Inca o diversiune contra Rost
De citeva zile, sint plecat intr-o documentare in Muntii Apuseni si n-am acces la internet. Insa, azi am primit telefoane de la citiva prieteni care mi-au spus ca revista Rost este acuzata pe vreo doua bloguri ca a instrumentat o diversiune impotriva parintelui Iustin Parvu de la Manastirea Petru Voda (Neamt).
Am cautat o conexiune la internet, ca sa vad si eu motivul de scandal. Si gasesc necesar sa postez aici o precizare.
Pe scurt, e vorba despre o emisiune de televiziune facuta de jurnalistul Silviu Alupei la OTV ieri seara. N-am vazut emisiunea, deci nu stiu ce s-a discutat, dar am inteles ca un fost jurnalist, dat afara de peste tot din pricina lipsei de profesionalism, a intervenit telefonic la OTV, spunind ca Silviu Alupei il ataca, la ordinul meu, pe parintele Iustin, pentru a strica sarbatoarea de hramul manastirii sfintiei sale. Silviu Alupei a fost "demascat" drept colaborator al revistei Rost si membru al Gruparii Rost.
Chiar nu stiu daca Silviu a atacat sau nu pe cineva, dar in privinta asocierii sale cu Rost, trebuie sa spun ca e falsa.
Silviu Alupei nu mai scrie la revista Rost de citiva ani, si tot de atunci nu mai face parte, fireste, din Gruparea publicatiei. Lucrurile sint usor de verificat pentru oricine, nu mai spun de catre cineva care isi aroga calitatea de jurnalist.
N-am avut ceva anume sa-i reprosez lui Silviu atita vreme cit a scris si pentru Rost, si presupun ca nici el mie, dar am urmat drumuri diferite. Silviu Alupei n-a fost membru al Asociatiei Rost, ci doar al Gruparii publicatiei, care e altceva.
Calitatea de membru al Gruparii publicatiei ti-o da o colaborare sustinuta pe un timp mai indelungat si inceteaza odata cu acea colaborare. Calitatea de membru al Asociatiei Rost este conferita dupa parcurgerea unui complex program de selectie, este o calitate oficiala, in care drepturile si obligatiile sint foarte limpede stipulate, iar aceasta calitate este pierduta in cazurile prevazute de statul organizatiei.
Nu am avut niciodata autoritatea de a-i dicta lui Silviu Alupei ce sa scrie in alte publicatii la care a fost angajat sau colaborator in vremea cit a colaborat si la Rost. Nu am aceasta autoritate nici fata de alti colaboratori. Si mi se pare foarte normal.
Ma intereseaza in mod expres ce scrie o persoana pentru Rost: e bun sau nu articolul? Si i-l accept sau nu. Daca persoana e dubioasa sau scrie prost, n-are acces in Rost. In orice caz, odata ce a publicat un articol in Rost, nu inseamna ca eu raspund pentru tot ce va scrie cineva de aici inainte in alte publicatii sau ce va declara pe un post de televiziune.
Am avut colaboratori la Rost si nume mult mai notorii decit cel al lui Silviu Alupei, colaboratori de care ne-am despartit si fata de ale caror scrieri de astazi ne situam pe pozitii diametral opuse. Si n-am ezitat sa polemizam cu acele persoane.
In fine, ca sa banuiesti un aranjament intre Rost - o revista care l-a cinstit tot timpul pe pr. Iustin Parvu asa cum se cuvine - si OTV - un canal tv de care ne desparte totul - trebuie sa fii deformat sufleteste si mental. Cum nu ma indoiesc ca sint cei care ne acuza si care, pina de curind, isi desfasurau ei insisi diversiunile pe OTV.
PS:
Citiva nefericiti incearca de vreo doi ani sa il intoarca pe parintele Iustin Parvu impotriva revistei Rost, ori macar sa-i stirneasca in contra noastra pe crestinii care au evlavie la batrinul duhovnic. Parintele a inteles demult manevrele lor si dovada sta scurtul interviu cu sfintia sa despre Rost, pe care il gasiti si pe acest blog, si pe site-ul Rost.
Fata de crestinii care sint otraviti in fel si chip de tot felul de "aparatori" ai ortodoxiei, nadajduiesc doar ca se vor lasa mai mult insufletiti de iubire decit de ura, si-atunci vor deosebi duhurile.




