De ce este familia în declin

Statisticile arată că, an de an, familia pierde teren, atît în Vest, cît şi în Est. Căsătoriile sînt mai puţine, iar numărul divorţurilor creşte. Foarte multe cupluri preferă traiul împreună fără formalităţi, pentru a uşura despărţirea. Natalitatea scade şi ea. *

În opinia mea, cuplurile nu mai rezistă astăzi pentru că majoritatea oamenilor au ieşit din logica tradiţională, care era bazată pe învăţătura creştină. Femeia respecta bărbatul şi de aceea i se supunea, iar bărbatul o iubea, cu spirit de jertfă. Rolurile erau complementare, iar perechile în armonie. Căci spune Sfîntul Apostol Pavel, în Scrisoarea către Efeseni:  “Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.

Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea…”.

Acum, femeia nu mai respectă bărbatul, din multe pricini (dintre care unele de care se face vinovat exclusiv bărbatul), iar bărbatul nu mai iubeşte femeia (tot din mai multe motive, dar în principal pentru că nu se mai poate încrede în ea)**.

Femeia vede în bărbat numai orizontala, latura lui utilă, ignorînd verticala, latura lui spirituală. Bărbatul vede în femeie doar un obiect sexual, care se uzează, de care se plictiseşte sau care poate trece de la un bărbat la altul.

Războiul cultural, care a dus la schimbarea mentalităţilor şi a regulilor sociale, se pare că a fost cîştigat, cel puţin în cazul familiei, de adversarii Tradiţiei, de neomarxişti, într-o mare parte a lumii.

* Vedeţi aici un top al ţărilor cu cea mai mare rată a divorţurilor.

** Nota bene: Respectul nu exclude iubirea, după cum iubirea nu exclude respectul, ci dimpotrivă aceste sentimente sînt legate.

Repere duhovniceşti

via George Crăsnean

Părintele Cleopa Ilie

Desen de Nane Crăsnean

Binele nu este bine, cînd nu se face bine.

Niciodată să nu dai sfat nimănui, până când nu l’ai trăit tu.

Când zici „Doamne Iisuse'' se cutremură tot iadul – numai să zici din inimă!

Frica de moarte ne păzeşte de tot păcatul.

Răbdare, răbdare, răbdare. Şi când ţi se va părea că ai isprăvit, o iei de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare – şi nu până la prăşit, ci până la sfârşit!

  

Părintele Roman Braga

Desen de Nane Crăsnean

Pe Dumnezeu, în noi trebuie să’L căutăm.

Maica Domnului n’a ieşit în drum ca să zică: „Nu ştiţi că băiatul meu e Dumnezeu?“.

Comunismul a făcut o spărtură în caracterul poporului român.

Atenţie, se deschide "Casa cu Rost" !

Luni, 26 Ianuarie a.c., ora 10.00, deschidem ceinăria-librăria "Casa cu Rost", care este şi centru de proiecte culturale, sociale şi de formare. Cuib de prieteni, oază de bucurie, centru de excelenţă. În Bucureşti, Calea Victoriei nr. 155, bl. D1, tronson 8, etaj intermediar (intrarea de pe str. Buzesti, vizavi de agentia Tarom; iar pe colţ o farmacie). 

Ceaiul, cafeaua, apa, biscuitii, fursecurile, alunele, muzica şi internetul sînt din partea casei. În fiecare zi. Plătiţi numai timpul petrecut la noi. 

Cărţile şi bunătăţile gastronomice (produse bio certificate internaţional, produse handmade şi produse mănăstireşti), pe care le veţi vrea acasă, au şi ele preţul lor, desigur. Avem o ofertă variată carte, dar şi de zacuşte, gemuri, dulceţuri, siropuri, leacuri din plante pentru tot felul de afecţiuni, săpunuri de casă etc. 

Programul este de luni pînă vineri, de la ora 10.00 la ora 21.00. La sfîrşit de săptămînă organizăm ateliere, cursuri şi alte evenimente. Fără îndoială că astfel de evenimente vor avea loc şi în timpul săptămînii, dar le vom anunţa la momentul oportun. 

Pentru a ne urmări activităţile, intraţi pe pagina noastră de Facebook. 

Vă aşteptăm cu drag! Doamne, ajută!

Filmul conferinței “Mărturisindu-i pe mărturisitori“

Joi, 22 ianuarie 2015, de la ora 18:00, a avut loc la Muzeul Național al Țăranului Român, studio Horia Bernea conferința “Mărturisindu-i pe mărturisitori – în căutarea vredniciei pierdute“.

În centrul evenimentului: noul volum publicat de Fundația Sfinții Închisorilor și Editura Rost: “Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești.“

Au vorbit:
– Claudiu Târziu (jurnalist, președintele Asociației ROST)
– Răzvan Codrescu (scriitor)
– Dan Puric (actor, regizor, scriitor)
– Prof.Univ.Dr. Pavel Chirilă (Asociația CHRISTIANA)

Filmare: Bogdan Pîrlea.

Două evenimente culturale semnificative

Librăria Bizantintă

Fundaţia Sfinţii Închisorilor ne invită mîine, 19 ianuarie 2015, de la ora 19:00, la Librăria Bizantină, la lansarea volumului Peisaj lăuntric, al cunoscutului poet al închisorilor Demostene Andronescu. Vorbesc  despre poeziile din temnițele comuniste Demostene Andronescu, Cristian Curte și Răzvan Codrescu.

Astăzi octogenar, Demostene Andronescu rămâne una dintre vocile lirice cele mai pure şi mai reprezentative ale închisorilor politice din România. Volumul Peisaj lăuntric este testamentul liric al unei vieţi mucenicite, dar şi filă din testamentul unei generaţii fără noroc (cartea e închinată, de altfel, "Generaţiei mele de Don Quijoţi striviţi de prea marele lor vis"). 

O poezie care se mişcă între suferinţă şi iertare, între omeneasca “Îndoială” (a se vedea poezia cu acest titlu, dedicată lui V. Voiculescu) şi credinţa în numele căreia merită să mori.

Muzeul Ţăranului Român

Fundaţia Sfinţii Închisorilor şi Asociaţia ROST vă invită la conferința Mărturisindu-i pe mărturisitori - în căutarea vredniciei pierdute, joi 22 ianuarie 2015, de la ora 18:00, la Muzeul Național al Țăranului Român, studio Horia Bernea (intrarea prin curtea interioară din strada Monetăriei). În centrul evenimentului se va afla noul volum publicat de Fundația Sfinții Închisorilor și Editura Rost: Cartea mărturisitorilor. Pentru o istorie a învrednicirii românești.

Alături de autor, Răzvan Codrescu, vor lua cuvîntul Dan Puric (actor, regizor, scriitor), Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă (președintele Asociației CHRISTIANA) și Claudiu Târziu (jurnalist, președintele Asociației ROST).

Pilde de vrednicie creştină şi românească, încălziţi fiecare – ca să-l parafrazez pe Iorga – de o idee căreia i se închinaseră întregi, n-au ezitat să se măsoare eroic cu vremurile pentru ce au crezut ei sfînt şi mare. Au ajuns astfel, fiecare în felul său, dar toţi în strălumina “Duhului Care suflă unde vrea”, conştiinţele noastre mai bune (cum zicea Noica despre Eminescu), certificatul nostru de învrednicire istorică dinaintea lumii şi dinaintea lui Dumnezeu. [...] 

Mărturisitorii evocaţi în această carte sînt tot atîtea repere pe complexa şi inefabila “linie a neamului” şi tot atîtea provocări la învrednicire pentru generaţiile de azi şi de mîine, care trebuie, înainte de toate, aduse la conştiinţa că este cu putinţă şi un alt fel de a fi român decît cel precar şi dezabuzat în care facem astăzi umbră pămîntului. (Răzvan Codrescu)

“Charlie Hebdo”, scena unui război ideologic *

Franţa sub teroare. 17 morţi în trei zile, victime ale răzbunării unor islamişti radicali pentru insultarea Profetului lor. Între cei împuşcaţi, zece jurnalişti de la săptămânalul satiric “Charlie Hebdo”. Teroriştii au fost ucişi la rândul lor, dar nu înainte de a ridiculiza câtva timp poliţia.

Europa este oripilată şi solidară cu Franţa. La Paris milioane de oameni au mărşăluit pentru democraţie şi împotriva terorismului, în frunte cu numeroşi şefi de state şi de guverne.

Pe buzele tuturor, jurnalişti, politicieni, cetăţeni simpli, scoşi dintr-ale lor de măcel, stă afirmaţia: “Apărăm libertatea de exprimare” . Fals!

Realitatea este că în Franţa s-au ciocnit două ideologii extreme, două totalitarisme, unul soft, celălalt hard. Neomarxismul şi fanatismul religios. Ambele violente, ambele distrugătoare ale normalităţii, ambele rezultat al răstălmăcirii dogmatice a valorilor imuabile ale lumii: adevăr, bine, frumos.

Ziariştii de la “Charlie Hebdo” au fost ucişi sub cuvânt că au batjocorit religia musulmanilor. Doi islamişti, cetăţeni francezi, crescuţi şi educaţi în Franţa, recidivişti pe tărâmul terorismului, n-au suportat să le fie luată în derâdere credinţa şi au pus mâna pe arme. Însă, creştinismul şi mozaismul au fost şi ele bălăcărite în texte şi caricaturi în “Charlie Hebdo”, şi nici creştinii, nici evreii nu au ucis pentru asta.

A fost, de fapt, o motivare religioasă a crimei. Dacă nu ar fi avut pretextul caricaturilor ofensatoare pentru islam, ucigaşii ar fi găsit al motiv pentru carnagiu. După cum o arată omorârea persoanelor care nu aveau vreo legătură cu redacţia “Charlie Hebdo”.

Fapele teroriştilor se înscriu într-un tipar ideologic şi vin în şirul a numeroase asasinate comise aproape zilnic, peste tot în lume, în numele islamului.

Ziariştii de la “Charlie Hebdo” provocau de mult timp pe toată lumea, fuseseră ameninţaţi şi erau păziţi de poliţie. Publicaţia avea un public semnificativ constant şi din acest motiv. Dar nu neapărat banii şi nu numai afirmarea unui neîngrădit drept la libera exprimare erau motoarele acelor jurnalişti. Ei erau exponenţii unei ideologii care domină Occidentul şi care îşi află izvoarele în neomarxismul Şcolii de la Frankfurt. Multiculturalismul, “corectitudinea politică”, imigraţia scăpată de sub orice control – de pe urma căreia Franţa are peste cinci milioane de musulmani, care şi-au făcut stat în stat –, alungarea creştinismului, cu tot cu valorile sale, înapoi în catacombe, culpabilizarea continuă a structurilor de forţă ale statelor (servicii secrete, armată, poliţie), politicile asistenţialiste care încurajează imigraţia, lenea şi refuzul integrării, laxismul moral, cu corolarul său, dezmăţul sexual – toate sunt componente ale neomarxismului. O ideologie care slăbeşte Occidentul şi care provoacă, inevitabil, confruntări sângeroase. Terorismului cultural naşte terorismul armat. Iar războiul cultural dintre extreme duce, după cum vedem în Franţa, Siria sau Afganistan, la lupte armate.

Jurnaliştii de la “Charlie Hebdo” erau soldaţi ai unei tabere ideologice. Ceea ce nu înseamnă că meritau să moară, că mitocania lor justifică în vreun fel crima sau că terorismul căruia i-au căzut victime este legitim. Nu, dar înainte de a ne pune toţi în frunte lozinca “Je suis Charlie” şi a pretinde că prin asta apărăm democraţia şi libertatea, trebuie să ne lămurim contextul. A susţine că în cazul “Charlie Hebdo” este vorba despre o încercare de suprimare a libertăţii de exprimare e cel puţin o interpretare abuzivă a libertăţii.

Unii lideri de opinie de la noi şi de aiurea au afirmat că nu există nici o limită pentru libertatea de expresie. Căci dacă s-ar pune vreuna nu am mai putea vorbi despre libertate. Iarăşi fals! Libertatea fiecăruia dintre noi este până acolo unde lezează libertatea sau drepturile altuia. În această definiţie se încadrează şi libertatea de expresie. Altminteri, nu ar fi pedepsite insulta şi calomnia. Pe acest temei, în Occident sunt pedepsite şi negarea Holocaustului sau rasismul. Şi asta nu stârneşte demonstraţii de stradă pentru apărarea libertăţii de exprimare.

Câtă vreme celelalte feluri de drepturi şi libertăţi sunt reglementate, şi libertatea de exprimare trebuie să fie. Dacă excesele libertăţii de expresie nu sînt sancţionate de lege, riscăm să fie pedepsite prin acţiuni care ignoră legea. Iar atunci când adepţii libertăţii de exprimare până la ofensă şi apărătorii subiectului ofensei fac parte din tabere ideologice diferite şi radicale, avem evenimente de timpul celui de la “Charlie Hebdo”.

* Text apărut în Formula As, nr. 1149 

Despre libertate, supunere şi iubire în cazul “Charlie Hebdo”

BOGDAN MUNTEANU:

"O cutumă a bunului simţ spune să nu batjocoreşti simboluri care pentru alţi oameni au un caracter sacrosanct.

(...) Tot ceea ce trebuie să stea la baza unor relaţii interumane decente şi paşnice e acest principiu, prezent în mai toate culturile şi religiile lumii.

Din păcate, oamenii nu găsesc întotdeauna calea aurită a dreptei măsuri. Uneori ajung să se ciocnească formele extreme şi intolerante ale unor principii care îşi asumă, fiecare pentru sine, supremaţia, caracterul absolut: libertatea şi supunerea necondiţionată.

(...) Cei zece jurnalişti de la revista pariziană “Charlie Hebdo”, alături de doi poliţişti care îi păzeau, au murit în numele a ceea ce aveau ei mai “sfânt”: principiul unei libertăţi de exprimare neîngrădit de nimeni şi de nimic. Iar ucigaşii lor au acţionat tot în numele a ce era pentru ei “sfânt”: Allah şi profetul său Mahomed, a cărui onoare ar fi fost batjocorită prin caricaturile acid-persiflante ale redactorilor revistei. O provocare conştientă în numele unei libertăţi absolute, paşnică în trup dar considerată de unii vătămătoare în spirit, a sfârşit tragic, sub gloanţele unor adepţi ai supunerii absolute faţă de un sistem rigid de precepte şi dogme.

(...) Totuşi, nu asistăm doar la înfruntarea ireductibilă din binomul libertate-supunere, ci poziţiile alcătuiesc de fapt un triunghi. Al treilea colţ, a treia poziţie posibilă, este cea creştină. În opoziţie cu ateismul, creştinismul mărturiseşte, asemeni islamului, credinţa într-un Dumnezeu unic, într-o Fiinţă Supremă creatoare şi proniatoare. Dar, în opoziţie cu autoritarismul rigid al islamului, creştinismul este totodată o religie a libertăţii, chiar dacă nu a bunului plac.

(...) Taina aceasta a armonizării dintre libertate şi supunerea faţă de Creator este străină oricărei alte religii.

Noţiunea de “libertate”, chiar dacă înţeleasă de unii ca fiind una fără limite sau supusă doar propriilor capricii, a putut apărea doar pe fondul unei credinţe creştine (e drept, din ce în ce mai diluate). Spre deosebire de islam, creştinismul e o religie a libertăţii, fie ea prost înţeleasă de către copiii săi vitregi, adică ateii de astăzi. Fericitul Augustin spunea: “iubeşte şi fă ce vrei”. Libertatea e prin urmare un ingredient fundamental al credinţei creştine, dar nu însuşirea sa cardinală. Aceasta este şi va rămâne iubirea, cea dintâi dintre virtuţi, după cum spune Sf. Apostol Pavel. Dacă avem iubire de Dumnezeu şi de semeni, suntem de fapt liberi. Cu iubirea aceasta în suflet, putem face cu adevărat ceea ce vrem, căci voia noastră e aceeaşi cu voia lui Dumnezeu. În sufletul nostru se sălăşluieşte harul Său, ca izvor al tuturor faptelor noastre."

Textul intregal aici.