Studiul Fundaţiei Soros despre ”Republica Moldova în conştiinţa publică Românească” este doar un produs ideologic inexact

de Prof. univ. dr. Radu Baltasiu

Studiul lansat de Fundaţia Soros "Republica Moldova în conştiinţa publică Românească" are o serie de inexactităţi pe care le-am numit „de fond" şi „concrete". Problemele de fond trimit la plasarea precară a lucrării în logica ştiinţei, mai cu seamă în raport cu sociologia. Chestiunile concrete sunt detalii care completează, ilustrează sau sunt consecinţe ale erorilor de fond. Scopul materialului nu este acela de a contribui la cunoaşterea problematicii Basarabiei, ci de a plasa nişte concluzii prefabricate în spaţiul public din România, folosind prestigiul „cercetării ştiinţifice" şi pe cel al Fundaţiei sub girul căruia acesta a fost produs. Continuare

Andrei Pleşu, despre parabolele Mîntuitorului

Probabil că iar or să mă beştelească unii că îl promovez pe dl Andrei Pleşu, dar n-o să mă abţin de la a vă propune să urmăriţi o conferinţă a domniei sale, ţinută la sfîrşitul lunii octombrie, anul trecut, la  Universitatea  "Al. I. Cuza" din Iaşi. Cred că subiectul, abordarea şi punctul său de vedere merită o discuţie serioasă. Dacă s-ar putea argumentată, calmă şi instructivă - aş fi fericit. Dincolo de unele exprimări colocviale, nepotrivite în context, după opinia mea, dl Pleşu încearcă să lămurească un lucru important: modul în care Iisus Hristos a comunicat cu oamenii. Şi vorbeşte despre parabolele Mîntuitorului, despre cînd şi cu cine se poate purta  şi merită  să porţi un dialog, despre libertate, despre ideologie (şi aici vine cu o afirmaţie tare: că Biserica s-a ideologizat, taman ce n-a vrut Iisus, pentru că ideologia anulează libertatea), despre exterioritatea lumii  şi  năzuinţa noastră naturală spre înăuntrul unei opţiuni spirituale...

Cu siguranţă, teologii şi filologii care citesc acest blog ne-ar putea desluşi mai bine unde are şi unde nu are dreptate dl Pleşu. Eu unul aş fi foarte interesat, de pildă, să aflu opinii pertinente vizavi de afirmaţia dlui Pleşu privind ideologizarea învăţăturii de credinţă a Mîntuitorului de către Biserică.

Andrei Plesu - Parabolele lui Iisus. O analitica a receptivitatii from UAIC Iasi on Vimeo.

Despre sclavia modernă - o perspectivă anarhistă

Pe un blog de dreapta, am găsit recomandarea pentru eseul ilustrat video de mai jos. Pentru că subiectul, sclavia modernă, mă interesează, l-am urmărit. Este un "film" anarhist, cu un mesaj destul de abil construit, deşi din punct de vedere tehnic e rudimentar. Spune multe adevăruri şi asta îi poate induce în eroare pe mulţi. Totuşi, mesajul este ţintit anticapitalist, fără a spune nimic despre socialism (că şi un sistem şi celălalt tot sclavi ne vrea), ba chiar strecoară concepte dragi "ucenicilor" lui Karl Marx, Lenin şi Stalin, cum e cel de revoluţie violentă. E de prisos să adaug că n-are nimic de-a face cu credinţa creştină (în schimb, sugerează că religiile monoteiste înrobesc).

Concluzia este fără echivoc: distrugeţi această civilizaţie! OK! Şi ce punem în loc? Nimic. Vom fi toţi egali, fără ierarhie şi fără organizare. O utopie.

Postez aici filmul şi m-aş bucura vizionaţi şi să-l comentaţi. Prin dezbatere, ne mai lămurim. Şi putem nădăjdui să păstrăm calea împărătească.

Despre sclavia moderna from Kindelina Nova on Vimeo.

Nevrednica posteritate a lui Eminescu

Iacată se împlinesc 159 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. În vară se vor rotunji şi 120 de ani de la moartea sa - atît de relevantă pentru felul în care îşi tratează acest popor valorile. Deci, vom asista la noi rafale ditirambice şi la altele injurioase ţintite către numele său dar ricoşînd aiurea. Apoi, îl vom uita pînă la o nouă aniversare/comemorare.

De peste un veac se vorbeşte întruna despre Eminescu. Venerat şi diabolizat, redus la postura de poet - fie el şi naţional - sau anexat ca ideolog şi simbol politic, n-a lăsat pe nimeni indiferent. Dar cît de puţin este înţeles!

Fără Eminescu, ideea de român este schiloadă. Dar la fel şi cu un Eminescu răstălmăcit, dispreţuit, idolatrizat tîmp, necunoscut în adevărata sa substanţă umană, ignorat în privinţa fundamentelor gîndirii sale, gustat ca o glazură, numai pe deasupra, tîrît în penibile războaie româno-române, manipulat ca legitimaţie de român absolut, făcut ţintă a frustrărilor şi ţap ispăşitor al urilor.

Eminescu este astăzi exact opusul a ce ar fi meritat - şi poate că a sperat - să fie.
În loc să devină un model, Eminescu a fost transformat de nevrednicia noastră într-un steag, care trece de la o tabără la alta şi este tratat în consecinţă, sărutat sau scuipat. Cînd nu este pur şi simplu ignorat.

Eminescu trebuia să rodească în noi. Modelul său de căutare intelectuală, de efort creator, de verticalitate şi de iubire s-ar fi cuvenit să se imprime în fibra noastră etnică. Dacă ne-am fi străduit să-l pricepem şi să ni-l asumăm în chip esenţial pe Eminescu, am fi putut deveni ceva mai buni. Poate că nu-i prea tîrziu să începem a creşte întru Eminescu.