Pr. Teofan de la Putna: Să ţintim spre o stare de echilibru

Am primit din partea parintelui Teofan de la Manastirea Putna:

Fraților!

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toți cei care puneți suflet și vă implicați în rezolvarea și lămurirea unor probleme arzătoare cu care ne confruntăm noi, românii, în timpurile de acum.

Am aflat că, în data de 15 septembrie, s-a pus pe site-ul Război întru cuvânt, o parte dintr-un interviu pe care l-am dat anul trecut celor de la România Actualități. Aș dori ca, în completarea celor pe care le-am spus atunci, să mai fac unele mici precizări și, totodată, să dau un răspuns celor care întreabă ce este de făcut.

Chiar dacă nu văd care este legătura dintre cip și 666, asta nu înseamnă că recomand să se ia actele biometrice. Cine se poate descurca fără ele, bine face. Cu cât se încetinește funcționarea acestei mașinării malefice (pe care unii o numesc pușcăria mondială), cu atât este mai bine.

Nu trebuie să uităm însă că, de multe ori, în istoria popoarelor creștine, Dumnezeu a îngăduit pierderea libertății exterioare, atunci când majoritatea creștinilor nu au mai avut râvnă să lupte pentru libertatea interioară. Cine este liber interior nu transmite panică, nu transmite duh negativist, ci prezenţa şi demersurile lui aduc ceva din pacea lui Hristos, chiar dacă se confruntă cu probleme foarte grave.

La această stare de echilibru trebuie să ne străduim cu toții să ajungem. Continuare

Un model de mănăstire ortodoxă: Bănceni, Bucovina de Nord

O bună prietenă mi-a recomandat un film impresionant despre mănăstirea Bănceni din Bucovina de Nord, în Ucraina, aflată la şapte kilometri de graniţa cu România. Filmul vorbeşte despre virtuţile esenţiale ale ortodoxiei: credinţa, dragostea, nădejdea, la care adaug şi o vrednicie exemplară, care sînt trăite la Bănceni şi dau roade minunate. Cu ajutorul lui Dumnezeu, părintele stareţ Mihail Jar a reuşit, în 16 ani, să ridice această mănăstire din nimic, să adune o obşte de 90 de monahi, să construiască şapte biserici şi un cămin de orfani, unde sînt îngrijiţi 140 de copii, dintre care unii bolnavi grav.
La Bănceni se slujeşte în ucrainiană şi în română, dar mulţi dintre vieţuitori sînt români.
Ce am observat cu bucurie este că în această mănăstire nimic nu pare improvizat, nimic făcut de mîntuială, nu există nici o umbră de promiscuitate, aşa cum se mai întîmplă prin alte locuri unde se face misiune socială; nimic nu murdăreşte tabloul general, chiar dacă la Bănceni încă se mai construiesc cîteva clădiri.
Vă invit să vedeţi şi dvs filmul.

Drumuri europene. 2010

Tăcerea mea din ultima vreme are o explicaţie: am fost plecat într-o călătorie de documentare de două săptămâni în Tirol (şi în cel austriac, şi în cel aflat acum la italieni) şi n-am prea avut nici conexiune la internet, nici timp să mai postez ceva aici.

Drumurile, cînd bătute de ploaie, cînd însorite, ne-au purtat spre poveşti formidabile - pe care le veţi citi în Formula As, curînd.
Pînă atunci, vă împărtăşesc cîte ceva din ce-am văzut acolo.

Alpii Dolomiţi, văzuţi dintr-un popas la 2200 de metri

În Tirolul de sud, aflat la italieni, aproape fiecare răspîntie şi foarte multe case sînt străjuite de cîte o troiţă sau crucifix.

Am găsit lame în Alpi, în satul San Martin de Tor, undeva pe Valea Badia din Sudtirol.

Mănăstirea Sf. Ecaterina din Passo di Resia sau Reschenpass (aproape de Elveţia) m-a surprins cu cîteva sculpturi ciudate. Una este această placă pusă în memoria eroilor din al doilea război mondial, altele sînt cu scene din Patimile Mîntuitorului, din care redau una mai jos.

Passo Pordoi, care traversează Alpii Dolomiţi la cea mai mare înălţime, în jurul a 2200 de metri, este preferat de motocicliştii dornici de adrenalină pentru curse infernale. A fost partea cea mai stresantă din cei vreo 5000 de kilometri pe care am condus în această expediţie.


De pe vîrfurile la care duce Pass Pordoi, la 2581 de metri altitudine, se aruncă peste Alpi sute de zburători cu parapanta. Acest sport extrem este aici o adevărată industrie.

În satul Seres din Sudtirol am dat dat peste o sărbătoare locală, la care oamenii au petrecut în port popular.

În Sudtirol şi şurele sînt vegheate de Crişti sculptaţi.

Casă veche de la 1528 în Misci, Tirolul de sud.

În Tirol casele, podurile peste ape, pieţele şi marginile drumurilor sînt împodobite cu flori în aranjamente spectaculoase.

În punctul cel mai înalt al Passo di Resia, o pensiune are acoperişul ţintuit cu bolovani, ca să nu-i fie luat de vînturile puternice.

Pe pragul unei foste capele de lemn din Altschlaining, Burgenland, Austria.

Lecţia de credinţă a părintelui Adrian Făgeţeanu

Romania crestina se sprijina pe cativa mari duhovnici, ca pe niste stalpi ai lui Dumnezeu. Ei vin din alt veac si din alta lume, purtati de forta rugaciunii lor. Parintele Adrian Fageteanu (98 de ani), parintele Arsenie Papacioc (96 de ani), parintele Iustin Parvu (92 de ani) si parintele Mina Dobzeu (89 de ani) fac parte dintr-o generatie greu incercata, care a platit cu amarnice suferinte iubirea de Dumnezeu. Toti au patimit ani grei in temnitele comuniste pentru credinta lor. Si toti marturisesc ca au scapat teferi, numai prin mila Domnului. Dumnezeu a ingaduit ca ei sa traiasca si azi, pentru a ne fi calauze pe calea mantuirii. Puhoaie de lume ii cauta si le sorb cuvintele. Nu doar ce spun, ci mai ales cum spun starneste emotii mari. Pentru ca in ei, cuvantul arde de credinta, ca o candela niciodata stinsa. Acesti batrani frumosi coplesesc lumea prin darurile lor. Astfel ca orice intalnire cu unul dintre ei devine de neuitat. Cel mai in varsta, parintele Adrian, este si cel mai aspru dintre toti. Insa asprimea sa nu trece de dojana parinteasca. In urma cu un an, pronia cereasca a facut sa ne mai bucuram si noi, o data, "pe viu", de cuvantul sau. Am ezitat sa scriem despre aceasta intalnire, temandu-ne ca nu vom putea reda nici pe departe ce am trait. Dar pana la urma, ne-am zis ca bucuria nu mai e bucurie, daca nu e impartasita cu altii.

Continuarea in Formula As.

Muzică, nu zgomot (20)

De data asta, pe lîngă muzică primiţi şi un dans :-)

Ce contează cine guvernează?

Cu actuala clasă politică, România nu are nici o şansă. 20 de ani ne-am căznit să observăm diferenţe sau măcar nuanţe între partide şi politicieni, de ni s-au înceţoşat ochii. Am încercat să distingem ceva care ne-ar fi putut motiva votul. Ne-am iluzionat şi am mers la urne. Am căutat ceva ce nu există. O demonstrează şi o scurtă analiză a trecutului politic al mebrilor guvernului Boc (inclusiv a celor demişi ieri).

Dacă ar fi existat diferenţe, nu erau posibile transferuri de cadre în masă de la “stînga” la “dreapta” şi viceversa. Şi nici partide pretins serioase nu şi-ar fi schimbat ideologia peste noapte, devenind din socialiste democrat-creştine sau “conservatoare”, ca PD(L) sau P(UR)C.

În plus, observăm că partidul de guvernămînt n-are oameni pentru funcţiile importante din stat. Deunăzi, pe un post de televiziune, Valeriu Stoica, unul dintre arhitecţii PDL, declara senin că acest partid nu funcţionează ca o instituţie, că nu are un sistem de selecţie şi pregătire a liderilor, că ar fi trebuit să treacă la organizare încă de acum aproape doi ani etc. Şi-atunci ce caută la guvernare?

Din guvernul de pînă mai ieri făceau parte doar şase ped(el)işti veritabili (în sensul că nu au venit din alte partide), unii dintre ei crescuţi la sînul partidului de pe cînd acesta se numea FSN: Emil Boc, premier, Vasile Blaga, ministrul Administraţiei şi Internelor, Adriean Videanu, ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Radu Berceanu, ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Mihai Şeitan, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Cu precizarea că ultimii doi s-au alipit PDL cînd acesta a venit la guvernare.

Din cei şase pedelişti, trei au fost trimişi acasă ieri: Videanu (cică să organizeze partidul), Berceanu şi Şeitan.

În locul lor au fost numiţi în guvern o singură ped(el)istă, Anca Boagiu (la Transporturi) şi doi foşti pesedişti, Ion Ariton (Economie) şi Ioan Botis (Ministerul Muncii).

Am mai avut în guvern doi foşti liberali, Sebastian Vlădescu (Finanţe) şi Gabriel Sandu (Comunicaţii) şi un independent, Mihail Dumitru (Agricultură) care au fost remaniaţi. Înlocuitorii sînt tot venetici în PDL: Gheorghe Ialomiţianu (Finanţe), fost şef al Finanţelor Publice Braşov în guvernarea Năstase, Valerian Vreme (Comunicaţii), fost preşedinte al PNL Oneşti, şi Valeriu Tabară (Agricultură), fost ministru al Agriculturii în guvernul Văcăroiu din partea PUNR (dacă îşi mai aminteşte cineva de acest partid absorbit la începutul anilor 2000 în PD).

Guvernul mai are în componenţa sa patru inevitabili udemerişti, Markó Béla, viceprim-ministru, László Borbély, ministrul Mediului şi Pădurilor, Kelemen Hunor, ministrul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Cseke Attila, ministrul Sănătăţii, doi foşti liberali, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei, un fost pesedist, Gabriel Oprea (actual UNPR), ministrul Apărării Naţionale, şi un independent (încă), Teodor Baconschi, ministrul Afacerilor Externe.

Nu s-ar putea spune, aşadar, că nu sînt reprezentate toate curentele ideologice din politichia românească. Sigur, în mod formal, cum este totul la noi. Ce mai putem spera?

PS:

Văzînd cum s-a făcut remanierea, cred că strategia PDL este să ne arate că se poate şi mai rău şi eventual să ne facă să-i regretăm pe cei demişi.

PPS:

Eu însumi m-am înşelat, sperînd că vreun partid din cele ajunse în "Liga mare" ar putea fi mai bun decît celelalte.

Luaţi, deci, acest text ca pe unul de auto-lămurire.

Despre sclavia modernă - o perspectivă anarhistă

Pe un blog de dreapta, am găsit recomandarea pentru eseul ilustrat video de mai jos. Pentru că subiectul, sclavia modernă, mă interesează, l-am urmărit. Este un "film" anarhist, cu un mesaj destul de abil construit, deşi din punct de vedere tehnic e rudimentar. Spune multe adevăruri şi asta îi poate induce în eroare pe mulţi. Totuşi, mesajul este ţintit anticapitalist, fără a spune nimic despre socialism (că şi un sistem şi celălalt tot sclavi ne vrea), ba chiar strecoară concepte dragi "ucenicilor" lui Karl Marx, Lenin şi Stalin, cum e cel de revoluţie violentă. E de prisos să adaug că n-are nimic de-a face cu credinţa creştină (în schimb, sugerează că religiile monoteiste înrobesc).

Concluzia este fără echivoc: distrugeţi această civilizaţie! OK! Şi ce punem în loc? Nimic. Vom fi toţi egali, fără ierarhie şi fără organizare. O utopie.

Postez aici filmul şi m-aş bucura vizionaţi şi să-l comentaţi. Prin dezbatere, ne mai lămurim. Şi putem nădăjdui să păstrăm calea împărătească.

Despre sclavia moderna from Kindelina Nova on Vimeo.