Dialog în pridvor cu Cristian Filip

Vă recomand un interviu cu un convertit, apărut în Formula As. Cum a început să trăiască ortodoxia și ce face în numele ei și pentru România unul dintre cei mai activi lideri de organizații din societatea civilă creștină, Cristian Filip. 

# ”- Cel puţin o dată, mi-a răspuns Dumnezeu atât de repede că m-a copleşit. Într-o iarnă, s-a stricat instalaţia de încălzire a unei case din aşezământul de la Valea Plopului, casă în care locuiau 18 fete cu pro­bleme de sănătate mintală. Noaptea erau minus 20 de grade şi bietele fete plângeau de frig. Când am aflat, am început să-mi sun prietenii şi cunoştinţele, ca să punem mână de la mână şi să rezolvăm proble­ma. În mod incredibil, n-am găsit nici un sprijin. După două zile de dat telefoane, văzând că nu rezolv nimic, am căzut în ge­nunchi şi m-am rugat la Maica Domnului. Atunci am simţit pen­tru prima da­tă cum ar­de rugă­ciu­nea în mi­ne. Nu ceream ceva pentru mine, dar mă rugam cu disperare. A doua zi, a venit la mine la birou un om pe care nu-l cu­noşteam, să fa­că o do­naţie pentru Fundaţie, fără să ştie de necazul de la Va­lea Plopului. I-am ce­rut îngăduinţa să fo­lo­sesc banii, 2000 de euro, pentru încălzi­rea casei. Atunci mi-a mai dat 2000 de euro. Aşa am făcut o lu­cra­re care funcţionează şi astăzi.”

# ”- De mai multe ori, dar o dată am avut şi certitudinea că Părin­tele Arsenie ve­ghează asupra mea şi a fami­liei mele.Tatăl meu s-a îmbolnăvit şi a suferit mult timp, iar anul acesta a trecut la Domnul. Nu era un om credincios şi nu mergea la biserică. Am reuşit să-l conving să se spove­dească, iar părintele du­hov­nic l-a şi îm­păr­tăşit cu puţină vreme înainte de moar­te. Du­pă ce s-a împărtăşit, s-a transformat în mod uluitor. A căpătat o seninătate şi o înţelepciune ca marii duhovnici. Noi, familia, nu-l mai recunoşteam. A lucrat în el harul lui Dum­nezeu. Avea şi anumite viziuni. Mi-a spus că, din când în când, îi apare pă­rintele Arsenie Boca. L-am întrebat: "Şi ce face pă­rintele?". "Are grijă de noi" - mi-a răspuns. "Şi unde îţi apare?". "E şi acum cu noi, stă pe scaunul acela". Spre finalul chinurilor sale, eu organizasem un pe­lerinaj la Mânăstirea Sâmbăta de Sus şi un simpo­zion despre Părintele Arsenie Boca. Dar tata intrase într-un fel de comă, nu mân­ca, nu vorbea, nu deschidea ochii de câteva zile şi ne aş­teptam să moară oricând. Aşa că mă frământam ce să fac. Era obligatoriu să merg şi eu, ca organizator, la Sâmbăta, dar nu puteam să-l las pe tata. Mă frămân­tam, cu gândurile astea, la căpătâiul său, când, brusc, el a deschis ochii şi mi-a spus doar atât: "Părintele Arsenie Boca este cu adevărat sfânt! Mergi liniştit". Atât. Nu l-am întrebat nimic, iar el a căzut din nou în somn. Am plecat împăcat. A doua zi, pe seară, am primit telefon că tata trecuse la cele veşnice. Durerea despărţirii mi-a fost alinată doar de speranţa că are grijă de el părintele Arsenie, şi dincolo.”

# ”- Sufeream de o boală cu o manifestare foarte gravă, eram distrus, nu mă puteam concen­tra, slăbi­sem enorm, iar medicul în grija căruia eram şi care îmi dăduse până atunci numai me­dicamente naturis­te, mi-a spus că trebuie să încercăm şi cu me­di­ca­mente de sinteză, chi­mice, că altă şansă nu am. Am hotărât însă să nu iau acele medica­men­te. Mi-am asu­mat riscurile. Nu ştiam cum o s-o scot la capăt, dar m-am lăsat în grija lui Dumnezeu. Şi El nu m-a părăsit. Am or­ganizat aici, în Bu­cu­reşti, o conferinţă cu ultimul partizan antico­munist din Bu­­covina, Gavril Vata­ma­niuc. Şi la acea conferinţă, un călu­găr mi-a spus că mă pot vindeca prin ali­mentaţia Părin­te­lui Ghelasie de la Frăsi­nei. Am citit cărţile de medicină isihastă ale Părinte­lui Ghe­la­sie şi am început să mănânc după acel regim. Tot atunci, am aflat de sucurile de legu­me, pe care am înce­put să le con­sum re­gu­lat. În trei luni m-am vindecat.”

Citiți textul integral aici!