joi, 9 februarie 2012

M.R. Ungureanu are misiunea să salveze Dreapta stîngii "democratice"

Au trecut şapte ani de cînd Traian Băsescu este preşedinte al statului şi toţi atîţia de cînd România este guvernată de o pretinsă Dreaptă (PDL şi PNL în diverse formule de asociere cu PSD, UDMR şi alţii). Timp suficient pentru oricine, darămite pentru nişte analişti politici, să înţeleagă că nici Băsescu, nici PDL şi PNL nu sînt de dreapta, că Dreapta politică încă nu a apucat să guverneze – poate pentru simplul motiv că nu există.
Cu toate acestea, la vechile păcate ale Dreptei de dinainte de comunism sînt contabilizate şi isprăvile celor două formaţiuni cu nume liberal şi apucături dintre cele mai stîngiste. 
O seamă de aşa-zişi analişti politici, care mai de care mai interesat în alimentarea confuziei generale şi slujirea propagandistică, pun semnul egal între succesul sau eşecul acestor ecrescenţei feseniste PDL şi succesul sau eşecul Dreptei. În plus conferă principalului partid de guvernare titlul de „Dreaptă democratică”, preventiv, cu intenţia străvezie de a pune sub firma „Dreptei nedemocratice” orice alt partid care s-ar putea defini şi manifesta ca unul de dreapta pe scena noastră politică.
Unul dintre ideologii Dreptei stîngii "democratice", Vladimir Tismăneanu, susţine azi, pe urmele unui alt comentator, Cristian Cîmpeanu, că numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier este cel mai important pariul politic al lui Băsescu şi că principala sarcină a prim-ministrului este să restaureze credibilitatea dreptei politice.
Poate că ar trebui să le aducem aminte că Dreapta autentică este ataşată în chip fundamental de tradiţie şi deci, la meridian românesc, creştină, organic conservatoare, naţionalistă (ceea ce, atenţie, nu înseamnă rasistă; naţionalişti sînt şi americanii şi nu-şi pun problema „purităţii sîngelui”), personalistă, comunitaristă, realistă şi responsabilă.
Stînga este exact pe dos: indiferentă religios cînd nu de-a dreptul atee sau antihristică, progresistă cu orice preţ, internaţionalistă sau, dacă vreţi, globalistă, individualistă în forma ei liberală şi colectivistă în extrema marxistă, idealistă (lipsită de aderenţă la realitate, imaginează viaţa în abstract şi încearcă s-o modeleze, în funcţie de acestă viziune, prin inginerii sociale) şi, inevitabil, iresponsabilă.
Avînd aceste repere, să judecăm acum ce este de dreapta în guvernarea Băsescu-PDL, în general, şi în comportamentul public al şefului statului şi a membrilor conducerii partidului. Sifonarea a sute de milioane de euro prin clientela politică? Impozitarea excesivă a muncii? Planul de privatizare şi a ultimelor resurse energetice ale ţării? Susţinerea marilor corporaţii cu interese contrare celor româneşti (v. cazul Roşia Montana)? Încălcarea drepturilor şi libertăţilor civile ale cetăţenilor prin introducerea actelor de identitate biometrice? Tolerarea, cînd nu încurajarea pe faţă a propagandei homosexuale? Punerea României sub controlul financiar al Bruxelles? Îndatorarea masivă a ţării? Propaganda în favoarea cedării suveranităţii naţionale, pentru integrarea României într-un nou imperiu european, Statele Unite ale Europei? Şi lista poate continua.
Nu ştiu cum va guverna M. R. Ungureanu şi nici dacă va reuşi să salveze PDL, dar îi cunosc antecedentele de pe cînd era ministru de Externe, care nu mi-l arată ca om de dreapta şi nici macar ca un slujitor loial al intereselor naţionale.
Ungureanu a văduvit statul român de moştenirea Gojdu, făcînd-o cadou Ungariei. A declarat că România se face vinovată de holocaust. A spus că România ar putea fi un nou land al Austriei, avînd în vedere investiţiile austriece la noi. [Întîmplător sau nu, o companie austriacă puternică, OMV, îi plăteşte soţiei sale, medic de terapie intensivă, un contract de „consultanţă medicală”.]
Ungureanu este poliglot, dar are dificultăţi de traducere din română în română şi afirmă că românii de peste Prut vorbesc o limbă asemănătoare cu româna.
Dacă mai privim şi la componenţa Cabinetului său, împănat cu ucenicii şi calfele liderilor PDL, dintre care cîţiva au parcursul biografic şi IQ-ul asemănătoare cu ale lui Igaş, iar alţii sînt suspecţi prin filiaţie sau prin evoluţia profesională (atenţie la noul ministru al Agriculturii!), parcă n-am avea motive de optimism.

17 Comentários:

Anonim spunea...

CG si PF D sunt masoni. I-auzi Platone!
http://culianu.wordpress.com/2012/02/08/mihai-razvan-ungureanu-pe-rand-evreu-bolsevic-si-liberal-trotkist-spion-si-colonizator-neoliberal/

Aristotel

Ioan Stoicescu spunea...

@Claudiu Tarziu

Nu poti face politica de dreapta din politica interbelica in era globalizarii.

Daca nu aplicau politici de dreapta nici PDL , nici PNL nu erau primiti de catre colegii lor europeni.

Astfel incat este foarte clara diferenta intre stanga si dreapta.

Repet, stanga si dreapta au suferit mutatii majore avand in vedere situatia globala a planetei.

Dreapta democratica se poate defini foarte simplu : aratati-mi la parlamentarii de dreapta din Europa un caz in care au initiat boicot asupra Parlamentului in detrimentul dialogului.

Acum cateva precizari banale :


Politica insemana compromisuri mari si grele. Nu exista nici un politician care sa nu fi facut aceste lucruri. Nu de acum, din totdeauna.

MRU are un mandat scurt. Pana la alegeri.

Toti il critica inainte sa evolueze.

Tipic romanesc.

Inertia la schimbare.

In plus(pt.facatorii de barfe) se pare ca anul acesta un razboi cu Iranul este f.probabil.

Cine poate fi mai bun decat un asemenea om.

Nu uitati : Romania nu mai este un stat neiutru de cam multisor.

Este stat NATO si se implica profund in rolul sau, care pe viitor sunt absolut convins ca nu va fi unul de neglijat.

Unii ar putea spune ca putea sa faca la fel de bine "externele" si de la SIE .

O decizie rapida se ia mai simplu si eficient cand esti prim-ministru.

Eu v-as aduce aminte de acei politicieni de stanga, de pe la noi care confundau Serbia cu Milosevici .

Si care politicieni ezitau sa fie pro-NATO .

Fiind si eu un mic chibit ca si multi alti comentatori am sa inchei asa :
Eheeeee...mancatul asta nu-i asa cum crede LUMEA....

Anonim spunea...

@ Ioan Stoicescu

Pe cine vrei sa convingi ? Nu vezi ca nu intra nimeni cu tine in polemica ?

Sa fii elev si sa tii asemenea cuvantari bolsevice in ultimii ani ai dictaturii.
Ha,ha !

Game over

Anonim spunea...

Domnule Stoicescu,

Aratati-mi mie un partid de dreapta din toata Europa asta, care intr-o singura noapte a trecut de la stanga la dreapta de la vladica pana la opinca, asa cum a facut PDL, cu tot cu sefii de partid, primari si chiar simpli membri de partid.
Asta e politica?
Da-o incolo de treaba!

Ioan Stoicescu spunea...

Anonimului de la ora 13:09

1

Romania nu este un stat care sa-si permita doctrine pure .

De aceea totul se rezuma la a scapa de probleme : de la plata pensiilor in urmatorii 20 de ani( stiindu-se dezastrul demografic si exodul tinerilor care pot contribui la buget) pana la agresivitatea imperialismului rus .

Uitati-va la caterinca nationala legata de o zapada. Sate in care au ramas doar batrani care nu mai pot munci si cativa tineri pe care nu-i mai poti mobiliza sa faca ceva dupa ce 20 de ani i-ai infometat.

Cei care au ramas prin acele locuri sunt chiar ciudati . Marea majoritate sunt ori in strainatate, ori in marile orase . Evident ca multi si-au vandut pamanturile pt. o masina sau o casa la oras.

Exista bani pt. orice, mai putin pt. chestiubni esentiale.

Stau la bloc si de 2 saptamani nu am vazut prea multi vecini sa-si faca curat pe trotuar. In 30 de min zapada ar fi curatata lejer. Oameni puternici, tineri se ascund sub o fraza jenanta: am platit taxe.

Paradoxal, salile de forta sunt la mare moda. Energii sa dam o lopata de zapada peste gard si fara sa platesti bani nu exista .

Ar fi fitness curat...

Suntem bolnavi de comoditate.

Ioan Stoicescu spunea...

Anonimului de la ora 13:09

2

Dar sa revin la intrebarea dv. doctrinara .Mai bine zis ironic doctrinara .

http://www.humanitas.ro/humanitas/repere-intelectuale-ale-dreptei-rom%C3%A2ne%C5%9FtI

Acesta este un raspuns prin care va arat respectul fata de cautarea dv. Daca cautarea dv.va fi fiind o reala aplecare spre dialog .

Iulian Capsali spunea...

Un excelent articol!

P.S. D-le Stoicescu, rareori am citit atatea platitudini sententioase, trimise ca o rafala spre interlocutor. Citesc fiecare fraza, riguros despartita de cealalta printr-un spatiu aerisit, si nu stiu, credeti-ma, care este mai miezoasa. Mi-e greu sa aleg intre prima: "Nu poti face politica de dreapta din politica interbelica in era globalizarii" si "Tipic romanesc" sau "O decizie rapida se ia mai simplu si eficient cand esti prim-ministru". Toate au doza lor de reflexivitate abuziva. Poate ma ajuta prietenii sa scoatem perla cea mai pretioasa din morman.

Anonim spunea...

Domnule Stoicescu, nu are cum sa fie PDL de dreapta. Basescu e un fost exponent al securitatii comuniste, trimis al securitatii la Anvers, fost informator inca de cand era student la marina si probabil in continuare ofiter acoperit. Tot ce a facut inclusiv dupa revolutie sta sub semnul sabotarii si distrugerii dreptei autentice: distrugerea PNTCD, incercarea de distrugere a PNL prin ruperea aripii Stolojan-Stoica, alti profitori ai regimului securisto-comunist.
Ce are madam Udrea cu dreapta?
Ce au Berceanu si Videanu cu dreapta? Ce are Falca de la Arad cu dreapta? Dar Stolojan?
Dvs. va bateti joc de noi?

Ioan Stoicescu spunea...

D-le Iulian Capsali,

As incepe prin a va spune ca doar femeile sunt cautatoare de perle .

Scrisul grabit nu face ideile de neinteles, astfel incat nu am nici un fel de indoiala ca ati inteles foarte exact ceea ce am spus.

Banul e ochiul dracului. Il ai sau nu. Stii sa te invarti in lumea lui sau nu.Traiesti sau nu....in politica...

Puterea nu e o dizertatie de sciitoras ieftin.

Sigur ca pot fi luat la "rost" de fantezisti precum dv., care viseaza eu stiu ce forma politica pur romaneasca.

In realitatea imediata observam cum Grecia DEJA e in genuchi frumusel si se va chinui o perioada de timp ca sa repare risipa creata de al 14 lea salariu.

Ungurii falnici cer ajutor de la FMI ...in genuchi.

Cautati perle in continuare. Cand foametea razboiului va va bate la usa, faceti dv.un guvern din poeti si pictorite si porniti la infaptuirea neatarnarii neamului.

Un neam zdrobit sistematic de barbari,romani,bulgari,sarbi,turci,rusi,austrieci,unguri,polonezi si nu in ultimul rand, fanarioti.

E usor sa critici oameni care respecta legea 182 .

Cei care critica ar putea observa - prin intermediul documentarului The Soviet Story - cat de perfida este politica internationala.

Oamenii simplii voteaza. Ei simt unde se afla Stapanii, Puterea.

Demersurile literare pot - cel mult - imbunatati un sistem politic extrem de complex.

In era accesarilor fondurilor europene, unii s-ar bucura la enshpe mii de accesari pe blog.

Ioan Stoicescu spunea...

Anonimului de la 10:40

Daca era atat de simplu cum spuneti dv. presedintele Romaniei era dovedit de catre opozantii sai care au vrut in repetate randuri sa-l dea jos.

Si vor in continuare. Numai ca astazi sunt mai putini de 322.

Intre 2000-2004 a existat destul timp pentru asta. De aceea ma indoiesc de spusele dv.

Legat de PNTCD. Acest partid exista. De ce - din anul 2000 - nu intra in Parlament?

Simplu. Nu-l voteaza oamenii.

Nu au bani, nu au structuri puternice. Exact ceea ce acuzati dv. la membrii PDL citati.

Politica nu se face pe vorbe. Iti trebuie oameni si bani.

Este foarte clar ca afacerile si politica se potenteza. Sau credeti si dv. in utopii?

In SUA , fiecare tine cu cineva. LA noi 60 % stau acasa in ziua votului si dupa aia injura.

Incultura politica a taranului roman venit la oras.

Daca dv. va imaginati ca poti schimba obisnuintele comuniste a 4 milioane de membrii PCR( in 1990) in timp scurt, sunteti intr-o eroare de proportii.

Acesti oameni se afla in toate institutiile statului.

In schimb, acesti fosti comunisti au inteles sa faca politica europeana : unii socialisti , altii liberali, altii democrati.

Va place sau nu, asta e adevarul.

Dan Diaconescu cu o singura televiziune incearca - si se pare ca va intra in Parlament - sa faca politica reala .

Altii stau pe blog si fac politica. Sau in redactii.

Asta e diferenta intre oamenii care reusesc si cei care doar barfesc.

Unii se zbat, altii privesc la altii cum dau zapada, asteptand sa le elibereze altii locul de parcare.

Si asta in plin week-end, cand nu mai exista scuza ca sunt obositi dupa o zi istovitoare de munca.

Ioan Stoicescu spunea...

Poti trece intr-o noapte si pe luna daca interesul statului roman o cere .

Ne-au ajutat neoconservatorii americani sa intram in NATO si UE ?

Neoconservatori exista in toate partidele din Romania ?

P.S E Alba ca Zapada o poveste de succes ?

Anonim spunea...

Ceea ce spune Ioan Stoicescu reprezinta esenta mentalitatii de invins, de supus, de adaptat, care ne-a adus aici. Cu alte cuvinte, domnia sa zice: "ce daca Romania a ajuns in pamant pentru ca politicienii sunt corupti si imorali. Asa se face politica" sau "Nu vedeti ca lumea e globalizata de catre oamenii care au ignorat specificul fiecarei natiuni? Ce mai veniti voi cu aberatii gen mentalitati romanesti? Adaptati-va!" sau "Ce rost mai au idealurile, ideile, credintele in lumea de azi? Nu vedeti ca stapanii lumii nu le mai au? Plecati de-aici cu asa ceva". Practic, un astfel de discurs semidoct, presarat cu semi-adevararuri si exceptii luate drept regula, este exact JUSTIFICAREA pe care o folosesc toti nesimtitii si manelizatii acestei tari. Este justificarea de tipul "scopul scuza mijloacele". Nu mai zic ca tipul mesajului corespunde unui anumite categorii din razboiul psihologic folosite de oamenii de specialitate.

Cristian Comanescu

Iulian Capsali spunea...

@Ioan Stoicesu

Delete! Suferi de incontinență cronică sub toate aspectele.

PÉRLĂ ~e f. 1) Formație, de regulă sferică, de culoare argintie, cu luciu de sidef, care se formează în scoicile unor moluște și este utilizată la confecționarea bijuteriilor; mărgăritar. 2) Bijuterie din această formație. 3) Element decorativ de formă sferică întrebuințat la decorarea unor muluri arhitecturale. 4) fig. Persoană cu merite deosebite. 5) fig. Lucru de mare valoare. 6) iron. Eroare grosolană și ridicolă. /<fr. perle, it. perla, germ. Perle
Era vorba de varianta 6, adica eroare grosolană și ridicolă. Grosolana nu este, pentru ca nu au cum afecta asemenea gugumanii. Ridicola este insa cu siguranță.

P.S. Nu o sa mai intru in polemica cu dl. Tourette, neoconservator cu dispensă. Time is money.

Anonim spunea...

Interesanta remarca cu dreapta stangii "democratice", si daca nu ma insel eu este o oarecare confuzie traditionala, drept pentru care si Nicolae Iorga a parasit Partidul Conservator al lui Titu Maiorescu. Pe bunicul meu il chema Gheorghe Ana, si Gheorghe este de dreapta, iar Ana este de stanga, si era iudeu. Iar eu sunt taranist manist, tot o stanga reprezentata de cei de stanga care s-au despartit din Partidul Conservator, partid care ii reprezenta pe Nuntasii Mirelui si Miresei. Deci de vreme ce in Partidul conservator erau si socrul mare cu Mirele, de dreapta, era si socrul mic cu Mireasa, de stanga. Deci de ce fel de dreapta a unei stangi "democratice" este vorba, pentru ca PDL-istii nu provin din aria conservatorilor de stanga, din partidul schismatic al lui Anton Alexandrescu, ci din aripa lui Gheorghe Tatarascu. Si mai este ceva, si aici ma refer la soarta lui Mihai Eminescu care era conservator de stanga si nu de dreapta, caci am vazut eu ceva referire pe blogul Dumneavoastra la el, si stiu cat a suferit pentru tatal Mirelui pana la urma, ca sa fie desconsiderat si bolnav psihic de multi conservatori carturari de dreapta, asta desi nu era, insa lui i s-a impus o suferinta straina.

Anonim spunea...

Mie nu imi vine sa cred ca PDL-istii sunt trokisti, adica mensevici ca Lucretiu Patrascanu si Petre Pandrea, si ca ar avea adevrenta la viitorul presedinte comunist mensevic al SUA Risk santorum ( ai carui bunic, unchi, veri si verisoare au fost si sunt in Italia si de orientare comunista anticlericala, dar conform obstii Sfantului Petru pe Muntele Sion dupa Rusalii, cand toti crestinii aduceau averile si le puneau in slujba obstii, daca se poate spun si cum credea Constantin Brancusi intr-un fel de comunism pasnic benevol si anti-pogromic ( dupa cate se stie pogromistii de Anania si Safira au murit cand au incercat pogromul, si chiar si Sfantul Pavel, care la inceput a dat castig de cauza pogromistilor de Anania si Safira, pe drumul Damascului a descoperit ca Dumnezeu nu a zidit lumea la inceput prin pogrom ). PDL-ul este tot pogromist, caci este burghezia rosie, nu este de factura mensevica, uitati acum la criza din Germania, cand se judeca acest lucru, si va fi criza in tot Partidul Popular European care a primit PDL-ul in aceasta internationala, cica din spirit "practic" ( Domnul Ioan Avram Muresan contesta ca exista vreun spirit practic in aceasta ) - deci aceasta burghezie rosie a fost cea pentru care PNL-ul a zis ca merita, si care apoi s-a despartit de PNL aripa Bratianu ca sa se inglobeze prin PNL aripa Tatarascu in PCR, intrucat erau dusmanii din interior ai comunismului, si au fost ca sa zic asa favorizati de comunisti, pentru ca comunistii practicau o liturghie otomana si tot ce meritau burghezo-mosierii autentici, adica cele sfinte si margaritarele lui Isus Christos NIKA si ale Romaniei Moderne, toata oranduirea burghezo-mosiereasca din marile orase ale Romaniiei Moderne, acestea comunistii le dadeau acestor burghezi rosii ca sa piara, cunoscut fiind ca acesta este rostul burgheziei rosii, sa nimiceasca averea, iar pe calapodul acestei burghezii rosii sunt ungureanul si vranceanul in contra moldoveanului din Miorita. Aceasta burghezie rosie este cea care crede in Luceafar, cum a scris si Mihai Eminescu in Luceafarul lui.

Anonim spunea...

Doresc sa mai fac o precizare cu privire la rudele de doctrina ale PDl. Deci am spus ca PDL este un partid burghez rosu desprins din liberalism si clocit de PCR. Dar insasi dopctrina marxista care a dominat o vreme in Romania si nu numai este de fapt o doctrina care propaga erori doctrinare. Ea pretinde desfiintarea burgheziei si mosierimii si a burgheziei rosii insa prin pogrom asupa acestora si prin insusirea bunurilor acestora. Ori din punct de vedere crestin autentic acest lucru este ca si cum ai cumpara ceva din mana cuiva care a agonisit ceea ce cumperi prin nedreptate. Mai rau este daca legitimezi talharia acelei ( regele din Veniamin: Saul a fost aspru pedepsit de Dumnezeu cand a rapit averi ale unor burghezi rosii care s-au impotrivit lui Israel la trecerea de la Marea Rosie spre Tara Fagaduintei, pentru ca Saul nu a ascultat cand Dumnezeu i-a spus sa nimiceasca acele avei pentru ca nu le poate converti la alte regimuri si valori juridice; iar el le-a adus in zadar ca jertfa pentru Dumnezeu ca si cum ar putea sa schimbe regimul lor juridic ) agoniseli ca sa o convertesti cum pretinde Karl Marx la un alt regim si valoare juridica. Acest lucru este imposibil, iar teoria lui Karl Marx este de fapt o teorie a unei burghezii rosii disimulate, care in cele din urma incearca sa talhareasca si Nunta Mirelui, a lui Isus Christos, cu Mireasa, cu Maica Domnului, nunta la care participa multi adunati de pe la raspantii, insa la care vor sa participe si burghezii rosii, adica saracii care nu au haine de nunta. Deci existau si in Partidul Conservator niste burghezi rosii, care au trecut la PCR ( din PNT, partidul care reprezentau pe conservatorii de stanga, au trecut aripa lui Anton Alexandrescu, si tot PNT a dat primul Patriarh iudeu rosu pe un burghez rosu ). Dar in realitate doctrina PCR avea mai multe factiuni de asta data din zona socialista. Mensevicii, singurii comunisti loiali crestinismului traditional autentic, au avut si ei o parte opusa de burghezi rosii, parte pe care o reprezinta acum Partidul Conservator al fostului securist Dan Voiculescu. Bolsevicii, partid de burghezi rosii s-au impartit in Romania in doua factiuni, burghezii rosii din Partidul Romania Mare, iar acestia aduna ca avere de burghezie rosie functii de Stat marxist, si PSD, partid tot de esenta bolsevica, care aduna in mod nedrept iata si averi create, cumulate de oranduirea comunista marxista. Ca in Romania domneste burghezia rosie asta este o realitate revelata de Dumnezeu prin care El arata adevarata fata eshatologica a marxismului. Otomanii aveau acelasi fel de liturghie anticrestina, ca si marxistii. Ei aveau credinta musulmana, si erau suniti, si nu siiti. Dar preluau de la crestinii autentici, de la imperialii bizantini sau de la ierarhii ortodocsi meritele si agoniseala lor si le dadeau Iudelor Iscarioteanu spre nimicire ( acestia erau burghezii rosii din perioada aceea ), iar acest lucru a dus la trecerea burghezilor rosii, la convertirea Iudelor Iscarioteanu la islamism mai apoi, caci asa a colapsat pana la urma Imperiul Otoman.

Anonim spunea...

@Cristian Comanescu,

A fi lucid nu inseamna automat a fi invins.

Am recomandat cuiva documentarul The Soviet Story . Dupa ce o sa vedeti acel film o sa va faceti o idee despre ce inseamna a fi talonat de catre cei 2 colosi ai Europei.

Poate asa veti intelege termenii : invingator si invins .

Ma jigniti la prima incercare de dialog.

Asta spune multe despre nivelul dv.uman .

Spun uman deoarece istoric va arati scaderile, in fond "umane".

Multi vorbesc frumos dara daca li s-ar da o arma in mana sa-si apere tara ar gasi probabil vreo pila ca sa fie ori scutiti, ori repartizati la o arma mai "ferita".

Banii conduc lumea. Intotdeauna vor exista ursi la miere.

Si catzei care vor latra la ursi.

Nu-mi place acest adevar dar stiu ca menirea omului este vesnicia.

Si acest lucru este suficient de "doct" pt. a-l putea lua drept reper nestirbit de nici-o fantezie.

Ioan Stoicescu