Profesorul Dan Dungaciu, sociolog şi expert în relaţii internaţionale pe spaţiul ex-sovietic, i-a acordat un foarte interesant interviu jurnalistului George Rădulescu de la Adevărul. Vă recomand să-l citiţi. Am reţinut aici, pt dvs, doar cîteva afirmaţii ale lui Dan Dungaciu, care dau seama despre miza discuţiei.
...ideea aceasta că România a pierdut după 1990 piaţa Rusiei – şi, sigur, lucrul acesta a avut efecte economice grave – şi ce rău a făcut România că a pierdut piaţa Rusiei etc. etc. În realitate, România n-a pierdut pentru că a vrut ea. Când s-a calificat pentru spaţiul occidental - şi asta nu s-a petrecut imediat după momentul 1989! - a fost sancţionată de Moscova din toate punctele de vedere. Rusia a blocat relaţia bilaterală, inclusiv pieţele, iar situaţia de astăzi este o consecinţă a acestei decizii. [...]
Asta e tradiţia politică în tot spaţiul estic. În Republica Moldova, de pildă, pe vremea preşedintelui Voronin, mai ales, sau în Ucraina, indiferent de preşedinte, în Federaţia Rusă, peste tot trebuie să ai un agreement politic pentru afaceri. Modul de a face afaceri rămâne diferit de spaţiul occidental. [...]
Ruşii vor să facă afaceri acum în România, mai ales că economia rusă se contractă şi ea vertiginos, există un bun potenţial de comerţ pentru ei – de la textile până la cărbune, pietre preţioase sau industrie metalurgică - doar că relaţia politică nu este încă dezgheţată.
Există însă un potenţial enorm de negociere cu Federaţia Rusă, pentru că România, dincolo de aspectele economice, îşi poate fructifica întreg potenţialul geopolitic regional care, deocamdată, este virtual în acest spaţiu. Nu poţi fi actor regional semnificativ în regiune fără un canal de comunicare cu Moscova! [...]
Nimeni, în realitate, nu a vrut cu adevărat să aibă o Românie puternică în acestă zonă, chiar dacă din motive diferite. Ucraina rămâne cel mai rece şi impredictibil vecin al României, cu care nu am avut relaţii cordiale, practic, niciodată. Polonia e un jucător gelos şi care vrea să fie un actor important în zonă, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, fie că e vorba de Belarus, Ucraina sau chiar Republica Moldova! Ungaria la fel, şi cu toate că nu are nicio treabă în Republica Moldova, şi-a găsit urgent roluri cheie acolo. Nici Bulgaria nu moare de nerăbdare să ne vadă influenţi la Marea Neagră, iar Turcia şi-a întrerupt relaţiile cu Bucureştiul când a simţit că România vrea să îi ştirbească influenţa la Marea Neagră. [...]
Una peste alta, România deranjează aici pe foarte multă lume dacă vrea să-şi manifeste potenţialul. Singură nu o să poată face asta. Din nefericire, n-a reuşit să devină aşa ceva în „parteneriatul strategic” cu Statele Unite. Din punctul ăsta de vedere, România nu a avut mare lucru de câştigat, pentru că nu a reuşit să-şi negocieze foarte bine poziţia şi a fost mereu un actor secund. [...]
Chit că am murit şi în Afganistan sau Irak sau firmele americane au intrat masiv aici. Americanii au jucat cartea Ucrainei şi noi am devenit secunzi, la fel şi pe relaţia cu Republica Moldova, unde nu au sancţionat niciodată un preşedinte ale cărui ieşiri anti-româneşti deveneau din ce în ce mai evidente. L-au tolerat.În acest context complicat, cred că, în raport cu Federaţia Rusă, o Românie integrată euroatlantic şi care este conştientă de poziţia ei, trebuie să-şi negocieze relaţia cu Moscova de undeva foarte sus, nu de jos. [...]
...am impresia că suntem pe cale să testăm următorul principiu geopolitic regional şi care ar putea suna aşa: cu cât creşte influenţa Moscovei la Kiev, cu atât Republica Moldova este mai puţin importantă pentru ruşi. [...]
De fapt, miza lor [a rusilor] regională este Ucraina, nu Republica Moldova, a cărui importanţă strategică tot în relaţia cu Ucraina trebuie calculată. Vom vedea. Oricum, când Medvedev le-a spus ucrainenilor că relaţiile dintre Rusia şi Ucraina nu sunt simple relaţii de parteneriat, sunt relaţii frăţeşti care se bazează pe istorie, religie, tradiţii comune, a mers pe logica seducţiei - n-a fost un mesaj agresiv. [...]
Patriarhul Kiril a vorbit şi el de „cultura comună”. Şi să nu uităm că Kiril este Patriarhul „Rusiei, a Rusiei Mici şi a Rusiei Albe”, adică al Rusiei, Ucrainei şi Belarusului. [...]
Dar ideea că pe termen lung Rusia va fi inofensivă nu ne consolează foarte mult. Cum zicea un economist: noi nu trăim „pe termen lung”, ci trăim „în prezent”. Ceea ce constatăm în prezent este că Rusia este la fel de agresivă cum a fost dintotdeauna şi niciodată în istorie puterea Federaţiei Ruse nu s-a corelat cu bogăţia Rusiei. Şi bogată, şi săracă, Moscova tot imperialistă a fost. [...]
România nu are prieteni sau adversari permanenţi, numai interese permanente. Sau aşa ar trebui să se gândească. Dar trebuie să îţi cunoşti interesul în primul rând! De aceea cred că propria lipsă de viziune e cel mai mare adversar. De aici şi disputele interminabile şi mediocre la nivel politic. [...]
Dacă nici la acest test – adică Republica Moldova -, în condiţiile în care nu va exista ostilitate dincolo de Prut, Bucureştiul nu va trece examenul, în momentul acela nu mai putem discuta nici de relaţia cu Federaţia Rusă. Aş putea spune că relaţia cu Republica Moldova poate fi citită şi ca parte a relaţiei României cu Federaţia Rusă. [...]
Din 90 încoace integrarea europeană a Răsăritului a negat formula clasică a lui Titulescu: „Dacă vreţi o politică externă bună, daţi-mi o politică internă bună!” Nu, tot Răsăritul a trebuit să aibă o politică externă bună ca să aibă una internă bună. Asta a însemnat decizia de integrare europeană, obiective clare, fixate, asumate, iar prosperitatea a venit ulterior. Ce se întâmplă astăzi în România desfide orice clasificare: „internul” şi „externul” fie sunt suprapuse, fie politica externă în România devine „Cenuşăreasă”, este undeva prin coada preocupărilor. În aceste condiţii, MAE riscă să se transforme într-un „pompier”. Intervine, birocratic şi reactiv, acolo unde arde, unde e criză, fie că e în Italia, Polonia, Republica Moldova ori în Ungaria sau Afganistan. Nu mai are proiecte pe termen lung, mize sau proiecte pozitive. În atmosfera insalubră din politica românească principala victimă colaterală este chiar politica externă.
Postări
