luni, 18 mai 2015

Poker cosmic cu Valentin Iacob

Vineri 22 Mai a.c., de la ora 13.00, la Târgul de carte Bookfest, Editura "Tracus Arte" lansează antologia de poeme Poker cosmic, de Valentin Iacob. O carte ilustrată de conf. univ. Marcel Bunea şi care va fi prezentată de Dan Mircea Cipariu.
Valentin Iacob este, după mine, unul dintre cei mai suprinzători poeţi de după 1989. Inventiv, curajos în exprimare, cu idei adînci, camuflate sub metafore dulci-amare, cu o perspectivă stranie şi uneori şocantă asupra lumii exterioare - care, în fapt, nu este decît reflecţia lumii sale interioare - el te obligă să te opreşti asupra versurilor sale şi să le laşi să-ţi intre sub piele. Şi-atunci, al lui eşti. Atît vă spun şi vă îndemn să-i luaţi cartea, ca să vă convingeţi.
Şi adaug CV-ul său literar, pentru cei mai scrupuloşi din fire.
Eu îl felicit cu toată admiraţia şi cu tot dragul.



Valentin Iacob s-a născut pe 12 octombrie 1955 în Bucureşti. Este poet, matematician şi jurnalist. În 1979 a absolvit Facultatea de Matematică a Universităţii din Bucureşti, secţia Informatică, cu o licenţă în Inteligenţă Artificială. Până în 1993 a fost informatician şi profesor de matematică. Din 1992 este redactor la revista „Formula AS”. Debut literar după 1989.
Cărţi publicate: Petrogradul într-un pahar cu şampanie  - 1996 și Pianul kamikaze - 1998, Ed. Du Style; Balada Craiului de Tobă - 1998, Ed. Eminescu; Clownul lui Hrist - 2004, Editura Muzeului Național al Literaturii Române; Colonelul Elf – 2013, Ed. Tracus Arte; Poker cosmic - 2015 (antologie de poeme) Ed. Tracus Arte.
În curs de apariție: Regele din Palatul nostalgiei (proze) Ed. Cartea Românească.
Premii: Premiul pentru debut „Poesis” 1996 și Premiul de debut pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti 1997 (Petrogradul într-un pahar cu şampanie); Premiul pentru literatură pentru copii, Concursul național de literatură „Al. Odobescu” (Călăraşi 1997); Premiul pentru poezie „Biblioteca oraşului Bucureşti” 1998 (Balada Craiului de Tobă); Premiul pentru poezie APLER 2014 (Colonelul Elf).
Antologii, volume critice, dicționare: „1001 de poezii româneşti” (Laurenţiu Ulici), „Top Ten” (Al. Cistelecan), „La formarea ideilor” (Traian T. Coşovei), „Developări în perspectivă” și „Noua poezie nouă” (Dumitru Chioaru), „Scriitori români din anii ’80-’90” (Ion Bogdan Lefter); „Poezia română între milenii” (Geo Vasile); „Universitas - A fost odată un cenaclu”.
În 1996, la festivalul de poezie anglo-român de la Băile Felix, își prezintă Poemele cibernetice. „Valentin Iacob's cyber-poems are an original Romanian idea” - aprecia atunci Roy Cross, director British Council-Romania. 

Seja o primeiro a comentar