Nicolae Colan, un stâlp al Bisericii în Ardeal
Revista de cultură creştină şi politică “Rost” îl evocă, în numărul său din luna mai, pe unul dintre marii mitropoliţi ai Ardealului, ÎPS Nicolae Colan (1893-1967), „însufleţitor al forţelor neamului prin duhul lui Hristos, colaborator neobosit la opera de zidire a unei vremi noi, luminat îndrumător cultural, mângâietor şi oţelitor de suflete în vreme de cumpănă grea” din Ardealul de Nord – după cum spunea prof. dr. Isidor Todoran. Consistentul grupaj dedicat Vlădicului Nicolae cuprinde şi o caldă evocare a unuia dintre cei cărora le-a fost binefăcător, părintele arhimandrit Teofil Pârâian de la mânăstirea Sâmbăta de Sus.
De asemenea, vă recomand excepţionalele eseuri «Teroristul ca “sfânt” gnostic»,
de Mircea Platon – un text care face mai limpezi diferenţele dintre dreapta şi stâng, precum lămureşte şi noile provocări ale veacului, supertehnologizarea, întoarcerea omului contra lui Dumnezeu, înstrănarea omului de umanitate etc –, şi «Eminescu şi creştinismul», de Răzvan Codrescu – prin care se arată de ce Eminescu nu poate fi canonizat, aşa cum pretind anumite grupuri protocroniste.
Puteti cumpara revista "Rost" la chioscurile Rodipet, ca si:
- In Bucuresti – de la librariile “Vasiliada” (Bd. I. C. Bratianu 12) si “Sophia” (str. Bibescu Voda nr. 24, linga Facultatea de Teologie); la cele doua librarii gasiti si numere din urma, pentru completarea colectiei;
- In Constanta – de la libraria “Brâncoveneasca” (Str. Stefan Mihaileanu nr. 21)
- In Suceava – de la libraria “Sf. Voievod Stefan cel Mare”;
- In Iasi - de la librariile Sedcom Libris;
- In Cluj - de la librariile Arhiepiscopiei Clujului;
- In Tecuci - de la Librariile Cristian;
- In Campia Turzii - de la Libraria Ensa.
Seja o primeiro a comentar
Trimiteți un comentariu