marți, 12 august 2008

Educatie via Club Bamboo

de Ovidiu Hurduzeu

12 August, 2008
El Dorado Hills, California


(preluat de pe blogul A treia Romanie)

Hipersocializarea si disparitia constiintei critice

Astăzi în România se tot vorbeste de “problema tineretului” si de modul în care ea ar putea fi rezolvată. Majoritatea solutiilor propun strategii de adaptare a tânarului la “habitatul” social sau de alterare a “mediului” asa încât între “mediu” si “subiect” să nu existe “tensiuni”. Si într-un caz si altul se aplică o inginerie socială sau economică (în sensul american al termenului engineering) care nu tine cont de natura personală a fiintei umane (“personal” în sensul antropologiei crestine: omul este o fiintă concretă si ireductibilă, care se “miscă” într-un câmp dinamic de relatii sociale de tip “personalist”).

Societatea românească nu-si propune să-i “cultive” pe tineri. După modelul tehnoglobalist, tinerii trebuie transformati în 1) unelte docile de muncă pentru a fi exportate în tările Uniunii Europene; 2) cetăteni pasivi care să nu “deranjeze” bunul mers al capitalismului financiar- monopolist cu varianta sa locală, “capitalismul de cumetrie” de tip oligarhic-mafiot. Ingineriei economice îi corespunde o inginerie socială a cărui prim obiectiv este “formatarea” unor generatii obediente.

Tinerii, care au pătruns deja în “sistem” sau se străduiesc să devină una dintre rotitele sale, sunt de obicei hipersocializati. În viziunea noastră, termenul “hipersocializare” se referă la acceptarea pasivă si neconditionată de către tineri a functiilor pe care le îndeplinesc în “sistem.” Dacă socializarea este un proces firesc si benefic de integrare socială, hipersocializarea se dovedeste un proces de conditionare excesivă. Odată ce va fi fost hipersocializat, tânărul va executa EXACT ceea ce sistemul asteaptă de la el. În categoria tineretului hipersocializat includem tinerii intelectuali si politicieni educati să aplice neconditionat directivele Uniunii Europene, activistii ONG-urilor cu tentă mondialistă, feministele, activistii sustinători ai homosexualilor si ai persoanelor cu dizabilităti, tinerii stângisti de toate culorile (“stângistii de bibliotecă”, multiculturalistii, revoltatii “cu voie de la stăpânire” împotriva “rasismului” si “homofobiei”), tinerii “intelectuali publici” de orientare neoconservatoare, tinerii teologi de orientare ecumenistă, unii “experti” si manageri tineri care lucrează pentru proiecte guvernamentale, marile bănci si firme transnationale. Cei mai multi dintre ei sunt doar functii într-o retea, o însumare de subspecializări, automate “multi-task” incapabile să mai discearnă întregul.

De pildă, viata unui tânăr manager oscilează între activitatea intensă si inactivitatea totală. Când munceste pe brânci, când adoarme în fata televizorului. Munca sa, desfăsurată în regim de sclavie voluntară, îl separă de semenii săi si de el însusi în numele “eficientei”. În biroul-cuscă (cubicle) este doar un mecanism programat să ducă la îndeplinire “proiecte”; acasă devine un robot domestic, viata sa particulară fiind prinsă în păienjenisul altor zeci de “microproiecte” casnice. Fiecare “proiect” îl “feliază”, nu-i mai permite să se adune într-o persoană.

De obicei, acesti tineri nu au convingeri personale ferme. Comportamentul lor este dictat de cinism si instinctul de supravietuire. Singura lor grijă este cum să-si protejeze venitul si statutul social “de invidiat”. Sistemul politic si cel economic recompensează conformismul tinerilor nicidecum spiritul de initiativă. Încă din copilărie, “tânărul studios” stie că nu are sansă să devină “băiat de băiat” dacă nu apartine unei “transnationale”, unei “retele” sau “găsti” de “smecheri” locali (“smecheri“ din cultură, din economie, din învătământ etc.). Devine conformist încă înainte de a fi remunerat pentru slugărnicia sa. Atitudinea cinică îi deosebeste de tinerii hipersocializati din Occident. Acestia se simt vinovati pentru faptele si spusele contrare asteptărilor “sistemului”. Tinerii români hipersocializati nu se prea încurcă în probleme de constiintă. Sunt doar adaptabili. Conformisti din instinct. Îi vom numi “sclavii fericiti” ai confortului.

Confortul este ideologia mediocritătii si filistinismului, delăsării si facilitătii prin care tânărul îsi pune cătusele la mâini si-si leagă ghiuleaua de picioare. “Sclavii fericiti” iubesc confortul întrucât îsi economisesc eforturile. Nu există confort fără adaptabilitate - Petre Tutea ar zice “de plosnită” - la scheme abstracte si drumuri bătătorite. Confortabil este echivalentul lui convenabil, “ceva” este redus la forma sa instrumental-utilitară.

O viată cu adevărat confortabilă o are cel perfect adaptat la o lume de forme si imagini prestabilite. Tânărul hipersocializat găseste că ar fi mult mai confortabil să trăiască în Elvetia decât să-si câstige existenta în România: Tara Cantoanelor îi cere doar să se adapteze la structurile ei eficiente. Acolo, ar functiona ca într-o baie de ulei în timp ce în România ar trebui să lupte, să reziste asaltului realitătii concrete. Stabilit în Elvetia, va deveni probabil un sclav fericit; în România, ar avea sansa să rămână om liber. Cu o conditie: să înfrunte legea dură a realitătii.

Confortul îi oferă tânărului hipersocializat iluzia certitudinii si a sigurantei. Dacă esti adaptat la sistem, nu-i nevoie să ai opinii ferme pentru a-ti găsi echilibrul existential. Esti calibrat din afară prin tot felul de inginerii economice si sociale. Functionezi pe pilot automat. Nu poti să te împotrivesti angrenajului diabolic întrucât utilul agreabil a devenit un idol. Corespunde perfect asteptărilor “omului recent”, acest enorm stomac ce digeră perpetuu.

Formarea unor tinere “elite” hipersocializate are un efect negativ asupra educatiei tinerei generatii din România. Obiectivul principal al unei democratii este să creeze cetăteni liberi nicidecum masteranzi si consultanti. Există o frază celebră a lui Aristotel: “Cine este cetătean? Este cetătean cel care este capabil să conducă si să fie condus.” Cu alte cuvinte, cetătean este cel care poate să-si asume responsabilităti si să aibă initiative. Elitele hipersocializate produc însă o contra-educatie politică si socială. De pe pozitia lor de role model predică adaptarea la “sistem” în loc să insufle în ceilalti tineri dorinta de a schimba cu adevărat starea de fapt. În opinia noastră, cetătean este cel care îsi exersează drepturile si datoriile democratice pentru a iesi din “conformismul generalizat” (Castoriadis) impus de societatea postmodernă - un model de societate spre care România se îndreaptă cu pasi rapizi.

Tinerilor trebuie să li se dezvolte constiinta critică. În acest scop, sistemul de educatie are menirea să-i învete cum functionează cu adevărat societatea. În loc de analiza critică a mecanismelor sociale si a ideologiilor dominante, tinerele “elite” hipersocializate tin discursuri sterile (dar plătite) despre “pluralism” si “respect pentru diferenta celuilalt”.

Tineretul hipersocializat ar vrea implementat în România modelul societătii multiculturale de sorginte neomatriarhală, la modă în Uniunea Europeeană. Un astfel de model privilegiază “protectia” si supunerea nicidecum autonomia si responsabilitatea personală. În România, bătălia tinerelor feministe stipendiate contra familiei patriahale nu va duce decât la distrugerea autoritătii parentale si întărirea celei etatiste sau a “grupului”. Autoritatea “tatălui” avea un caracter educativ. Nu urmărea să-l mentină pe tânăr într-o stare de infantilizare permanentă. Era mai mult o ucenicie a libertătii, o practică a exercitării autonomiei fată de puterile care ar fi încercat să-i submineze tânărului alteritatea sa personală. Distrugând autoritatea “tatălui”, noul matriarhat distruge ecranul protector al familiei, cel care se interpunea între individ si instantele anonime ale puterii institutionale sau de “grup”.

Galeria de pseudopersoane ale noului tribalism românesc de tip neomatriarhal - de la mafiotul şarmant, clănţăul atotcunoscător la “expertul” iluzionist şi politicianul mânjit, - nu este produsă de o cultură personalistă “patriarhală” în cădere liberă, ci de o economie în care capitalul financiar si distribuţia de imagini sunt concentrate în mâna unui număr limitat de indivizi. In loc să moşească cât mai multe persoane autonome si responsabile – aceasta ar fi menirea unei democraţii adevărate – “democraţia” românească produce un număr nelimitat de clienţi (în sensul antic al cuvântului, plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician şi protejat de acesta). Legăturile de dependenţă şi protecţie sunt în mod fals personale; de fapt, sunt legături economice de tip clandestin. Mulţi dintre “persoanele publice” pe care tinerii îi iau drept “personalităţi” sunt de fapt clienţi ai diferitelor mafii (mafia politică, a petrolului, mass mediei, a “tunurilor” din marile contracte etc.) Pentru tineretul român, clientul a devenit personalitatea umană de invidiat.

În opinia noastră, societatea românească ar trebui să refuze orice implant neomatriarhal care-si propune să delegitimeze competenta si autoritatea familiei în educatia copiilor. Acolo unde autoritatea parentală se manifestă tiranic sau iresponsabil, ea trebuie “domesticită” prin măsuri educative dar nici decum slăbită sau înlocuită printr-o inginerie socială de tip marxist. Nici o instantă anonimă nu va putea înlocui familia, singura institutie capabilă să-l crească pe tânăr în spiritul autonomiei si a responsabilitătii sociale.

În situatia României, hipersocializarea este un fenomen totusi restrâns. Se manifestă îndeobste la nivelul tinerilor intelectuali si “cadrelor” care au misiunea să disemineze în rândul populatiei valorile “democratiei de masă”[1] promovată de ideologiile globalismului. În lipsa unui stat managerial puternic, socializarea tineretului sub tutela unor ideologii din import rămâne o fantezie a păturii conducătoare, o formă fără fond.

Socializare prin Club Bamboo

În România, predomină socializarea defectuoasă a tinerei generatii. Vidul cultural, creat de noile realităti economice si sociale, au înlesnit manifestările unui tineret abulic, “eliberat” de responsabilităti si obsedat de partea materială a vietii - prin “partea materială” întelegând sclipiciul societătii de consum. Un tineret care recuză coerenta în gesturi si atitudini. Când se manifestă violent, când se afundă în pasivitate civică si cinism. Consideră că totul i se cuvine, revendică mereu lucruri la care nu are dreptul. Gândirea sa este o non-gândire, întelege doar ceea ce este dat: realitatea insignifiantului, banalului si conformismului generalizat. Hedonismul său îl înrobeste idolilor zilei. Se vrea provocator si revoltat dar îsi exprimă revolta într-o manieră mimetică si incoerentă, deseori pe banii statului si a unor sponsori particulari (de pildă, tinerii artisti români ce au expus sub tutela Institutului Cultural Român din New York o amestecătură de falusuri si zvastici pentru a-si manifesta “dreptul la diferentă” si “spiritul contestatar”). Dar oare tinerii sunt vinovati? Nu cumva societatea românească culege acum ceea ce a semănat?

Sub presiunea globalizării si a unor procese corozive interne, societatea românească este pe cale de a se transforma într-o masă aglutinantă de indivizi nediferentiati, monadici, fiecare mânat de propriile sale interese. Dintr-un neam asezat, riscăm să devenim o adunătură de unităti incoerente tinute laolaltă prin procese mecanice: inginerii sociale si culturale, relatii juridice de tip contractualist, stimulente economice venite de aiurea, proiecte de integrare în unităti statale transnationale. Cauza acestui proces de dezintegrare a organismului social rezidă în degradarea constantă a raporturilor personale pe care românul le întretine cu Dumnezeu, semenii lui si mediul natural. Orice încercare de “renastere culturală” sau “schimbare politică” este menită esecului atâta timp cât în existenta de zi cu zi relatia personală va continua să subsiste într-o formă pervertită.

Cum ar putea o astfel de societate depersonalizată să-i socializeze pe tineri altfel decât într-un mod defectuos? Cine este astăzi role model-ul tinerei generatii? Persoana care să încarneze valorile perene ale onestitătii, integritătii, devotamentului fată de bunul public, spiritul de sacrificiu, patriotismul (a fi patriot a devenit în cercurile “multiculturale” dâmbovitene similar cu a fi fascist). Răspunsul este unul singur: Nimeni. Role model-ul tinerei generatii este Banul transformat într-un idol, un dumnezeu personal, care se manifestă sub forma unei puteri autonome. Banul, în chip de pseudopersoană, concentrează asupra sa privirile înselate ale tinerilor, generează în sânul lor un comportament hipnotic generalizat. Banul îl seduce pe tânăr oferindu-i o transfigurare iluzionistă a lumii în care trăieste. Mult visata schimbare la fată a României s-a produs pe tărâmul aparentelor. Role model a devenit smecherul, smenarul, fita, băiatul de băiat, VIP-ul, “figura eclezială de tip modern” si “intelectualul de elită”, toate odrasle ale Mamonei, reprezentantii unei lumi realmente răsturnată. Aceste fiinte larvare - din latinescul “larva” însemnând “mască” iar prin extensie “strigoi” - se prezintă drept contrariul persoanei. Desi toată lumea stie că ele nu sunt ceea ce sunt, “larvele” continuă să functioneze ca model de identificare în virtutea relatiei privilegiate cu Banul si a puterii lor “mistice” de a întrona un fundamentalism al vidului.

Tânărului român îi lipsesc nu numai modele de urmat din prezent, ci si eroii din trecut. În cei aproape douăzeci de ani care au trecut de la căderea comunismului, în România au avut loc actiuni sistematice de delegitimare a miturilor si figurilor legendare ale românilor. De la demitizarea istoriei românilor, operată de “Scoala Boia”[2] la Eminescul cel hidos al lui Mircea Cărtărescu (“mic si îndesat”, “negricios, foarte păros”) - iresponsabilele “elite” postdecembriste le-au răpit tinerilor posibilitatea de a se identifica cu marile personalităti din trecut. Când, în clasă, profesorul povesteste despre faptele de vitejie ale lui Mihai Viteazul, copilul se gândeste “Oare de ce n-as fi fost eu?”. Identificarea cu eroul legendar duce la consolidarea stimei de sine, a demnitătii sale personale. Mitologia natională nu produce sovinism decât în cazul în care este manipulată cinic (în cazul României, de grupările securisto-nationaliste ale lui Tudor Vadim si Artur Silvestri). Altminteri, mitologia natională este benefică pentru păstrarea identitătii unui popor. De pildă, reputatul istoric britanic David Cannadine, citat de Mircea Platon[3], departe de a acuza mitologia natională, asa cum procedează “Scoala Boia” subliniază rolul benefic pe care l-a avut retorica nationalistă a lui Churchill pentru salvarea Marii Britanii de primejdia ocupatiei naziste.

Clasa politică post-comunistă din România a conlucrat cu cercurile stângiste din Occident pentru a-i discredita în ochii tinerilor pe luptătorii crestini împotriva comunismului care au murit în închisori. În fiecare martir omorât de comunisti, copilul a fost educat să vadă un Zelea Codreanu. În fiecare cămasă a lui Hristos, o cămasă verde. Asa s-a ajuns ca tinerii de 20 de ani din România să considere că marea tragedie a României nu a fost comunismul ci Legiunea! O astfel de inginerie culturală a avut ca scop eradicarea Memoriei si discreditarea figurilor rezistentei anticomuniste. Asa cum în Occident, tinerii sunt educati de Noua Stângă să vadă în orice “patriot” un “rasist”, tot asa în România tânăra generatie TREBUIE să descopere în fiecare român care-si apără neamul, traditiile si istoria, un “legionar” si un “ultranationalist”.

Când un tânăr este lipsit de modele “nationale” viabile, când părintii săi sunt plecati la muncă prin lume, cine ar putea să-l “socializeze”? Care i-ar putea fi modelele? Răspunsul este... Club Bamboo. Iată cum îl descrie un site turistic englezesc: Possibly the hardest club to get into in Bucharest; bring at least one supermodel under each arm if you want to get your foot in the door. Should you succeed, you’ll find you’ve entered a world devoid of any sense of reality. Incredibly rich Romanians come here to flex their egos, show-off last year’s laughable Italian fashion and impose their self-importance over whatever may be happening around them. (Este poate clubul din Bucuresti unde se pătrunde cel mai greu; prezintă-te la usă cu cel putin două supermodele agătate de fiecare brat, dacă vrei să fii admis înăuntru. Dacă ai reusit să pătrunzi, vei găsi o lume lipsită de orice sens al realitătii. Români incredibili de bogati vin aici să-si flexeze “ego”-ul, să-si etaleze îmbrăcămintea, croită după o ridicolă modă italiană de anul trecut, si să se dea importanti fată de orice se întâmplă în jurul lor). În plan simbolic, Club Bamboo este idealul de viată pe care-l oferă în prezent tinerilor societatea românească. Prin încrengătura variantelor sale, Club Bamboo actionează ca principal instrument de “socializare” a tineretului înlocuind institutiile traditionale (familia, scoala, biserica).

Departe de mine ideea că România nu mai are tineri normali. Problema este că a fi un tânăr normal în România de astăzi este din ce în ce mai greu. Socializarea firească a tineretului a devenit un proces “subversiv”, încă posibil prin eforturilor conjugate si eroice ale unor părinti lucizi, profesori si mentori inimosi. Tânărul normal are de înfruntat atât presiunea fortelor de hipersocializare cât si ofensiva elementelor “bambooizate”. Unele îl vor transformat într-o unealtă intersanjabilă, un mecanism economic alienant, altele îl agresează mereu prin non-valoare si grobianism infatuat. Strivit între o “elită” tânără cooptată, în care nu se recunoaste, si masa de tineri ce visează să ajungă în paradisul lui Club Bamboo, tânărul normal este cea mai periclitată “minoritate” din România de azi.

Concluzii

În acest articol am vrut să atragem atentia asupra existentei unor grave probleme în procesul de socializare a tinerilor din România. Pe de-o parte, avem un tineret intelectual în mare parte hipersocializat, cinic si conformist, pe de-a altă parte masa tineretului socializat defectuos de o Românie bambooizată. Într-o tară în curs de a-si pierde identitatea culturală si total anexată economic, tânărul este socializat de către forte depersonalizante. Ele nu urmăresc dezvoltarea personalitătii ci transformarea tânărului într-o simplă anexă a unui “grup” (gască, grup de influentă, etc.) si o unitate economică (consumator/producător). În loc să fie un univers personal, un “cineva”, tânărul devine un obiect manipulabil, un “ceva”.

Pot institutiile statului să ajute la remedierea situatiei? Răspunsul este pozitiv. Cu o conditie. Statul român trebuie să vadă în tânăr o persoană unică si ireductibilă care urmează să-si asume rolul cetăteanului în mod responsabil si într-o deplină autonomie intelectuală si economică. Dacă statul îl va privi în continuare pe tânărul român drept un simplu consumator si o unealtă de muncă intersanjabilă, care poate oricând fi înlocuit cu un pakistanez sau indian, atunci discutiile despre implicarea institutiilor în socializarea tineretului devin inutile. Vom continua să avem o mână de tineri socializati pavlovian de UE si o masă amorfă lăsată de izbeliste socializată de România bambooizată. Într-o Românie anormală, tinerii normali vor continua să fie o “minoritate”. Vor părăsi tara sau se vor revolta. Speranta, singura sperantă a acestei tări, este ca ei să aleagă în cele din urmă calea revoltei.


NOTE:

[1] Democratia de astăzi are prea putin în comun cu valorile democratice traditionale. Termenul cel mai potrivit ni se pare cel de “democratie de masă” folosit de Paul Edward Gottfried în cartea sa After Liberalism. Este vorba de o democratie “de consum” decontextualizată, formulată în termenii statului managerial, ce se adresează unui cetătean pasiv si lipsit de cultură politică. Democratia de masă sterge granita dintre consensul popular si controlul birocratic prin promovarea unei retorici a grijii fată de cetătean. De multe ori această grijă este o încercare deghizată de a reglementa viata persoanei în cele mai mici amănunte.

[2] Doi istorici români, Mircea Platon în Cine ne scrie istoria? si Aurel Pop în Despre istorie, adevăr si mituri. O replică dlui Lucian Boia au demonstrat concludent falsitatea tezelor de orientare neomarxiste ale lui Lucian Boia.

[3] Cine ne scrie istoria? (Editura Timpul, Iasi, 2007), nota de subsol, p.126

13 Comentários:

prsuciu spunea...

Excelenta radiografia, mai putin concluziile si solutiile!

Razvan Codrescu spunea...

Mie unuia concluziile nu mi se par în deficit de excelenţă. Cît despre soluţii, ele nu mai cad cu tot dinadindul în lotul "radiografului": el şi-a făcut datoria şi urmează ca şi ceilalţi să şi-o facă (sau măcar să şi-o conştientizeze) pe-a lor.

gheorghe fedorovici spunea...

@ prsuciu

Concluziile si solutiile prezentate aici nu sint, ca si radiografia, decit o parte a unei analize mai ample publicate de mai bine de jumatate de an in diverse locuri. Le gasiti adunate la un loc, deocamdata, pe bloggul "A Treia Romanie".

Anonim spunea...

Baţi câmpii, monşer. E atât de deprimant să vezi inteligenţi ca tine cum contraideologizează inutil si fantast. Eşti consecvent iluzoriu, aplicând principiile credinţei la o realitate şi devenind, la rândul tău, un ideolog la fel de periculos, dacă nu chiar mai periculos, pentru că soluţiile tale, dacă ar fi aplicate, ar putea aduce sărăcia şi teroarea. Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului şi lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Lătrăturile ortodoxe sunt inutile şi, chiar dacă la rându-mi sunt ortodox, mă bucur că soluţiile economice ale unor asemenea voci pravoslavnice nu sunt ascultate. Câştigă-ţi pacea inimii şi mai domoleşte, dacă poţi (sunt sigur că nu vei putea curând), teologia politică. E inutilă. Puterea duhovnicească a ortodoxiei şi puterea lumii trebuie să fie separate.
Numai de bine,
Străinul

Caragiale (e cu noi) spunea...

Ăsta ştiu că are tăria opiniunilor lui! Şi e d-ăia care vor şi cu sula-n cur, şi cu sufletu-n rai. Ce-i drept, de rai s-ar putea lipsi la o adică, dar deocamdată îl ia în calcul, aşa, ca să ne facă o plăcere ăstora mai proşti, care credem că Dumnezeu ţine loc de reuşită în viaţă. Altminteri ortodox, de, că aşa l-o fi fătat mă-sa la 7 luni!
Este, iată, exact genul de avorton al speciei umane creat de societatea de consum: băiat, deştept, anonim, pragmatic, străin de tot ce nu reprezintă propriul interes, produs Bamboo sută la sută,
hurduzeii mamii ei de viaţă!

Big Brother spunea...

Babuini fiorosi si zgomotosi au inceput a cobori pe funii gata de lupta cea mare pentru apararea “establishment-ului” bambooizant care le-a faurit mentalitatea de indivizi cu atrofie spinala. “Libertate pentru puturosi sau celebrarea decerebrarii artei” – asta-i viata ce le place bambooizatilor. Functionand pe pilot automat acesti gnomi anonimi nu sunt in stare sa identifice corect sursa care i-a plasmuit intru nefericire, bambooizand pana si neaosa imprecatie.

calin nebunu' spunea...

Mai explodeaza, dom'ne, mamaliga aia?

Anonim spunea...

Nu. Acum avem tortilla.

alt anonim spunea...

Da, dar nu ajunge ca sa fii "sclav fericit".

Straina spunea...

Sunt perfect de acord cu tine,strainule! Am "luptat"in Romania zece ani;pot spune ca legamantul cu saracia pe care l-am facut crezand ca voi fi "luminator de nam"nu m-a scos din mediocritatea calculelor facute cu creionul la fiece leafa mizerabila,pentru a plati jalnica chirie,si a cantari foarte profund daca am bani de morcovi sau ar trebui sa cumpar mai bine ceapa.La ce mi-a folosit "lupta"aceasta? Mi-am iubit prea mult neamul si tara careia ii datorez totul,mai putin fatarnicia,manipularea,tigania,intr-un cuvan "uraciunea pustirii.
Am ales,dupa zece ani de umilinta care nu mi-au adus deloc asteptata crestere duhovniceasca,afara de izolare si singuratate(pentru ca e clar ca saracia izoleaza si insingureaza)sa traiesc pe taram american si-slava Domnului!-de aici pot face mult mai mult decat am putut face in tara,mai ales pentru bietii copilasi.
Eu inteleg sa iubesti neamul si tara,insa asa cum bine zice psalmistul"al tau este pamantul si marea si de ma voi duce la capatul pamantului Tu acolo esti,de ma voi coborai la iad,acolo esti ,Doamne",va rog,nu mai aratati cu degetul pe cei ce sunt afara...peste tot est zidirea Celui Prea Inalt si nu dispretuiti lupta adevarata a celr de afara!!! Stiti oare ce umilinta inghit bietii romani ca celor din tara sa le fie un pic mai bine? Si va intreb.domule Tarziu daca ati scris cele de sus cu "stresul"tradus prin"lupta"chiriei exorbitante,a frigiderului mereu gol,a supermarket-urilor pe post de muzeu,vizitate doar in ziua de leafa,si a stomacului mereu ghioraind...va rog sa va raspundeti singur la intrebarea aceasta.
Stiu ca sunteti insufletit de un ideal superb;insa,va rog,nu-L reduceti pe Dumnezeu si lucrarea Lui la dogma nationala.Si va rog sa intelegeica atata vreme cat suntem vai de steaua noastra,saraci lipiti,vom fi mereu sub jugul altora.Si,mai ales,nu ne puneti la zid pe noi astia din afara...pentru ca,inca o data: numai Dumnezeu stie lupta fiecaruia in parte si drama si suferinta lui.

Claudiu Târziu spunea...

@ straina:

Nici dl Hurduzeu, nici eu nu-i condamnam pe cei care emigreaza din pricina saraciei. De altfel, dl Hurduzeu insusi traieste in SUA de multi ani. Iar eu am rude si prieteni care au emigrat sau care sint plecati temporar, la lucru sau studii, peste granita. Nu cred ca au facut o greseala alegind acel drum, cum nu cred ca e vreo virtute faptul ca eu am ramas in tara. Optiunea fiecaruia tine de structura interioara si de context.
Una e sa lupti pt supravietuire, alta e sa vrei sa traiesti in lux si lipsit de griji cu pretul renuntarii la orice elan spiritual, la orice valoarea perena, la orice emotie transcendenta. Poti sa te lupti pt supravietuire sau poti deveni un "sclav fericit" si aici, ca si peste granita.

Anonim spunea...

Va multumesc,domnule Tarziu pentru raspuns!Acum m-am linistit.
Imi cer scuze daca mesajul a fost prea dur si imi cer scuze si pentru greselile de ortografie si de punctuatie! Am sris comentariul aproape de ora 1 a.m. aici.

Adi Melicovici spunea...

Excelenta aceasta postare,excelenta.Pe blogul meu http://melicovici.blogspot.com incerc sa imbin critica cu muzica si socialul si nu prea reusesc inca sa conving o explozie a constiintelor critice.Sunt un jurnalist local,din Moreni,Dambovita,care ma lupt cum si cat pot,de unul singur.Efectiv m-a ravasit ceea ce am citi si am avut o alta revelatie a constiintei critice de care vorbeai...felicitari,daca vrei,facem schimb de linkuri sau lasa,pe al tau oricum il introduc in pagina in bara preferintelor.
Numai bine.