Citiţi Viorel Ilişoi, dacă vreţi ceva de calitate
Il urmăresc demult pe Viorel Ilişoi, reporter, poet şi boem singuratic. Pentru o vreme am fost şi colegi, la Cotidianul. Textele lui sînt spectacole în care rolurile principale sînt făcute de figuranţi. Poemele sale sînt drame spuse cu umor. Capacitatea de a observa detaliul relevant, de a scoate din banalul cotidian poveşti zguduitoare şi de a le spune celorlalţi, cu har de povestitor moldovean (şi e moldovean, de la Botoşani) şi întotdeauna cu grija de a lăsa o portiţă de fugă prin umor, autoironia şi sensibilitatea îl fac deosebit. Nu are faima de care se bucură "analiştii" politici, nici trecerea unor experţi-în-orice-la-tv, dar are farmecul rar al reporterului pur-sînge în care zace întodeauna un scriitor (fie el descoperit lumii sau rămas ascuns pe vecie între rîndurile scriiturii la gazetă).
Un timp a avut un blog la care am făcut trimitere imediat ce am aflat de el. Dar între timp l-a desfiinţat şi s-a apucat să scrie mici povestiri pe site-ul Cotidianului, care sînt puse acolo şi în varianta audio-video (mai fermecatoare).
Vă invit să-i ascultaţi parodia dupa "Mistreţul cu colţi de argint", a lui Ştefan Augustin Doinaş, intitulată "Balada pescarului în Bucureşti". E un avertisment ecologist de cea mai bună calitate. Şi, ajunşi acolo, căutaţi să mai aflaţi alte aventuri ale lui Viorel Ilişoi şi ale bicicletei sale, Leta, în capitală şi, uneori, în provincie (e senzaţionala satira pe care o face monumentelor de prost gust futuriste pe care o face aici).
3 Comentários:
Nu stiu daca pina la urma manuscrisele dlui Viorel Ilisoi au fost publicate, dar daca nu au fost, asta e un motiv suficient de bun ca sa-ti faci o editura ...
Poemele lui nu sint bune ca vinul ci tari ca palinca, nu te seduc, ci te pocnesc in moalele capului.
Mi-ar placea sa intilnesc poemele lui religioase (printre care poate fi inclusa si "Ana") postate pe blog. "O brad frumos..." este perfecta.
Din pacate, manuscrisele lui Ilisoi nu si-au gasit inca un editor. Dar si-l vor gasi neindoielnic.
sigur o sa fie publikte
Trimiteți un comentariu