ROST 111 - 112: Apocalipsa prin internet

Numărul dublu – pe iulie-august – al revistei Rost, avînd ca temă centrală efectele psihice şi mediatice ale internetului, ar putea fi – ne avertizează d-l Claudiu Târziu în editorialul său („Respect”) – ultimul tipărit, după zece ani de subzistenţă încăpăţînată. După ce, în ultima vreme, au dispărut Punctele cardinale şi o duc tot mai greu Permanenţele, acum stă să dispară şi Rostul: presa de dreapta, atîta cît a fost posibilă în aceşti 22 de ani de postcomunism larvar, piere pe mîna cititorilor ei (reali sau potenţiali).

Aparent, pe fondul crizei generale, nu mai sînt bani. În realitate, nu mai există încredere sau înţelegere pentru oferta tradiţională de dreapta. Spus pe scurt, pe dreapta naţional-creştină nu mai dă nimeni bani (nici măcar cei care îi mai citesc cu plăcere discursul… dacă nu-i costă nimic). E vremea „pragmatică” a stîngii „democratice” şi „globaliste”, fără memorie şi fără transcendenţă.

Altminteri, cu un sfert din banii de buzunar ai unui om de afaceri mediu o revistă lunară ar putea apărea într-un tiraj decent şi în condiţii grafice onorabile, ba chiar ar reuşi, măcar modest şi prin rotaţie, să-şi plătească principalii colaboratori. De ce şi-ar cheltui însă un om de afaceri (fie el ţăran sau aristocrat) un procent insignifiant din banii de buzunar pe nişte „mofturi intelectuale” numite idei şi principii, cînd tocmai lipsa de idei şi de principii se dovedeşte pe zi ce trece condiţia sine qua non a succesului material şi a ascensiunii sociale?! Şi aşa nu mai are aproape nimeni nici timp şi nici chef de citit – îndeletnicire naivă şi falimentară a vremurilor apuse…

Că va fi ultimul sau nu, în numărul estival de 120 de pagini (care va ieşi de sub tipar săptămîna aceasta) semnează colaboratori constanţi ai revistei din ultimul an (enumăr la întîmplare: Sorin Lavric, Vlad Diaconu, Radu Preda, Paul Nistor, Răzvan Codrescu, Florin-Ciprian Mitrea, Cristi Pantelimon, Bogdan Munteanu, Vadim Guzun etc.), dar şi nume noi, inclusiv din aria mai largă a dreptei europene (ca filosoful francez Jean Lauxerois).

Dosarul numărului îi este dedicat mai puţin cunoscutului Neculai Popa, vechi luptător anticomunist, fost deţinut politic şi actual preşedinte al Consiliului Româno-American din Los Angeles (unde locuieşte împreună cu „clanul”: 6 copii şi 19 nepoţi). Printre cei intervievaţi se mai numără ÎPS Teodosie al Tomisului („La Poarta Albă se ridică a doua mănăstire pentru martirii închisorilor comuniste”) şi profesorul George Ardeleanu, monograful şi editorul lui N. Steinhardt („Între Caragiale şi Steinhardt” – unul la centenarul morţii, altul la centenarul naşterii).

În „Luna Maicii Domnului” (august) e cu atît mai binevenită traducerea unui eseu mai puţin cunoscut al lui Paul Evdokimov („Vocaţia religioasă a femeii”). Iubitorii de poezie se pot delecta încă o dată cu Dante (Purgatoriul, Cîntul XXVI, în nouă tălmăcire românească).

Un număr variat şi dens, pus cu măiestrie în pagină de detepistul-poet Valentin Dan; un număr ce, dacă va fi ultimul, rămîne o frumoasă şi demnă ieşire din scenă a unei publicaţii care şi-a îngăduit să viseze, donquijoteşte, o rectitudine pe care poate că neamul românesc ar merita-o, dar pe care poporul român s-ar părea că n-o mai poate duce… (R. C.)

Numărul 111 - 112 al revistei Rost va apărea pe piaţă pe 16 iulie a.c. 

Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la anumite chioşcuri de presă şi librării, dar mai ales în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50), Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20), în magazinele Naturalia din Calea Floreasca nr. 25, Calea Moşilor nr. 209, Piaţa Alba Iulia - Bd. Unirii nr. 69 şi la chioşcul Acces Press din Piaţa Sudului, de la capătul liniei de troleu, la chioşcul de presă de la intrarea în Spitalul Universitar. Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi. În plus faţă de acea listă, de luna aceasta revista poate fi cumpărată la Buzău din chioşcurile "Triumf" de la gară, Piaţa Crâng, Banca Transilvania, Liceul Hasdeu, din faţa bisericii copiilor şi de pe B-dul Unirii. 

Apocalipsa, acum

E sfîrşitul lumii. Ba nu, e spectacolul sfîrşitului lumii. Ne înconjoară din toate părţile, ca un film 3D într-un cinematograf cît lumea. Ne intră pe cabluri de Internet şi de televiziune în vieţile noastre care, nu-i aşa?, fără acest show, ar fi de tot banale şi plictisitoare, aproape de netrăit.

De vreo patru luni, am renunţat la televizor. Nu din habotnicie, ci pentru că n-am timp de el şi mai ales ca să opresc cumva apocalipsa la uşă. Am reuşit parţial.
Dacă am scăpat de accidentele mortale, violurile de septuagenare, copiii arşi în maternitate şi dictatorii de mucava din aceleaşi "ştiri", în care numai personajele se schimbă, derulate la nesfîrşit pe ecranul televizorului, n-am nici o şansă să mă sustrag iadului de pe Internet.

Îmi iau ştirile care mă interesează în special din mediul virtual. Ei, dar aici e mai greu să mă feresc de apocalipsă. Vine peste mine taman prin unele site şi bloguri la care mă aştep mai puţin, ortodoxe. Sînt avertizat, somat, ameninţat, bombardat şi la urmă condamnat pe paginile ultraşilor ortodocşi. Aflu că dictatura biometrică mă va înrobi curînd nu doar în viaţa asta, ci şi în cea veşnică. Mi se repetă pînă la saturaţie că ecumenismul mă va împinge şi el în focul Gheenei, unde deja tronează papa de la Roma, ca un mare maestru de ceremonii. Sînt vestit, cu surlele şi trîmbiţele îngerilor de pe urmă, că toţi ierarhii ortodocşi, inclusiv cei care treceau pînă acum drept tradiţionalişti, sînt vînduţi papei, Occidentului, masoneriei... Şi sînt urmaţi de o turmă de preoţi nărăviţi la rele. Nu mai avem păstori, deci înapoi în catacombe. Cu preţul schismei, dacă altfel nu se poate.

Între timp, războiul nuclear bate nerăbdător la uşă, din pricina Israelului care va să atace Iranul. Dar acest război nu este decît decorul prăbuşirii spectaculoase şi definitive a lumii. Adevăratul război este dus de talibanii ortodocşi cu toţi cei care nu sînt de acord cu ei. Nu există scăpare decît pentru paznicii “adevăratei credinţe” - pe care ei înşişi o stabilesc pe baza unor noi canoane şi prin apelul la nişte oameni transformaţi în idoli.
Nu există speranţă. De dragoste, ce să mai vorbim? O fi creştinismul religia iubirii, dar acum e timpul urii. Adevăraţii creştini urăsc cu putere prieteni autentici şi duşmani – veritabili sau închipuiţi – care au căzut în “apostazie”.

Vremea se apropie şi noi nu vrem să înţelegem – ni se reproşează. Ba nu, fraţi ortodocşi, vremea a şi sosit! Trăim apocalipsa acum.

Isteria abil instrumentată toceşte subiecte serioase, ridiculizează teme uriaşe, minimalizează primejii adevărate. Sub tăvălugul isteriei, persoane convinse de necesitatea respingerii actelor de identitate biometrice, antiecumenişti bine informaţi, tradiţionalişti ortodocşi în cel mai pur sens al cuvîntului, anti-masoni din principiu şi din necesitate, ajung să se clatine în convingerile lor. Jena unei vecinătăţi troglodite şi imunde, logica elementară, ştiinţa de carte şi bunul simţ le aprind becurile de alarmă şi le nasc întrebări şi dileme. Dacă depăşesc acest impas, ei nu vor putea fi oricum niciodată pe aceeaşi baricadă cu “liderii de opinie” născuţi din mîlul Internetului, şi validaţi prin prea marea îngăduinţă a unor duhovnici, chiar dacă teoretic împărtăşesc aceleaşi valori.

Se întîmplă ca şi în cazul “pericolului maghiar”. Isteria peremistă l-a transformat într-un banc. Între timp, revizioniştii maghiari parcurg pas cu pas un program de enclavizare a unei părţi din Ardeal.

Isteria anticipistă şi antiecumenistă nu lasă loc acţiunilor serioase de stopare a unor pericole majore reale. Inhibă reacţiile unor persoane credibile, care nu vor să fie confundate cu "talibanii". Iar dacă mîine, poîimîine vom avea toţi cip sub piele şi o singură biserică New Age, "istericii" de serviciu îşi vor fi făcut datoria. Intenţionat sau manipulaţi, oamenii aceştia nu întîrzie Apocalipsa, ci o grăbesc.

Pr. Mihai Valică intervine în discuţia despre documentele biometrice

Am primit de la pr. Mihai Valică mesajul de mai jos, pe care, cu încuviinţarea sfinţiei sale, îl fac public, alături de un articol pe subiectul actelor de identitate biometrice:

"Intrucat s-a inteles exagerarea afiselor smintitoare de la Petru Voda, legate de actele biometrice si la porunca Parintelui Justin au fost date jos, doresc sa fac cateva precizari pentru dohovnicii care spovedesc persoane care cu stiinta sau nestiinta au primit documentele biometrice.

Principiul iconomiei trebuie sa primeze si dragostea fata de penitent sa fie temelia Spovedaniei. Se cere ravna fata de Hristos si invatatura Bisercii, dar cu pricepere si multa intelepciune, pentru a nu face rana si mai adanca.

Taina Spovedaniei reprezinta "Tribunalul iertarii" si nu al condamnarii si de aceea trebuie sa dam solutii de vindecare si nu sentinte de condamnare si de excludere fata de penitent.

Pastorii duhovnicesti daca au multa dragostea fata de penitent vor fi inspirati si indrumati de Duhul Sfant. Altfel vor lucra doar condusi de propriile pareri, fixatiilor teologice si inversunarilor personale si se vor substitui astfel, dreptatii si bunatatii lui Dumnezeu.

Deci sa exercitam Sf. Taina a Spovedaniei ca mijlocitori si impreuna lucratori cu Hristos si Duhul Sfant si nu in locul lui Hristos si a Sf. Duh.

Cei care nu sunt duhovnici sau pastori sufletesti, in cazul de fata, li se potrivesc cuvintele Sf. Parinti: daca esti oaie nu te pune in locul pastorului! Daca te faci pastor oaie fiind, talibanizezi si transformi Biserica in inchizitie morala si nu o lasi sa fie Spital Duhovnicesc si mijloc de indumnezeiere.

Cu dragoste frateasca in Hristos Domnul si Mantuitorul nostru,
Pr. Mihai Valica"

-------------------------------

UN POSIBIL RĂSPUNS DAT CREŞTINILOR CARE AU ACCEPTAT
ACTE DE IDENTITATE BIOMETRICE

1. Precizări teologie despre actele biometrice în contextul Sf. Spovedanii

Cei ce au acceptat actele biometrice este greu de spus că au căzut din har ori s-au lepădat de Hristos, deoarece ei nu au primit pecetea antihristică, ci au dat dovadă de puţină credinţă faţă de profeţiile din apocalipsă şi trebuie canonisiţi pe măsură.

Actualmente creştinii doar sunt „testaţi” prealabil şi nu pecetluiţi de forţele oculte, care doresc să evalueze vigilenţa creştină, rezistenţa lor la insistenţele acestora şi cât sunt creştinii de atenţionaţi şi avizaţi de lucrarea lui antihrist. Confruntarea finală va fi grăbită sau întârziată în funcţie de nepregătirea sau pregătirea duhovnicească a omului în lupta cu antihrist.

Cred că acţiunea în sine de punere în practică a catagrafiei biometrice, precum şi documentele biometrice reprezintă doar o etapă pregătitoare venirii lui antihrist.

Nu trebuie pus semnul egal între un paşaport biometric şi numărul 666, care este pecetea finală destinată celor căzuţi. (Apocalipsa 13, 8) Cine va accepta cu uşurinţă actele biometrice, fără să opună o rezistenţă morală, acela va primi cu aceeaşi uşurinţă si pecetea în vremurile de apoi.

2. Dileme canonice şi pastorale

Cum trebuie îndrumaţi pastoral cei ce din neştinţă sau cu bună ştiinţă au primit actele biometrice?

Creştinii trebuie să fie îndrumaţi duhovniceşte să renunţe de bună voie la actele biometrice ca un exerciţiu spiritual de pregătire pentru confruntarea cu forţele răului în zilele de apoi şi nicidecum pedepsiţi de duhovnici cu asprime, ca şi când aceştia au primit deja pecetea antihristică.

Este o eroare teologică şi pastorală gravă, şi putem duce în derizoriu sau minimaliza profeţia ioaneică din Apocalipsă 13-14 dacă procedăm altfel.

Trebuie de asemenea să-i atenţionăm pe credincioşi, cu mult tact pastoral şi cu înţelepciune duhovnicească, despre scopul final al acestei acţiuni, care va condiţiona existenţa omului de supunerea oarbă şi discreţionară de o persoană, de un sistem sau de o ideologie totalitară, aşa cum este profeţit în Apocalipsa 13-14.

Momentan trebuie să vedem acţiunea actelor biometrice ca o fază premergătoare venirii lui antihrist iar răspunsul nostru şi atitudinea noastră să anticipeze fermitatea angajării noastre în vederea respingerii ofertei lui.

Aşa cum soldaţii fac armată şi instrucţie înainte de a se pregăti de război, tot aşa şi

creştinii au datoria morală de a se instrui duhovniceşte întrucât „... i s-a dat să facă război cu sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul”(Apocalipsa 13,7). Cine se instruieşte va şti să lupte şi va reacţiona ca atare, cine refuză, va pierde.

Din această perspectivă apare o dilemă atât de partea duhovnicului cât şi de partea penitentului. Care trebuie să fie poziţia duhovnicului faţă de cei ce minimalizează sau nu cred în pericolul moral al cipurilor sau nu se pregătesc în vederea instrucţiei duhovniceşti în confruntarea cu antihrist şi cu slujitorii înainte mergători ai acestuia?

Întrucât nu sunt canoane privitoare la actele biometrice, duhovnicul va trebui să cântărească bine lucrurile şi să-l ajute pe penitent să înţeleagă gravitatea lor şi nicidecum să îl descumpănească pe acesta îndemnându-l la părăsirea soţului sau a soţiei, dezicerea de familie sau alte atitudini extreme de excludere de la viaţia liturgică a Bisericii. Să-l îndrume duhovniceşte spre spovedanie deasă, rugăciune, citirea Sf. Scripturi, post etc. şi să-l convingă să renunţe la actele biometrice din câteva motive evidente din punct de vedere civic şi religios:

a. că introducerea cipurilor biometrice este, fără îndoială, un scandal, o jignire şi o umilinţă adusă persoanei umane. Sub nici o formă neacceptarea cipurilor biometrice nu trebuie privită ca o reacţie pe fondul unui fanatism religios, ci, mai întâi de toate, ca o reacţie de apărare împotriva unei înregimentări electronice forţate într-un sistem de supraveghere suspect.

b. refuzul lor este o probă vie a credinţei concrete şi o mărturisire vie a statornicităţii sale faţă de provocările viitoare ale epocii antihristice;

c. dacă este în stare să renuţe la o acţiune care prefigurează epoca de sclavie totală, va fi capabil să facă la fel şi în faţa pecetluirii, dacă înaintează şi se întăreşte duhovniceşte, întrucât „cine este credincios în puţin va fi credincios şi în mult”.

Dilema duhovnicului constă în complexitatea definirii penitentului care a primit actele biometrice: ca apostat, ca neascultător de sfaturile duhovnicului sau ca necredincios? Apostazia este lepădarea conşientă de Hristos şi de dreapta credinţă. Se leapădă oare sau este într-o cădere duhovnicească cel ce primeşte actele biometrice? Greu de spus însă iată câteva canoane care ne pot ajuta şi îndruma în actul vindecării pastorale. Restul lucrează, ne îndrumă şi ne inspiră cu prisosinţă Duhul Sfânt dacă nu ne mândrim şi credem că doar noi avem soluţia salvatoare:

„Harul şi împăcarea (cu Biserica) să nu se refuze... apostaţilor care se pocăiesc şi se convertesc la Dumnezeu”. 45 Cartag.

„Duhovnicul să dea fiecărui penitent doctoria duhovnicească potrivită păcatelor săvârşite de acesta”: 1, 8 Grig. Nyssa; 102 VI; Ioan Hrisostom. Îndrumări adresate duhovnicilor.

„Să nu divulge păcatele ce i-au fost mărturisite în Taina Spovedaniei”. 34 Vasile cel Mare; 28 Nichifor Mărt.; 132 Cartagina. „Să se oprească de la Sf. Cuminecătură, dar să nu interzică intrarea în biserică celor ce mărturisesc păcate grele, ascunse”. 28 Nichifor Mărturisitorul. Dacă se leapădă să se împărtăşească cât de repede.

“Să procedeze cu chibzuinţă cu cei ce, de bunavoie, îşi mărturisesc păcatele”. 30 Nichifor Mărturisitorul.

„Cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega şi dezlega să cerceteze cu multă băgare de seama pe cei păcătoşi şi să le dea astfel de epitimii, care îi aduc cu cât mai multă uşurinţă şi siguranţă la calea binelui”. 102 VI.

„Să fie în conformitate cu păcatele săvârşite şi mărturisite de penitent“. 1 Grig. Nyssa.

“Episcopul are dreptul să mărească sau să micşoreze epitimiile, precum şi să graţieze pe penitenţii care se căiesc sincer de păcatele lor”. 121; 16 IV; 102 VI; 2, 5, 7 Ancira; 6, 43 Cartagina; 2, 54, 74, 84, 85 Vasile cel Mare; 4, 5, 7 Grig. Nyssa; 3 Atanasie cel Mare; 3 Ioan Postnicul.

3. În loc de concluzie

Întreaga noastră viaţă personală trebuie trăită în dragoste şi vigilenţă creştină la toate nivelurile vieţii cotidiene, fără preocupare exagerată doar pe aspectul evidenţei biometrice. Fixarea exclusivă pe această acţiune precum şi canoanele disproporţionate şi descurajante date penitenţilor ar însemna căderea în capcana celui rău.

A reduce şi a identifica pecetea lui antihrist doar în jurul sau chiar cu cipurilor biometrice, adică tocmai pe diavol care se neagă mereu pe sine şi care se ascunde permanent în „marele anonim prin excelenţă” şi se disipează mereu în generalităţi, în „legiune” (Marcu 5, 9), ne poate duce în eroarea de a ne concentra numai pe aspectul numeric al lui antihrist şi de a-i minimaliza acţinea diabolică doar la actele biometrice. Or, noi ştim, că de la creerea lumii, ne duce în ispită zi de zi şi de aceea ne rugăm să ne izbăvească de cel viclean.

Prin înregistrarea şi prelucrarea datelor personale biometrice, omul nu poate fi nicidecum redus sau deteriorat din punct de vedere ontologic, întrucât chipul şi asemănarea omului cu Dumnezeu - Imago Dei - rămân intangibile. Omul se poate reduce sau degrada doar din punct de vedere al demnităţii teologice şi umane, deci moral şi civic de la imago Dei la un simplu număr sau cip electronic prin înscrierea într-o evidenţă biometrică, întrucât cel care nu va figura într-o bază de date biometrice nu există; adică practic el nu va exista din punct de vedere social potrivit sistemului actual de evidenţă a populaţiei. Este mai mult o cădere din drepturile sale civile şi un atac asupra conştiinţei creştine decât o cădere din har. Căderea din har se face atunci când te lepezi conştient de Hristos şi de dreapta credinţă, precum şi prin păcate grele de moarte. Să ne păzească Bunul Dumnezeu!

Doamne Iisuse Hristoase, fii cu noi, şi Duhule Sfinte, inspiră-ne şi ne îndrumă în actul vindecării penitentului, de dragul iubirii lui Dumnezeu Tatăl, pentru noi oamenii!

Pr. dr. Mihai Valică

ÎPS Bartolomeu: "Nu trebuie să luptăm împotriva apocalipsei, ci s-o traversăm fără vătămări sufleteşti"

Cluj-Napoca, joi, 16 aprilie 2009

Declaraţie de presă

În general, noi ne-am dezobişnuit să vedem viața în desfăşurarea ei, ci ne oprim la segmente, refuzând să anticipăm urmările sau să evaluăm întregul. E adevărat că, pe vreme de furtună, fulgerul poate ucide un om, dar tot el este cel care fertilizează ploaia şi, prin ea, pământul. E adevărat că o corabie se poate scufunda în apa oceanului, dar nu e mai puțin adevărat că una ca ea a descoperit America. E adevărat că pe câmpul de luptă cad soldați în bătălie, dar tot atât de adevărat este că supraviețuitorii asigură victoria.

De ce ne poticnim noi la mijloc, unde se petrece impasul, şi nu anticipăm capătul drumului? Sfântul Evanghelist Matei ne istoriseşte că, la un moment dat, aflându-se Iisus laolaltă cu ucenicii Săi, le-a făcut următoarea mărturisire despre Sine: „Fiul Omului va să fie dat în mâinile oamenilor şi-L vor omorî şi a treia zi va învia”. În final, Evanghelistul adaugă: „Și ei foarte s’au întristat”.[1] Se naşte întrebarea: De ce oare s’au întristat, de vreme ce Iisus le vestea învierea? Normal ar fi fost ca, auzind vestea uciderii, pentru o clipă să li taie respirația, pentru ca imediat după aceea, la vestea învierii, să răsufle uşurați. Iată însă că ei au rămas încremeniți în spațiul tenebros al evenimentului, incapabili să vadă mai departe.

Dragii mei, a porni la drum înseamnă a avea o țintă, ceea ce denotă existența unui scop. De cele mai multe ori, între tine şi țintă se interpun unul sau mai multe obstacole, numărul acestora depinzând de distanța dintre punctul de pornire şi cel la care vrei să ajungi. Orice obstacol e un punct de poticnire; dacă el e masiv, înalt, puternic, te poate descuraja. Știți care e cheia succesului?: să faci din el un obstacol transparent, adică să vezi prin el sau pe deasupra lui ceea ce e dincolo. Obstacolul poate fi negura, întunericul, necunoscutul. Ținta poate fi sigură sau nesigură, ipotetică, dar întotdeauna revelatoare.

În zilele noastre se afirmă tot mai des că trăim „vremuri apocaliptice”. Pentru evocarea acestora nu voi deschide Cartea Apocalipsei, ci un fragment dintr-o cuvântare a lui Iisus consemnată în Evanghelia după Matei: „Luați aminte să nu vă amăgească cineva. Că mulți vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos!, şi pe mulți îi vor amăgi. Și veți auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luați seama să nu vă’nspăimântați, căci toate trebuie să fie, dar încă nu-i sfârşitul. Că neam peste neam se va ridica şi’mpărăție peste’mpărăție, şi va fi foamete şi ciumă şi cutremur mare pe-alocuri. Dar toate acestea sunt doar începutul durerilor naşterii. Atunci vă vor da pe voi la chinuri şi vă vor ucide şi veți fi urâți de toate neamurile din pricina numelui meu. Atunci mulți se vor poticni şi unii pe alții se vor vinde şi unii pe alții se vor urî. Și mulți profeți mincinoşi se vor scula şi pe mulți îi vor amăgi. Iar din pricina înmulțirii fărădelegii, iubirea multora se va răci. Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui”.[2]

În vremea noastră, nu puțini sunt tinerii curați la suflet, bine intenționați şi dornici să se inițieze în tainele vieții religioase, dar care nu merg direct la izvoare, adică la literatura de specialitate sau la duhovnici cu experiență, bine pregătiți şi gata să-i asiste pe cei neajutorați, ci preferă să se cultive prin internet sau televizor, unde nu de puține ori apar profeți improvizați, cu evidentă poftă de publicitate sau stăpâniți de un duh al cabotinajului stilizat. Unii cer organizarea unor rugăciuni generale, colective, cu mare răsunet în popor, pentru evitarea apocalipsei care mijeşte de pe o zi pe alta, uitând că apocalipsa va veni oricum, ea făcând parte din iconomia divină, şi că grija noastră nu este aceea de a o evita, ci de a o traversa nevătămați de propriile noastre păcate. De obicei, o furtună se anunță prin întețirea vântului, prin fulgere la orizont, prin spulbere de praf, prin dispariția luminii soarelui în spatele norilor negri, prin tot ceea ce poate produce panică şi spaimă. Aşa se anunță şi vremurile apocaliptice. Eu nu ştiu dacă ele mijesc sau vor pieri înainte de a se naşte, dar ştiu sigur că noi nu împotriva apocalipsei trebuie să luptăm (căci ea va veni oricum), ci pentru capacitatea noastră, a fiecăruia, de a o traversa fără vătămări sufleteşti, fără vina fraților de a-şi fi vândut fratele, aşa cum s-a întâmplat în istoria lui Iosif.

Or, pentru aceasta există o singură armă: răbdarea.

Răbdarea însă trebuie însoțită, neapărat, de conştiința că tot începutul are un sfârşit, şi că acesta nu poate fi decât luminos. Cartea Apocalipsei e înfiorătoare, dar ea se termină anunțând Cerul cel nou şi pământul cel Nou; şi, în final, Noul Ierusalim.

Iată că Dumnezeu ne-a ajutat să prăznuim luminata înviere a Fiului Său, în numele Căruia vă împărtăşesc, tuturor, arhiereşti binecuvântări, adresându-vă tradiționala salutare: Hristos a înviat!

Sfintele Paşti, 2009

† BARTOLOMEU ANANIA

Arhiepiscop și Mitropolit

---

[1] Matei 17, 22-23.

[2] Matei 24, 4-13.