Patimi electorale ”ortodoxiste”
Se discută mult zilele acestea despre alegeri. Se
discută nervos, disperat, blazat... sau, de supărare, deloc. Dușmane ale
discernământului, fiecare dintre aceste umori trădează limitele unei așteptări
de 15 ani ale unui ”bine” care, în opinia multora, nu mai sosește.
(...) Am fost stupefiată să constat, însă, că în această
confuză situație, oratori ortodocși, pe care îi știam inimoși, avizați și buni
patrioți, îndeamnă la absenteism sau la boicotarea alegerilor. Motivația lor:
lipsa candidatului potrivit, care... ”s-ar ridica la pretențiile lor”! De ca și
cum în fața urnei și-ar alege nevasta, modelul de viață, sau ar vota laureatul
Premiului Nobel pentru pace! A pretinde ”să stai acasă și să votezi cu Petre
Țuțea sau cu... Hristos”, cum îndeamnă unii lideri de opinie ortodocși, este
imatur, agramat din punct de vedere al teologiei istoriei și ireverențios față
de ceilalți credincioși care, chipurile, s-ar depărta de Dumnezeu participând
la niște alegeri ”impure”.
(...) Mă mir cum oameni care pretind că le pasă de istoria
țării au pretenția puritană ca politicienii să fie imaculați și fără compromis,
ceea ce nu s-a întâmplat niciodată, nici măcar în cazul conducătorilor intrați
în sinaxare ori pe postamentele statuilor publice, obligați și ei să facă
alianțe dictate de împrejurări, pe care le alegeau, însă, pentru binele țării
și pentru care erau gata, la nevoie, să plătească cu viața. Mă mir cum oameni
de biserică, ce se pretind avizați în istorie, nu îi înțeleg resorturile,
implicit faptul că, pentru rugăciunile poporului credincios și ale preoților
Săi, Hristos lucrează, la nevoie, și prin conducători eterodocși, de alt neam
sau maculați de anumite impurități, dacă aceștia sunt sincer animați de dorința
binelui public. Mă tem că acest tip de rigiditate șovinistă, neortodoxă în duh,
ascunde (nemărturisite) obsesii conspiraționiste, cu toate consecințele
patologice ale acestei fixații.
(...) Istoria arată destule exemple de nativi care-și
disprețuiesc țara, ca și de străini
care, odată stabiliți într-o țară străină (eventual, în posturi de răspundere
sau chiar la conducerea ei), îi respectă cultura și o slujesc cu mai mult
devotament decât băștinașii. În schimb, nicăieri în istorie un ins care și-a dovedit malignitatea încă ”de mic”,
adică lipsa de caracter, disprețul de semeni și de Dumnezeu, nu va face vreun
bine public, odată ajuns la conducere, ci dimpotrivă. Să ne dea Dumnezeu
buna-vedere a inimii!
Fără patimi
naționaliste sau confesional-ortodoxiste, să ne alegem un conducător iubitor de
semeni, onest, capabil a-și sluji și iubi țara cu devotament,
fără slugărnicie, lozinci demagogice și vicleșuguri oportuniste, iar de
celelalte, precum și de scăparea noastră din ”pânzele de păianjen ale
istoriei”, se va ocupa Dumnezeu! Dar o va face doar dacă nu ne va vedea
indiferenți.
Sursa: blogul Elenei Dulgheru.




