joi, 29 martie 2012

EXCLUSIV la TVR, astă seară: Deportările românilor basarabeni

UPDATE



Exclusiv. Documentarele Televiziunii Române.
Joi, 29 martie 2012, TVR1, ora 22.40   


Basarabia. Aşa cum a fost.
Deportările românilor basarabeni.

Ocupaţia sovietică a teritoriului dintre Prut şi Nistru a stat sub semnul deportărilor în Siberia a zeci de mii de români. Documentarul, realizat după o idee a monahului Moise Iorgovan şi semnat de Bogdan Pârlea, prezintă mărturiile halucinante ale celor câţiva români basarabeni, care au supravieţuit Gulagului bolşevic, martori ai atrocităţilor comise de puterea comunistă împotriva inocenţilor, precum şi dârzenia cu care aceştia şi-au păstrat valorile creştine şi româneşti.
Televiziunea Română va difuza astăzi, în premieră, prima parte a unui serial documentar structurat în trei părţi: Deportările românilor basarabeni (1940-1941 şi 1946-1947), Foametea (1946-1947) şi Prigoana Bisericii în Basarabia.

Producători: Fundaţia “Arsenie Boca” şi Fundaţia “Sfinţii închisorilor”.
Prezintă: Bogdan Şerban Iancu.
Producător TVR: Cristina Ţilică.

marți, 27 martie 2012

Părintele Emil Pop de la Miercurea Ciuc: "Nu te dezbrăca de haina ta de român ortodox!"

Pare rupt din icoana. Ochi blanzi, barba alba, gesturi calme, voce domoala, zambet larg. Parintele Emil Pop, parohul bisericii "Sf. Ap. Petru, Pavel si Andrei" din Miercurea Ciuc, este pentru romanii de acolo omul care le pune balsam pe suflet, cel care le indulceste "exilul" si ii imbarbateaza pentru a merge cu nadejde pe calea mantuirii. Desi ar fi avut temeiuri s-o faca, in vorbele parintelui Emil nu am gasit nici o patima nationalista, dar sfintia sa respira dragoste de neam si de Biserica prin toti porii. Modelul sau duhovnicesc este parintele Arsenie Boca, pe care l-a cunoscut pe cand era student, si sub inraurirea caruia spune ca este si azi. "Duhul lui Dumnezeu lucreaza prin oamenii sai, iar eu am simtit ajutorul parintelui Arsenie in Duh, si in anii '70, cand am avut mai multe intalniri cu el, si dupa moartea sa", marturiseste cu lacrimi in ochi.
Parintele Emil este preot in inima secuimii din 1983. Tot de atunci s-a atasat de biserica unde slujeste azi si care, la acea vreme, era o ruina. Construit in 1936, sfantul lacas fusese lasat in paragina in mod deliberat, de autoritatile bisericesti si laice, dupa moartea preotului ctitor al ei, Isidor Vlad, in 1965. "Chiar delegatul mitropoliei de la Sibiu a spus ca suntem putini romani si nu avem nevoie de biserica. Eu am venit initial preot pentru aceasta biserica, dar nu s-a acordat buget pentru parohie si atunci am fost numit preot la catedrala, unde am slujit pana in 1990. Am vrut cu tot dinadinsul sa facem biserica, am adunat credinciosi langa mine, o curatam, puneam lacat, dar in cateva ceasuri era iarasi profanata, desi e in plin centrul orasului. Era clar o actiune premeditata. In loc sa ii caute pe raufacatori, autoritatile m-au luat la rost pe mine", spune parintele Emil. Abia dupa revolutie a inceput refacerea bisericii si, pas cu pas, cu rugaciune ridicata intre zidurile ei in fiecare zi, minunea s-a infaptuit. Episcopia l-a numit paroh, iar parintele a construit o comunitate de credinciosi solidara si harnica. Cu tinerii din parohie a organizat un minunat cor, ateliere de sculptura si pictura, a pus in scena piese de teatru crestin si a facut pelerinaje in toata tara. In urma cu cateva saptamani, pentru ca s-a incheiat si pictarea bisericii, sfantul lacas a fost sfintit. Este prima biserica de mir sfintita in Harghita, in ultimii 70 de ani.

Citiţi un interviu cu pr. Emil Pop în Formula As

sâmbătă, 24 martie 2012

Două sute de ani de la prima răpire a Basarabiei

Omul si timpul. Editie speciala: "Basarabia. Asa cum a fost.", TVR1 si TVRi, 26 martie 2012, ora 22,10
Au trecut 200 de ani de când, prin semnarea Păcii de la Bucureşti, încălcând toate normele de drept ale vremii, Turcia ceda Rusiei o parte a Moldovei, situată între Prut si Nistru. Numit de atunci "Basarabia", acest teritoriu, locuit în majoritate de români, a fost supus unei politici intense de rusificare şi de colonizare, mai întâi prin politica expansionistă ţaristă, care a fost continuată mai târziu cu atrocităţile comise de puterea bolşevică. Împreună cu invitaţii acestei ediţii speciale "Omul şi timpul", vor fi evaluate consecinţele acestor politici asupra populaţiei româneşti din acest spaţiu.
Invitaţi: Emil Constantinescu (preşedinte al României în perioada 1996 - 2000), Mircea Druc (prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 1990 -1991), prof. univ. dr. Ioan Scurtu (preşedintele secţiei de Ştiinte Istorice şi Arheologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România), prof. univ. dr. Gheorghe Cojocaru (istoric, şeful Comisiei de Investigare a Crimelor Comunismului din Republica Moldova), prof. univ. dr. Dan Dungaciu (directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internationale al Academiei Române), Alexandru Lesco (fost deţinut politic al regimului transnistrean).
Moderatori: Nicoleta Epure, Rafael Udrişte şi Marian Voicu.
Producator: Elena Dinu
Transmisiune directă.

joi, 22 martie 2012

VIDEO: Credinţă şi terorism




Emisiunea De la + la infinit /”Credinţă şi terorism”
TVR INFO din 3 decembrie 2011
Invitați:
Claudiu Târziu (directorul Asociației și Revistei ROST)
Bogdan Stanciu (preşedintele Asociaţiei PRO VITA Bucureşti).
Prin telefon conf. univ. dr. Cristian Barna (Acad. Nat. de Informaţii Mihai Viteazul)
Realizator: Răzvan Bucuroiu

miercuri, 21 martie 2012

Ce am fost şi ce am ajuns...

Scrisoare de la Ioana Bogdan care, acum trei-patru decenii, făcea emisiuni la TVR alături de Tudor Vornicu:
 Dragelor si dragilor,
Am primit de la un prieten, din Canada lui frantuzeasca,  un cantec al lui Johnny Holliday, din 1970, de care n-am auzit niciodata. E atat de romanesc…Cred ca are la baza un cantec popular din Nord (Maramure, Oas). In textura orchestrala sunt folosite instrumente romanesti. Ce face naiul in introducere…doina sfasietoare. M-a impresionat, in masura in care m-a stupefiat. Cum o fi aparut cantecul asta? De ce n-am auzit de el niciodata? Sunt 41 de ani de cand se pare ca l-a cantat Johnny Holliday… Era la moda pe atunci  folclorul romanesc, mai ales in Franta. Marile noastre ansambluri folclorice, fie-le tarana usoara, din Vrancea, Maramures, Oas, Bistrita, Teleornman, Craiova, Constanta, Suceava si Bucuresti rupsesera gura festivalurilor folclorice  din Europa si din alte lumi mai departate.  Iia romaneasca se purta pe tot globul (miscarea flower-power). Vezi si Marie Laforet la Cerbul de aur…si alte vedete… Maria Tanase luase prestigiosul premiu “Charles Cross” in Elvetia, cu un disc bilingv cu cantece populare romanesti. In Olanda se declansase o adevarata nebunie, ca si in Elvetia: cluburi cu dansuri si cantece  în costume populare romanesti, cum sunt cele de dansuri latino la noi, acum. Cooperatia mestesugareasca inregistra castiguri enorme exportand costume populare: gagi, ilice, ii din borangic, traistute… Pamantenii Nordului sau ai Alpilor alcatuiau ansambluri folclorice cu profil muzical-coregrafic, dupa model romanesc.
Mi-aduc aminte ca am avut si eu in Albumul duminical o asemenea formatie din Elvetia. Se numea “Frunza verde” si  umbla in turneu prin lume cu un program de cantece si dansuri populare romanesti, fara niciun picior de roman in distributie. Ridicau salile in picioare pretutindeni. Si in Romania.  La TVR au fost fantastici. Ne-au luat graiul.  Naiul nostru se invata la o scoala speciala, la Amsterdam. Zamfir zapacise lumea intelectuala si cinematografica a Apusului. Chinezii cantau in limba romana de te cruceai…
Ce s-o fi-ntamplat cu noi intre timp?
Ioana
 

miercuri, 14 martie 2012

O nouă umilire a românilor în propria ţară

Cristian Tudor Popescu sintetizează excelent "afacerea" UMF Tg. Mureş. Nu mai am nimic de adăugat.Sublinierile cu bold îmi aparţin.
"...la ce folosesc termenii medicali în maghiară? La comunicarea exclusivă cu pacienţi şi medici unguri. Deci, la crearea în România a unui circuit etnic închis în materie de sănătate şi boală, viaţă şi moarte. Şi asta pe banii statului român.
     Zisa maghiarizare a cancerului şi apendicitei vizează alimentarea unui exclusivism arogant  printre etnicii maghiari din România. Orice segment din viaţa socială în care accesul „valahilor” poate fi interzis, măcar prin bariera limbii, reprezintă un substitut al graniţelor teritoriale la care visează extremiştii maghiari,  un apel la amintirea dominaţiei limbii maghiare în Austro-Ungaria transleithană, când  fără să ştii ungureşte nu aveai şanse în administraţie, justiţie sau educaţie, fie că erai român, fie că erai slovac, sloven, ucrainean, sârb sau evreu.
     De ce face asta acum UDMR nu mă interesează. Dar pedeleului e bine să i se spună ce îşi asumă satisfăcând, ca să rămână la putere,  cererea şantajistă a tovarăşilor de guvern: o nouă umilire a românilor în propria lor ţară."
Sursa: Gândul.

duminică, 11 martie 2012

TVR Info: Despre Biserica Ortodoxă Română în comunism

În cea mai recentă ediţie a emisiunii sale de pe TVR Info, De la plus la infinit, din 10 martie a.c., dl Răzvan Bucuroiu a abordat un subiect greu şi încă nebulos pentru prea mulţi români: cum a rezistat Biserica Ortodoxă Română în anii prigoanei comuniste. Despre absurdul comunismului, despre rezistența anticomunistă, despre marile personalități ale intelectualităţii româneşti care au trecut prin malaxorul puşcăriilor comuniste, despre nevoia de a canoniza sfinţii închisorilor comuniste, despre vechea şi noua elită au vorbit, în studio,  doi admirabili cărturari: istoricul George Enache și scriitorul Sorin Lavric. De asemenea, a intervenit telefonic doamna Lidia Stăniloae, fiica marelui teolog Dumitru Stăniloae.



Marți, 13 martie, ora 19:00, la Librăria Bizantină, va avea loc un eveniment din aceeași perspectivă: Fenomenul Pitești după 60 de ani. Ce ne mai spune astăzi? 


sâmbătă, 10 martie 2012

ROST nr. 107: Ce este globalizarea şi cum răspunde Dreapta creştină provocărilor ei

Numărul pe martie 2012 al revistei Rost are ca temă centrală „Provocările globalizării”. Printre textele care tratează tema respectivă se numără cele semnate de d-nii Cristi Pantelimon (excelentă radiografie sociologică a fenomenului), Vlad Diaconu şi Bogdan Munteanu.


Ancheta numărului este suplinită de data aceasta de prezentarea de către d-l Florin-Ciprian Mitrea, sub titlul „Rostul intelectualilor”, a unei interesante conferinţe recente a d-lui Dan C. Mihăilescu, „Omul care aduce cartea”.
Personalitatea numărului este eseistul şi fostul deţinut politic Alexandru Paleologu (1919-2005), prezentat de Răzvan Codrescu şi antologat cu două texte esenţiale din ultimul deceniu de viaţă: prefaţa la I. L. Caragiale, Nimic fără Dumnezeu (punctînd aici şi „Anul Caragiale”), şi prefaţa la Aleksandr Soljeniţîn, Chestiunea rusă la sfîrşit de secol XX (Al. Paleologu era născut în martie, iar în septembrie a. c. se împlinesc 7 ani de la moartea sa).
În interviul numărului (realizat, ca de obicei, de d-l Claudiu Târziu), d-l Theodor Paleologu, fiul regretatului Alexandru Paleologu, ne vorbeşte despre personalitatea şi gîndirea filosofului german de dreapta Carl Schmitt (1888-1985), căruia i-a dedicat o teză de doctorat devenită referinţă bibliografică majoră: Sous l’œil du Grand Inquisiteur. Carl Schmitt et la tradition de la théologie politique (Paris, Cerf, 2004).
Actualitatea religioasă este punctată mai ales de d-l Radu Preda („Conflictul ortodoxo-ortodox din Transilvania”), dar de un interes aparte rămîne şi textul mai vechi al vrednicului de pomenire părinte Gheorghe Calciu (1925-2006) intitulat „Uluitoarea convertire” (tensiunea dintre Jews for Jesus şi Jews for Judaism este încă un subiect la ordinea zilei).
Rubrica de poezie găzduieşte în acest număr cîteva fragmente inedite din volumul în pregătire Poemele morţilor ucişi al d-lui Varujan Vosganian (volum care vine în continuitatea plachetei Iisus cu o mie de braţe, apărute în 2004). Teoria despre Daimonion a lui Lucian Blaga este discutată, în originile şi consecinţele ei de d-l Sorin Lavric, în raport cu gîndirea mitică a poetului-metafizician (intrat, în ultimele decenii, într-un nemeritat con de umbră).
Redacţia ţine să reamintească faptul că revista Rost, pe lîngă promovarea propriei linii de dreapta, îşi propune să reflecte şi alte „oferte de dreapta” din politica sau cultura românească, fără a-şi asuma neapărat diferitele puncte de vedere prezentate spre informare publicului interesat. (R. C.)
Publicaţia costă 5,9 lei şi poate fi cumpărată de la anumite chioşcuri de presă şi librării, dar mai ales în sistem de abonament (cu 30% reducere), de la redacţie. În Bucureşti se mai găseşte la Librăria Sophia (str. Bibescu Vodă nr. 19), Librăria Bizantină 1 (str. Regina Maria nr. 50), Librăria Bizantină 2 (str. Bibescu Vodă nr. 20), în magazinele Naturalia din Calea Floreasca nr. 25, Calea Moşilor nr. 209, Piaţa Alba Iulia - Bd. Unirii nr. 69 şi la chioşcul Acces Press din Piaţa Sudului, de la capătul liniei de troleu. Vedeţi aici librăriile din ţară la care o găsiţi.

miercuri, 7 martie 2012

PDL schimbă generaţiile, nu şi reţelele

PDL a vrut să dea un semnal electoral de schimbare a clasei politice, prin trimiterea în guvern a unor oameni tineri. Însă, o privire mai atentă asupra miniştrilor din noul Cabinet ne dezvăluie că au fost înlocuite generaţiile, nu şi reţelele care au adus România în situaţia de azi.
Jurnaliştii Mihai Munteanu şi Daniel Bojin se opresc asupra unui caz: Bogdan Drăgoi, ministrul Finanţelor Publice. Tatăl său, generalul (r) Dan Drăgoi, fost secretar de stat în guvernele Roman şi Stolojan, are o reţea de relaţii, asociaţi şi afaceri care ar putea explica ascensiunea în fotoliul guvernamental a lui Bogdan Drăgoi. Şi care i-ar putea vindeca de iluzii pînă şi pe ultimii pedelişti sinceri.
Citiţi aici!

luni, 5 martie 2012

Părintele Amfilohie de la Diaconeşti: cuvînt de învăţătură în Postul Paştelui

UPDATE


duminică, 4 martie 2012

«LUPTĂTORI ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU»?

de Răzvan Codrescu 
Deunăzi am fost făcut martor, fără voia mea, la o oţioasă polemică de culise între doi oameni care au fost – şi le-ar fi stat bine să rămînă – prieteni (chiar dacă nu “la cataramă”, cum se zice). Mărul discordiei? Statele Unite ale Europei vs naţionalismele europene (pot spune aşa, deşi discuţia s-a purtat pe cazul particular al naţionalismului românesc). [...]
...ca şi în cazul sintagmei “Lumina vine de la Răsărit”, făcute celebre la noi printr-un discurs prosovietic al masonului Mihail Sadoveanu din 1945, sintagma “Statele Unite ale Europei” nu-i aparţine lui Victor Hugo (după unii, mason şi el, în paranteză fie spus), ci doar a fost făcută celebră prin verbul lui înaripat. Ea traduce în termeni analogici o idee centrală clasică a masoneriei moderne, cu rădăcini în secolul anterior, mai tîrziu preluată şi dezvoltată, cu cinism “metodologic”, şi în controversatele Protocoale ale Înţelepţilor Sionului[1], pe alocuri dîndu-i-se, explicit sau implicit, o extensiune planetară (Guvernul Unic Mondial). După ce a stat într-un con de umbră conspirativă şi a fost ocolită deliberat de discursul oficial (regăsindu-se doar, cu o anume adaptare contextuală, în devastatoarea ideologie marxist-leninistă a “internaţionalismului proletar”), de la o vreme nu numai că este reluată pe noul fond al mondialismului sau globalizării, dar începe să fie adoptată oficial şi să circule curent, ca un ideal generos şi nevinovat, pe care lumea largă – cu creierii abil spălaţi pe cale educaţională şi mediatică – nu-l mai receptează ca pe un vechi punct de pornire conspirativ, ci ca pe un nou şi oarecum fatal punct de sosire, încununare a unui lung proces istoric “obiectiv” (cum pretindeau şi comuniştii, pe urmele lui Marx şi Engels). [...]
Ca în atîtea alte privinţe, Protocoalele Înţelepţilor Sionului (sau ale cui or fi ele) prevăzuseră punctual şi acest aspect: se va face în aşa fel încît popoarele vor fi aduse să creadă că dominaţia noastră unică este o necesitate istorică şi ne vor privi ca pe nişte salvatori. Prin urmare, globalizarea, sub toate formele ei (Noua Ordine Mondială, NATO, UE, SUE), e un calcul vechi al ocultelor, raţiunile impure sînt mai mult decît transparente, dar ea nu s-a putut pune deschis în lucrare (dincolo de experimentul circumscris în fostul “lagăr socialist/comunist”) pînă nu s-a distrus în măsură suficientă conştiinţa naţională, pînă n-a fost spălat în măsură suficientă creierul unei umanităţi agonice, pînă nu s-au tăiat în măsură suficientă cordoanele de legătură cu tradiţia şi cu transcendenţa. [...]
Eu nu cred, desigur, că cei ce colportează astăzi aceste idei de sorginte masonică sînt cu toţii masoni ei înşişi, sau conştienţi de o manipulare subversivă, sau lipsiţi de anumite bune intenţii (dintre cele cu care şi iadul este pavat, cum se spune). Mulţi răspund doar, cu diferite grade de oportunism, sugestiilor şi presiunilor unui anumit context ideologic şi diplomatic, în care asta “se mănîncă” şi asta “se respiră”. Iar în conştiinţa multora, mai ales la noi, atîrnă greu şi cumplitul impas în care am ajuns ca ţară şi naţiune, după dublul experiment dizolvant al comunismului roşu şi al comunitarismului albastru: comunismul a murit, comunitarismul nu se simte nici el prea bine, deci nu ne rămîne decît cartea “salvatoare” a unei noi “integrări” globaliste, mai ample şi mai radicale, prin care să scăpăm, pe mîna altora, de propria puţinătate şi de răspunderea unui suveranităţi pe care nu sîntem oricum în stare s-o onorăm (şi care, în ultimă analiză, a devenit ea însăşi mai degrabă teoretică, o dată cu intrarea în NATO şi în UE). [...]
La oamenii cu trecut şi/sau mentalitate de stînga, acest joc antinaţional, oricît de culpabil, apare pînă la urmă firesc, fiind “pe linia” şi “în duhul” lor. Stînga, conştient sau nu, dincotro se trage, într-acolo se şi îndreaptă, fără nimic sfînt în afara interesului imediat. Curiozitatea şi nefirescul apar atunci cînd oameni care au fost şi se mai pretind de dreapta intră în acest joc dizolvant, ba chiar încercînd, naiv sau impur, să-şi motiveze creştineşte opţiunea, punînd semn de egalitate între universalitatea principială a mesajului hristic (cu totul străin de liderii UE) şi manevrele uniformizatoare ale internaţionalismului secular.
E de la sine înţeles că principalele piedici în calea acestui marş dizolvant sînt “îndărătniciile” tradiţiei: rigorismele religioase şi naţionalismele reziduale.

Citiţi eseul integral pe blogul d-lui Răzvan Codrescu!