Se afișează postările cu eticheta SIE. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta SIE. Afișați toate postările

joi, 19 noiembrie 2009

Se reface Alianţa DA? Sub bagheta unui agent secret?

Traian Băsescu a anunţat că ar vrea un guvern PDL - PNL, după alegerile prezidenţiale. Până atunci consideră că România ar merita o luptă între "oameni de dreapta" în turul doi, adică între el şi Antonescu. Poate că simte că va pierde cursa pentru Cotroceni şi încearcă să îşi asigure controlul asupra guvernării pe mai departe.
Inamicul său personal Călin Popescu Tăriceanu a admis azi că există o şansă pentru un nou guvern PDL-PNL.
În acest context, prin mediile politice se vehiculează şi numele unui premier care să convină ambelor părţi: Mihai Răzvan Ungureanu, şeful SIE. Ungureanu a fost membru PNL şi ministru din partea liberalilor, dar a fost numit la conducerea SIE de către Băsescu şi este considerat fidel al acestuia.
Aşa că nu întîmplător va fi ieşit în presă tot azi, cu o declaraţie-bombă, Nicolae Ulieru, cel care a avut cel mai lung mandat de purtător de cuvînt al SRI, după revoluţie. El susţine că are probe privind racolarea de către un serviciu secret străin a lui Mihai Răzvan Ungureanu. Ulieru nu e inconştient să facă o asemenea acuzaţie fără plasă de siguranţă. Pe de altă parte, Ungureanu a trădat interesele româneşti în cîteva rînduri pe cînd era ministru de Externe.
E posibil să servească alt stat sau să fie o victimă într-un joc politic dur, prin care se încearcă zădărnicirea eforturilor pentru refacarea Alianţei DA.