miercuri, 24 octombrie 2012

Raclă cu Sfinte Moaşte descoperită la biserica „Sf. Dumitru” din Constanţa

O raclă ce adăposteşte părticele cu zece Sfinte Moaşte a fost descoperită în clopotniţa bisericii „Sf. Dumitru” din Constanţa - informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Tomisului.
Moaştele sunt însoţite de documentul în limba greacă, emis de către donator, stareţul Schitului Vatopedin „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” – Muntele Athos, care autentifică originalitatea acestora. Data la care a fost făcută donaţia către biserica românească este 18 aprilie 1936.
Din spusele părintelui Ilie Petre, parohul bisericii „Sf. Dumitru”, racla cu Sfintele Moaşte a fost, cel mai probabil, ascunsă în clopotniţa bisericii în anii `60 pentru a le proteja faţă de autorităţile comuniste.
Din documentul de autenticitate reiese că racla conţine părţi din moaştele Sfântului Constantin cel Mare, ale Cuviosului Iacov Iviritul, ale Apostolului Filimon, ale Sfântului Nou Mucenic Teodor, ale Sfântului Modest, ale Sfintei Varvara, ale Sfinţilor fără de arginţi, ale Sfântului Trifon, ale Sfintei Teoctista şi ale unui sfânt anonim.
Racla cu sfintele moaşte va fi expusă spre închinare credincioşilor începând cu seara zilei de joi, 25 octombrie, la biserica „Sf. Dumitru” (str. Dorobanţi, nr. 64, zona Delfinariu).


marți, 23 octombrie 2012

CARTE EVENIMENT! "Vaccinurile: prevenţie sau boală?", de dr. Christa Todea-Gross

 

Cuvânt înainte 

Dragă cititorule,
Eşti în faţa unei cărţi care aduce în literatura medicală românească cea mai mare provocare din ultima jumătate de secol.

Vaccinurile sunt bune sau rele?
Au făcut mai mult bine sau mai mult rău?
Au rezolvat într-adevăr marile epidemii sau este un mit lipsit de orice rigoare ştiinţifică?
Fabricile care le produc şi guvernele care le promovează sunt sincer îngrijorate de bolile popoarelor infectate cu miliardele de doze sau există un interes economic în promovarea lor?
Cartea autoarei Dr. Christa Todea-Gross încearcă să răspundă la aceste întrebări pentru toţi – părinţi, medici şi studenţi – cei care o citiţi.
Literatura medicală şi jurnalistica au dovedit în ultimii ani că industria de medicamente este una dintre cele mai profitabile afaceri în lume. Orice conştiinţă profesională trebuie să se întrebe dacă un tratament este sau nu prescris abuziv, numai pentru a se obţine un profit,  şi dacă nu cumva reacţiile adverse depăşesc beneficiile.
Idei contestatare asupra teoriei vaccinaliste au fost încă de la începutul folosirii vaccinurilor. Pe  măsură ce au trecut anii cercetătorii au acumulat date statistice şi istorice importante, care îi ajută acum să judece şi să precizeze mai bine fenomenul. Iată doar câteva exemple:
-          România este cea mai vaccinată ţară europeană contra tuberculozei şi are cea mai multă tuberculoză între ţările europene (în statistica anului 2004, de 10 ori mai multă tuberculoză decât media europeană); pe de altă parte, ţările nordice nu şi-au vaccinat niciodată populaţia contra tuberculozei şi astăzi se pot mândri cu o statistică 0 (zero) cazuri.
-          Lansarea vaccinului “contra cancerului de col uterin” a fost o farsă ştiinţifică, juridică şi procedurală deoarece între  human papiloma virus  şi cancerul de  col uterin nu există nici o legătură, aşa cum se vede din statistica următoare: peste 6 milioane de femei americane  sunt infectate anual cu human papiloma virus; dintre ele doar 0,16 % au şi cancer de col uterin; pe de altă parte, din cele 3700 de femei americane care decedează anual de cancer de col uterin , 70% sunt infectate cu human papiloma virus; aceste cifre demonstrează cu tărie că nu human papiloma virus dă cancer, ci cancerul, o dată apărut, se infectează foarte repede cu  human papiloma virus  din cauza vulnerabilităţii celulelor colului uterin.
-          Toate analizele de sănătate publică menţionează că incidenţa maximă a cancerului de col uterin este între 35-55 ani); este cel puţin hazardat să susţii, după o urmărire de 2 ani, că vaccinul administrat fetelor de 9 ani previne cancerul la 55 ani!
-          Fabricanţii nu au putut garanta la lansare că vaccinul lor nu are efecte oncogene, nici mutagene.
-          În toamna anului 2008, Ministerul Sănătăţii şi-a luat drept partener Patriarhia Română pentru a promova vaccinul antigripal. La pagina 2 a protocolului se spune că “vaccinarea este recomandată tuturor persoanelor....”, la pagina 3 se spune că vaccinul  “nu dă reacţii adverse şi nu provoacă malformaţii fătului”, iar la pagina 4 scrie că vaccinul dă “reacţii locale la 30-50% dintre vaccinaţi: roşeaţă, induraţie, echimoze, iar reacţiile generale sunt în procent de 1%. Foarte rar – reacţii alergice severe, precum urticarie, rinită, şoc anafilactic”; facem precizarea că şocul anafilactic, oricât de rar ar fi, este adesea mortal; şi exemplele pot continua.
Date importante despre inutilitatea vaccinurilor, reacţiile adverse şi patologia pediatrică nou creată (o boală nouă indusă) de vaccinuri veţi găsi între copertele acestei cărtţi (ADHD, autism, leucemii, forme rare de cancer etc.).
Desigur, părinţii sunt liberi să-şi vaccineze sau nu copiii. Libertatea de a acţiona asupra propriei persoane este sacră şi este un dar al Creatorului. Ea este însă adeseori încălcată de oficialii Ministerului Sănătăţii şi Învăţământului, care dau dispoziţii contradictorii şi viclene: “Vaccinarea nu este obligatorie, dar cine nu se vaccinează trebuie să semneze pe propria răspundere”; „vaccinarea nu este obligatorie, dar directorii de şcoli nu au voie să primească copii nevaccinaţi şi, dacă încalcă această regulă, vor fi amendaţi”, motivându-se că elevii nevaccinaţi ar fi un pericol contaminant pentru copiii vaccinaţi. În felul acesta ei recunosc singuri că vaccinarea nu este protectoare şi că degeaba au făcut-o!
În urmă cu câţiva ani, am intervenit în presă cu câteva texte lămuritoare asupra vaccinurilor. Un ziarist-medic m-a atacat vehement. Văzând că textul lui nu a avut nici un ecou şi nici o urmare m-a reclamat la Colegiul Medicilor (din ziarist liber a devenit un ziarist delator). Colegiul Medicilor m-a chemat la Comitetul de Disciplină şi m-a judecat pentru un delict de opinie, contrar tuturor statutelor şi codurilor deontologice din ţările europene. Riscam retragerea dreptului de liberă practică…
Dr. Christa Todea este un model de medic care îşi iubeşte profesia şi bolnavii. Desigur că îşi asumă la rândul său riscul de a fi contestată de cei care nu respectă axioma profesiei noastre:  primum non nocere.

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă


 ------------------------------------------------------------

Introducere

De peste 100 de ani, numeroase studii medicale şi experienţa practică demonstrează că vaccinurile din copilărie reprezintă un atac grav asupra imunităţii imature a copilului, provocând numeroase boli cronice grave, nevindecabile, urmate uneori de deces.
 
Ne confruntăm la ora actuală cu o adevărată avalanşă de boli cronice grave la copii, dar mai ales cu o patologie pediatrică nouă, apărută în urma vaccinării în masă din ultimii ani, şi la care medicina “modernă” asistă neputincioasă şi, deseori, dureros de indiferentă. Avem sindroame noi şi boli noi, pentru care nu există tratament. Despre etiologia lor se spune doar că este necunoscută. În felul acesta, medicina nu mai este obligată să dea niciun fel de explicaţii, ci, în cel mai bun caz, ipoteze, menite deseori “să ne ţină în ceaţă”.
Manipularea părinţilor a fost necesară şi uşor de realizat. Bolile contagioase sau “bolile copilăriei” au devenit afecţiunile cele mai de temut şi trebuiau prevenite cu orice preţ. Nimeni nu le-a explicat părinţilor că banalele infecţii şi “bolile copilăriei” sunt necesare în viaţa unui copil, pentru a-şi dezvolta o imunitate naturală şi sănătoasă. Imunitatea naturală, câştigată după “bolile copilăriei”, va fi asemenea unui scut protector, atât faţă de o reinfecţie, cât mai ales faţă de o serie de afecţiuni mult mai grave din viaţa copilului, şi apoi a adultului şi a vârstnicului (boli renale grave, infecţii, alergii, tumori, cancer etc.). Cu toate acestea, medicina modernă încearcă să prevină de la început riscul mic, aproape inexistent, al acestor boli, prin intermediul vaccinurilor. Apariţia reacţiilor adverse necesită deseori medicamente: antiinflamatoare, antibiotice etc. În felul acesta, medicina intervine în mod brutal, de fiecare dată, în evoluţia sistemului imun al copilului, pe care o perturbă grav. În “încercarea” de a preveni bolile banale, acute şi contagioase la copii (vaccinarea a eşuat şi în acest caz, fiindcă nu sunt prevenite bolile copilăriei, ci doar amânate, până la o vârstă mai mare, când pot fi cu adevărat grave), s-a ajuns la distrugerea lentă, sistematică a sistemului lor imun, cu provocarea unei game variate de boli cronice, grave şi nevindecabile: encefalite, meningite, paralizii, boli autoimune, autism, ADHD, leucemie, cancer, sindromul morţii subite la sugar, diabet zaharat, astm bronşic, artrita juvenilă etc.
Numeroşi medici şi oameni de ştiinţă, care nu au crezut în ipotezele false din tratatele de medicină, au reuşit, în urma multor studii, să facă legătura dintre vaccinuri şi aceste boli cronice, autoimune în majoritatea cazurilor. Deşi stau mărturie numeroase cărţi şi articole, ai căror autori sunt din Europa, SUA, China, Japonia, Australia şi din aproape toate colţurile lumii, afacerea cu vaccinurile continuă ca şi când nimic nu s-ar întâmpla, iar presiunile făcute de către autorităţile sanitare asupra părinţilor cresc, pe an ce trece. Copiii noştri au devenit adevăraţi cobai pentru marile companii farmaceutice şi nu se găseşte deocamdată nicio ieşire din acest cerc vicios. Singurii care vor putea schimba ceva sunt părinţii, când nu se vor mai supune unor tratamente preventive, false şi neobligatorii. În Occident, se cunosc multe cazuri când părinţii ai căror copii suferă de complicaţii grave postvaccinale (paralizii, encefaloptie, autism etc.), sau chiar au murit, ajung în instanţă pentru a-şi cere puţinele drepturi care să le aline suferinţa: recunoaşterea adevărului (în primul rând) şi compensaţii pentru daunele provocate. În SUA spre exemplu, tot mai mulţi părinţi, ai căror copii au murit în urma vaccinurilor sau suferă de complicaţii grave postvaccinale, precum autismul, au dat statul în judecată, primind despăgubiri. Din surse oficiale ale conducerii SUA, doar în 2010, au murit în urma complicaţiilor postvaccinale, 2.699 de copii iar alţi 101 au fost diagnosticaţi cu autism.[1] De curând, şi în Italia, a fost recunoscută legătura dintre autism şi vaccinul ROR.[2][3] Deşi multe procese au fost câştigate în ţările din Occident, ştim bine că nicio compensaţie financiară nu va mai reda sănătatea sau viaţa acestor copii. Se observă şi în România o schimbare timidă, dar eficientă, a mentalităţii părinţilor. Dacă în trecut aceştia, în special mamele, îşi duceau copiii la vaccinat, fără ca să pună întrebări, având o încredere deplină în cadrele şi autorităţile medicale (a fost şi cazul meu), nu acelaşi lucru se întâmplă în ziua de azi, când părinţii cu studii medii sau superioare, având la dispoziţie numeroase surse despre vaccinuri şi efectele lor secundare, pun tot mai des întrebări despre eficienţa sau ineficienţa vaccinurilor, dar mai ales despre pericolul unor eventuale complicaţii grave. Din nefericire, nu primesc întotdeauna un răspuns sincer, fiindcă, în spatele unei publicităţi tot mai agresive a vaccinurilor, nu se află altceva decât o goană după bani, la care nu este dispusă să mai renunţe vreodată cunoscuta Big Pharma. În Germania, nu mai există obligativitate la vaccinurile din copilărie, încă din anul 1982[4]. Acelaşi lucru îl constatăm şi în celelalte ţări ale Uniunii Europene, unde vaccinurile nu mai sunt de multă vreme “obligatorii”, ci doar “recomandate”. Cu toate acestea, în ultimii ani, şi aici se duce o propagandă pro-vaccin tot mai intensă, pe toate căile posibile: emisiuni TV şi radio, publicitate intensă, cărţi, pliante şi afişe care vor să dovedească eficienţa maximă a vaccinurilor şi mai ales gravitatea bolilor de copilărie. Dr. Buchwald dezvăluie scopul ascuns al consultaţiilor gratuite, periodice la copii, aşa-zisele “bilanţuri”: “…mamele cred că li se face un mare bine …dar autorităţile sanitare din Germania au cerut medicilor pediatrii să controleze la fiecare consult carnetul de vaccinări a copilului şi să-l vaccineze imediat cu vaccinul care lipseşte din carnet...”[5] Aceste “bilanţuri” se fac şi la noi, de către medicii de familie şi apoi de medicii şcolari.
În România, din analiza legilor în materie, nu rezultă în mod expres că vaccinurile sunt obligatorii (d.p.d.v. legal, nu există niciun articol care să instituie în mod expres obligativitatea vaccinurilor: vezi Anexa). Poziţia medicală este una opusă, ca şi când vaccinurile ar fi obligatorii. Dezinformarea începe încă din maternitate, unde nou-născuţii sunt vaccinaţi imediat după naştere, fără acceptul în scris al mamei (fiind încălcat grav dreptul pacientului la “consimţământul informat”), apoi continuă la cabinetul medicului de familie. Presiunile făcute de către autorităţile sanitare asupra medicilor de familie, pentru a-i vaccina pe toţi copiii, sunt transmise de către aceştia mai departe părinţilor, cu convingerea că “imunizarea” face doar bine. La medicul de familie, bolile copilăriei le sunt deseori prezentate ca fiind boli foarte periculoase, de care uneori se poate muri. Alteori, părinţii sunt ameninţaţi cu scoaterea copilului de pe lista de asigurat (am întâlnit asemenea cazuri), sau că vor fi denunţaţi la DSP (Direcţia de Sănătate Publică). Unii dintre părinţi, sub avalanşa presiunilor, cedează în cele din urmă. Intimidarea părinţilor, rămâne în continuare o armă foarte eficientă la noi în ţară. Dacă ulterior copilul va prezenta afecţiuni sau complicaţii postvaccinale, ele nu sunt recunoscute de cele mai multe ori şi se găseşte mereu o explicaţie: “este doar o coincidenţă” etc. Este de aşteptat acest lucru, deoarece atât studentul cât şi medicul de familie, pediatru sau generalist, nu este învăţat în timpul facultăţii, respectiv al rezidenţiatului, să recunoască toate complicaţiile postvaccinale, ci doar câteva banale reacţii adverse, punându-se accentul exclusiv pe efectele pozitive ale vaccinurilor. Nu se schimbă nimic când copilul ajunge la grădiniţă, şi în final la şcoală, unde va fi supus altor vaccinuri “obligatorii.” Fără “carnetul de vaccinări complet, cu toate vaccinurile,” deseori este refuzată înscrierea copilului în Instituţiile de stat. În acest caz, părinţii îşi pot cere drepturile care le sunt din nou încălcate (vezi Anexa). Statul continuă să folosească modelul comunist şi nedemocratic, chiar şi după 23 de ani de la Revoluţie. Cu toate acestea, nicio propagandă falsă nu-i mai poate păcăli pe părinţii ai căror copii au devenit victime ale vaccinurilor, dar nici pe cei care doresc să cunoască adevărul despre vaccinuri. În Occident, există la ora actuală multe asociaţii de părinţi ai căror copii suferă de boli grave, postvaccinale. Este de dorit să fie înfiinţate astfel de asociaţii şi în România, fiindcă, din nefericire, există şi la noi mulţi copii care suferă de astfel de afecţiuni. Bolile postvaccinale nu sunt încă nici cunoscute şi nici recunoscute de către majoritatea medicilor români, care, în virtutea inerţiei, nu doresc o schimbare în atitudinea lor şi resping în mod constant orice carte sau studiu despre aceste boli. Puţini sunt medicii care se îndoiesc de binele pe care-l fac vaccinurile, dar aspectul financiar şi teama de a-şi pierde serviciul îi determină şi pe aceştia să-i vaccineze pe copii. Rămâne totuşi “o mână” de medici pe care nimic nu-i poate opri să spună adevărul despre vaccinuri… În ultimii ani am observat la generaţia tânără de medici (care sunt deseori şi părinţi), o deschidere pentru astfel de probleme, fiind interesaţi în aflarea adevărului despre vaccinuri.
Nu am făcut excepţie “de la regulă” nici eu, atunci când am absolvit, în anul 1989, Facultatea de Medicină, secţia Pediatrie, din Cluj-Napoca. Credeam, asemenea colegilor mei, că tot ceea ce învăţăm este adevărat şi nu aş fi contestat nici măcar un singur rând din tratatele groase de Medicină, sau din cursurile predate la Facultate. Deşi aveam deja o oarecare experienţă cu vaccinurile după 2 ani de stagiatură, nu puneam absolut nicio boală pe seama acestora. Nici nu aveam cum. Puţinele rânduri scrise în cărţile de Boli Infecţioase şi învăţate în mod conştiincios, aproape pe de rost, nu aveau cum să mă determine să fac o legătură între vaccinuri şi unele boli cronice: astm bronşic, artrita reumatoidă juvenilă, diabet zaharat tip 1, encefalopatii, tumori ş.a. Învăţasem că unele dintre ele sunt boli autoimune (când dăm vina pe un sistem imun dezechilibrat, fără a cunoaşte cauzele acestui fenomen), sau cu o predispoziţie genetică (fără ca acest lucru să explice o serie de boli), sau pur şi simplu sunt boli cu o etiologie necunoscută. Acum sunt medic primar de Medicină de Familie, dar cunoştinţele mele despre vaccinuri nu s-au îmbogăţit decât după ce (şi o spun cu regret) au suferit şi propriii mei copii de complicaţii postvaccinale. Acum îmi este foarte clară legătura dintre numeroasele boli cronice, etichetate deseori ca fiind “de cauză necunoscută”, şi vaccinurile “obligatorii” ale sugarului şi copilului mic.
Cu toate că am început să îmi pun numeroase întrebări, ele au rămas fără răspuns multă vreme, fiindcă în România nu există la ora actuală nicio carte sau studiu în legătură cu această cauzalitate reală şi atât de evidentă, ci doar cărţi care arată marele beneficiu al vaccinurilor, minimalizând întotdeauna efectele lor secundare. S-a făcut o singură traducere pe această temă, din limba franceză, fiind vorba de cartea doctorului Louis de Brouwer m.d., intitulată Vaccinarea: eroarea medicală a secolului. Singura soluţie a fost să le caut în Occident (Germania, Franţa, Belgia, SUA etc.), unde am găsit o bibliografie destul de bogată. Folosindu-mă doar de experienţa mea de medic şi mamă, nu aş fi putut scrie niciodată o carte care să convingă pe cineva de existenţa acestor complicaţii postvaccinale, motiv pentru care am folosit nu mai puţin de 23 de cărţi (în limba germană, engleză şi franceză), precum şi sute de articole, scrise de medici şi oameni de ştiinţă renumiţi (fără să epuizez nici pe departe bibliografia existentă în Occident) şi care şi-au adus aportul, în măsura în care au fost lăsaţi să o facă (deseori cu mari sacrificii), la elucidarea unui adevăr ascuns cu atâta dibăcie. Aşa cum ştim cu toţii, adevărul nu poate fi ascuns la nesfărşit şi cândva trebuie să iasă la suprafaţă. Am constatat cu mirare că, în ultimii 100 de ani, s-au făcut zeci de mii de studii, editate în cărţi, reviste, ziare, anuare etc., care atestă fără niciun dubiu că vaccinurile sunt un adevărat atac asupra sistemului imun al omului, pe care-l pot distruge lent şi ireversibil, provocând cele mai grave boli cronice, nevindecabile, inclusiv sindromul morţii subite la sugar.
Prin intermediul acestei cărţi nu doresc să aduc un prejudiciu vreunui medic, profesor, om de ştiinţă sau oricărei alte persoane din sistemul medical sau din vreun alt domeniu, ci nădăjduiesc să trezesc interesul oamenilor, al părinţilor şi mai ales al medicilor, pentru acest subiect, pentru un studiu mai aprofundat al sistemului imun şi al efectului devastator al vaccinurilor asupra acestuia. Cred că în primul rând imunologii, epidemiologii, infecţioniştii, geneticienii şi biologii îşi vor putea aduce cea mai mare contribuţie la cunoaşterea şi răspândirea acestui adevăr. Colaborarea lor cu medicii neurologi şi cu pediatrii este o necesitate. Cred, de asemenea că, orice medic, indiferent de specialitatea lui, se poate implica în această problemă, având dreptul să intervină şi, când situaţia o cere, are obligaţia s-o facă, conform jurământului lui Hipocrat pe care l-a depus la terminarea Facultăţii şi, nu în ultimul rând, în faţa conştiinţei sale de om şi creştin, care vrea binele aproapelui său, cu atât mai mult al unui copil nevinovat, care nu poate lua singur o decizie. Într-un viitor cât mai apropiat, medicii specialişti în domeniu şi oamenii de ştiinţă din ţara noastră vor trebui să recunoască deschis că efectele vaccinurilor asupra sistemului imun sunt cu bătaie lungă, de ani de zile, putînd provoca boli cronice grave, mai mult sau mai puţin cunoscute de noi, şi care nu vor mai putea fi etichetate ca fiind de “etiologie necunoscută”.
Singura soluţie pe care o văd în viitor este renunţarea la vaccinuri. Prin continuarea programului naţional de vaccinare în masă a sugarilor şi copiilor din România, vom avea în curând un tineret bolnav, suferind de boli netratabile, iar vinovaţi de această situaţie ne facem în primul rând noi, medicii. Statisticile arată că la ora actuală, în ţările dezvoltate (fără ca situaţia să fie diferită de cea din ţara noastră, după constatările făcute), unul din doi copii suferă de alergie, tot al treilea copil suferă de dermatita/eczema atopică şi unul din zece, de astm bronşic[6]. Niciuna dintre aceste boli nu are un tratament etiologic, ci doar unul simptomatic, adică ameliorează simptomele, dar nu vindecă (specific al bolilor cronice, inclusiv al celor alergice). Este paradoxul zilelor noastre: copii tot mai puţini şi tot mai bolnavi, cu toate că au crescut mijloacele de terapie şi mai ales condiţiile de trai.
Se preconizează că, în decurs de 30 de ani, toţi copiii vor suferi de o boală alergică[7]. Nu vor mai suferi de banalele boli eruptive, infecto-contagioase (rubeolă, rujeolă etc.), tratabile şi vindecabile în 3-7 zile, şi care au menirea să le întărească sistemul imun, ci vor suferi o viaţă întreagă de boli cronice, ireversibile, de cele mai multe ori debilizante.
În ceea ce-i priveşte pe părinţi, am speranţa că vor avea mai mult curaj de acum încolo de a lupta pentru drepturile lor şi ale copiilor lor, ca astfel, prin renunţarea la vaccinuri, să-i crească sănătoşi, fără să-i expună la cele mai grave boli cronice. Legislaţia este de partea lor (vezi Anexa). Am încercat, pentru ei, o simplificare maximă a unor probleme medicale atât de complexe. Lor mă adresez cu mare dragoste şi răspundere în acelaşi timp, ştiind că ei vor fi posibile victime, alături de copiii lor. Copiii cu poliomielită postvaccinală, encefalită postvaccinală, epilepsie şi alte boli cronice, debilizante, provocate de vaccinuri, trăiesc în mijlocul nostru, şi doar unii dintre ei au avantajul de a trăi într-unul dintre puţinele Centre pentru persoanele cu dizabilităţi existente în ţara noastră. Statul nu are timp şi niciun interes să se ocupe de aceste victime nevinovate, dar are timp să facă propagandă unei “profilaxii” agresive şi foarte scumpe, cum este vaccinarea în masă a copiilor. De cele mai multe ori, părinţii sunt cei care fac şi acest sacrificiu, suportând costurile mari ale vaccinurilor. Companiile de medicamente şi vaccinuri stau liniştite şi fericite că şi-au atins scopul, iar de 200 de ani încoace nimeni nu le poate sta împotrivă, într-un climat mondial în care totul este o afacere. Până nu vor fi informaţi părinţii, studenţii de la Medicină şi toţi medicii, indiferent de specialitate, despre pericolul real al vaccinării în masă a sugarilor şi copiilor, atât noi, cât şi copiii noştrii rămânem în continuare victimele “unui marketing perfect al industriei farmaceutice, al unor experimente corupte şi a ignoranţei autorităţilor care fac tot posibilul pentru a-şi atinge scopul: acela de a deveni cândva cu toţii pacienţi”[8]. Atât de “eficientă” a fost şi este Campania de vaccinare, generatoare de teamă, încât fiecare se lasă vaccinat, pentru ca apoi să se îmbolnăvească...
Este nevoie de o mare reformă în Medicina Preventivă. Ultimul lucru de care are nevoie lumea este o prevenţie care… îmbolnăveşte.

Dr. Christa Todea-Gross

[1] "Safe" vaccines kill 2,699 children in a year - and 101 develop autism, US government admits, http://tinyurl.com/3qbo75q
[5] G. Buchwald, Impfen. Das Geschäft mit der Angst, emu-verlag, 4. Auflage 2008, Germany, 57.
[6] Friedrich P. Graf, Die Impfentscheidung. Ansichten, Überlegungen und Informationen vor jeglicher Ausfűhrung, sprangsrade verlag, 1. Auflage 7 -2007, Germany, 65.
[7] Ibidem.
[8] Bert Ehgartner, Lob der Krankheit. Warum es gesund ist ab und zu krank zu sein, Bastei Lűbbe Taschenbuch Verlag, 1. Auflage, Februar 2010, Germany (coperta).

marți, 16 octombrie 2012

Expoziţie în memoria fostului deţinut politic Constantin Iulian



Fundaţia “Ion Gavrilă Ogoranu” organizează miercuri, 17 octombrie, ora 15,oo, în str. Blănari nr. 21, et. 2, la sediul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, vernisajul expoziţiei “Constantin Iulian – demnitate şi rezistenţă”, cuprinzând documente din arhivele Securităţii şi imagini din activitatea regretatului om politic.

luni, 15 octombrie 2012

Încă o instanță românească a hotărât: legionarii nu sunt fasciști!

Comunicat de presă

Pe această cale facem cunoscută încă un act de mare dreptate istorică în Justiția românească.
Curtea de Apel București a hotărât la 11.06.2012 că fostul deținut politic Mircea Morărescu nu poate fi încadrat în categoria militanților în organizații fasciste sau vinovate pentru crime împotriva umanității, chiar dacă a fost condamnat de regimul antonescian și de cel comunist pentru activitate în Mișcarea Legionară.
În urmă cu doi ani, autoritățile refuzaseră să acorde lui Mircea Morărescu calitatea de beneficiar al pensiei de deținut politic conform Decretului-lege 118/1990. În 2010, Agenția pentru Prestații Sociale București respinsese cererea acestuia invocând art. 13 al legii, care exclude de la drepturi persoanele condamnate pentru activitate în organizații fasciste.
Mircea Morărescu a fost condamnat în 1943, la vârsta de 16 ani, la 25 ani muncă silnică, în cadrul unui lot de elevi membri ai Frățiilor de Cruce. Grațiat în 1944, el a fost reîncarcerat fără judecată în lagărele de muncă de la Canal între 1952-1954, iar în 1955 i s-a reactivat vechea condamnare printr-o sentință politică, fiind aruncat din nou în iadul temnițelor comuniste până la amnistia generală din 1964.
După 1990 Mircea Morărescu nu a beneficiat de pensia de deținut politic întrucât cetățenia română îi fusese retrasă de comuniști în urma emigrării și căsătoriei sale în Germania.
Cetățean român din 2009, a continuat să fie privat de drepturi, după cum am arătat, autoritățile considerând activitatea sa legionară ca una fascistă.
La 21.12.2011, Tribunalul București a făcut dreptate lui Mircea Morărescu. În legătură cu calitatea de membru în Mișcarea Legionară” instanța a considerat că atât libertatea de asociere în sine, cât și dreptul de exprimare a convingerilor politice reprezentau și reprezintă drepturi fundamentale ale persoanei”, iar “restrângerea exercițiului lor nu se putea face decât cu totul în mod exceptional și numai pentru considerente obiective, de natură să apere un interes public” pe care nici Curtea Marțială în 1943, nici Agenția pentru presații sociale nu l-au putut motiva.
De asemenea, instanța a arătat că “din toate înscrisurile de la dosar, cât și din datele istorice cunoscute până în prezent rezultă neîndoielnic că persecutarea în perioada regimului communist … a membrilor formațiunilor politice anterioare (fie legionare, fie așa zis tradiționale/naționaliste, liberale, țărăniste etc.) era motivată în realitate doar de dorința de eliminare din viața publică a potențialilor concurenți în lupta pentru accederea la conducerea țării și de înlăturare a pluralismului politic.”
În legătură cu fascismul Mișcării Legionare, instanța a considerat că “revenea pârâtei sarcina de a arăta că mișcarea legionară ar fi fost o organizație care desfășura activități fasciste”, iar “o astfel de concluzie nu poate fi acceptată pe de o parte pentru lipsa probelor, iar pe de altă parte pentru faptul că este de notorietate că încă nu există un punct de vedere unitar al istoricilor cu privire la scopul și rolul jucat în epocă de mișcarea legionară.”
La 11 iunie a.c., Curtea de Apel București a respins recursul Agenției pentru prestații sociale, hotărârea devenind definitivă și irevocabilă.
În calitate de reprezentant legal al domnului Mircea Morărescu în acest proces, doresc să îmi exprim deosebita satisfacție în fața încă unui act de dreptate făcut unui om care a suferit chinuri și umilințe inimaginabile pentru credința sa politică și pentru opoziția la regimul comunist. Apreciez că acest gen de sentințe sunt semnale ale unui proces de reformare a Justiției și de intrare a acesteia pe coordonatele normalității și profesionalismului.
Vreau să mulțumesc pe această cale distinsei doamne Rodica Vulcănescu, juristă care de ani de zile apără cauza foștilor deținuți politici, al cărei prețios suport juridic a determinat această încununare a dreptății. Mulțumesc de asemenea avocatului Cristi Dinescu pentru suportul acordat în definitivarea formalităților acestui proces.
Consider că procesul domnului Mircea Morărescu reprezintă un simbol al tuturor cauzelor foștilor deținuți politici care încă nu și-au aflat dreptatea în țara românească, dar și o speranță a reîntronării dreptății.

Florin Dobrescu

vineri, 12 octombrie 2012

Evenimente culturale semnificative



GAVRIL VATAMANIUC – ŞOIMUL BUCOVINEI
Ultimul partizan din Munţii Bucovinei

Teatrul Naţional Radiofonic vă invită luni, 15 octombrie 2012, de la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic din Bucureşti, unde va avea loc audiţia cu public a spectacolului-document “Gavril Vatamaniuc – Şoimul Bucovinei”, realizat după un scenariu radiofonic de Lăcrămioara Stoenescu şi Ion-Costin Manoliu, în regia lui Petru Hadârcă. În distribuţie: Dorin Andone, Mircea Rusu, Monica Ghiuţă, Annemary Ziegler, Marcelo Cobzariu, Mihai Bica, Silviu Oltean, Petru Hadârcă, Orodel Olaru, Costin Enache, Violeta Berbiuc, Gheorghe Pufulete, Costin Manoliu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi producător: Magda Duţu.
Spectacolul va fi difuzat în premieră, luni, 15 octombrie 2012, de la ora 23.03, la Radio România Actualităţi.

Gavril Vatamaniuc (25 noiembrie 1924 – 1 martie 2012), ultimul partizan din Munţii Bucovinei,
a avut o experienţă de viaţă bogată şi emblematică pentru neamul românesc, identificându-se cu rezistenţa anticomunistă pe care o reprezintă. Ca şi alte câteva mii de oameni curajoşi, acest model exemplar al rezistenţei româneşti, oferă o lecţie de supravieţuire, o lecţie de viaţă, în condiţii extreme, la limita existenţei.
Spectacolul radiofonic ,,Gavril Vatamaniuc - Şoimul Bucovinei’’ evocă această perioadă frământată din istoria recentă, în care eroul rezistenţei din Bucovina, Gavril Vatamaniuc, înfruntă reprezentanţii sistemului totalitarist, opresiv şi inuman.
Scenariul “Gavril Vatamaniuc – Şoimul Bucovinei”, are la bază interviul realizat de Lăcrămioara Stoenescu cu eroul rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Bucovinei, Gavril Vatamaniuc, în august 2010, în localitatea Frasin. Materialul documentar astfel rezultat, a fost inserat în primul capitol al volumului “Memoria stigmatelor” – carte în care Lăcrămioara Stoenescu a adunat 22 de interviuri cu foşti deţinuţi politici; 22 de destine sub semnul Dosarului…Aceşti purtători de stigmate morale sunt reprezentanţi ai tuturor celor care au înfruntat cu mult curaj ororile regimului comunist şi au suferit ani întregi de închisoare politică.
Pornind de la interviul realizat cu Gavril Vatamaniuc, cei doi autori ai scenariului – Lăcrămioara Stoenescu şi Ion-Costin Manoliu – au încercat să contureze cât mai aproape de realitate, chipul tânărului sergent major care a trăit în libertate, nesuportând jugul celor care încercau să i-o reprime.
Lăcrămioara Stoenescu s-a axat pe latura eroică, iar Ion-Costin Manoliu pe cea spirituală.
Gavril Vatamaniuc a plecat pe Muntele Vulturul, să trăiască liber, ca şoimul singuratic, cu puşca în mână şi cu gândul la Dumnezeu. A trăit o viaţă palpitantă, plină de evenimente dramatice, alături de ceilalţi partizani, dând dovadă de patriotism, verticalitate şi demnitate, rar întâlnite.
Spectacolul vorbeşte despre spiritul de sacrificiu al acelor oameni care înfruntă viforul timpurilor asemenea brazilor sub care vieţuiesc.
După şase ani de luptă în munţi şi nouă ani de stat în închisoare, “Şoimul Bucovinei” a fost eliberat în 1964, odată cu toţi deţinuţii politici, dar a fost pândit de mâna lungă a Securităţii şi hăituit toată viaţa. A fost singurul partizan din Bucovina, care a reuşit să scape, toţi ceilalţi fiind otrăviţi sau împuşcaţi, rând pe rând.
Până la 1 martie 2012, când ne-a părăsit, Gavril Vatamaniuc a supravegheat atent realizarea scenariului, pentru a nu se strecura vreo inadvertenţă în ceea ce priveşte adevărul istoric al faptelor relatate.
Timpul nu a mai avut răbdare cu “ultimul partizan din Munţii Bucovinei”, iar dorinţa noastră, de a aduce mărturia sa directă în spectacolul-document pe care i l-am dedicat, nu s-a mai putut împlini. Talentul extraordinar de povestitor al bucovineanului, plăcerea de a vorbi, oricui i-ar fi cerut, personalitatea sa, aparţinând unei lumi pe care astăzi n-o mai regăsim – răzbat din interpretarea actorului Dorin Andone, cel care a fost distribuit de către regizorul Petru Hadârcă, în rolul celui care a scris o filă de istorie recentă - Gavril Vatamaniuc. (Magda Duţu)


FESTIVALUL DE MUZICĂ VECHE. BUCUREŞTI 2012

Festivalul de Muzică Veche Bucureşti 2012, unul dintre cele mai reputate evenimente de muzică cultă din România, se va desfăşura în perioada 24 – 28 octombrie 2012 la Studioul „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române, Marele Salon de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni şi Biserica Anglicană.
Organizat sub înaltul patronaj al Excelenţei Sale Philippe Beke, ambasadorul Regatului Belgiei la Bucureşti, Festivalul îşi asumă în egală măsură o dimensiune artistică şi o vocaţie educativă. Evenimentul îşi propune să depăşească limitele unui public erudit, pentru a se adresa unei audienţe mai largi. Concertele Festivalului invită publicul să descopere spiritul epocii baroce prin intermediul muzicii, al instrumentelor istorice şi al tehnicilor interpretative specifice.
Aflat anul acesta la cea de a şaptea ediţie, Festivalul propune publicului un periplu muzical prin Europa Barocului muzical. Acest periplu va aduce o întâlnire cu câteva din figurile reprezentative ale muzicii baroce europene: Hopkinson Smith (Elveţia / S.U.A.), Menno van Delft (Olanda) si ansamblul Il Gardellino (Belgia), Ketil Haugsand (Norvegia).

Programul Festivalului de Muzica Veche Bucuresti 2012
            Joi, 25 octombrie 2012, ora 19.00 – „Renaissance Rainbow” (recital de lăută renascentistă), Hopkinson Smith (Elveţia/SUA) - Marele Salon de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni;
            Vineri, 26 octombrie 2012, ora 19.00 – „The Music Lesson” (concert-lecţie pentru copii), Dorel Iuga Lozin (flauto traverso), Sándor Gáti (oboi baroc), Melinda Béres (vioară barocă), István Csata (viola da gamba), Raluca Enea (clavecin) – Biserica Anglicană din Bucureşti  - intrarea liberă;
            Sâmbătă, 27 octombrie 2012, ora 19.00 – „Keyboard Families” (recital de clavecin şi clavicord), Menno van Delft (Olanda) - Marele Salon de Recepţii al Muzeului Naţional Cotroceni
            Duminică, 28 octombrie 2012, ora 19.00 – „Il Maestro e Lo Scolare” (concert orchestral), Il Gardellino (Belgia) şi invitaţii lor din România - Studioul de Concerte „Mihail Jora” al Radiodifuziunii Române.
Pe lângă cele patru concerte, un plus al acestei ediţii îl constituie o suită de masterclass-uri şi evenimente educative, culminând cu „Il maestro e lo scolare” - concertul de închidere al Festivalului. „Il maestro e lo scolare” este un proiect organizat de Medieval Praxis în parteneriat cu Institutul Cultural Român, fundaţia „Il Gardellino” (Belgia) şi Conservatorul Regal din Bruxelles. 
Biletele au fost puse în vânzare prin reţeaua Eventim în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Sala Radio, librăriile Humanitas şi Cărtureşti iar online pe www.eventim.ro. 

marți, 9 octombrie 2012

A doua şansă, de Constantin Virgil Gheorghiu

Traducere din limba franceză de Gheorghiţă Ciocioi; Ed. Sophia, Bucureşti, 2012.
Născut în 1916, Virgil Gheorghiu va alege calea exilului, după ocuparea României de către Armata Roşie. Din 1948 a trăit în Franţa, unde a publicat peste patruzeci de cărţi. Celebrul său roman Ora 25 a fost tradus în toate limbile. A doua şansă este cel de‑al doilea roman apărut în exil al său. Un roman mult mai elaborat decât primul, tradus peste tot în lume, care descrie realităţi româneşti tulburătoare. Un roman care se întoarce, astăzi, acasă.
Second Hand Life – titlul iniţial al cărţii A doua şansă, titlu pe care n‑am reuşit niciodată să‑l traduc nici în româneşte, limba mea maternă, nici în franceză, limba vieţii mele de la maturitate, este prima mea carte scrisă în exil. Titlul cărţii este chiar definiţia exilatului. O carte tradusă astăzi în aproape toate limbile pământului. Ceea ce îmi place cel mai mult la această carte sunt cuvintele pe care le‑am înscris pe prima pagină şi pe care le‑am împrumutat din Talmud: «Omul a fost creat dintru început ca persoană unică, pentru ca să se ştie că oricui suprimă o singură fiinţă omenească Scriptura îi impută aceasta ca şi cum ar fi distrus lumea întreagă, şi oricui salvează o singură fiinţă omenească Scriptura îi socoteşte aceasta ca şi cum ar fi salvat lumea întreagă» (Talmud Sanhedrin, 4, 5).
Acest text din Talmud se potriveşte foarte bine tuturor cărţilor mele. El poate fi socotit o deviză a existenţei mele pământeşti. Şi poate, în acelaşi timp, să servească drept epitaf pe crucea de la căpătâiul meu.” (C.V. Gheorghiu)
„Cu o jumătate de secol înainte am scris într‑o duzină de cărţi lucruri pe care contemporanii mei abia acum dacă încep să le scrie. Dacă ar fi publicate pe o coloană mai multe capitole din A doua şansă, iar în coloana alăturată reportaje şi comentarii din ziarele de astăzi, similitudinea ar fi de‑a dreptul tulburătoare. Mi‑am îndeplinit pur şi simplu misiunea mea de poet şi de martor cu aceeaşi religiozitate cu care celebrez, ca preot, Liturghia.” (C.V. Gheorghiu, 1990)

luni, 8 octombrie 2012

Lupta ateilor cu manualele de religie

Scrisoare deschisă adresată ministrului Educaţiei

Referitoare la predarea religiei în şcolile publice şi la atacurile asupra acesteia 
Bucureşti, 6 octombrie 2012

Stimată Doamnă Ministru Ecaterina Andronescu,
Organizaţiile noastre îşi manifestă îngrijorarea pentru atacurile repetate faţă de predarea religiei în instituţiile publice de învăţământ, atacuri orchestrate de organizaţii care au ca unică raţiune de a fi marginalizarea actului de credinţă în societate şi impunerea agendei ideologice secular-ateiste.
De ani buni, la fiecare debut de an şcolar, aceste organizaţii, care, deşi nu au reprezentativitate reală, se pretind a fi „reprezentanţi ai societăţii civile”, încearcă pe toate căile posibile nu numai eliminarea simbolurilor religioase din şcoli, ci şi eliminarea predării religiei, în paralel cu promovarea secularismului agresiv şi a unei pretinse „toleranţe” faţă de anumite categorii „discriminate” religios.
Noua solicitare de modificare a manualelor de religie, despre care am aflat din presă joi 4 octombrie 2012, este o altă diversiune: întrucât nu au reuşit să obţină modificarea legii în sensul dorit (eliminarea orei de religie), secular-ateiştii urmăresc să facă practic inutilă predarea acestei materii prin transformarea cursului de religie într-unul de istorie călduţă, din care să fie scoase referirile la sistemul de valori tradiţionale, moral-religioase. Cei în cauză îşi motivează acţiunile prin pretinsa grijă faţă de copiii îndoctrinaţi cu o „religie intolerantă şi agresivă”, însă ei înşişi promovează o agendă ideologică agresivă şi realmente intolerantă la adresa persoanelor cu convingeri moral-religioase.
Am aflat, de asemenea, cu stupoare despre o tentativă, de inspiraţie bolşevică, de intimidare a directorilor de şcoli, ameninţaţi cu plângeri penale pentru vini închipuite privind modalitatea de organizare a orelor de religie. Dorim să vă informăm şi vă rugăm să transmiteţi celor vizaţi, că vă oferim asistenţă juridică gratuită prin juriştii şi avocaţii noştri. De altfel, vă reamintim că în urmă cu 6 ani am avut o astfel de colaborare de succes. Atunci a avut loc o încercare de îndepărtare a simbolurilor religioase din şcoli, coordonată de aceleaşi persoane, cu sprijinul unei instituţii a statului (Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării). Spre meritul comun, ministerul pe care îl conduceţi şi organizaţiile noastre au reuşit contracararea în instanţă a acestui atac.
Ne afirmăm convingerea că predarea religiei în şcoli, evident cu respectarea deplină a libertăţii de opţiune şi de convingere a reprezentanţilor legali ai minorilor, este stringent necesară în perioada actuală, de accelerată dezintegrare socială, în care copiii şi tinerii sunt lipsiţi de modele şi de repere morale reale. Rămânem dispuşi la dialog şi vă rugăm pe această cale să ne consideraţi partenerii ministerului şi ai dvs. personal în orice demers onest pentru ridicarea calităţii actului educaţional şi spre beneficiul societăţii în general.

Cu preţuire deosebită,
Alianţa Familiilor din România, prin Bogdan Mateciuc
Asociaţia PRO VITA Fil. Bucureşti, prin Bogdan Stanciu
Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului, prin Virgil Vlăescu
Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”, prin Claudiu Bălan
Asociaţia WorldTeach, prin Beniamin Lup
Alianţa pentru Demnitate Naţională, prin Iulian Capsali
Asociaţia „Rost”, prin Claudiu Târziu
Asociaţia Civic Media, prin Victor Roncea
Societatea Ortodoxă a Femeilor Române, Filiala Iaşi, prin Margareta Vlad
Asociaţia de Știinţe Etnologice din România
Ateneul Tătaraşi, Iaşi, prin Liviu Brătescu
Asociaţia „Alexandu Lăpuşneanu”, Iaşi, prin Aurica Ichim
Asociaţia Communio, Iaşi, prin Eugenia Burdea
Asociaţia „Dialog pentru Dezvoltare”, Iaşi, prin Isabela Cioata
Fundaţia Naţională pentru Dezvoltare Comunitară, Iaşi, prin Dana Răileanu
Asociaţia Meşterilor Populari din Bucovina, prin Florin Cramariuc
Asociaţia Meşterilor Populari din Ţinutul Neamţului, prin Costi Lungu
Asociaţia „Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti” Alba, prin Petruţa Pop