marți, 6 mai 2008

Fenomenul Dan Puric


Ieri seară, la sala Rapsodia din Lipscani, am avut parte de un regal Dan Puric. Lansarea cărţii sale Cine suntem a adunat peste o mie de persoane, care au asistat cu entuziasm, timp de două ceasuri, la un one man show extraordinar. Cred că evenimentul a făcut cel mai clar fenomenul Dan Puric, la care sîntem martori în ultimii ani. O rară forţă de atracţie, venită dintr-o străluminare interioară, combinată cu o sinceritate uneori brutală şi cu un simţ al umorului nestăvilit compun aria succesului lui Dan Puric la public. Marele artist şi om creştin mai are ceva nepreţuit: puterea de a insufla speranţă. Faptul că ieri au venit să-l vadă şi să-l asculte atîţia oameni arată asta, cum arată şi că nu toţi românii s-au pervertit.
În gura lui Dan Puric superlativele pentru român nu sună fals, iar vorbirea despre Dumnezeu ţi-L face prezent pe Atoatefăcătorul. Refuzul politicii partinice şi gîndirea, exprimată uneori tragic, pe coordonatele unui Petre Ţuţea, „între Dumnezeu şi neamul meu”, îi dau lui Dan Puric credibilitate şi un imens capital de simpatie.
Maestrul a fost introdus în scenă printr-un scurt cuvînt al scriitorului Dan Ciachir, care a încheiat printr-o istorioară cu tâlc. După un ciclu de conferinţe ţinut de Dan Puric în Ardeal, un ierarh al locului l-a sunat pe Dan Ciachir să-l întrebe dacă îl cunoaşte pe actorul care vorbeşte atît de convingător despre ortodoxie şi românism. Scriitorul a spus că da. Ierarhul a vrut să afle dacă Dan Puric este căsătorit. Ciachir ştia vag că actorul are un copil şi a presupus că este însurat, la care arhiereul a exclamat: „Păcat, ar fi fost bun de patriarh!”.
Smerit de o asemenea poveste, Puric a replicat cu umor: “Nu pot fi candidat la preafericire, căci sînt deja preanefericitul acestui popor”. De aici înainte, Dan Puric şi-a ilustrat ideile din cartea sa cu un lung şir de povestiri, unele de un umor nebun, altele de un dramatism sfîşietor, purtînd sala dintr-o extremă în alta a sentimentelor umane, spre o mai bună lămurire.
Dan Puric a condus cu abilitate discursul spre concluzia că a sa carte este o pledoarie pentru memoria colectivă. Nu trebuie să ne uităm istoria şi mai cu seamă istoria recentă, sub comunism, care are încă răni deschise. Iată ce l-a împins pe el în luptă: “Antrenamentul de uitare la care este supus poporul român astăzi face ca gîndirea şi inima să se rotească pe loc şi, din această rotire în gol, paradoxal, o dată cu trecutul dispare şi viitorul. El, omul de azi, pedalează zadarnic într-un prezent continuu. A locui cu fiinţa doar într-o dimensiune a timpului – şi aceea distorsionată – înseamnă moartea lentă, dar sigură, a identităţii.”
Trebuia să fiţi luni seară la Rapsodia ca să înţelegeţi ceea ce aceste puţine cuvinte vă zugrăvesc palid. Avem în Dan Puric un mărturisitor cu verticalitate aristocratică, fidelitate de soldat, talent oratoric de tribun şi curaj de călugăr nebun întru Hristos.
Dacă vi se pare că prea l-am lăudat pe Dan Puric, citiţi ce scriu despre el:

Părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă – Neamţ: “Dan Puric te ajută să te cunoşti pe tine însuţi mai bine decît credeai că o poţi face. […] Văd în această lucrare a lui Dan Puric o renaştere a duhului lor [ a celor care au murit în închisorile comuniste din dragoste pentru România şi pentru Hristos – n. mea, C.T.], o refacere a glasului acestui neam, o conştiinţă care strigă din ce în ce mai cu putere, că acest neam nu a murit”.

Scriitorul Dan Ciachir: “Dan Puric mărturiseşte. O face firesc şi integral. Şi s-ar putea să facă şcoală, atrăgînd prin autenticitatea lui şi prin inteligenţa sa luminată de Duh. Este un apologet strălucit. Unul de care comunitatea de credinţă şi iubire a Bisericii noastre avea realmente nevoie”.

Profesorul universitar Gheorghe Ceauşu: “Dan Puric este, la urma urmei, o conştiinţă înaltă a vremii noastre. Cu o energie neistovită, mînat de o vocaţie dominatoare, el creează incontinent, distribuindu-se în arta teatrului, în arta pedagogiei teatrale, în arta retoricii verbale şi aceea a omului public, gratificîndu-le cu excelenţă, dar fără să se împartă. […] Incoruptibil, glasul său se aude din ce în ce mai mult, iar simpatia şi preţuirea publică pentru el cresc…”

11 Comentários:

gheorghe fedorovici spunea...

Va multumesc mai intii pentru ca ati anuntat evenimentul din timp. In felul acesta si eu, si prietenii mei am putut participa aseara la acesta intilnire minunata.
Domnul Dan Puric este un foarte iscusit alcatuitor de parabole. Din mesajul transmis aseara am inteles ca omul este o taina la care ajungi prin iubirea "constructorilor de poduri" (duhovnicii) si prin memoria neamului tau care este precum bolovanul batrinei: imobil in spatiu, dar viu in timp.
Pentru a te deschide inaintea duhovnicului si a neamului trebuie sa te lepezi de automatismele in care te inchide o lume necrestina si anti-crestina. Trebuie sa ai curajul de a te impiedica, de a fi considerat ridicol, de a fi cinstit cu tine si cu ceilalti. Aceasta sinceritate responsabilizeaza. Asemenea copilasului de la serbare care a uitat poezia si i-a facut pe toti cei prezenti sa fie responsabili de rostirea ei. Poezia uitata este memoria neamului.

G. Fedorovici

Demetrios spunea...

Dle. Tarziu, se reface usor usor coloana vertebrala a Romaniei. Vor mai apare astfel de oameni de cultura si fior autentic religios. Meritul lui Dan Puric este ca el face discursul religios inteligibil masselor. Ceea ce se incearca acum, lipsirea masselor de orice infiorare, luandu-i locul blazarea va avea multi adversari.

Iata ca se produce incet-incet inlocuirea generatiei vechi cu alta noua, tanara.

Un aport imens adus la cristalizarea acestei tinere generatii emergente l-ati avut dumneavoastra si Rost.

Dumnezeu sa ne ajute in continuare sa ne trezim si sa ne cinstim cum se cuvine sfintii din perioada comunista, parintii si ganditorii de dupa 1989 si traitorii zilelor noastre.

Anonim spunea...

Multumim Claudiu pentru articol. Il asteptam si noi din afara tarii cu sufletul la gura. Poate o sa mai puneti ceva inregistrari audio/video cu maestrul, poze, sa ne bucuram cu totii.

Dumnezeu sa-l binecuvanteze pe maestru si pe toata familia lui, pe toti care l-au sustinut in drumul lui. Slava Domnului!

Tot eu spunea...

Frumoasa seara petrecuta alaturi de acest om..:)Un suflet ce nu te face doar sa zambesti ,ci sa te si gandesti mult,si sa reflectezi asupra ta.
Un Fenomen fara nicio indoiala.

darie dumitru spunea...

DL. Tarziu stiti cumva de unde putem achizitiona cartea maestrului Puric?

florin chiver spunea...

Dan Puric-un artist absolut remarcabil; ne face sa ne dam seama de saracia spirituala a societatii romanesti din prezent.

Vania spunea...

Cum spuneam şi-n alt loc, adresa de blogspot a căzut în desuetudine. Acum viabilă este următoarea:

http://ioanusca.wordpress.com/

Anonim spunea...

Dan Puric a fost si la Timisoara si m-am bucurat cand am vazut afise peste afise! Conferinta s-a tinut la mine la facultate, in Aula Magna. A fost plina sala, nu mai incapea nici un om...Dar ma intrebam...unde erau profesorii, ''modelele'' mele? Nu am vazut nici unul!!! Oare toti au fost obositi la ora aia?...Dar am uitat repede de off-ul asta, pentru ca Dan Puric te face sa zbori ca un vultur si nu sa scormonesti in gunoi, ca o gaina! Incredibil acest om! Il iubesc pe Dan Puric!

Anonim spunea...

http://asacstudent.blogspot.com/2008/12/arta-mare-arta-adevrat-e-una-cretin-dan.html

Anonim spunea...

Cred ca v-ar interesa si asta
http://www.ziuaonline.ro/eveniment/romania-profunda/1779-live-din-laboratoarele-harului-la-repetitii-cu-compania-dan-puric.html

Dumitrescu Marian spunea...

Suntem un popor fatalist, fără un pronunțat simț etic, lipsit de coeziune, cu o solidaritate ambiguă, de regulă îndreptată către un scop impur.Nu vreau să mă alătur celor care se întrec în a exacerba trăsăturile negative, celor cărora le este mai comod să continue o teorie cu oarecare vechime în criticismul social românesc, cum că este dificil să descoperi la această nație atitudini eroice, încercări dramatice de a-și depăși condiția, sau comportamentele unei comunități care are o încredere deplină în destinul ce i l-a rezervat istoria.

Este adevărat că ne considerăm si poate și suntem o națiune tânără, deși paradoxal exaltăm un trecut măreț, când tracic, când dacic sau roman, menit spre a ne dovedi că odată, în vremuri de demult, am reprezentat ceva...dar oare suntem siguri de asta, avem suficiente dovezi în care să credem fără dubii, sau ca întodeauna daca avem un prezent ignobil, un viitor nesigur, ne este convenabilă o istorie în care câțiva conducători au spălat rușinea unui neam pentru care peșcheșul, intriga si sabia infiptă pe la spate au devenit arta de a conduce un popor dezbinat si neorânduit.

Știm foarte bine că, din păcate, puținii gânditori lucizi pe care i-am avut, au deplâns această stare de amorțeală în care ne-am zbătut atâtea veacuri, considerănd pe bună dreptate că dacă nu am reușit la stadiul de națiune, să fim respectati pentru valorile create, e de dorit să încercăm o reusită individuală, care prin agregare si multiplicare să dea în sfârșit măsura capacității reale, nu potențiale a acestui popor.

Tot ce am realizat ca neam a fost plătit cu lacrimi, durere, eforturi dramatice, câteodata inutile, cu nerecunoștința poporului sau a conducătorului vremelnic, astfel încât trebuie să observăm, că suntem permananent reduși la un meșter Manole, care își caută o jertfă necesară continuității creației, în rândurile unui popor care nu are vocație sacrificială.

Vorbim adesea de speranță, de lumina care va trebui să apară, de necesitatea, bazata pe evidențe istorice apariției unei personalități providențiale, care să cutremure conștiintele adormite, dar uităm că, deși nu am fost un imperiu, nu înseamnă că în noi nu există germenul autodistrugerii, dar nu prin preaplinul civilizator, ci prin declinul filonului ce dă tărie și încredere unui neam.

Dacă ne dorim uneori, dintr-o infinită disperare, o formă de distrugere care să reseteze starea precară a acestui popor, nu este, deși poate părea de neconceput, decât forma supremă de iubire, în care nu sper, ci chiar cred că ne vom regăsi toți ca Unul.