecției cu virusul Zika coincide cu zona unde au fost eliberați țînțari modificați genetic

manipulare genetica
De cîteva săptămîni, practic din nimic, a explodat o nouă epidemie de care nu se auzise pînă acum, epidemia cu virusul Zika care afectează grav, în principal, copiii nenăscuți. Aceștia se nasc cu microcefalie și cu retard mintal grav avînd nevoie de ajutor toată viața. Virusul Zika se transmite prin intermediul înțepăturilor țînțarilor. Zona cea … Mai mult…

Măicuţa Ana

bunica alb negru
În vara anului 1995 am făcut parte dintr-o delegaţie de români care a vizitat Transnistria. Regimul separatist al lui Igor Smirnov voia să arate că românii nu sunt persecutaţi în ţara lui şi a acceptat ca cetăţeni din România să facă parte din delegaţiile OSCE care monitorizau respectarea drepturilor omului în republica lui nerecunoscută oficial … Mai mult…

O carte fascinantă ca o călătorie inițiatică

CEALALTĂ FATA A EXILULUI-1
Cealaltă față a exilului, de Erast Călinescu, volumul recent apărut la Editura Evdokimos, este o carte-mozaicată, o oglindă a vieții tumultoase a autorului. În ea sunt surprinse instantanee de viață. Citind-o, simți că în această narațiune primează „viul vieții”, bucuria de a trăi, întâmplările personale, mai degrabă decât interpretarea lor și judecățile de valoare. Vă … Mai mult…

Nichifor Crainic şi viziunea etnocratică asupra Statului (I)

nichifor-crainic
Despre Naţional-Ortodoxism ca forţă modelatoare a Statului Etnocratic „Dacă epoca pe care o străbatem e o epocă de confuzie haotică, e firesc ca oamenii de cultură să-şi pună această întrebare: există puncte cardinale după care să ne orientăm pentru a ieşi din acest haos? Şi dacă există, care sunt? Că epoca noastră se înfăţişează ca … Mai mult…

”Sfântul” Ciappelletto

Ciappelletto
Întâmplându-se ca un negustor florentin să aibă de recuperat o datorie de la burgunzi, care erau certăreţi, răi şi de neîncredere, nu ştia pe cine să trimită în numele lui, care să se poată descurca. Îi veni în minte imaginea unui anume Ciaperello da Prato, căruia i se mai spunea şi Ciappelletto, scrib de meserie. … Mai mult…

Sinaxar românesc – Sfîntul Ierarh Bretanion, Episcopul Tomisului

Sfintul Ierarh Bretanion
Anul acesta mi-am propus aici prezentarea pe scurt, lună de lună, a sfinților și sfintelor din calendarul ortodox care sînt de origine românească sau a căror viață s-a legat, într-un fel sau altul, de spațiul românesc (în calendarele noastre bisericești ei sînt trecuți, de regulă, cu litere boldite). Pentru informații mai bogate, recomand, între altele, … Mai mult…

joi, 16 decembrie 2010

Un misionar autentic: Pr. Constantin Sârbu

A apărut nr. 94 (decembrie 2010) al revistei Rost. De această dată, publicaţia îl omagiază pe părintele Constantin Sârbu, cel care a jertfit o viaţă pentru creştinii săraci şi care a construit biserica Vergului din Bucureşti. Tot în această lună, Mănăstirea Diaconeşti (jud. Bacău) a scos de sub tipar volumul Lacrimă şi Har. Preotul Constantin Sârbu, din care Rost dă ample citate. În Prologul semnat de maicile de la Diaconeşti se spune: „Crucificaţi atunci pentru un crez ce nu convenea regimului totalitar şi ateu şi astăzi pentru o demnitate de neam ce nu convine unui sistem globalist şi idolatru, noii martiri români nu pot fi totuşi opriţi să învieze. Pietrele de pe mormintele lor se dau în lături şi ostaşii plătiţi să mintă sunt vădiţi. [...]Între ei, preotul martir Constantin Sârbu.”
Pe lângă grupajul dedicat părintelui Sârbu, vă mai recomandăm articolele: „Nichifor Crainic şi revista Gândirea”, de Ierom. Teofan Popescu, „Dostoievski, critic al individualismului”, de Anca Simitopol, „Marele roman al eliberării”, de Paul S. Grigoriu, „Basarabia azi”, de prof. dr. Ion Berghia, „Cronica filmului Portretul luptătorului la tinereţe”, de Mihnea Măruţă, „Crăciunul”, de Constantin Mihai, „Erorile catolicismului (II)”, de Mihail Băcăuanu, „Moartea ca spectacol”, de Paul-Gabriel Sandu, „Mândrie şi schismă”, de Pr. Antonio Aroneasa.
Vedeţi aici de unde puteţi cumpăra revista Rost.